ICCJ. Decizia nr. 5277/2011. Contencios. Anulare act administrativ. Contestaţie în anulare - Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr.5277/2011
Dosar nr. 5856/1/2011
Şedinţa publică din 9 noiembrie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Circumstanţele cauzei.
Prin acţiunea înregistrată la Curtea de Apel Alba Iulia, secţia contencios administrativ şi fiscal, reclamantul H.A. a solicitat, în contradictoriu cu intimata-pârâtă Judecătoria Braşov, anularea actului administrativ reprezentat de sentinţa civilă nr. 4556 din 29 aprilie 2009, pronunţată de Judecătoria Braşov, în dosarul nr. 17555/197/2008.
In motivarea acţiunii, reclamantul a susţinut că, deşi a exercitat calea de atac împotriva sentinţei civile sus menţionate, această sentinţă figurează ca legalizată şi învestită cu formulă executorie, apreciind astfel că învestirea este abuzivă, încălcându-se dispoziţiile legale. A mai arătat reclamantul că la învestirea cu formulă executorie apare un alt număr de dosar, respectiv 13845/197/2009.
Ulterior, reclamantul a formulat cerere completatoare prin care a invocat excepţia de nelegalitate cu privire la legalizarea şi învestirea cu formulă executorie a sentinţei civile nr. 4556 din 29 aprilie 2009 a Judecătoriei Braşov, apreciind acest act ca ilegal, vremelnic, abuziv şi obţinut prin trafic de influenţă.
Prin sentinţa nr. 103/F din 18 mai 2010, Curtea de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, a respins excepţia de nelegalitate cu privire la legalizarea şi învestirea cu formulă executorie a sentinţei civile nr. 4556 din 29 aprilie 2009, pronunţată de Judecătoria Braşov, invocată de reclamantul H.A.
Prin aceeaşi sentinţă, a respins ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamantul H.A. în contradictoriu cu pârâta Judecătoria Braşov.
Cu privire la excepţia de nelegalitate, prima instanţă a constatat că, aceasta are acelaşi obiect ca şi cererea de chemare în judecată, or, reprezentând un mijloc de apărare, o cale indirectă de control a legalităţii unui act, a reţinut că excepţia nu poate avea acelaşi obiect cu cel al acţiunii principale, legalitatea actului urmând a fi verificată ca urmare a formulării acţiunii.
Pe fondul cauzei, prima instanţă a reţinut că Judecătoria Braşov a constatat în mod irevocabil îndeplinirea condiţiilor art. 376 raportat la art. 269 C. proc. civ. şi faptul că încheierea din data de 15 iulie 2009, pronunţată de aceeaşi judecătorie, în dosarul nr. 13845/197/ 2009, confirmă legalitatea efectuării menţiunilor administrative în privinţa legalizării şi învestirii cu formulă executorie.
Judecătorul fondului a constatat astfel că operaţiunile administrative au fost efectuate în baza unei hotărâri judecătoreşti şi că, dincolo de dispoziţiile instanţei, nu există alte elemente care să conducă la concluzia că respectivele operaţiuni au fost îndeplinite în afara cadrului legal.
3. Recursul declarat în cauză de către H.A. şi soluţia instanţei de recurs.
Împotriva sentinţei primei instanţe a formulat recurs reclamantul H.A.
Fără a-şi motiva în drept recursul, reclamantul a combătut hotărârea primei instanţe din perspectiva încălcării dreptului său la un proces echitabil, prin aceea că nu s-a ataşat la dosarul cauzei dosarul "fantomă" nr. 13845/2009, nu s-au anulat înscrisurile nelegale şi nu s-a observat că este victima unor abuzuri politice.
Prin Decizia nr. 1497 din 11 martie 2011 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a respins recursul declarat ca nefondat.
In considerentele hotărârii Înalta Curte a apreciat că prima instanţă a reţinut corect că actul juridic atacat, încheierea unei instanţe judecătoreşti, nu este susceptibil de control pe calea reglementată de Legea nr. 554/2004. Într-adevăr, obiectul acţiunii judiciare reglementat în art. 8 alin. (1) din acest act normativ vizează acte administrative tipice sau asimilate, încheierea atacată neîncadrându-se în niciuna dintre aceste categorii, aşa încât acţiunea judiciară de faţă este inadmisibilă.
S-a reţinut, totodată că eventuala eroare de care se plânge reclamantul putea fi remediată numai în condiţiile exercitării căilor de atac prevăzute de lege, cum ar fi contestaţia la executare reglementată de art. 399 alin. (21) C. proc. civ.
De asemenea, în măsura în care recurentul considera că există indicii temeinice ale săvârşirii unor infracţiuni avea calea unei plângeri penale. Or, din înscrisurile prezentate în recurs rezultă că recurentul a şi valorificat această din urmă posibilitate, însă prin Rezoluţia din data de 10 februarie 2011 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Braşov i s-a respins ca nefondată plângerea formulată împotriva rezoluţiei procurorului de caz care dispusese, în baza art. 228 alin. (4) raportat a art. 10 lit. a) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale faţă de M.L., relativ la comiterea infracţiunii de fals în înscrisuri oficiale, cu motivarea că fapta nu există.
Cât priveşte excepţia de nelegalitate a „înscrisurilor juridice administrative nelegale de pe versoul actului menţionat", adică a menţiunilor care conferă putere executorie hotărârii judecătoreşti, Înalta Curte a reţinut că şi aceasta este inadmisibilă, pentru aceleaşi argumente.
2. Calea extraordinară de atac exercitată în cauză.
Împotriva acestei hotărâri a formulat contestaţie în anulare A.H., invocând dispoziţiile art. 317 C. proc. civ.
Prin criticile formulate contestatorul nu a prezentat motive care să se încadreze în prevederile art. 317 C. proc. civ., invocat ca temei legal al contestaţiei în anulare ci doar a reiterat motivele de casare formulate în dosarul nr. 207/64/2010.
II. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Înalta Curte, analizând actele şi lucrările dosarului, în raport cu criticile formulate şi dispoziţiile legale aplicabile, constată că cererea este neîntemeiată.
Contestaţia în anulare este o cale de atac extraordinară, de retractare, nedevolutivă, ale cărei motive sunt expres şi limitativ prevăzute în art. 317 şi art. 318 C. proc. civ. Nu pot fi invocate pe această cale, aspecte legate de greşita apreciere a probelor sau aplicare a legii, care pot constitui doar motive de reformare a hotărârii în cadrul recursului.
In ceea ce priveşte motivul întemeiat pe art. 317 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.
Potrivit art. 317 alin. (1) C. proc. civ., „Hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestaţie în anulare, pentru motivele arătate mai jos, numai dacă aceste motive nu au putut fi invocate pe calea apelului sau recursului:
1. Când procedura de chemare a părţii, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu cerinţele legii;
2. Cu toate acestea contestaţia poate fi primită pentru motivele mai sus-arătate, în cazul când aceste motive au fost invocate prin cererea de recurs, dar instanţa le-a respins pentru că aveau nevoie de verificări de fapt sau dacă recursul a fost respins fără ca el să fi fost judecat în fond.
Înalta Curte constată că, în cauză, contestatorul nu invocă nici un motiv care să se încadreze în dispoziţiile legale suscitate.
Recurentul reclamant în dosarul nr. 207/64/2010 a fost legal citat pentru termenul de judecată din data de 11 martie 2011, iar în ceea ce priveşte a doua ipoteză, Înalta Curte constată că printre motivele de casare nu s-a invocat nelegala citare a reclamantului în soluţionarea judecăţii pe fond a cauzei.
Înalta Curte reţine că, în cauză nu sunt aplicabile nici prevederile art. 318 C. proc. civ.
Potrivit acestor dispoziţii, în afara contestaţiei în anulare obişnuite, reglementare de art. 317 C. proc. civ., hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie în anulare când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale sau când instanţa, respingând recursul sau admiţându-1 numai în parte, a omis să cerceteze, din greşeală, vreunul dintre motivele de modificare sau de casare - teză pe care s-a întemeiat calea de atac exercitată în cauză, contestatoarea susţinând că instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra tuturor mijloacelor de probă, motivelor de recurs şi cererilor formulate.
In cauza de faţă din conţinutul deciziei contestate, expus în considerentele prezentei hotărâri, rezultă însă că instanţa de recurs a examinat în profunzime toate motivele de recurs invocate de parte, referindu-se în detaliu la argumentele subsumate acestora.
Înalta Curte reţine, totodată că nu sunt aplicabile nici prima teză a art. 318 C. proc. civ., referitoare la erorile materiale.
Norma legală anterior citată se referă la erori materiale evidente în legătură cu aspectele formale ale judecăţii recursului, ca de exemplu, respingerea greşită a unui recurs ca tardiv, anularea lui ca netimbrat şi alte asemenea erori, pentru verificarea cărora nu este necesară reexaminarea fondului sau reaprecierea probelor. Fiind un text de excepţie, noţiunea de „greşeală materială" nu trebuie interpretată extensiv. Legea are în vedere greşelile materiale cu caracter procedural care au dus la pronunţarea unei soluţii eronate, iar nu greşeli de judecată ce nu pot fi analizate în cadrul acestei căi extraordinare de atac, care este o cale de retractare şi nu o cale de reformare a soluţiei atacate.
Ca atare, Înalta Curte concluzionează că aspectele invocate de contestatoare în sprijinul admiterii contestaţiei în anulare nu sunt relevante, motiv pentru care apreciază că nu sunt întrunite condiţiile impuse de art. 317 şi art. 318 C. proc. civ.
In consecinţă, în baza art. 320 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge contestaţia în anulare ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge contestaţia în anulare formulată de H.A. împotriva deciziei nr. 1497 din 11 martie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 noiembrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5273/2011. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 5367/2011. Contencios. Alte cereri. Recurs → |
|---|
