ICCJ. Decizia nr. 5178/2011. Contencios
| Comentarii |
|
Prin sentința civilă nr. 286 din 22 iunie 2011 Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, a respins ca inadmisibilă excepția de nelegalitate a art. 5 din H.G. nr. 449/1999 și a art. 1 din H.G. nr. 872/2004 invocată de către reclamanta G.M. în contradictoriu cu pârâții Regia Autonomă "A.Z.L.C." Arad, județul Arad prin Președintele Consiliului Județean Arad și Guvernul României și a admis cererea de intervenție în interesul pârâtului Guvernul României, formulată de intervenientul Ministerul Transporturilor și Infrastructurii.
Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut că excepția inadmisibilității invocată de către pârâți în privința excepției de nelegalitate a unor acte administrative individuale emise anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004, este întemeiată, pentru considerentele ce urmează a fi expuse:
Prin H.G. nr. 449/1999 s-a dispus înființarea Z.L.C. Arad și a Regiei Autonome Z.L.C. Arad, prevăzându-se la art. 5 că terenurile care intră în perimetrul Z.L.C. Arad sunt bunuri proprietate publică a statului și în administrarea regiei menționate, iar prin art. 1 din H.G. nr. 872/2004 s-a dispus trecerea bunurilor aflate în administrarea Regiei Autonome A.Z.L.C. Arad din domeniul public al statului în domeniul public al județului Arad.
Având în vedere că înalta Curte de Casație și Justiție a statuat că prevederile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, ce permit cenzurarea fără limită în timp a actelor administrative individuale emise anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004, contravin principiilor securității juridice și a dreptului la un proces echitabil, instanța de fond a reținut ca întemeiată excepția de inadmisibilitate a invocării excepției de nelegalitate cu privire la actele administrative emise anterior Legii nr. 554/2004, observând că în cauză ambele hotărâri de Guvern atacate au fost emise și intrate în vigoare anterior datei de 6 ianuarie 2005, când a intrat în vigoare Legea nr. 554/2004.
împotriva hotărârii instanței de fond reclamanta G.M. a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
în motivarea recursului se arată că în mod greșit instanța de fond a calificat actele administrative care fac obiectul excepției de nelegalitate, ca fiind acte administrative unilaterale cu caracter individual, fiind incidente dispozițiile art. 304, alin. (1), pct. 8 din C. proc. civ.
Recurenta precizează că art. 4 din Legea nr. 554/2004, nu face nici o distincție între un act unilateral cu caracter individual și un act unilateral cu caracter normativ, textul de lege referindu-se pur și simplu la faptul că "legalitatea unui act administrativ unilateral poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces pe cale de excepție, din oficiu sau la cererea părții interesate".
Cu privire la această susținere, este de reținut faptul că principiul stabilității raporturilor juridice, deși nu este în mod expres consacrat de Constituția României, se deduce atât din prevederile art. 1 alin. (3), potrivit cărora România este stat de drept, democratic și social, cât și din preambulul Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, astfel cum a fost interpretat de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în jurisprudența sa.
Se mai susține că, art. 4 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 este în acord și cu dispozițiile art. 126 alin. (6) din Legea fundamentală, care garantează controlul actelor administrative pe calea contenciosului administrativ, deoarece prin intermediul excepției de nelegalitate chiar acest lucru se realizează în concret, prin extinderea posibilității controlului și asupra actelor a căror legalitate nu a fost contestată pe cale principală.
Examinând cauza și sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Excepția de nelegalitate invocată în cauză vizează H.G. nr. 449/1999 și H.G. nr. 872/2004.
Aceste acte au fost emise în 1999 și 2004, adică anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ.
Actele administrative atacate au caracter individual, în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/204, republicată.
Este adevărat că potrivit art. 4 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 262/2007 "Legalitatea unui act administrativ unilateral cu caracter individual indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepție, din oficiu sau la cererea părții interesate", iar potrivit art. II alin. (2) teza finală din Legea nr. 262/2007, "Excepția de nelegalitate poate fi invocată și pentru actele administrative unilaterale emise anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004, în forma sa inițială, cauzele de nelegalitate urmând a fi analizate prin raportare la dispozițiile legale în vigoare la momentul emiterii actului administrativ".
De asemenea, Curtea Constituțională prin Decizia nr. 1026/2009 a reținut, într-adevăr, că dispozițiile sus-menționate sunt constituționale în raport de prevederile art. 1, alin. (5), art. 15 alin. (2), art. 16 alin. (1), art. 20 alin. (2), art. 21,art. 23 și art. 44 din Legea fundamentală.
Cu privire la dispozițiile art. 4 alin. (1), din Legea nr. 554/2004 cu modificările ulterioare, respectiv a dispozițiilor art. II alin. (2) teza finală din Legea nr. 252/2007, reprezentând temeiul de drept al invocării excepției de nelegalitate, trebuie precizat însă că judecătorului național îi revine rolul de a aprecia, în sensul art. 20 alin. (2) din Constituție, republicată, cu privire la eventuala prioritate a tratatelor privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care România este parte (cum este cazul Convenției Europene). în acest sens, judecătorul național, în calitate de prim judecător al Convenției Europene a Drepturilor Omului, are obligația de a "asigura efectul deplin al normelor acesteia (Convenției), asigurându-i preeminența față de orice altă prevedere contrară din legislația națională, fără să fie nevoie să aștepte abrogarea acesteia de către legiuitor" [C.E.D.O., hotărârea din 26 aprilie 2007, cauza D.P. împotriva României (nr. 2), M. Of. nr. 830/5.122007].
Raportându-se, așadar, în special la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și la practica C.E.D.O., înalta Curte va reține că, în mod legal, curtea de apel a înlăturat dispozițiile din Legea contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare, care permit cenzurarea fără limită în timp, pe calea incidentală a excepției de nelegalitate, a actelor administrative unilaterale cu caracter individual emise anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004, reținând că aceste dispoziții contravin unor principii fundamentale convenționale a căror respectare asigură exercițiul real al drepturilor fundamentale ale omului.
în măsura în care permit cenzurarea legalității actelor administrative cu caracter individual emise anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004, dispozițiile susmenționate din Legea contenciosului administrativ, încalcă astfel dreptul la un proces echitabil consacrat de art. 6 din Convenția europeană a Drepturilor Omului și în practica C.E.D.O., precum și art. 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, prin prisma atingerii aduse "principiului securității juridice, care se regăsește în totalitatea articolelor Convenției, constituind unul din elementele fundamentale ale statului de drept" (C.E.D.O., hotărârea din 6 decembrie 2007, Beian contra României).
în acest sens, C.E.D.O. a reținut că posibilitatea de anula fără limită în timp o hotărâre judecătorească irevocabilă, reprezintă o încălcare a principiului securității juridice (C.E.D.O., hotărârea din 28 octombrie 1999 în cauza Brumărescu împotriva României, M. Of. nr. 414/31.08.2000, în opinia separată la această hotărâre precizându-se chiar că "posibilitatea de a se anula, fără limită în timp, o hotărâre definitivă, obligatorie și executată_. trebuie considerată ca o înfrângere a dreptului la justiție", garantat de art. 6 din Convenție.
Argumentele C.E.D.O. expuse în speța citată, sunt perfect valabile și în cauza de față, validitatea lor fiind susținută de similitudinea de efecte juridice existente între hotărârea judecătorească definitivă și irevocabilă și actul administrativ irevocabil emis de către autoritatea publică și definitivat prin neutilizarea mijloacelor prevăzute de legislația anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004.
Ca o consecință a celor expuse, în aplicarea art. 20 alin. (2) și art. 148 alin. (2) din Constituție, republicată, prin raportare la principiile amintite mai sus, la Convenția Europeană a Drepturilor Omului precum și la jurisprudența C.E.D.O., înalta Curte constată că instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală pe care o va menține.
în temeiul dispozițiilor art. 274 alin. (3) din C. proc. civ., recurenta va fi obligată la plata sumei de 1.500 lei, cheltuieli de judecată către intimata Regia Autonomă "A.Z.L.C." Arad.
Pentru considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) din C. proc. civ., înalta Curte a respins recursul ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5177/2011. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 5173/2011. Contencios → |
|---|
