ICCJ. Decizia nr. 4820/2011. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr.4820/2011
Dosar nr. 2099/2/2011
Şedinţa publică din 19 octombrie 2011
Asupra recursurilor de faţă:
Din analiza actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei.
1. Obiectul acţiunii şi hotărârea primei instanţe.
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII a contencios administrativ şi fiscal, a data de 08 martie 2011, reclamanta ASOCIAŢIA JUDEŢEANĂ A VÂNĂTORILOR ŞI PESCARILOR SPORTIVI CLUJ a chemat în judecată pârâta AGENŢIA NAŢIONALĂ PENTRU PESCUIT ŞI ACVACULTURA solicitând, pe calea ordonanţei preşedinţiale, suspendarea atribuirii autorizaţiei de pescuit recreativ sportiv pentru zona Someş (Dej - limita cu judeţul Sălaj 32 km) în favoarea A.V.P.S. Someş Dej, până la soluţionarea plângerii înregistrate la Curtea de Apel, secţia contencios administrativ şi fiscal, cu nr. 2098/2/2011.
În motivarea cererii a arătat că, în vederea obţinerii autorizaţiei de pescuit recreativ pentru zona Someş, a depus documentaţia prevăzută de Ordinul M.A.D.R. nr. 15 din 28 ianuarie 2011 obţinând un punctaj maxim de 100 de puncte, dar comisia de evaluare a considerat îndeplinite condiţiile de autorizare în favoarea A.V.P.S. Someş Dej care a obţinut 54 de puncte.
În drept au fost invocate dispoziţiile art. 581 C. proc. civ.
La termenul de judecată din 22 martie 2011, reclamanta şi-a precizat cererea în sensul că se judecă în contradictoriu şi cu A.V.P.S. Someş Dej, solicitând suspendarea efectelor deciziei comisiei de evaluare din cadrul M.A.D.R. - A.N.P.A., prin care s-a dispus atribuirea autorizaţiei de pescuit recreativ/sportiv în zona Someş (Dej - limita cu judeţul Sălaj 32 km) în favoarea A.V.P.S. Someş Dej şi suspendarea autorizaţiei de pescuit recreativ sportiv nr. 308/2011, până la soluţionarea dosarului nr. 2098/2/2011 al acestei instanţe.
În motivarea cererii întemeiate în drept pe dispoziţiile art. 14 din Legea 554/2004, reclamanta a arătat că a obţinut 100 de puncte în urma evaluării, dar autorizaţia a fost eliberată în favoarea A.V.P.S. Someş Dej care a obţinut doar 54 de puncte.
Pârâta A.N.P.A. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de ordonanţă preşedinţială ca inadmisibilă faţă de neîndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 581 C. proc. civ., iar pârâta A.V.P.S. Someş Dej a solicitat prin întâmpinare respingerea cererii ca neîntemeiată.
Faţă de modificarea temeiului de drept al cererii, Curtea a constatat că a rămas fără obiect excepţia inadmisibilităţii cererii de ordonanţă preşedinţială, suspendarea executării fiind solicitată prin cererea precizatoare în baza art. 14 din Legea 554/2004.
Prin sentinţa nr. 3667 din 24 mai 2011, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII a contencios administrativ şi fiscal, a respins cererea de suspendare ca neîntemeiată, reţinând că nu sunt îndeplinite, cumulativ, condiţiile prevăzute de art. 14 din Legea 554/2004 şi anume existenţa cazului bine justificat şi iminenţa producerii unei pagube.
S-a constatat că susţinerile invocate sub aspectul cazului bine justificat se referă la nelegala atribuire a autorizaţiei către pârâtă, în raport cu punctajul calculat conform Ordinului M.A.D.R. nr. 15/2011, reclamanta contestând criteriile avute în vedere de A.N.P.A. la atribuirea autorizaţiei.
Or, a apreciat instanţa, acest aspect poate fi analizat în cadrul acţiunii având ca obiect anularea actelor administrative ce formează obiectul dosarului nr. 2098/2/2011, instanţa care soluţionează cererea de suspendare având a se pronunţa doar asupra aparenţei de legalitate a acestuia.
Cât priveşte paguba iminentă, Curtea a constatat că deşi pentru zona Someş (Dej - limita cu jud. Sălaj - 32 km) reclamanta nu a obţinut autorizaţie de pescuit recreativ, acesteia i-au fost atribuite asemenea autorizaţii pentru alte şase zone, astfel încât pericolul de a-şi pierde membrii nu poate fi reţinut, având în vedere că persoanele care s-au înscris în asociaţia reclamantă nu au dobândit calitatea de membri exclusiv în scopul practicării pescuitului recreativ sportiv în zona pentru care nu i s-a atribuit reclamantei autorizaţia solicitată.
A reţinut instanţa că reclamanta are posibilitatea de a emite în continuare permise de pescuit recreativ sportiv pentru celelalte zone pentru care deţine autorizaţie şi că nu a făcut dovada că neacordarea autorizaţiei pentru zona sus menţionată o afectează din punct de vedere material în aşa măsură încât să fie vorba despre o paguba iminentă astfel cum este definită de art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea 554/2004.
Cât priveşte prejudiciul moral invocat în susţinerea cererii de suspendare a executării, Curtea a apreciat că nu a fost probată producerea unui astfel de prejudiciu, deşi sub acest aspect sarcina probei îi revenea reclamantei conform art. 1169 C. civ..
2. Recursul exercitat în cauză.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta Asociaţia Judeţeană a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi Cluj, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Recurenta a susţinut, în esenţă, că în mod greşit prima instanţă a reţinut, în combaterea motivelor privind existenţa cazului bine justificat că, în cursul procesului privind suspendarea actului administrativ instanţa nu se poate pronunţa cu privire la legalitatea acestuia, ci doar asupra aparenţei de nelegalitate, în caz contrar echivalând cu prejudecarea fondului, având în vedere că prin luarea în considerare a motivelor de nelegalitate pe care partea le-a invocat, instanţa avea posibilitatea de a verifica aparenţa de nelegalitate.
A susţinut recurenta că, în practică, s-a statuat că existenţa cazului bine justificat în sensul art. 14 din Legea nr. 554/2004 poate fi reţinut dacă din împrejurările cauzei ar rezulta o îndoială puternică şi evidentă asupra prezumţiei de legalitate, care constituie unul dintre fundamentele caracterului executoriu al actelor administrative.
A invocat în acest sens practica Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, respectiv Decizia nr. 3015/2009.
Recurenta a criticat sentinţa şi sub aspectul justificării inexistenţei pagubei iminente arătând că scopul instituit de către legiuitor pentru suspendarea executării actului administrativ este acela de a nu produce reclamantului o pagubă materială iminentă care i s-ar cauza ca urmare a nesuspendării executării actului administrativ, generată de faptul ca până la soluţionarea irevocabilă a acţiunii principale, această pagubă materială ar putea fi, în unele cazuri deosebit de consistentă.
A mai arătat recurenta că este evident că vătămarea pe care ar suferi-o în situaţia în care nu s-ar proceda la suspendarea actelor administrative emise, ar fi ireparabilă, unul dintre acesta fiind pierderea membrilor asociaţiei, pierderea posibilităţii de a coopta alţi membri, întrucât prin lipsa acestei autorizaţii ar fi în imposibilitate de a emite permise de pescuit recreativ sportiv pentru zona în litigiu.
II. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Examinând hotărârea atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurente, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare.
Prima instanţă a avut obligaţia a analiza dacă sunt îndeplinite condiţiile cumulative prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, respectiv cazul bine justificat şi prevenirea producerii unei pagube iminente.
Referindu-se la noţiunile susmenţionate, art. 2 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 defineşte „paguba iminentă ca fiind - „prejudiciul material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public" [lit. ş)] iar „cazuri bine justificate" - „împrejurările legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ" [lit. t)].
Cele două condiţii, prin modul restrictiv-imperativ în care sunt reglementate, denotă caracterul de excepţie al măsurii suspendării executării actului administrativ, presupunând, aşadar, dovedirea efectivă a unor împrejurări conexe regimului administrativ aplicabil actului atacat, care să fie de natură a argumenta existenţa „unui caz bine justificat" şi a „iminenţei producerii pagubei".
Or, aprecierea recurentei reclamante, potrivit căreia criticile aduse actelor contestate constituie caz bine justificat, este greşită, întrucât acestea nu pot, prin ele însele, fără alte dovezi, să probeze existenţa condiţiei prevăzute de lege.
Motivele de nelegalitate a actelor contestate, invocate de recurenta-reclamantă, nu creează pentru actele administrativ-fiscale a căror executare se cere a fi suspendată o îndoială serioasă în privinţa legalităţii, în sensul definiţiei date de legiuitor acestei noţiuni în art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, iar recurenta reclamantă nu a prezentat alte indicii aparente, care să răstoarne prezumţia de legalitate a actelor contestate, fără ca prin aceasta să antameze sau anticipeze analiza pe fond a conţinutului şi legalităţii acestora.
În cauză, prin sentinţa nr. 3667 din 24 mai 2011 Curtea de Apel Bucureşti a reţinut că reclamanta a făcut trimitere la motivele de nelegalitate invocate în plângerea prealabilă care se referă la nerespectarea Ordinului M.A.D.R. nr. 15/2011, ignorarea condiţiilor impuse de lege, îndeplinirea de către reclamantă a condiţiilor pentru atribuirea autorizaţiei de pescuit recreativ sportive, neîndeplinirea de către pârâtă A.V.P.S. Someş Dej a acestor condiţii.
Or, toate aceste motive pun în discuţie legalitatea actelor administrative contestate, neputând constitui obiect al analizei instanţei investită cu o cerere de suspendare a executării actelor administrative.
Şi în ceea ce priveşte paguba iminentă Înalta Curte reţine că în mod corect prima instanţă a considerat neîndeplinită şi această condiţie, întrucât reclamanta are posibilitatea de a emite în continuare permise de pescuit recreativ sportiv pentru celelalte zone pentru care deţine autorizaţie şi că nu a făcut dovada că, neacordarea autorizaţiei pentru zona sus menţionată o afectează din punct de vedere material în aşa măsură încât să fie vorba despre o paguba iminentă astfel cum este definită de art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea 554/2004.
Or, suspendarea actelor administrative reprezintă, aşa cum am arătat, o situaţie de excepţie, întrucât acestea se bucură de prezumţia de legalitate şi de veridicitate, care determină principiul executării lor din oficiu, iar a nu executa actele administrative, care sunt emise în baza legii, echivalează cu a nu executa legea, ceea ce, într-un stat de drept, este de neconceput.
Faţă de cele arătate, cum din actele şi lucrările dosarului nu rezultă că sunt îndeplinite condiţiile referitoare la cazul bine justificat şi paguba iminentă a cărei prevenire se urmăreşte prin suspendarea executării actelor administrative contestate, Înalta Curte apreciază că sentinţa recurată a fost pronunţată cu respectarea prevederilor art. 14 din Legea nr. 554/2004.
In consecinţă, în temeiul art. 312 C. proc. civ., se va respinge recursul declarat, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
DECIDE
Respinge recursul declarat de Asociaţia Judeţeană a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi Cluj împotriva sentinţei nr. 3667 din 24 mai 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 octombrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 479/2011. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4822/2011. Contencios. Suspendare executare... → |
|---|
