ICCJ. Decizia nr. 4853/2011. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr.4853/2011
Dosar nr. 635/45/2010
Şedinţa publică din 20 octombrie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele.
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Iaşi, reclamanta C.V. a chemat în judecată Statul Român - prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor solicitând stabilirea valorii de despăgubire pentru imobilul construcţie demolată ce a fost situat în Iaşi, precum şi obligarea pârâtei la emiterea deciziei care să conţină titlul de despăgubiri.
In motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că prin Dispoziţia nr. 851 din 14 mai 2007 emisă de Primarul Municipiului Iaşi, s-au propus măsuri reparatorii în echivalent pentru imobilul ce fusese demolat şi,deşi, această dispoziţie împreună cu dosarul anexă a fost transmis Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, pârâta nu a parcurs nici o etapă din procedura administrativă prevăzută de Legea nr. 247/2005 Titlul VII, fiind depăşit orice termen rezonabil.
Prin întâmpinare, pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată, arătând că în cauză este în derulare o procedură administrativă, ce presupune parcurgerea mai multe etape, dosarul reclamantei fiind, în prezent, trimis spre evaluare.
Prin Sentinţa nr. 17 din 17 ianuarie 2011, Curtea de Apel Iaşi a admis acţiunea formulată aşa cum a fost modificată ulterior de reclamanta C.V., în contradictoriu cu pârâta Statul Român - prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor şi a dispus obligarea pârâte să emită pe numele reclamantei Decizia referitoare la acordarea despăgubirilor în condiţiile legii 247/2005 pentru imobilul construcţie demolată ce a fost situat în Iaşi, obligând pârâta la pata sumei de 1000 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut în esenţă că prin Dispoziţia nr. 851 din 14 mai 2007 emisă de Primarul Municipiului Iaşi, în urma formulării de către reclamantă a notificării 920 din 13 august 2001, s-au propus măsuri reparatorii în echivalent pentru imobilul ce fusese demolat situat în Iaşi, nefiind nici până în prezent, finalizată procedura administrativă prevăzută de Legea nr. 247/2005 Titlul VII.
Curtea de apel a constatat că, deşi Legea specială nr. 247/2005 legiuitorul nu instituie un termen anume pentru finalizarea procedurii administrative de soluţionare a cererilor de retrocedare, totuşi nu poate constitui o justificare pentru autoritatea publică pentru tergiversare şi pentru nesoluţionarea într-un termen rezonabil, iar din exprimarea punctului de vedere al pârâtei rezultă intenţia de tergiversare, de la momentul emiterii dispoziţiei şi până în prezent trecând mai mult de doi ani în care dosarul reclamantei nu a parcurs vreo etapă din procedura administrativă.
S-a mai arătat în considerentele sentinţei atacate că, în că în cauză, este evident că autoritatea pârâtă are intenţia de tergiversare, de la momentul emiterii Dispoziţiei nr. 851 din 14 mai 2007 şi până în prezent trecând aproape patru ani şi abia în urma introducerii prezentei acţiuni, fiind trimis dosarul reclamantei spre evaluare.
Instanţa de fond a mai reţinut că realizarea dreptului reclamantei nu poate fi împiedicată de împrejurarea că autorităţile administrative române nu au luat măsuri eficiente de soluţionare a cererilor , astfel încât să fie respectat termenul rezonabil.
Având în vedere că, în speţă, a fost întocmit raportul de evaluare de către C.A. SRL, prima instanţă a apreciat că nu mai există nici un motiv pentru care să nu poată fi emisă Decizia referitoare la acordarea despăgubirilor în condiţiile Legii 247/2005 pentru imobilul construcţie demolată ce a fost situat în Iaşi.
Împotriva sentinţei civile pronunţate de Curtea de apel a declarat recurs pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie şi invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ.
Printr-o primă critică din recurs, recurenta-pârâtă critică soluţia pronunţată de Curtea de apel, arătând că instanţa de fond în mod greşit a soluţionat cauza reţinând încălcarea principiului termenului rezonabil, deşi emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire se poate face numai după parcurgerea procedurii administrative prevăzute de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, cu modificările şi completările ulterioare.
Recurenta-pârâtă susţine că, în cauză nu a fost încălcat termenul rezonabil, întrucât dosarele de despăgubire nu pot fi soluţionate în termenul prevăzut de art. 2 lit. h) din Legea nr. 554/2004, cu trecerea peste etapele administrative.
Recurenta-pârâtă critică soluţia instanţei de fond şi sub aspectul obligării Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 1000 lei, apreciind că onorariul este nepotrivit de mare faţă de munca avocatului depusă în soluţionarea cauzei.
Totodată, recurenta-pârâtă arată că nu poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată în nume propriu, fiind o entitate fără personalitate juridică, fără buget propriu.
Pârâta C.V., prin avocat, a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei atacate ca fiind temeinică şi legală, precum şi cheltuieli de judecată.
Analizând cauza, în limita criticilor din recurs, în raport cu dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente.
Intimata-reclamantă a învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune vizând obligarea Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor să emită Decizia care să conţină titlul de despăgubire pentru imobilul situat în Iaşi, , având în vedere Dispoziţia nr. 851 din 14 mai 2007 emisă de Primarul Municipiului Iaşi, în contextul împrejurărilor de fapt şi de drept expuse în cererea de chemare în judecată şi reţinute ca atare prin sentinţa recurată.
Înalta Curte constată că cea mai mare parte a motivării căii de atac exercitate în cauză nu cuprinde critici propriu-zise la adresa soluţiei pronunţate de prima instanţă, ci reia apărările de la fond privind complexitatea procedurii reglementare de Titlul VII al Legii nr. 247/2005 şi inexistenţa unei culpe a autorităţii în derularea acesteia.
Intervalul mare de timp pe parcursul căruia s-a derulat procedura de acordare a reparaţiilor pentru bunurile imobile preluate abuziv, în condiţiile în care calitatea de persoană îndreptăţită la despăgubiri a fost stabilită prin Dispoziţia nr. 851 din 14 mai 2007 emisă de Primarul Municipiului Iaşi, conferă consistenţă concluziei instanţei de fond, în sensul că pârâta a tergiversat soluţionarea dosarului în mod nejustificat fiind încălcat principiului soluţionării cauzelor într-un termen rezonabil, consacrat de art. 6 paragraful 1 din Convenţia europeană a drepturilor omului.
Cu referire concretă la criticile formulate în recurs, Înalta Curte reţine că instanţa de fond, întemeiat, a reţinut că, prin conduita manifestată în soluţionarea dosarului de despăgubire, autoritatea pârâtă - Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a încălcat principiul termenului rezonabil consacrat de art. 6 par. l din Convenţia europeană a drepturilor omului, a cărui incidenţă nu este înlăturată de împrejurarea că învestirea Comisiei Centrale şi desemnarea evaluatorului se fac potrivit procedurii speciale reglementate de Titlul VII al Legii nr. 247/2005.
Nici faptul că legea specială nu prevede un termen pentru soluţionarea dosarelor nu conferă suport susţinerilor autorităţii publice recurente, pentru că, în temeiul art. 20 din Constituţia României, normele naţionale cuprinse în legislaţia primară şi secundară având ca obiect de reglementare procedura de acordare a despăgubirilor nu pot fi interpretate şi aplicate într-un sens care să contravină principiului soluţionării cauzelor într-un termen rezonabil, consacrat de art. 6 par. l din Convenţie, ca o garanţie a dreptului la un proces echitabil, aplicabil nu numai în procedura judiciară propriu-zisă, ci şi în cadrul procedurilor administrative ori în etapa executării hotărârilor definitive.
Soluţionarea cauzelor în mod imparţial, echitabil şi într-un termen rezonabil constituie şi element al dreptului la o bună administraţie, drept fundamental al cetăţeanului Uniunii Europene consacrat în art. 41 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene şi care reprezintă un reper în orientarea conduitei administrative a autorităţilor publice ale statelor membre, acesta fiind un argument în plus în sensul netemeiniciei criticilor aduse hotărârii recurate.
Complexitatea etapelor procedurale reglementate de lege poate constitui un criteriu de apreciere a respectării termenului rezonabil, dar nu poate fi invocată pentru justificarea unei conduite arbitrare ori a pasivităţii autorităţii publice.
Referitor la critica privind cheltuielile de judecată, Înalta Curte constată aceasta este nefondată, fiind lipsită de relevanţă lipsa personalităţii juridice, invocată de pârâtă, întrucât aceasta are capacitate de drept administrativ, astfel că în mod corect instanţa de fond a obligat pârâta la plata cheltuielilor de judecată conform art. 274 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora cheltuielile de judecată sunt suportate de partea care cade în pretenţii.
Totodată, Înalta Curte constată că prima instanţă a făcut o corectă aplicare a art. 274 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., reducerea cheltuielilor de judecată până la suma de 1000 lei, fiind justificată în raport de complexitatea speţei.
Pentru considerentele arătate, Înalta Curte constată că sentinţa recurată este legală şi temeinică, neexistând motive de casare sau modificare în sensul dispoziţiilor art. 304 şi art. 3041 C. proc. civ., astfel că, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 şi art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de Starul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
În temeiul dispoziţiilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ. recurenta-pârâtă Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată către intimata-reclamantă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva Sentinţei nr. 17 din data de 17 ianuarie 2011 a Curţii de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Obligă recurenta la plata sumei de 500 lei cheltuieli de judecată către intimată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 octombrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4850/2011. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4860/2011. Contencios. Refuz soluţionare... → |
|---|
