ICCJ. Decizia nr. 4825/2011. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr.4825/2011
Dosar nr. 253/57/2011
Şedinţa publică din 19 octombrie 2011
Asupra recursurilor de faţă:
Din analiza actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei.
1.Obiectul acţiunii şi hotărârea primei instanţe.
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Alba-Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, sub nr. 253/57/20110, ca urmare a disjungerii acesteia din dosarul nr. 1901/57/2010, reclamanta SC C.F.I. SRL a solicitat ca în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice Hunedoara să se dispună :
- suspendarea executării Deciziei de impunere nr. 760 din 09 iulie 2010 emisă de către pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice Hunedoara, până la soluţionarea irevocabilă a cauzei.
În drept, au fost invocate prevederile art. 15 din Legea nr. 554/2004.
În motivarea cererii de suspendare, reclamanta a arătat că, sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, ele fiind aceleaşi pe care le-a invocat şi în dosarul nr. 1194/57/2010 al Curţii de Apel Alba-Iulia, prin care a solicitat şi i s-a acordat suspendarea executării, în baza art. 14, până la pronunţarea instanţei de fond, respectiv cazul bine justificat şi paguba iminentă.
Curtea de Apel Alba-Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 154 din 11 mai 2011 a respins cererea de suspendare a executării Deciziei de impunere nr. 760 din 09 iulie 2010 emisă de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Hunedoara şi a dispus restituirea cauţiunii în sumă de 12.293 lei, consemnată de către reclamantă, cu recipisa de consemnare nr. 27836297 din 19 aprilie 2011, la CEC Bank, sucursala Deva.
Pentru a hotărî astfel, această instanţă a reţinut, în esenţă, că reclamanta prin sentinţa nr. 246/F/CA/2010 pronunţată de către Curtea de Apel Alba-Iulia în dosarul nr. 1194/57/2010, rămasă irevocabilă ca urmare a respingerii recursului, a beneficiat de suspendarea executării Deciziei de impunere nr. 760 din 09 iulie 2010, a Dispoziţiei nr. 230 din 09 iulie 2010 şi a Raportului de inspecţie fiscală nr. 11096 din 09 iulie 2010, în condiţiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, până la pronunţarea instanţei de fond.
A reţinut Curtea că, după sesizarea instanţei de fond cu acţiunea în contencios administrativ împotriva deciziei emise în soluţionarea contestaţiei, acţiune ce face obiectul dosarului nr. 1901/57/2010 al acestei instanţe, reclamanta a solicitat ca, în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004, să se dispună suspendarea executării Deciziei de impunere nr. 760 din 09 iulie 2010, până la soluţionarea irevocabilă a cauzei.
În condiţiile mai sus expuse prima instanţă a apreciat că, în situaţia în care s-a dispus suspendarea executării actului administrativ contestat până la pronunţarea instanţei de fond, în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004, nu mai este posibilă formularea unei alte cereri, în temeiul art. 15 din aceeaşi lege, prin care să se solicite din nou suspendarea aceluiaşi act administrativ, având în vedere prevederile art. 15 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora în cazul admiterii acţiunii de fond, efectele acestei măsuri de protecţie se prelungesc, de drept, până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei, fără a fi necesară formularea unei cereri în temeiul alin. (1) al art. 15 din aceeaşi lege.
Ca urmare a respingerii cererii de suspendare, Curtea a dispus restituirea cauţiunii în sumă de 12.293 lei, consemnată de către reclamantă, cu recipisa de consemnare nr. 27836297 din 19 aprilie 2011, la CEC Bank, sucursala Deva.
2. Recursul formulat în cauză.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta SC C.F.I. SRL, criticând-o ca nelegală şi netemeinică.
Recurenta reclamantă a susţinut, în esenţă, că în mod greşit Curtea de Apel Alba-Iulia a respins cererea de suspendare a executării Deciziei de impunere nr. 760 din 09 iulie 2010, formulată în baza art. 15 din Legea nr. 554/2004.
A apreciat recurenta că legiuitorul nu a avut intenţia ca suspendarea acordată în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004 să o excludă pe cea care poate fi acordată, în temeiul art. 15 din aceiaşi lege şi că o asemenea discrepanţă nu poate fi acoperită prin motivarea instanţei de fond care este valabilă doar în cazul admiterii în întregime a acţiunii.
În fine recurenta a susţinut că a făcut dovada îndeplinirii condiţiilor prevăzute de art. 15 prin raportare la art. 14 din Legea nr. 554/2004, pentru acordarea suspendării actelor administrative atacate.
II. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Examinând sentinţa atacată în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu criticile invocate de recurentă, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este fondat, după cum se va arăta în continuare.
In cauză sunt aplicabile prevederile art. 15 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, privind suspendarea actului administrativ.
În conformitate cu prevederile art. 15 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, „Suspendarea executării actului administrativ unilateral poate fi solicitată de reclamant, pentru motivele prevăzute la art. 14, şi prin cererea adresată instanţei competente pentru anularea, în tot sau în parte, a actului atacat. In acest caz, instanţa poate dispune suspendarea actului administrativ atacat, până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei. Cererea de suspendare se poate formula odată cu acţiunea principală sau printr-o acţiune separată, până la soluţionarea acţiunii în fond".
Articolul 14 alin. (1) din lege stipulează că „în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond".
Rezultă aşadar că suspendarea executării unui act administrativ este condiţionată de îndeplinirea cumulativă a condiţiei existenţei cazului bine justificat şi iminenţa producerii unei pagube care, astfel, poate fi prevenită, precum şi a depunerii cauţiunii.
În speţă, reclamanta, prin sentinţa nr. 246/F/CA/2010 pronunţată de către Curtea de Apel Alba-Iulia în dosarul nr. 1194/57/2010, rămasă irevocabilă ca urmare a respingerii recursului, a beneficiat de suspendarea executării Deciziei de impunere nr. 760 din 09 iulie 2010, a Dispoziţiei nr. 230 din 09 iulie 2010 şi a Raportului de inspecţie fiscală nr. 11096 din 09 iulie 2010, în condiţiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, până la pronunţarea instanţei de fond.
Înalta Curte reţine că în mod greşit Curtea de Apel Alba-Iulia a respins cererea de suspendare a executării formulată în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004, apreciind că în situaţia în care s-a dispus suspendarea executării actului administrativ contestat până la pronunţarea instanţei de fond, în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004, nu mai este posibilă formularea unei alte cereri, în temeiul art. 15 din aceeaşi lege, prin care să se solicite din nou suspendarea aceluiaşi act administrativ.
Înalta Curte reţine că într-adevăr prevederile art. 15 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 stipulează că "(4) în ipoteza admiterii acţiunii de fond, măsura suspendării, dispusă în condiţiile art. 14, se prelungeşte de drept până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei, chiar dacă reclamantul nu a solicitat suspendarea executării actului administrativ în temeiul alin. (1)".
Dar în speţă, Curtea de Apel Alba-Iulia, prin sentinţa nr. 203 din 22 iunie 2011, soluţionând fondul cauzei a admis în parte acţiunea, a anulat Decizia nr. 231 din 21 decembrie 2010 emisă de D.G.F.P. Hunedoara şi Raportul de Inspecţie fiscală nr. 11096 di8n 09 iulie 2010, numai în ceea ce priveşte suma stabilită suplimentar cu titlul de impozit pe profit şi accesoriile aferente şi suma stabilită suplimentar cu titlu de impozit pe veniturile din dividendele distribuite persoanelor fizice şi accesoriile aferente acesteia, astfel că motivarea instanţei de fond bazată pe prevederile art. 15 alin. (4) din Legea contenciosului administrativ nu poate fi reţinută.
Cu toate acestea textul nu limitează admisibilitatea cererii de suspendare a executării actului administrativ întemeiată pe dispoziţiile art. 15 din Legea nr. 554/2004 în situaţia în care partea a beneficiat de o suspendare acordată în temeiul art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Legiuitorul nu a urmărit să creeze o discrepanţă în acordarea măsurii de protecţie a suspendării executării, între reclamanţii care au fost nevoiţi să o solicite înainte de a avea posibilitatea de a introduce acţiunea de fond, deoarece creditorul a pornit executarea deciziei de impunere înainte de soluţionarea contestaţiei administrative, şi reclamanţii care au avut posibilitatea de a solicita suspendarea, în baza art. 15 odată cu introducerea acţiunii de fond, sau chiar după această dată, deoarece organele fiscale nu au pornit până atunci executarea silită împotriva lor.
Dacă intenţia legiuitorului ar fi fost ca suspendarea acordată în baza art. 14 să o excludă pe cea care poate fi acordată în baza dispoziţiilor art. 15, acest lucru s-ar fi prevăzut în mod expres în lege, or din cuprinsul Legii nr. 554/2004 nu rezultă această împrejurare.
Aşa fiind şi cum în cauză sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 în sensul existenţei cazului bine justificat şi a pagubei iminente, urmează ca instanţa de recurs să primească cererea de suspendare formulată de reclamantă.
Astfel, în timp ce condiţia existenţei unui caz bine justificat se deduce din complexitatea pe care o prezintă fondul cauzei, şi din împrejurarea că acţiunea a fost admisă de instanţa de fond, în parte, condiţia referitoare la prejudiciu şi la iminenţa producerii acestuia rezultă din posibilitatea punerii în executare a actului administrativ fiscal contestat, cu consecinţa imediată şi directă a afectării grave a activităţii societăţii.
In concluzie, având în vedere considerentele mai sus enunţate, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat şi va modifica hotărârea atacată în sensul admiterii cererii de suspendare a executării deciziei de impunere nr. 760 din 9 iulie 2010, emisă de D.G.F.P. Hunedoara până la soluţionarea irevocabilă a acţiunii de fond.
Având în vedere condiţiile impuse de art. 215 alin. (2) C. proCod Fiscal, privind achitarea unei cauţiuni de până la 20% din cuantumul sumei contestate şi faptul că prima instanţă, prin hotărârea pronunţată a dispus restituirea cauţiunii, instanţa de recurs va înlătura această dispoziţie din cuprinsul hotărârii recurate.
Deasemenea, ţinând cont de culpa procesuală a intimatei pârâte şi de prevederile art. 274 alin. (1) C. proc. civ., va fi obligată această parte la cheltuieli de judecată către recurenta reclamantă în cuantum de 2000 lei, cu aplicarea art. 274 alin. (3) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de SC C.F.I. SRL Hunedoara împotriva sentinţei nr. 154 din 11 mai 2011 a Curţii de Apel Alba-Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată în sensul că admite cererea de suspendare a executării deciziei de impunere nr. 760 din 09 iulie 2010 emisă de D.G.F.P. Hunedoara până la soluţionarea irevocabilă a acţiunii de fond.
Înlătură dispoziţia de restituire a cauţiunii.
Obligă intimata pârâtă la 2000 lei cheltuieli de judecată către recurenta reclamantă cu aplicarea art. 274 alin. (3) C. proc. civ.
Irevocabilă
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 octombrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4822/2011. Contencios. Suspendare executare... | ICCJ. Decizia nr. 4829/2011. Contencios. Alte cereri.... → |
|---|
