ICCJ. Decizia nr. 4862/2011. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4862/2011
Dosar nr. 100/35/2010
Şedinţa publică din 20 octombrie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele.
Prin sentinţa nr. 17/CA/2011-PI din 17 ianuarie 2011, Curtea de Apel Oradea a admis acţiunea introdusă de reclamantul M.P. împotriva pârâtei Casa Judeţeană de Pensii Bihor şi în consecinţă a anulat Decizia nr. 14293 din 27 septembrie 2010 emisă de pârâtă, obligând-o pe aceasta să-i recunoască reclamantului calitatea de beneficiar al OG nr. 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000 cu modificările şi completările ulterioare, precum şi la plata sumei de 500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în favoarea reclamantului.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut în esenţă că prin Decizia nr. 14.293 din 27 septembrie 2010, emisă de pârâta Casa Judeţeană de Pensii Bihor a fost anulată Hotărârea de admitere nr. 14.293 din 7 aprilie 2009 emisă de către Comisia pentru Aplicarea Legii nr. 189/2000, debitul rezultat urmând a fi recuperat conform reglementărilor legale în vigoare, iar cererea nr. 14293 din 26 iunie 2010 depusă de reclamantul M.P., în vederea obţinerii drepturilor, a fost respinsă.
S-a mai arătat în considerentele sentinţei atacate că , în ciuda poziţiei exprimate de pârâta Casa Judeţeană de Pensii Bihor, că prin probele administrate în cauză, reclamantul M.P. a făcut dovada persecuţiei din motive etnice, iar în lipsa actelor oficiale, arhiva de la Primăria Bratca fiind arsă în întregime, în timpul războiului, de către armata maghiară, declaraţiile martorilor audiaţi în instanţă, B.G. şi S.F., sunt relevante, în sensul stabilirii faptului că reclamantul împreună cu familia sa a fost refugiat din motive etnice din localitatea Bratca în munţii Beiuşului, jud. Bihor, pe perioada 1940 - martie 1945, precum şi a faptului că după refugiu, reclamantul şi familia sa s-au stabilit în localitatea Hotar, unde au cumpărat un teren,
Concluzionând, prima instanţă a apreciat ca fiind pertinentă explicaţia reclamantului în sensul că s-a născut în localitatea Lorău - Bratca, având în vedere lipsa actelor oficiale şi a faptului că certificatul de naştere invocat de pârâta C.J.P Bihor a fost eliberat la aprox. 12 ani de la naşterea reclamantului.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta Casa Judeţeană de Pensii Bihor, criticând-o pentru nelegalitate, susţinând în esenţă următoarele.
Sentinţa instanţei de fond este criticată sub aspectul aplicării greşite a prevederilor legale în ceea ce priveşte condiţiile de acordare a calităţii de beneficiar.
Se arată că instanţa de fond, în mod greşit, a apreciat că declaraţiile martorilor fac dovada naşterii reclamantului în comuna Lorău, în condiţiile în care din certificatele de naştere ale reclamantului şi fratelui său rezultă că aceştia s-au născut în localitatea Hotar, fapt confirmat şi de adeverinţa de Parohia Ortodoxă a comunei Hotar.
Concluzionând, recurenta consideră că sentinţa instanţei de fond este netemeinică, întrucât în cauză reclamantul nu a făcut dovada persecuţiei din motive etnice de către regimul instaurat în România cu începere de la 06 septembrie 1940 până la 06 martie 1945.
Examinând cauza prin prisma motivelor de recurs invocate şi a prevederilor art. 3041 C. proc. civ., ţinând seama de toate susţinerile şi apărările părţilor, Înalta Curte constată că recursul este fondat, în limitele şi pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Potrivit art. 1 din OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000 beneficiază de prevederile acestui act normativ persoana, cetăţean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a suferit persecuţii etnice, aflându-se în una dintre cele 6 situaţii expres prevăzute de lege.
Prin persoana care a fost strămutată, expulzată sau refugiată în altă localitate se înţelege persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să-şi schimbe domiciliul în altă localitate din motive etnice.
Legiuitorul a urmărit să acorde drepturi compensatorii tuturor persoanelor care au fost victimele şi/sau au avut de suferit ca urmare a persecuţiilor etnice.
Totodată, potrivit art. 6 din OG nr. 105/1999 şi art. 4 din Normele pentru aplicarea prevederilor acestui act normativ, aprobate prin HG nr. 127/2002, dovada încadrării în situaţiile prevăzute la art. 1 din ordonanţă se poate face cu acte oficiale eliberate de organele competente, iar în cazul în care aceasta nu este posibil, prin orice mijloc de probă prevăzut de lege.
Intimatul-reclamant a încercat să-şi dovedească calitatea de persoană refugiată prin intermediul probei testimoniale, dar declaraţiile martorilor, din care rezultă că aceştia cunosc situaţia intimatului, nu dovedesc existenţa unei persecuţii etnice.
In scopul evitării eventualelor abuzuri în stabilirea calităţii de persecutat din motive etnice, era necesar, ca intimatul-reclamant să dovedească cu acte că a fost nevoit să se refugieze împreună cu familia sa din localitatea de domiciliu în altă localitate.
Or, simplele declaraţii ale martorilor din care rezultă că aceştia cunosc situaţia intimatului, nu pot fi luate în considerare mai ales că niciunul dintre aceştia nu a probat afirmaţiile cu acte oficiale.
Aşa cum în mod corect a reţinut şi Comisia pentru aplicarea Legii nr. 189/2000, la momentul soluţionării cererii fratelui intimatului-reclamant, respectiv M.F., s-a constatat că există neconcordanţe cu privire la localitatea din care s-au refugiat şi localitatea unde s-au născut, neexistând nici un document oficial care să ateste că părinţii acestora ar fi domiciliat înainte de plecarea în refugiu în localitatea Bratca, ei fiind născuţi în localitatea Hotar.
Înalta Curte constată că din adresele Arhivelor Naţionale Direcţia Bihor rezultă că nici reclamantul M.P. şi nici tatăl său M.C. nu figurează în evidenţele deţinute de această instituţie, referitoare la persoanele refugiate din teritoriul României cedat Ungariei, în urma Dictatului de la Viena, din 30 august 1940.
Mai mult decât atât, din înscrisurile depuse la dosar, respectiv copii ale actului de identitate, certificatului de naştere şi certificatului de căsătorie, rezultă că locul naşterii reclamantului este localitatea Hotar.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte apreciază că reclamantul nu a dovedit calitatea sa de persoană beneficiară a drepturilor reglementate de Legea nr. 189/2000 şi constată că recursul pârâtei este fondat, astfel că în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. şi al art. 20 din Legea nr. 554/2004, acesta va fi admis ca atare, cu consecinţa casării hotărârii atacate şi respingerii acţiunii reclamantei ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Casa Judeţeană de Pensii Bihor împotriva sentinţei nr. 17/CA/2011-PI din data de 17 ianuarie 2011 a Curţii de Apel Oradea, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi respinge acţiunea formulată de reclamantul M.P., ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 octombrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4860/2011. Contencios. Refuz soluţionare... | ICCJ. Decizia nr. 4864/2011. Contencios. Refuz acordare... → |
|---|
