ICCJ. Decizia nr. 5170/2011. Contencios
| Comentarii |
|
1. Soluția instanței de fond
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității în contradictoriu cu pârâtul M.A., a solicitat să se constate calitatea acestuia de colaborator al Securității, arătând că pârâtul deține titlul de luptător pentru victoria Revoluției din decembrie 1989.
în motivarea acțiunii, reclamantul a arătat potrivit notei de constatare din 27 septembrie 2008, în activitatea de colaborare a pârâtului cu organele de Securitate, se disting două perioade, respectiv perioada 1972-1978, când a fost recrutat ca informator, de către Securitatea Municipiului București, prin semnarea angajamentului cu numele conspirativ "Y./I." și perioada 1980-1988, când a fost reactivat în calitate de informator de către serviciul XX (profil informații externe) deoarece avea rude în Grecia, cunoscute cu "antecedente legionare", numeroase relații în Franța, Italia, S.U.A., în rândul emigrației române și în R.F.G., perioadă pentru care i-a fost atribuit numele conspirativ de colaborator "C.".
în motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că în cauză sunt îndeplinite condițiile impuse de legiuitor prin art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 pentru a se putea constata calitatea de "colaborator al Securității", întrucât informațiile furnizate de pârât Securității, se refereau la intenția unor persoane de a se stabili în străinătate, precum și la întreținerea de relații cu cetățeni străini, fiind de notorietate faptul că, în epoca regimului comunist, orice persoană ce dorea să se stabilească într-o altă țară, mai ales una ce nu aparținea blocului comunist, era considerată un oponent al regimului, "evadarea" sa având valoare de dezaprobare a politicii comuniste.
Prin întâmpinare, pârâtul a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată și nelegală, arătând că nu există o corelare între persoana sa și persoanele care ar fi semnat sub cele doua nume conspirative, precum și lipsa unui angajament, ori a unor înscrisuri doveditoare.
Prin sentința nr. 3909 din 13 octombrie 2010, Curtea de Apel București a admis acțiunea formulată de reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității împotriva pârâtului și a constatat calitatea de colaborator al Securității în ceea ce-l privește pe pârâtul M.A.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut în esență că, din actele depuse la dosar rezultă că pârâtul a semnat la data de 24 aprilie 1972 un angajament, dat în fața ofițerului D.I. care a întocmit mai multe note și rapoarte privindu-l pe pârât, inclusiv o solicitare de recompensare a informatorului "I.", raport privind recompensarea aceluiași informator pentru "informații de valoare"
S-a mai arătat în considerentele sentinței atacate că simpla împrejurare că notele respective se găsesc în dosarul privindu-l pe M.A. demonstrează că informatorul I. este una și aceeași persoană cu pârâtul și deși documentele sunt greu de lecturat datorita faptului că sunt capturi de pe microfilm, cele cuprinse în nota de constare se verifică.
A mai reținut instanța de fond că din raport, reiese că pârâtul a furnizat informații chiar și despre soția acestuia și despre familia acesteia, după ce în prealabil furnizase informații despre o persoana de cetățenie suedeză, fost cetățean român cu care a dorit sa se căsătorească, iar pentru activitatea sa, pârâtul a fost recompensat cu suma de 500 lei în anul 1984 așa cum reiese din raport.
în ceea ce privește încălcarea dreptului la apărare, invocată de pârât, instanța de fond a constatat că această susținere este nefondată, întrucât dispozițiile art. 1 alin. (6) din O.U.G. nr. 24/2008 se referă la accesul la informații “indiferent de suportul pe care se află acestea, precum hârtie, microfilm, dischetă, bandă audio sau video", în sensul că verificările se efectuează asupra documentelor și informațiilor deținute și la întocmirea notei “de constatare cu privire la existența sau inexistența calității de lucrător al Securității sau de colaborator al acesteia pentru persoana care a făcut obiectul verificării", O.U.G. nr. 24/2008 conținând norme privind probatoriul ce derogă de la dreptul comun.
Referitor la înscrisurile depuse de pârât, prima instanță a apreciat că acestea nu fac decât să dovedească că pârâtul a dorit în mai multe rânduri să călătorească în afara țarii și că nu i s-a permis acest lucru, însa nu dovedesc împrejurări, date sau fapte care ar contrazice susținerile reclamantului privind calitatea de colaborator al Securității în ceea ce-l privește pe pârât.
Concluzionând, instanța de fond a constatat că a fost încălcat dreptul la viața privată prevăzut de art. 12 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, deoarece informațiile furnizate vizau prezentarea pe larg a unor aspecte din viața persoanelor vizate, legături personale, modalități de petrecere a timpului liber, atitudini față de diverse persoane.
2. Calea de atac exercitată
împotriva acestei sentințe, a formulat recurs pârâtul M.A., care a invocate, în mod generic, dispozițiile art. 299 și urm. din C. proc. civ. și a susținut critici care pot fi subsumate motivului de recurs prevăzut la art. 3041raportat la art. 304 pct. 9 din C. proc. civ.
Astfel, susține recurentul-pârât, în mod greșit a reținut instanța de fond incidența dispozițiilor art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, în cauză neexistând probe care să dovedească activitatea sa de colaborator al fostei Securități.
Mai susține recurentul, la dosarul cauzei nu există niciun înscris care să probeze recrutarea sa de către organele fostei Securități și nici identitatea de persoană, dintre informatorii conspirați sub numele Cosma și, respectiv, Iani, și persoana sa.
Instanța de fond a ignorat inexistența oricărui dosar privind colaborarea sa cu Securitatea, din partea S.R.I., S.I.E. și S.I.A., precum și absența oricăror mărturii care să probeze colaborarea sa cu Securitatea.
Instanța de fond i-a încălcat dreptul la apărare, ignorând cererile sale de probatorii, pe care le-a formulat în mod argumentat în cursul judecății.
în concluzie, recurentul-reclamant a cerut admiterea recursului, casarea sentinței recurate și rejudecarea cauzei, urmând ca sesizarea C.N.S.A.S. să fie respinsă.
3. Soluția instanței de recurs
Analizând soluția instanței de fond, susținerile formulate în recurs, actele și lucrările dosarului și dispozițiile legale incidente în cauză, instanța de recurs reține că recursul este nefondat pentru considerentele care vor fi prezentate în continuare.
în cauză, este necontestat că recurentul-pârât a fost verificat în condițiile art. 3 lit. z) din O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității, la solicitarea Secretariatului de Stat pentru Problemele Revoluționarilor din Decembrie 1989, având calitatea de deținător al titlului de Luptător pentru Victoria Revoluției dom Decembrie 1989.
De asemenea, este necontestat că C.N.S.A.S., prin direcția de specialitate, în urma investigațiilor efectuate, a întocmit nota din 27 septembrie 2008, identificând dosarul S.I.E, titular M.A.
Concluziile notei de constatare sunt în sensul că recurentul-reclamant a fost recrutat de organele fostei Securități și a colaborat cu acestea în perioada 1972-1978 sub numele conspirativ "Y./I.", iar în perioada 1980-1988 a fost reactivat de către Serviciul XX (profil informații externe), colaborând sub numele conspirativ "C.", fiind și recompensat cu sume de bani.
în fața instanței de fond, precum și în criticile formulate în cererea de recurs, recurentul-pârât a susținut, pe de o parte, că nu există dovezi ale colaborării sale cu organele fostei Securități.
Contrar susținerilor recurentului-pârât, așa cum a reținut și instanța de fond, la data de 24 aprilie 1972 acesta a semnat angajamentul de colaborare, a cărui copie se află la dosarul Curții de apel, dat ofițerului de legătură D.I., care a întocmit mai multe note și rapoarte privind informațiile furnizate de către acesta, inclusiv un raport de recompensare cu 200 lei a informatorului "I.", la 24 iulie 1972.
Concluzia instanței de fond, că informatorul "I." și recurentul-pârât sunt una și aceeași persoană, este logică și se coroborează cu toate înscrisurile întocmite pe numele acestui informator, aflate în dosarul de colaborator privindu-l pe recurentul-pârât M.A., astfel încât concluziile notei de constatare sunt confirmate, chiar dacă înscrisurile respective necesită o lectură mai dificilă.
în ceea ce privește cea de-a doua perioadă a colaborării, perioada 1980-1988, când a folosit numele conspirativ "C.", instanța de fond a înlăturat în mod judicios susținerile recurentului-pârât că nu este dovedită identitatea dintre persoana sa și informator, din moment ce acesta apare înregistrat cu datele de stare civilă ale recurentului, perioadă în care a fost instruit de lt.maj. D.D., aspecte confirmate și prin raportul privindu-l pe M.A., fiind chiar recompensat cu 500 lei pentru informațiile furnizate.
Astfel, s-a stabilit că recurentul-pârât a furnizat informații despre mai multe persoane supravegheate de organele fostei Securități pentru atitudinile acestora potrivnice regimului comunist, între care și numitul P.M. despre care a dat informații privind intenția și preocupările acestuia de a părăsi țara, cu privire la care ofițerul competent a luat măsurile de urmărire necesare.
Critica recurentului-pârât, că instanța de fond a reținut în mod greșit îndeplinirea cerințelor art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, este nefondată, deoarece, potrivit acestei reglementări, este colaborator "persoana care a furnizat informații, indiferent sub ce formă, precum note și rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii Securității, prin care se denunțau activitățile sau atitudinile potrivnice regimului comunist și care au vizat îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului".
Or, în cauză, așa cum s-a arătat mai sus, informațiile furnizate de recurentul-reclamant denunțau intențiile și preocupările unor persoane care urmăreau să părăsească România, ceea ce era considerată a fi o atitudine potrivnică regimului, care impunea luarea unor măsuri de supraveghere informativă a persoanelor, respectiv de către organele fostei Securități, cu consecința îngrădirii drepturilor și libertăților fundamentale: dreptul la viață privată, dreptul la libera circulație, așa cum reține și instanța de fond în considerentele soluției recurate.
în fine, recurentul-pârât a susținut că instanța de fond i-a încălcat dreptul la apărare, susținere neîntemeiată, deoarece observarea încheierilor de la datele când cauza a fost amânată impune concluzia că instanța de fond a admis cererile formulate de apărătorul acestuia, inclusiv aceea de a i se pune la dispoziție un CD cu conținutul înscrisurilor din dosarul depus în cauză.
în concluzie, instanța de recurs a reținut că recursul formulat era nefondat, soluția instanței de fond fiind legală și temeinică.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5167/2011. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 5166/2011. contencios → |
|---|
