ICCJ. Decizia nr. 5119/2011. Contencios
| Comentarii |
|
Prin acțiunea formulată și precizată reclamanta T.G.M. a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Sănătății solicitând să se anuleze ordinul din 16 februarie 2009 emis de pârât; să fie repusă în funcția de director executiv al D.S.P. a județului Arad; acordarea drepturilor salariale corespunzătoare funcției deținute ca director executiv și calcularea diferenței drepturilor salariale pe perioada eliberării din funcția de conducere și încadrarea în funcția publică de execuție de consilier clasa I, grad superior, conform grilei de salarizare corespunzătoare celor două funcții deținute; să fie obligat pârâtul la plata unei despăgubiri egale cu diferența drepturilor salariale indexate, majorate și recalculate potrivit legii; să fie obligat pârâtul la 100.000 RON daune morale și să se dispună suspendarea executării ordinului până la rămânerea definitivă și irevocabilă a sentinței, conform art. 15 din Legea nr. 554/2004.
în motivarea acțiunii reclamanta a arătat că ordinul din 16 februarie 2009 emis de pârât este nelegal pentru că a fost emis fără a exista motive care să determine eliberarea sa din funcție.
La termenul de judecată din 18 ianuarie 2011, reclamanta a invocat în cauză și excepția de nelegalitate a ordinului din 2009, pentru că a fost emis cu exces de putere, lovit de nulitate și emis cu încălcarea dispozițiilor legale în vigoare în ceea privește Legea nr. 188/1999 cu modificările și completările ulterioare, art. 99 și art. 100, precum și a propriilor acte cu caracter normativ.
Prin întâmpinarea formulată în cauză, pârâtul Ministerul Sănătății a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată.
în cauză a formulat cerere de intervenție în interesul pârâtului Ministerul Sănătății, intervenienta D.S.P. Arad, solicitând respingerea acțiunii, pe excepția inadmisibilității, pentru neîndeplinirea procedurii prealabile prevăzute de art. 7 din Legea nr. 554/2004, excepție respinsă prin încheierea de ședință din 15 februarie 2011.
Intervenienta a invocat și excepția lipsei de calitate procesuală pasivă a pârâtului Ministerul Sănătății motivând că actul atacat a fost emis de ministrul sănătății, în calitatea sa de autoritate publică (organ al Ministerului Sănătății), nicidecum de către Ministerul Sănătății.
Pe fondul cauzei intervenienta a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, pentru considerentele cuprinse în întâmpinarea pârâtului.
Prin sentința civilă nr. 52 din 15 februarie 2011 Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, a dispus următoarele:
- a respins excepția lipsei de calitate procesuală pasivă a Ministerului Sănătății,
- a admis în parte acțiunea precizată formulată de reclamanta T.G.M. împotriva pârâtului Ministerul Sănătății,
- a anulat ordinul din 16 februarie 2009 emis de pârât și a dispus obligarea pârâtului la repunerea reclamantei în funcția deținută anterior emiterii ordinului anulat,
- a obligat pârâtul la plata către reclamantă a diferenței de drepturi salariale dintre cele obținute în funcția publică de execuție pe care o deține și cele aferente funcției de conducere, indexate, majorate și recalculate potrivit legii, pe perioada eliberării din funcția de conducere,
- a respins ca nefondată cererea pentru daune morale,
- a respins excepția de nelegalitate invocată în cauză și
- a respins cererea de intervenție formulată de D.S.P. a Județului Arad în interesul pârâtului Ministerul Sănătății.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut, în esență, următoarele:
Examinând excepția lipsei de calitate procesuală pasivă invocată de intervenient, în condițiile art. 137 din C. proc. civ., instanța a respins-o ca nefondată, reținând că, așa cum rezultă din conținutul ordinului din 2009, acesta s-a emis și în numele Ministerului Sănătății.
Examinând acțiunea precizată pe fondul său și în lumina considerentelor din decizia civilă din 17 februarie 2010 pronunțată în dosar al înaltei Curți de Casație și Justiție, instanța a admis-o în parte, împotriva pârâtului Ministerului Sănătății, a anulat ordinul din 16 februarie 2009 emis de pârât și a dispus obligarea pârâtului la repunerea reclamantei în funcția deținută anterior emiterii ordinului anulat, a obligat pârâtul la plata către reclamantă a diferenței de drepturi salariale dintre cele obținute în funcția publică de execuție pe care o deține și cele aferente funcției de conducere, indexate, majorate și recalculate potrivit legii, pe perioada eliberării din funcția de conducere și a respins ca nefondată cererea pentru daune morale, reținând următoarele:
Potrivit probelor dosarului, reclamanta a fost numită, începând cu data de 15 august 2007, în funcția de director executiv al Autorității de Sănătate Publică Arad prin Ordinul Ministerului Sănătății Publice din 13 august 2007 și a ocupat această funcție până la data de 16 februarie 2009, când a fost eliberată din funcția de director executiv al Autorității de Sănătate Publică Arad prin Ordinul Ministerului Sănătății din 16 februarie 2009, a cărui anulare o solicită reclamanta în prezenta cauză, prin care reclamanta a fost încadrată în funcția publică de execuție de consilier clasa I, grad superior, treapta 1 de salarizare în cadrul D.S.P. a Județului Arad.
Ordinul din 2009 atacat în cauză s-a emis în baza Ordinul Ministerului Sănătății din 2009 privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare și structura organizatorică a direcțiilor de sănătate publică județene și a municipiului București, ale art. 4 din O.U.G. nr. 1/2009 privind unele măsuri în domeniul salarizării personalului din sectorul bugetar și Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici republicată, cu modificările și completările ulterioare și în temeiul H.G. nr. 1718/2008 privind organizarea și funcționarea Ministerului Sănătății, cu modificările ulterioare emite următorul.
Instanța a reținut că din conținutul ordinului susmenționat nu rezultă în concret care sunt motivele de drept și de fapt care au dus la eliberarea reclamantei din funcția de conducere deținută, pentru că ordinul pârâtului se reduce doar la enumerarea unor acte normative care au reglementări generale privind organizarea direcțiilor de sănătate publică, salarizarea personalului bugetar, organizarea Ministerului Sănătății și privitor la statutul funcționarilor publici.
Cum actul atacat de reclamantă se înscrie în categoria celor de drept administrativ, instanța a reținut că devine incidentă obligația legală a motivării actului, pentru că aceste acte se emit în executarea legii și de asemenea motivarea constituie un element important pentru deschiderea și transparența în administrația publică.
Cum ordinul din 2009 emis de pârât contravine acestor cerințe, este nelegal și se constituie într-o vătămare a dreptului reclamantei de a-și formula apărarea în raport cu măsura luată de pârât, condiție ce vizează temeinicia unei acțiuni în contencios administrativ potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
S-a mai reținut de către instanță că dovada evidentă a lipsei de motivare a ordinului din litigiu rezultă din însuși conținutul întâmpinării depuse de pârât, că eliberarea din funcție a reclamantei, urmare la reorganizarea pârâtului, s-a datorat modificări cu peste 50% a atribuțiilor funcției de conducere.
Instanța a apreciat că ordinul din 2009 este nelegal, motiv pentru care a admis acțiunea, anulându-se actul cu toate consecințele acestei măsuri așa cum s-a arătat anterior, cu aplicarea și a art. 78 alin. (1) din C. mun., respingându-se cererea pentru daune morale în sumă de 100.000 RON ca nefondată, pentru că reclamanta nu a motivat în nici un mod această solicitare, încălcându-se astfel prevederile art. 112 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ.
Instanța a respins și cererea întemeiată pe prevederile art. 14-art. 15 din Legea nr. 554/2004, pentru că nu este îndeplinită cerința legală a iminenței unui prejudiciu, atâta timp cât măsura de eliberare din funcție s-a produs imediat după emiterea ordinului atacat.
Instanța a reținut, privitor la excepția de nelegalitate invocată în cauză de reclamantă, faptul că, având în vedere că instanța a anulat pe calea acțiunii directe în contencios administrativ ordinul din 2009 emis de pârât, cererea a rămas fără obiect și a respins-o, constatându-se că o asemenea cerere ar fi fost și inadmisibilă potrivit deciziei civile nr. 935 din 6 martie 2008 pronunțată de înalta Curte de Casație și Justiție.
Raportat la soluția dată acțiunii, instanța a respins și cererea de intervenție în interesul pârâtului, formulată de intervenienta D.S.P. a Județului Arad.
împotriva acestei hotărâri au declarat recurs pârâtul Ministerul Sănătății și intervenienta D.S.P. a județului Arad, susținând că hotărârea atacată este nelegală și netemeinică pentru următoarele motive:
- în mod nelegal instanța de fond reținut că actul administrativ atacat este nemotivat, potrivit dreptului comunitar fiind suficientă motivarea care arată aplicarea legilor în vigoare în momentul adoptării actului și care este capabilă să explice soluția aleasă de administrație;
- instanța de fond nu a luat în considerare dovezile cu privire la îndeplinirea cerinței legale prevăzute de art. 100 din Legea nr. 188/1999 privind modificarea cu peste 50% a atribuțiilor funcției deținute de reclamantă;
- postul reclamantei a fost desființat o dată cu apariția O.U.G. nr. 37/2009, declarată neconstituțională și urmată de O.U.G. nr. 105/1999, de asemenea, declarată neconstituțională și, apoi, reînființat. După reînființare s-au organizat concursuri de ocupare a postului și, în prezent, postul este ocupat, nefiind posibilă reintegrarea reclamantei în funcția avută.
Analizând actele și lucrările dosarului de fond, precum și motivele de recurs invocate, ce se încadrează în prevederile art. 304 pct. 9 și 3041 din C. proc. civ., înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Astfel, deși este principial corectă afirmația recurentei în sensul caracterului suficient al motivării ce face referire la aplicarea legilor în vigoare și care explică soluția aleasă de administrație, în speță, instanța de fond, respectând îndrumările deciziei de casare nr. 1523/2009 a înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a verificat, în principal, în ce măsură, prin actul administrativ ce a stat la baza reorganizării instituției publice, au fost modificate atribuțiile funcției publice în proporție mai mare de 50%.
Constatarea acestei situații juridice rezultate în urma reorganizării a fost considerată esențială în stabilirea caracterului legal sau nelegal al actului administrativ atacat, în conformitate cu criteriile prevăzute de art. 100 din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici .
Astfel, deși la dosar au fost depuse fișa postului de director executiv al Autorității de Sănătate Publică județul Arad, înlocuită conform Ordinului nr. 880/2006 și fișa postului de director executiv al D.S.P. Arad , întocmită conform Ordinului nr. 127/2009, recurentele-pârâte nu au reușit să demonstreze, în concret, majorarea atribuțiilor funcției de conducere în procent de peste 50%, potrivit Ordinului nr. 127/2009, numărul atribuțiilor modificate fiind mai mic decât al celor preluate din vechiul ordin.
în ceea ce privește reintegrarea reclamantei în funcția și postul avut, împrejurarea că în prezent postul este ocupat de o altă persoană nu poate conduce la modificarea soluției instanței de fond, deoarece aceasta este o problemă de executare a hotărârii judecătorești, iar nu de legalitate a acesteia, Legea nr. 188/1999 prevăzând reintegrarea în funcție și într-o astfel de situație.
Pentru considerentele menționate, constatând că hotărârea instanței de fond era legală și temeinică, înalta Curte cu referire la art. 312 alin. (1) din C. proc. civ., a respins recursul ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5133/2011. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 5108/2011. Contencios → |
|---|
