ICCJ. Decizia nr. 5149/2011. Contencios

1. Soluția instanței de fond

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Sibiu reclamantul F.I.T. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului constatarea netemeiniciei nesoluționării în termenul legal a cererilor repetate adresate de către reclamant pârâtului în 3 martie 2010, în 6 aprilie 2010 și în 14 martie 2010; obligarea pârâtului la remiterea neîntârziată a documentelor cu privire la activitatea reclamantului, solicitate în petițiile adresate ministerului în 3 martie 2010, în 6 aprilie 2010 și în 14 martie 2010; constatarea încălcării de către pârât a interesului legitim privat; obligarea pârâtului la afișarea pentru o durată de 180 zile în spațiul frontal al primei pagini a site-ului principal al ministerului www.edu.ro, a hotărârii integrale a instanței.

în motivarea acțiunii reclamantul a arătat, în esență, că în data de 3 martie 2010 a adresat o petiție către Direcția Acreditarea, Evaluarea și Performanța în Cariera Didactică din cadrul Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului în care solicita remiterea copiilor anexelor care însoțesc adresa Inspectoratului Școlar al Județului Sibiu din 8 ianuarie 2010 referitoare la evaluarea personală și nu a primit nici un răspuns.

Reclamantul a formulat o altă cerere în același sens la data de 6 aprilie 2010 la care a primit răspuns, după expirarea termenului de 30 de zile, însă i-au fost comunicate doar 3 anexe din cele 5 solicitate.

A revenit cu alte două cereri însă după ultima petiție i s-a răspuns că nu-i pot fi furnizate datele.

Reclamantul a apreciat că refuzul de comunicare este neîntemeiat întrucât documentul din care a luat cunoștință despre existența celor 5 anexe este emis de Inspectoratul Școlar al Județului Sibiu și adresat Ministerului Educației Cercetării Tineretului și Sportului, astfel încât documentele solicitate se găsesc în posesia pârâtului.

Pârâtul a depus întâmpinare prin care a invocat excepția inadmisibilității acțiunii.

De asemenea a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive.

La termenul din 21 octombrie 2010 instanța a invocat din oficiu excepția necompetenței materiale a Tribunalului Sibiu iar prin sentința nr. 640/CA/2010 pronunțată la data de 21 octombrie 2010 a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Alba Iulia.

Prin sentința nr. 38/F/CA din 9 februarie 2011 Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal a respins excepția inadmisibilității acțiunii și excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, a admis în parte acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul F.I.T., a obligat pârâtul să comunice reclamantului copiile integrale ale anexelor 3, 4 și 5 care însoțesc adresa Inspectoratului Școlar al Județului Sibiu din 8 ianuarie 2010 a obligat pârâtul să plătească reclamantului suma de 1.000 RON cu titlul de daune morale și a respins în rest acțiunea.

Pentru a pronunța această soluție Curtea a reținut în esență următoarele:

în ceea ce privește excepția inadmisibilității invocată de pârât instanța a respins-o ca neîntemeiată întrucât reclamantul și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 raportat la O.G. nr. 27/2002, urmărind în mod explicit să sancționeze atât nerăspunderea la petiții în termenul de 30 de zile cât și refuzul nejustificat de comunicare a documentelor solicitate.

Ca atare a reținut Curtea că dispozițiile Legii nr. 544/2001 nu sunt incidente în cauză.

în ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Educației Cercetării Tineretului și Sportului, Curtea a reținut că pârâtul se afla în posesia informațiilor solicitate de reclamant și era competent să soluționeze petițiile potrivit O.G. nr. 27/2002, astfel că se justifică calitate procesuală pasivă a acestuia în cauză.

în ceea ce privește fondul cauzei s-au constatat următoarele.

Analiza cronologică a celor 4 petiții adresate pârâtului relevă faptul că acesta a încălcat dispozițiile art. 8 alin. (1) din O.G. nr. 27/2002 , în ceea ce privește petițiile din 3 martie 2010, 6 aprilie 2010 și 14 mai 2010, nerăspunzându-i în termenul de 30 de zile sau răspunzându-i cu depășirea termenului și în mod incomplet.

în ceea ce privește petiția din 19 iulie 2010 deși pârâtul a răspuns în termenul de 30 de zile, modalitatea în care a făcut-o a permis instanței să aprecieze că sunt incidente dispozițiile art. 8 alin. (1) teza a II-a raportat la art. 2 alin. (2) și art. 2 alin. (1) lit. i) și n) din Legea nr. 554/2004.

Astfel, refuzul de comunicare a unor anexe la raportul de evaluare profesională este apreciat ca fiind nejustificat, dreptul de apreciere al autorității publice realizându-se prin încălcarea drepturilor și libertăților reclamantului.

S-a reținut că a fost încălcat interesul legitim al reclamantului de a-i fi soluționate în termen și în mod complet petițiile formulate, apreciindu-se că solicitarea reclamantului este întemeiată.

în ceea ce privește daunele morale solicitate s-a constatat că, în condițiile în care existența faptei ilicite și a vinovăției pârâtului sunt în afara oricărui dubiu pentru considerentele expuse, instanța a apreciat că reclamantul a suferit un prejudiciu moral datorită manierei în care a fost tratată exercitarea unui drept constituțional de către o autoritate publică.

în ceea ce privește solicitarea de obligare a pârâtului la afișarea pentru o durată de 180 zile în spațiul frontal al primei pagini a site-ului principal al ministerului www.edu.ro, a hotărârii integrale a instanței, instanța a apreciat-o ca lipsită de temei legal.

2. Calea de atac exercitată

împotriva sentinței pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal a declarat recurs Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

în motivarea cererii de recurs se aduc, în esență, următoarele critici sentinței atacate:

- în mod greșit instanța de fond a respins excepția lipsei calității sale procesuale pasive întrucât potrivit prevederilor H.G. nr. 81/2010 privind organizarea și funcționarea Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului cu modificările și completările ulterioare, în sfera sa de atribuții nu este inclusă comunicarea documentelor emise de către alte instituții publice cu personalitate juridică aflate în subordinea sa, cum sunt inspectoratele școlare județene.

Față de pretenția intimatului-reclamant de comunicare a unor anexe care însoțesc adrese emise de Inspectoratul Școlar Județean Sibiu referitor la evaluarea personală a acestuia, în mod eronat a fost respinsă excepția invocată de către minister, neexistând identitate între persoana pârâtului și cel obligat în raportul juridic dedus judecății.

- în mod nelegal, instanța de fond a reținut ca fiind aplicabile în cauză prevederile art. 8 alin. (1), teza a II-a din O.G. nr. 27/2002, raportată la art. 2 alin. (2) și art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004, întrucât în cauză nu este vorba de faptul că nu s-a răspuns în termen legal sau incomplet, de un refuz nejustificat din partea ministerului de soluționare a unei cereri, iar nemulțumirea reclamantului în raport de răspunsul primit nu echivalează cu refuzul nejustificat.

- în mod greșit instanța de fond a dispus obligarea sa la daune morale deoarece acestea nu se justifică și nici nu s-a făcut dovada unei legături de cauzalitate între o anumită conduită a ministerului și prejudiciul suferit de reclamant.

3. Soluția instanței de recurs

înalta Curte, analizând recursul formulat în raport de criticile invocate, de dispozițiile legale incidente, apreciază că acesta este fondat pentru considerentele ce urmează a fi expuse.

După cum se constată din expunerea prezentată anterior, prin sentința recurată a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, această autoritate fiind obligată să comunice reclamantului copiile integrale ale anexelor nr. 3, nr. 4 și nr. 5 care însoțesc adresa Inspectoratului Școlar al Județului Sibiu din 8 ianuarie 2010 (22 noiembrie 2009), fiind obligat și la 1.000 RON cu titlu de daune morale către reclamant, fiind respinsă în rest acțiunea.

S-a reținut că refuzul de comunicare a unor anexe ale raportului de evaluare profesinală este nejustificat.

Potrivit Legii nr. 84/1995 cu modificările și completările ulterioare, incidente la momentul formulării cererii, inspectoratele școlare județene sunt organe descentralizate de specialitate, cu personalitate juridică, subordonate Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului.

Necontestat este că emitentul adresei din 22 decembrie 2009 cu anexele care o însoțesc și din 8 ianuarie 2010, referitoare la evaluarea profesională a reclamantului, solicitate de reclamant este Inspectoratul Școlar Județean Sibiu și nu recurentul-pârât.

Inspectoratul Școlar Județean Sibiu, fiind emitentul și deținătorul actelor referitoare la dosarul profesional al reclamantului, solicitate prin petițiile adresate autorității pârâte, este evident că raportul juridic se stabilește între această instituție și persoana vizată în documentele menționate, inspectoratul școlar fiind și deținătorul, cel care păstrează și arhivează actele referitoare la dosarul profesional al cadrelor didactice, astfel că reclamantul avea posibilitatea de a se adresa direct acestuia pentru comunicarea acestor acte.

Misiunile, funcțiile și atribuțiile Ministerului, Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului sunt menționate în cuprinsul Capitolelor I, II,III din H.G. nr. 81/2010 privind organizarea și funcționarea Ministerului, Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, cu modificările și completările ulterioare, incidente la momentul formulării cererii.

Potrivit acestor dispoziții, această autoritate nu are ca atribuții comunicarea documentelor emise de alte instituții publice cu personalitate juridică aflate în subordinea sa, reclamantul având posibilitatea de a se adresa direct instituției de la care provin actele a căror comunicare s-a solicitat în cauza de față.

De altfel, potrivit art. 61din O.G. nr. 27/2002 , petiția reclamantului a fost adusă la cunoștința Inspectoratului Școlar Județean Sibiu, cu atribuții în rezolvarea problemelor sesizate, fiindu-i comunicate anexele înaintate de această instituție, astfel cum rezultă din adresele din 12 mai 2010 și din 22 decembrie 2009.

Prin urmare, cum calitatea procesuală pasivă presupune existența unei identități între persoana pârâtului și cel obligat în raportul juridic dedus judecății sau față de care se poate realiza interesul respectiv, în raport de cele reținute anterior, instanța de recurs apreciază că Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului nu poate avea calitate procesuală pasivă.

în consecință, în mod greșit a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a recurentului-pârât întrucât această excepție este întemeiată.

Avându-se în vedere considerentele expuse, înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) teza I din C. proc. civ., art. 20 din Legea nr. 554/ 2004, cu modificările și completările ulterioare, a admis recursul declarat de Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, a casat sentința atacată, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a autorității pârâte și a respins acțiunea formulată împotriva acesteia ca atare, fapt care, în raport de art. 137 alin. (1) din C. proc. civ. a făcut de prisos analiza celorlalte critici ale recurentului-pârât.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 5149/2011. Contencios