ICCJ. Decizia nr. 5172/2011. Contencios
| Comentarii |
|
1. Hotărârea supusă revizuirii
Prin decizia nr. 1932 din 31 martie 2011, înalta Curtea de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a admis recursul declarat de reclamanta SC R.E. SA Brașov împotriva sentinței nr. 77/ F din 9 aprilie 2010 a Curții de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal, a casat sentința atacată și, pe fond, a admis acțiunea și a anulat actele administrative atacate: decizia de impunere din 7 aprilie 2009 și dispoziția din 22 iunie 2009.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de recurs a reținut următoarele:
Actele administrativ-fiscale supuse controlului exercitat de instanța de contencios administrativ potrivit art. 218 din C. proc. fisc. sunt decizia de impunere din 7 aprilie 2009 privind stabilirea impozitelor pe clădiri și terenuri pe anul 2009 în ceea ce o privește pe recurenta-reclamantă și dispoziția din 22 iunie 2009, de respingere a contestației administrative formulată de reclamantă împotriva deciziei de impunere.
în motivarea dispoziției, autoritatea emitentă a reținut, în esență, că facilitățile fiscale prevăzute pentru parcurile industriale în art. 250 alin. (1) pct. 9 (scutire de impozitul pe clădiri) și în art. 257 lit. l) (scutire pe impozitul pe terenuri) din C. fisc. constituie ajutoare de stat supuse notificării potrivit O.U.G. nr. 117/2006 privind procedurile naționale în domeniul ajutorului de stat.
S-a mai reținut că prin adresa din 8 mai 2008, Consiliul Concurenței a comunicat Direcției Fiscale Brașov, care-i transmisese spre avizare documentația privind acordarea facilităților fiscale, că ajutorul ce se intenționează a fi acordat nu vizează realizarea de investiții și crearea de noi locuri de muncă, astfel încât să existe efectul stimulator impus de regulamentele comunitare pentru acordarea ajutorului de stat regional în vederea realizării de investiții.
Consiliul Concurenței a precizat că facilitățile supuse analizei îmbracă forma unui ajutor de operare, destinat reducerii costurilor curente ale întreprinderii și poate fi acordat numai cu autorizarea Comisiei Europene și cu respectarea condițiilor prevăzute de Liniile Directoare privind ajutoarele de stat regionale pentru perioada 2007-2013.
Autoritatea fiscală a invocat și prioritatea dreptului comunitar în materie, conform principiului statuat în art. 148 alin. (2) din Constituția României și în art. 1 alin. (3) și (4) din C. fisc.
Soluționarea cauzei de față presupune clarificarea a două chestiuni de drept: pe de o parte natura juridică a facilităților fiscale acordate parcurilor industriale prin C. fisc., în sensul calificării acestora ca fiind sau nu ajutoare de stat și, pe de altă parte, competența derulării procedurilor de control și de recuperare a ajutorului de stat ilegal sau incompatibil cu obiectivele comunitare după aderarea României la Uniunea Europeană.
în ceea ce privește primul aspect, înalta Curte reține că facilitățile fiscale acordate parcurilor industriale prin C. fisc., concretizate în scutiri de la plata impozitului pe clădiri și terenuri pe anul 2009, reprezintă ajutor de stat.
SC P.R. SA a primit titlul de parc industrial prin Ordinul ministrului administrației și internelor nr. 255/2004, publicat în M. Of. nr. 980/25.10.2004, ordin emis în executarea art. 4 din O.G. nr. 65/2001 privind constituirea și funcționarea parcurilor industriale, aprobată cu modificări prin Legea nr. 490/2002.
în calitate de societate care activează în cadrul unui parc industrial, recurenta-reclamantă a intrat sub incidența scutirilor de impozite și taxe locale pentru clădiri și terenuri, prevăzute de art. 250 alin. (1) pct. 9 și 257 lit. l) din C. fisc.
La acea dată era în vigoare Legea nr. 143/1999 privind ajutorul de stat, care în art. 2 alin. (8) includea exceptările, reducerile sau amânările de la plata taxelor și impozitelor între modalitățile de acordare a ajutorului de stat, iar art. 11 din instrucțiunile de acordare și anulare a titlului de parc industrial, aprobate prin Ordinul nr. 264/2002 al ministrului dezvoltării și prognozei, califica facilitățile acordate parcurilor industriale drept ajutoare de stat regionale, ce pot fi acordate în limitele rezultate din Harta intensității maxime a ajutoarelor de stat cu finalitate regională în România.
Aceeași concluzie se desprinde și din Raportul întocmit de Consiliul Concurenței privind ajutoarele de stat acordate în România în perioada 2004-2006, publicat în M. Of., Partea I, nr. 698bis/14.10.2008, care în capitolul 8, Ajutoarele fiscale din România acordate în perioada 2004-2006 menționa că ajutoarele de stat acordate sub forma scutirilor totale sau parțiale de plata impozitelor și taxelor în scopul realizării de investiții și creării de noi locuri de muncă instituite printr-o serie de acte normative, printre care O.G. nr. 65/2001 și apoi C. fisc., au avut ca obiectiv dezvoltarea regională și s-au situat, în genere, sub pragul de minimis.
La data de 1 ianuarie 2007 a intrat în vigoare O.U.G. nr. 117/2006 privind procedurile naționale în domeniul ajutorului de stat, necesitatea adoptării ei fiind impusă de efectele aderării României la Uniunea Europeană, care a atras transferul competențelor de decizie în materia autorizării, stopării sau recuperării ajutoarelor de stat de la Consiliul Concurenței la Comisia Europeană și aplicabilitatea directă a legislației comunitare în domeniul ajutorului de stat.
Pornind de la prevederile art. 1 lit. b) din Regulamentul Consiliului (CE) nr. 659/1999, conform cărora ajutorul existent este definit ca fiind orice ajutor de stat care a existat înainte de intrarea în vigoare a Tratatului într-un stat membru, respectiv schemele de ajutor și ajutoarele individuale puse în aplicare anterior și ulterior intrării în vigoare a tratatului, facilitățile fiscale acordare parcurilor industriale prin efectul legii în condițiile normative expuse anterior pot fi calificate drept ajutoare de stat existente la data de 1 ianuarie 2007.
După această dată, așa cum rezultă din dispozițiile O.U.G. nr. 117/2006, corelate cu cele ale Regulamentului nr. 659/1999 și cu o serie de prevederi ale Regulamentului nr. 794/2004 de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 659/1999, Comisia Europeană a dobândit atribuția de a solicita statelor membre informații despre ajutoarele existente, de a decide dacă este cazul să deschidă o procedură oficială de investigare și de a decide ca statul membru să ia măsurile necesare pentru stoparea sau recuperarea ajutorului de la beneficiar, măsuri ce pot include modificări de fond ale schemei de ajutor, introducerea unor cerințe procedurale sau chiar abrogarea schemei de ajutor.
în acest context legislativ, actele administrativ fiscale prin care intimata-pârâtă a decis impunerea terenurilor și construcțiilor parcului industrial pentru anul 2009, motivând că scutirile existente încă din 2004 încalcă prevederile art. 87-89 din Tratat, au natura unor măsuri de stopare a ajutorului de stat existent, dispuse cu încălcarea competenței exclusive a Comisiei Europene.
Un argument suplimentar, în sensul că autoritatea publică locală nu putea interveni într-un domeniu în care Codul fiscal prevede expres scutirea de impozite, cu atât mai mult cu cât, așa cum rezultă din cele expuse anterior, prin măsurile dispuse, Direcția Fiscală Brașov a intervenit în aria de competență a instituției comunitare, rezultă și din considerentele Deciziei nr. 1131/2008 a Curții Constituționale, publicată în M. Of. nr. 791 din 26.11.2008.
Prin decizia respectivă, Curtea Constituțională a respins excepția de neconstituționalitate a art. 250 alin. (1) pct. 9 și art. 257 lit. l) din C. fisc., invocată de Consiliul Local al Municipiului Brașov în mai multe litigii fiscale, reținând, în esență, că autoritățile locale nu au totală independență în stabilirea impozitelor și taxelor locale, ci se supun limitelor și condițiilor legii. Faptul că prin dispozițiile legale criticate se stabilesc scutiri de la plata acestor taxe și impozite se justifică prin importanța strategică, prevăzută de lege pentru îndeplinirea sarcinilor statului, consfințite în art. 135 alin. (2) lit. c) și d) din Constituție, și anume stimularea cercetării științifice și tehnologice naționale, precum și exploatarea resurselor naturale, în concordanță cu interesul național.
în consecință, față de cele expuse, reține instanța de recurs, atât decizia de impunere cât și dispoziția privind soluționarea contestației au fost emise de intimata-pârâtă fără ca aceasta să aibă competența derulării procedurilor de control și de recuperare a ajutorului de stat ilegal sau incompatibil cu obiectivele comunitare după aderarea României la Uniunea Europeană, astfel că se impune anularea acestora, soluția fiind în acord cu jurisprudența Secției contencios administrativ și fiscal a înaltei Curți de Casație și Justiție, după soluția de principiu adoptată de aceasta la 5 octombrie 2009 și respectiv 19 aprilie 2010, cu privire la problema de drept în discuție, constatată în cauze asemănătoare.
2. Cererea de revizuire
împotriva Deciziei nr. 1932 din 31 martie 2011 pronunțată de înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în dosar, în temeiul prevederilor art. 21 din Legea nr. 554/2004, a formulat cerere de revizuire Consiliul Local Brașov, Direcția Fiscală Brașov, prin care a solicitat admiterea acesteia, modificarea în tot a deciziei menționate ca fiind pronunțată cu încălcarea principiului dreptului comunitar, iar pe fondul cauzei, respingerea recursului declarat de SC R.E. SA și menținerea în tot a sentinței nr. 77/ F din 9 aprilie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Brașov și în consecință, menținerea în tot a deciziei de impunere din 7 aprilie 2009, precum și a dispoziției din 22 iunie 2009.
în motivarea cererii de revizuire, în temeiul art. 21 din Legea nr. 554/ 2004, cu modificările și completările ulterioare, s-a susținut, în esență, că decizia nr. 1932 din 31 martie 2011 a fost pronunțată cu încălcarea principiului priorității dreptului comunitar, reglementat de art. 148 alin. (2), coroborat cu art. 20 alin. (2) din Constituția României, republicată.
Revizuenta a apreciat că instanța de recurs a confundat deciziile de impunere emise de Direcția Fiscală Brașov în vederea executării atribuțiilor conferite acesteia prin lege cu o decizie de stopare sau recuperare a ajutoarelor de stat emisă de Consiliul Concurenței, respectiv Comisia Europeană, în vederea stopării sau recuperării unui ajutor de stat ilegal, definit prin art. 4 din Legea nr. 143/1999 ca fiind ajutorul de stat "acordat fără a fi fost autorizat de Consiliul Concurenței sau acordat după ce a fost notificat, dar înainte de emiterea unei decizii de către Consiliul Concurenței în termen legal".
Prin anularea de către instanța de recurs a acestor acte administrative fiscale, prin decizia nr. 1932 din 31 martie 2011 se acordă societății intimate SC R.E. SA ajutoare de stat fără a fi fost notificate și autorizate.
Prin urmare, s-a considerat că intimata ar beneficia de ajutoare de stat ilegale, fiind încălcate atât legislația comunității Europene în vigoare în materia ajutoarelor de stat, respectiv art. 87 și 88 din Tratatul de instituire a Comunității Europene, Regulamentul (CE) nr. 659/1999, comunicarea Comisiei Uniunii Europene (2009/C85/01) privind aplicarea legislației referitoare la ajutoarele de stat de către instanțele naționale, cât și legislația națională, respectiv O.U.G. nr. 117/2006 privind procedurile naționale în domeniul ajutorului de stat, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 137/2007 și Legea nr. 571/2003, privind C. fisc., actualizată.
în conformitate cu aceste prevederi legale, competența recuperării, rambursării sau stopării ajutoarelor de stat revine Consiliului Concurenței (anterior datei de 1 ianuarie 2007) și Comisiei Europene (după data de 1 ianuarie 2007), dar aceste măsuri pot fi dispuse numai atunci când se constată că beneficiarii nu respectă condițiile prevăzute în schemele de acordare a ajutoarelor de stat sau în deciziile de autorizare a schemei sau a ajutorului individual, criteriile prevăzute de legislația comunitară și condițiile prevăzute în Tratatul de aderare referitoare la ajutoarele de stat acordate operatorilor economiei din zonele defavorizate și libere.
Revizuenta a învederat că deciziile de impunere deduse judecății nu pot fi asimilate unor asemenea măsuri, nefiind emise ca urmare a declanșării mecanismului de stopare a unui ajutor de stat anterior acordat, în condițiile prevăzute de Normele metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 117/2006.
Considerând că în cauză, nu se poate reține un ajutor de stat existent, un ajutor de stat ilegal sau un ajutor de stat interzis, ci o facilitate fiscală care reprezintă un ajutor de stat pentru care nu au fost finalizate procedurile prevăzute de lege, revizuenta a susținut că nu este aplicabilă litigiului nici procedura europeană privind modificarea, stoparea, suspendarea, rambursarea sau recuperarea ajutoarelor de stat existente autorizate.
De asemenea, se menționează că până la data formulării prezentei cereri de revizuire, Direcției Fiscale Brașov nu i-a fost înaintată o solicitare de către SC R.E. SA privind acordarea de facilități fiscale, cu toate că prin hotărârea consiliului local nr. 274/2008 a fost prevăzută întreaga procedură ce trebuie parcursă de societățile care își desfășoară activitatea în perimetrul parcurilor industriale din raza administrativă a municipiului Brașov ce ar intenționa să obțină scutirile de la plată, prevăzute de art. 250 alin. (1) pct. 9 respectiv art. 257 lit. l) din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc., astfel că este în imposibilitatea acordării acestora în ceea ce o privește pe intimată, deoarece ar încălca prevederile legale referitoare la acordarea unor asemenea facilități fiscale ce constituie ajutoare de stat.
Din acest motiv, revizuenta a arătat că, în lipsa acordării ajutorului de stat către intimată, competența de stabilire, constatare, controlul, urmărirea și încasarea impozitelor, taxelor și amenzilor, soluționarea obiecțiunilor, contestațiilor și a plângerilor formulate împotriva actelor de control și de impunere, executarea creanțelor bugetare revine Direcției Fiscale Brașov, în conformitate cu prevederile art. 35 din O.G. nr. 92/2003.
Mai mult, se menționează că potrivit art. 4 din hotărârea consiliului local nr. 318 din 26 august 2002 privind înființarea Direcției Fiscale Brașov, instituție publică de interes local, "Direcția Fiscală Brașov, va avea ca obiect de activitate stabilirea, constatarea, controlul, urmărirea și casarea impozitelor, taxelor și a altor venituri ale bugetului local, inclusiv a majorărilor de întârziere și a amenzilor, soluționarea obiecțiunilor, contestațiilor și a plângerilor formulate la actele de control și de impunere executarea creanțelor bugetare, consiliere fiscală, precum și facilități fiscale", astfel că decizia de impunere din 2009 a fost emisă potrivit acestei competențe, iar dispoziția din 22 iunie 2009 a fost emisă urmare a soluționării contestației pe cale administrativă împotriva deciziei de impunere, în conformitate cu dispozițiile art. 209 alin. (4) coroborate cu art. 210 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc., Direcția Fiscală Brașov având competența de a emite actele administrative fiscale contestate.
în susținerea argumentației privind competența întocmirii actelor deduse judecății, revizuenta a invocat deciziile nr. 1408 din 12 martie 2009, nr. 1409 din 12 martie 2009 și nr. 5866 din 16 decembrie 2009 pronunțate de înalta Curte de Casație și Justiție, prin care au fost respinse ca neîntemeiate acțiunile formulate de alte societăți comerciale care își desfășoară activitatea în același parc industrial cu intimata.
Revizuenta, prin cererea de revizuire, a cerut ca în raport de prevederile pct. 13 din "Comunicarea Comisiei privind aplicarea normelor referitoare la ajutoarele de stat de către instanțele naționale (2009/C85/01), să fie solicitat un aviz al comisiei în temeiul secțiunii 3 din comunicarea menționată.
în justificarea acestei cereri se arată că, în cazul în care există îndoieli atât cu privire la calificarea unui ajutor de stat cât și la modalitatea de acordare a acestuia, instanțele naționale pot solicita un aviz al Comisiei Europene, prin care să se dispună cu privire la problema care necesită clarificare, și anume: dacă măsurile fiscale cuprinse în art. 250 alin. (1) pct. 9 și art. 257 lit. l) din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc., sunt ajutoare de stat, iar în ipoteza acestei calificări, dacă pot fi considerate ajutor existent sau nu, precum și la modalitatea de acordare a acestora.
Intimata SC R.E. SA a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de revizuire ca neîntemeiată, combătând argumentele revizuientei menționate în această cerere și susținând, în esență, că nici legiuitorul intern și nici cel european, nu au înțeles să lase la latitudinea furnizorilor de ajutor de stat luarea deciziilor privind recuperarea ajutoarelor de stat ilegale, această calitate revenind Comisiei Europene, de fiecare dată însă, recuperarea efectivă a sumelor de bani fiind posibilă numai după parcurgerea unor proceduri prealabile obligatorii stipulate de legile în materie.
Ulterior, atât revizuenta cât și intimata, au formulat concluzii scrise prin care au reiterat argumentele expuse în cererea de revizuire și respectiv, întâmpinare, fiind depusă și practică judiciară apreciată de părți relevantă.
3. Soluția înaltei Curți asupra cererii de revizuire
Examinând cauza prin prisma motivelor invocate de revizuentă și a prevederilor art. 21 din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, în raport și de toate susținerile și apărările părților, înalta Curte constată că este nefondată prezenta cerere de revizuire pentru următoarele considerente:
înalta Curte va analiza cererea de revizuire în cuprinsul căreia s-a formulat și o cerere privind solicitarea avizului Comisiei Europene prin care să se dispună cu privire la problema care necesită clarificare, și anume: dacă măsurile fiscale cuprinse în art. 250 alin. (1) pct. 9 și art. 257 lit. l) din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc., sunt ajutoare de stat, iar în ipoteza acestei calificări, dacă pot fi considerate ajutor existent sau nu, precum și la modalitatea de acordare a acestora, în raport de dispozițiile art. 21 alin. (1) și alin. (2) teza I, întrucât dispozițiile art. 21 alin. (2) teza a II-a din Legea nr. 554/2004 cu modificările și completările ulterioare, au fost declarate neconstituționale prin Decizia nr. 1609/2010 a Curții Constituționale.
Conform dispozițiilor art. 21 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, "împotriva soluțiilor definitive și irevocabile pronunțate de instanțele de contencios administrativ se pot exercita căile de atac prevăzute de C. proc. civ.".
Potrivit alin. (2) teza I din același act normativ, "constituie motiv de revizuire, care se adaugă la cele prevăzute de C. proc. civ., pronunțarea hotărârilor rămase definitive și irevocabile prin încălcarea principiului priorității dreptului comunitar, reglementat de art. 148 alin. (2), coroborat cu art. 20 alin. (2) din Constituția României, republicată".
După cum se constată, înalta Curte prin decizia nr. 1932 din 31 martie 2011 a admis recursul declarat de reclamanta SC R.E. SA împotriva sentinței nr. 77/2010 a Curții de Apel Brașov, a casat sentința recurată, a admis acțiunea reclamantei și a anulat actele administrative atacate reținând, în esență, că acestea au fost emise de revizuentă fără ca aceasta să aibă competența derulării procedurilor de control și de recuperare a ajutorului de stat ilegal sau incompatibil cu obiectivele comunitare după aderarea României la Uniunea Europeană.
La momentul judecării recursului, se constată că nu a fost formulată vreo cerere care să vizeze solicitarea avizului menționat în cererea de revizuire, cu implicații asupra soluției pe fondul cauzei.
Formularea unei astfel de solicitări în cadrul cererii de revizuire de față, nu poate conduce la admiterea acesteia în condițiile în care aceasta nu a fost cerută în recurs, tinzând de altfel la rejudecarea cauzei și la soluționarea pe fond a acesteia, dat fiind caracterul cererii de revizuire, precum și pentru faptul că acțiunea a fost admisă urmare a unei excepții, respectiv competența emitentului de a emite actele a căror anulare s-a solicitat în cauza dedusă judecății.
în consecință, instanța investită cu soluționarea cererii de revizuire apreciază că nu se impune solicitarea avizului Comisiei Europene.
în altă ordine, cererea de revizuire este nefondată, întrucât aceasta nu se încadrează în limitele stabilite de dispozițiile legale ale art. 21 alin. (1) și (2) teza I din Legea nr. 554/2004 cu modificările și completările ulterioare.
Calea extraordinară de atac prevăzută prin această reglementare reprezintă mijlocul procedural prin care să se poată verifica modul în care instanțele naționale respectă principiul priorității dreptului comunitar și deci protejarea intereselor persoanelor care ar putea fi lezate prin încălcări ale dreptului comunitar.
Cererea de revizuire formulată în temeiul art. 21 presupune ca dispozițiile din dreptul comunitar despre a căror prioritate se susține că nu a fost respectată, să fi fost invocate în fața instanței de recurs iar aceasta să fi pronunțat hotărârea cu încălcarea principiului priorității dreptului comunitar.
Așa cum s-a menționat anterior, instanța de recurs a admis cererea reclamantei și a anulat decizia de impunere din 2009 și dispoziția din 2009, clarificând două chestiuni de drept: pe de o parte natura juridică a facilităților fiscale acordate parcurilor industriale prin C. fisc., în sensul calificării acestora ca fiind sau nu ajutoare de stat și, pe de altă parte, competența derulării procedurilor de control și de recuperare a ajutorului de stat ilegal sau incompatibil cu obiectivele comunitare după aderarea României la Uniunea Europeană.
Prin toate argumentele invocate în susținerea cererii de revizuire ce se regăsesc și în cuprinsul întâmpinării formulată de revizuentă în calea de atac a recursului, se aduc critici hotărârii instanței de recurs cu privire la dezlegarea problemelor de drept, tinzându-se în realitate la rejudecarea cauzei.
Or, problematica referitoare la dreptul comunitar invocată în recurs și implicațiile acesteia asupra soluției în cauză, a fost analizată de instanța de recurs în considerentele deciziei a cărei revizuire se solicită.
Astfel, încălcarea de către instanța de recurs a dispozițiilor art. 87 și 88 din Tratatul de instituire a Comunității Europene, ale Regulamentului CE nr. 659/1999 și ale Regulamentului CE nr. 794/2004, precum și a comunicării Comisiei Europene nr. 2009/C85/01 a fost neîntemeiat invocată de revizuentă pentru considerentele care vizează rejudecarea recursului și nu pentru ipoteza juridică avută în vedere de legiuitor la adoptarea soluției legislative cuprinsă în art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.
Din motivele invocate de revizuentă rezultă că prezenta cerere de revizuire tinde în realitate la o nouă judecare a recursului, situație inadmisibilă față de prevederile art. 6 alin. (1) din Convenția europeană a drepturilor omului și libertăților fundamentale, cu referire la respectarea principiului securității raporturilor juridice.
în mod constant, în jurisprudența sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului reamintește faptul că nici o parte a unui proces nu poate determina redeschiderea acestuia, soluționat definitiv și irevocabil, numai în scopul de a obține o rejudecare a cauzei; revizuirea nu poate avea semnificația unui "apel-recurs deghizat" ci trebuie să fie justificată numai de circumstanțe esențiale și imperative. O cale extraordinară de atac nu poate fi admisă pentru simplul motiv că instanța a cărei hotărâre este atacată a apreciat greșit probele sau a aplicat greșit legea, în absența unui "defect fundamental". De asemenea Curtea, permanent subliniază că principiul securității raporturilor juridice implică respectarea principiului res iudicata, iar posibilitatea de desființare a unei hotărâri definitive și irevocabile, afectează dreptul la un proces echitabil, reglementat de art. 6 din Convenție (cauza Mitrea vs. România, 26105/03 Hotărârea din 29 iulie 2008).
Față de temeiul juridic al căii de atac exercitate, se constată că este lipsită de relevanță și susținerea revizuentei privind soluțiile diferite pronunțate de instanța de recurs în alte cauze similare.
Pentru considerentele expuse, constatându-se că nu erau îndeplinite condițiile prevăzute de art. 21 alin. (1) și (2), teza I din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, înalta Curte a respins prezenta cerere de revizuire, ca neîntemeiată.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5173/2011. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 5167/2011. Contencios → |
|---|
