ICCJ. Decizia nr. 5273/2011. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5273/2011
Dosar nr.1897/33/2010
Şedinţa publică din 9 noiembrie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei.
1. Hotărârea primei instanţe.
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrative şi fiscal, la data de 29 noiembrie 2010 şi întemeiată pe dispoziţiile art. 7 alin. (7) din Legea nr. 554/2004, reclamantul D.G. a solicitat instanţei ca, în contradictoriu cu CASA JUDEŢEANĂ DE PENSII MARAMUREŞ, să se dispună anularea hotărârii nr. 888 din 15 octombrie 2010, emisă de pârâtă, cu consecinţa obligării acesteia la acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, deoarece împreună cu mama sa s-a refugiat din motive etnice, satul lor Săcel jud. Maramureş fiind ocupat de trupele ungare şi germane. In motivarea contestaţiei reclamantul a mai arătat că au plecat în refugiu la data de 6 septembrie 1940, au ajuns în loc. Mihai Viteazul, jud. Cluj şi s-au întors din refugiu la data de 06 martie 1945.
Pârâta CASA JUDEŢEANĂ DE PENSII MARAMUREŞ, prin întâmpinarea formulată a solicitat instanţei respingerea acţiunii reclamantului ca neîntemeiată.
Curtea de Apel Cluj, secţia comercială de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 25 din 20 ianuarie 2011 a admis acţiunea reclamantului , a dispus anularea Hotărârii nr. 888 din 15 octombrie 2010 emisă de Casa Judeţeană de Pensii Maramureş şi a obligat pârâta să-i recunoască reclamantului calitatea de refugiat în perioada 6 septembrie 1940 - 06 martie 1945 şi să-i acorde drepturile băneşti prevăzute de OGnr.105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000 cu modificările ulterioare, începând cu data de 1 octombrie 2010.
Pentru a hotărî astfel prima instanţă a reţinut că declaraţiile martorilor autentificate de notarul public sunt pertinente, având legătură cu obiectul cauzei şi relatând fapte pe care le-au cunoscut direct şi în care au fost implicaţi personal.
Mai mult, Curtea a avut în vedere şi împrejurarea că declaraţiile notariale provin, parţial, de la persoane care la rândul lor sunt beneficiare ale prevederilor Legii nr. 189/2000, cărora le-a fost recunoscută calitatea de refugiat prin hotărâri similare ale pârâtei, iar această împrejurare a fost apreciată ca fiind suficientă în susţinerea şi dovedirea persecuţiilor etnice ale persoanelor pretins refugiate (Decizia nr. 4050 respectiv nr. 4049 din 24 octombrie 2007 a I.C.C.J.). Astfel, martora S.A. a obţinut hotărârea nr. 26.066 din data de 06 ianuarie 2010 (f. 23) prin care i s-a recunoscut statut de refugiat si drepturile corelative.
2. Recursul formulat în cauză.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta Casa Judeţeană de Pensii Maramureş criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Recurenta a susţinut în esenţă că hotărârea instanţei de fond a fost dată cu aplicarea greşită a prevederilor art. 61 din OG nr. 105/1999, iar declaraţiile martorilor au caracter destul de general şi deasemenea, din sintagma" ne-am întâlnit pe teritoriul din refugiu" nu rezultă că martorii au fost refugiaţi întreaga perioadă în aceiaşi localitate cu reclamantul.
II Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
In conformitate cu art. 1 lit. c) din OG nr. 105/1999, cu modificările şi completările ulterioare, de prevederile acestui act normativ beneficiază persoana - cetăţean român, în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 la 6 martie 1945 a avut de suferit persecuţii etnice, în sensul că a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate.
De asemenea, potrivit art. 61 din OG nr. 105/1999 şi art. 4 din normele pentru aplicarea prevederilor acestui act normativ, aprobate prin HG nr. 127/2002, dovada încadrării în situaţiile prevăzute la art. 1 din ordonanţă se face cu acte oficiale, eliberate de organele competente şi în lipsa acestor acte, prin declaraţii de martori.
Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea reclamantului D.G., obligând pârâta Casa Judeţeană de Pensii Maramureş să-i recunoască acestuia calitatea de beneficiar al Legii nr. 189/2000, în baza declaraţiei martorilor S.A. şi C.C.
Înalta Curte constată că instanţa de fond a admis cererea reclamantului în baza unor probe neconcludente, din care nu rezultă împrejurările concrete în care reclamantul s-a refugiat, nesocotindu-se astfel dispoziţiile art. 129 alin. (5) C. proc. civ., potrivit cărora, pentru a se ajunge la o soluţie temeinică şi legală, judecătorii trebuie să aibă rol activ, fiind datori, să pună întrebări părţilor sau să pună în dezbaterea lor orice împrejurare de fapt sau de drept care duce la dezlegarea pricinii, chiar dacă nu sunt cuprinse în cerere sau în întâmpinare, putând ordona dovezile care le va găsi de cuviinţă, chiar dacă părţile se împotrivesc.
De asemenea, instanţa era datoare să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a descoperi adevărul şi pentru a preveni orice greşeală în cunoaşterea faptelor, dând părţilor ajutor activ în ocrotirea drepturilor şi intereselor lor.
Activitatea de judecată presupune reconstituirea unor fapte care au avut loc în trecut, iar pentru aceasta trebuie să se folosească înscrisuri, depoziţii de martori, probe materiale, instanţa urmând a cerceta nemijlocit aceste probe, examinând înscrisurile originale (potrivit art. 112 şi art. 139 C. proc. civ. părţile pot depune copii certificate de pe înscrisuri, dar sunt obligate să depună înscrisurile originale la grefă sau să le aibă asupra lor, astfel încât judecătorul le va putea cerceta personal), audiind martori care au perceput personal faptele pe care le relatează (deci să nu se bazeze pe depoziţii extrajudiciare, ori pe depoziţiile unor martori care au auzit faptele de la alte persoane).
Nu întotdeauna este posibilă o astfel de cercetare a probelor, instanţa fiind uneori nevoită să se întemeieze pe copii de pe înscrisuri, pe declaraţiile unor martori care cunosc faptele din auzite etc, situaţii în care trebuie să se acorde o atenţie deosebită aprecierii unor asemenea probe derivate.
Or, în cauza de faţă, instanţa de fond, nu a procedat la audierea martorilor în instanţă şi nu a stăruit prin toate mijloacele legale, pentru aflarea adevărului.
Declaraţiile extrajudiciare de martor depuse la instanţa de fond nu cuprind elemente care să poată fi avute în vedere la stabilirea faptului că reclamantul a fost strămutat din motive etnice şi perioada strămutării, ci doar formulări stereotipe, generale, cu un conţinut identic.
Procedând în acest mod, hotărând în baza unui probatoriu neconcludent, fără a stabili în mod neechivoc adevărul, instanţa de fond a pronunţat o hotărâre netemeinică şi nelegală, care urmează a fi casată cu consecinţa trimiterii cauzei spre rejudecare.
Cu ocazia rejudecării, instanţa de fond urmează, aşadar, să valorifice toate apărările şi susţinerile părţilor, şi, totodată, să lămurească pe deplin, prin administrarea de probatorii, respectiv audierea nemijlocită a martorilor şi, eventual înscrisuri iar nu doar primind apărările reclamantului.
In consecinţă, pentru considerentele arătate şi în conformitate cu dispoziţiile art. 304 pct. 5, raportat la dispoziţiile art. 312 alin. (1)-(3) şi art. 313 teza I C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentinţa recurată şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe, care va proceda la completarea probatoriului, în sensul arătat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Casa Judeţeană de Pensii Maramureş împotriva sentinţei nr. 25 din 20 ianuarie 2011 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială de contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 noiembrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5270/2011. Contencios. Refuz acordare... | ICCJ. Decizia nr. 5277/2011. Contencios. Anulare act... → |
|---|
