ICCJ. Decizia nr. 4822/2011. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr.4822/2011
Dosar nr. 334/35/2011
Şedinţa publică din 19 octombrie 2011
Asupra recursurilor de faţă:
Din analiza actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei.
1. Obiectul acţiunii şi hotărârea primei instanţe.
Prin sentinţa nr. 155 din 11 iulie 2011 Curtea de Apel Oradea, secţia comercială de contencios administrative şi fiscal, a admis cererea de suspendare formulată de petentul S.N.P.P.A.C. – B.T. BIHOR în contradictoriu cu intimaţii MINISTERUL ADMINISTRAŢIEI ŞI INTERNELOR- DIRECŢIA GENERALĂ FINANCIARĂ şi MINISTERUL ADMINISTRAŢIEI ŞI INTERNELOR şi în consecinţă a dispus suspendarea executării notei raport nr. 3034630 din 01 iunie 2011, până la pronunţarea instanţei de fond.
A obligat intimaţii la plata către petent a sumei de 2.920 lei, cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel prima instanţă a reţinut că prin nota raport nr. 3034630 din 01 iunie 2011 emisă de către Ministerul Administraţiei şi Internelor - Direcţia Generală Financiară s-a dispus diminuarea valorii financiare a normei de hrană de la 700 lei la 130 lei, în vederea încadrării în prevederile bugetare.
Instanţa a considerat că în speţă sunt îndeplinite cerinţele art. 14 din Legea nr. 554/2004 referitoare la cazul bine justificat şi la paguba iminentă.
Astfel, în dovedirea existenţei unui caz bine justificat, petenţii au invocat faptul că s-a dispus diminuarea valorii financiare a normei de hrană de la 700 lei la 130 lei în vederea încadrării în prevederile bugetare, şi că această măsură a încălcat prevederile Ordonanţei 26 din 22 iulie 1994 privind drepturile de hrană în timp de pace ale personalului din sectorul de apărare naţională, ordine publică şi siguranţă naţională şi este în contradicţie flagrantă cu principiile constituţionale, a normelor interne şi internaţionale, considerând măsura ca fiind abuzivă .
In ceea ce priveşte paguba iminentă Curtea a reţinut că prin aplicarea Notei raport, au fost diminuate grav veniturile salariale cu repercusiuni asupra situaţiei financiare, sociale şi profesionale, generând un impact negativ asupra ordinii şi siguranţei cetăţeanului.
Totodată instanţa a constatat că prevederea din notă referitoare la faptul că regularizarea diferenţei dintre valoarea financiară a normelor de hrană stabilită în baza ordinului nr. MS /117/2008, a art. 2 alin. (1) lit. d) din Legea 118/2010 şi a art. 10 alin. (1) din Legea 285/2010 şi suma acordată conform actului administrativ în litigiu, se va face în funcţie de deschiderile de credite efectuate de către Ministerul Finanţelor Publice, nu este în măsură să înlăture paguba iminentă la care este supus personalul Ministerul Administraţiei şi Internelor prin acordarea sumei de 130 lei, în loc de 700 lei, deoarece diminuarea valorii financiare a normei de hrană determină diminuarea veniturilor salariale ale personalului Ministerului Administraţiei şi Internelor, cu repercusiuni asupra posibilităţii achitării ratelor scadente, sau a contractării unor credite financiare, prejudiciu care ulterior nu va mai putea fi reparat integral prin acordarea retroactivă la o dată incertă a acestor diferenţe ale valorii financiare a normei de hrană.
In ceea ce priveşte lipsa de interes în promovarea cererii de suspendare, instanţa a apreciat că această excepţie este neîntemeiată întrucât reclamantul a arătat că şi statele de plată aferente lunii iulie sunt întocmite asemenea celor aferente lunii iunie 2011, lună prevăzută expres în cuprinsul notei raport în litigiu, respectiv cuprind aceeaşi diminuare a valorii financiare a normei de hrană, prin urmare această notă raport produce efecte juridice în continuare pentru lunile următoare.
2. Recursul exercitat în cauză.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul Ministerul Administraţiei şi Internelor - prin Direcţia Generală Juridică, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Recurenta a susţinut că instanţa de fond a apreciat în mod eronat asupra speţei deduse judecaţii atât în ceea ce priveşte cadrul procesual al litigiului de faţă, care a fost extins, în mod nepermis, asupra altei structuri din cadrul instituţiei (Direcţia Generală Financiară, care nu are personalitate juridică şi nici calitatea de reprezentant procesual al M.A.I.) precum şi în ceea ce priveşte temeinicia cererii de suspendare a executării efectelor Notei - Raport nr. 3034630 din 01 iunie 2011.
Referitor la cadrul procesual al prezentei cauze, a arătat că instituţia a făcut precizările de rigoare în cuprinsul apărărilor formulate, care ar fi determinat, în urma unei analize judicioase, modificarea citativului în sensul excluderii „Ministerului Administraţiei şi Internelor - Direcţia Generală Financiară" şi citării Ministerului Administraţiei şi Internelor, reprezentat prin Direcţia Generală Juridică, cu toate acestea, în mod nelegal, în cuprinsul hotărârii atacate nu se face nicio referire la acest aspect.
Totodată recurentul a criticat sentinţa instanţei de fond şi sub aspectul admiterii cererii de suspendare a efectelor Notei - Raport nr. 3034630 din 01 iunie 2011, susţinând că intimatul-reclamant nu a făcut dovada îndeplinirii nici uneia dintre cele două condiţii susmenţionate, în sensul dat acestora de lege, ci a făcut doar referire la aspecte de ordin teoretic, fără să arate în concret care ar fi situaţia care să justifice luarea unei astfel de măsuri.
Referitor la paguba iminentă recurentul a arătat că în cazul de faţă nu se poate vorbi despre existenţa unei pagube care să nu poată fi reparată chiar şi în ipoteza anulării actului administrativ a cărui suspendare se solicită, din cel puţin două considerente. Primul este reprezentat de faptul că în chiar cuprinsul Notei - raport, la pct. 3, este prevăzută modalitatea prin care aceste sume urmează a fi acordate. Al doilea considerent vizează faptul că şi în situaţia în care s-ar putea vorbi despre un prejudiciu, acesta nu îndeplineşte una din cele două cerinţe stipulate de prevederile anterioare, respectiv de a fi viitor. Această susţinere se bazează pe faptul că măsurile propuse prin actul administrativ în discuţie s-au pus deja în practică, aspect ce prezintă relevanţă dacă se are în vedere finalitatea urmărită de către intimatul-reclamant la promovarea cererii de suspendare.
In acest context, recurentul a precizat faptul că în urma demersurilor întreprinse de către Ministerul Administraţiei şi Internelor pe lângă Ministerul Finanţelor Publice (adresa M.A.I. nr. 3.035.103 din 15 iunie 2011 care se află la dosarul cauzei), au fost deschise creditele necesare acordării diferenţelor reprezentând contravaloarea diferenţelor din norma de hrană amânate în luna iunie 2011 şi că, până la data pronunţării hotărârii judecătoreşti atacate (11 iulie 2011), aceste diferenţe au fost achitate în mod integral întregului personal din cadrul I.P.J. Bihor, aspect care rezultă cu certitudine şi din dispoziţia ministrului administraţiei si internelor nr. 3.035.409 din 06 iulie 2011, anexată în fotocopie.
In atare împrejurări, a susţinut recurentul, acţiunea intimatului reclamant a rămas fără obiect, încă înainte de data pronunţării hotărârii atacate.
În fine recurentul a criticat sentinţa şi sub aspectul cheltuielilor de judecată nejustificat de mari acordate de instanţa de fond reclamantului, arătând că prima instanţă trebuia să facă aplicarea prevederilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ., faţă de munca prestată de avocat în acest dosar.
II. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Înalta Curte, analizând actele şi lucrările dosarului, în raport cu criticile formulate şi dispoziţiile legale aplicabile, precum şi din oficiu, potrivit dispoziţiilor art. 3041 C. proc. civ., constată că recursul este fondat, pentru următoarele considerente:
Prin sentinţa nr. 155 din 11 iulie 2011 Curtea de Apel Oradea, secţia comercială de contencios administrative şi fiscal, a admis cererea de suspendare formulată de Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual Bihor şi în consecinţă a dispus suspendarea executării notei raport nr. 3034630 din 01 iunie 2011, până la pronunţarea instanţei de fond.
A obligat intimaţii la plata către petent a sumei de 2.920 lei, cheltuieli de judecată.
Prin motivele de recurs formulate, recurentul Ministerul Administraţiei şi Internelor a susţinut şi a făcut dovada că în urma demersurilor întreprinse de către Ministerul Administraţiei şi Internelor pe lângă Ministerul Finanţelor Publice (adresa M.A.I. nr. 3.035.103 din 15 iunie 2011 care se află la dosarul cauzei), au fost deschise creditele necesare acordării diferenţelor reprezentând contravaloarea diferenţelor din norma de hrană amânate în luna iunie 2011 şi că, până la data pronunţării hotărârii judecătoreşti atacate (11 iulie 2011), aceste diferenţe au fost achitate în mod integral întregului personal din cadrul I.P.J. Bihor, aspect care rezultă cu certitudine şi din dispoziţia ministrului administraţiei si internelor nr. 3.035.409 din 06 iulie 2011, anexată în fotocopie.
Având în vedere aceste considerente, precum şi faptul că situaţia faptică ce a constituit obiectul prezentului litigiu nu mai există în prezent (diferenţele reprezentând contravaloarea diferenţelor din norma de hrană neachitate în luna iunie 2011 fiind achitate integral) Înalta Curte reţine că acţiunea intimatului reclamant a rămas fără obiect, motiv pentru care va admite recursul şi va modifica hotărârea atacată în sensul menţionat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
DECIDE
Admite recursul declarat de Ministerul Administraţiei şi Internelor - prin Direcţia Generală Juridică împotriva sentinţei nr. 155 din 11 iulie 2011 a Curţii de Apel Oradea, secţia comercială de contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată în sensul că respinge cererea de suspendare a executării Notei Raport nr. 3034630 din 1 iunie 2011, ca rămasă fără obiect.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 octombrie 2011.
← ICCJ. Decizia nr. 4820/2011. Contencios. Suspendare executare... | ICCJ. Decizia nr. 4825/2011. Contencios. Suspendare executare... → |
---|