ICCJ. Decizia nr. 5368/2011. Contencios. Excepţie nelegalitate act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr.5368/2011
Dosar nr. 312/35/2011
Şedinţa publică din 15 noiembrie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele.
Prin încheierea pronunţată în şedinţa publică din 25 iunie 2009, Tribunalul Bihor a dispus sesizarea Curţii de Apel Oradea cu excepţia de nelegalitate a dispoziţiilor art. 3 alin. (1) din HG nr. 1025/2006 în raport cu prevederile art. 1 şi art. 6 alin. (1) din OUG nr. 148/2005, excepţie invocată de reclamanţii L.M.G. şi L.L. împotriva pârâţilor Guvernul României şi Agenţia Judeţeană pentru Prestaţii Sociale Bihor.
Prin întâmpinare, pârâtul Guvernul României a solicitat respingerea ca neîntemeiată a excepţiei de nelegalitate a dispoziţiilor art. 3 alin. (1) din HG nr. 1025/2006 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor OUG nr. 148/2005 privind susţinerea familiei în vederea creşterii copilului, cu modificările şi completările ulterioare.
Prin sentinţa nr. 150 din 24 iunie 2011, Curtea de Apel Oradea a admis excepţia de nelegalitate formulată de reclamanţii L.M.G. şi L.L. împotriva pârâţilor Guvernul României - Secretariatul General al Guvernului şi Agenţia Judeţeană pentru Prestaţii şi a constatat nelegalitatea dispoziţiilor art. 3 alin. (1) din HG nr. 1025/2006 în raport cu prevederile art. 1 şi art. 6 alin. (1) din OUG nr. 148/2005.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că potrivit art. 2 din HG 1025/2006, concediul şi indemnizaţia lunara pentru creşterea copilului sau, după caz, stimulentul lunar se cuvin pentru fiecare dintre primele 3 naşteri survenite după data de 1 ianuarie 2006 inclusiv sau, după caz, pentru primii 3 copii încredinţaţi în vederea adopţiei, adoptaţi sau aflaţi în plasament ori în plasament în regim de urgenta, precum şi pentru cei pentru care a fost instituita tutela cu aceasta dată.
Instanţa de fond a reţinut că definiţia dată noţiunii de naştere prin art. 3 din HG nr. 1025/2006 încalcă principiul egalităţii de tratament, instituind discriminări între persoanele aflate în situaţii identice, respectiv între copii proveniţi dintr-o naştere concomitentă (gemeni, tripleţi) şi cei proveniţi dintr-o naştere simplă.
Concluzionând, instanţa de fond a constatat că HG nr. 1025/2006, prin dispoziţiile de la art. 2 şi art. 3, adaugă la actul normativ în aplicarea căruia a fost adoptată, încălcând principiul egalităţii de tratament prevăzut de art. 16 din Constituţia României instituind discriminări între copii proveniţi dintr-o naştere simplă şi una multiplă.
Împotriva acestei decizii a formulat recurs pârâtul Guvernul României, solicitând modificarea acesteia în sensul respingerii excepţiei de nelegalitate invocate, pentru motive încadrate în dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ.
În motivarea căii de atac, recurentul a susţinut că HG nr. 1025/2006 este un act administrativ temeinic şi legal, adoptat în temeiul şi cu respectarea prevederilor art. 108 din Constituţie, republicată, ale art. III din OUG nr. 44/2006 pentru modificarea şi completarea OUG nr. 148/2005.
Privind susţinerea familiei în vederea creşterii copilului, ale Legii nr. 61/1993 privind alocaţia de stat pentru copii, ale Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, precum şi cu cele cuprinse în Regulamentul privind procedurile pentru supunerea proiectelor de acte normative spre adoptare Guvernului, aprobat prin HG nr. 50/2005, abrogat prin HG nr. 1226/2007.
Mai susţine recurentul-pârât că art. 6 alin. (1) din OUG nr. 148/2005 prevede acordarea indemnizaţiei pentru naştere şi nu pentru fiecare copil rezultat în urma unei naşteri, iar Normele metodologice aprobate prin HG nr. 1025/2006 definesc naşterea ca fiind aducerea pe lume a unuia sau a mai multor copii vii, conform definiţiei date de Dicţionarul explicativ al limbii române.
Astfel fiind, recurentul-pârât susţine că, indiferent de numărul copiilor rezultaţi într-o singură naştere, se acordă o singură indemnizaţie, dispoziţiile Normelor metodologice fiind în deplină concordanţă cu cele cuprinse în OUG nr. 148/2005 şi nediscriminatorii, concluzie susţinută şi de practica judiciară în materie, precum şi de considerentele Deciziei nr. 937 din 19 decembrie 2006 a Curţii Constituţionale.
A mai arătat recurentul că natura şi scopul prestaţiei în discuţie nu justifică interpretarea dată normei legale şi că, admiţând excepţia invocată, instanţa de judecată a adăugat consecinţe contrare legii.
Examinând cauza prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată recursul nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Excepţia de nelegalitate invocată vizează prevederile referitoare la definiţia dată naşterii prin prevederile art. 3 alin. (1) din Normele metodologice, aprobate prin HG nr. 1025/2006, dispoziţii conform cărora: „prin naştere se înţelege aducerea pe lume a unuia sau a mai multor copii vii."
Art. 6 alin. (1) din OUG nr. 148/2005 privind susţinerea familiei în vederea creşterii copilului prevede că indemnizaţia lunară se cuvine pentru fiecare dintre primele trei naşteri sau, după caz, pentru primii trei copii ai persoanelor aflate în una dintre situaţiile prevăzute la art. 5 alin. (2) (persoanele care au adoptat copilul, cărora li s-a încredinţat copilul în vederea adopţiei sau care au copilul în plasament ori în plasament în regim de urgenţă, precum şi persoana care a fost numită tutore).
Definind naşterea într-o manieră contrară literei şi spiritului OUG nr. 148/2005 şi limitând acordarea drepturilor prevăzute de ordonanţa de urgenţă la numărul naşterilor, prin neluarea în considerare a numărului copiilor vii rezultaţi din fiecare naştere, dispoziţiile art. 3 alin. (1) din Normele metodologice aprobate prin HG nr. 1025/2006 contravin prevederilor actului normativ în aplicarea căruia au fost adoptate.
Într-adevăr, OUG nr. 148/2005 se referă la indemnizaţia lunară ce se cuvine pentru fiecare dintre primele trei naşteri sau pentru primii trei copii ai persoanelor aflate în una din situaţiile prevăzute la art. 5 alin. (2) din acelaşi act normativ, însă prin formularea prevederilor contestate din Normele metodologice aprobate prin HG nr. 1025/2006 se creează, aşa cum corect a reţinut şi instanţa de fond, o discriminare nepermisă între persoane aflate în situaţii identice, fără să există o justificare de ordin obiectiv, spre exemplu între copii născuţi şi copii adoptaţi, în sensul că în cazul adopţiei s-ar primi o indemnizaţie pentru fiecare copil, în ipoteza în care se adoptă doi gemeni, iar pentru gemenii născuţi în cadrul unei familii s-ar acorda o singură indemnizaţie.
În concluzie, instanţa de fond întemeiat a apreciat că, în raport cu prevederile art. 6 din OUG nr. 148/2005, definind naşterea ca reprezentând aducerea pe lume a unuia sau a mai multor copii vii, art. 3 alin. (1) din Normele metodologice aprobate prin HG nr. 1025/2006 completează în mod nelegal actul normativ cu forţă superioară în aplicarea căruia a fost adoptat şi încalcă principiul egalităţii de tratament între copiii proveniţi dintr-o sarcină simplă şi multiplă.
Curtea mai constată că, faţă de aspectele deja reţinute, nu pot fi primite susţinerile din recurs referitoare la faptul că HG nr. 1025/2006 a fost adoptată cu respectarea prevederilor art. 108 din Constituţie, republicată, şi ale Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, precum şi cu cele cuprinse în Regulamentul privind procedurile pentru supunerea proiectelor de acte normative spre adoptare Guvernului, aprobat prin HG nr. 50/2005, abrogat prin HG nr. 1226/2007, întrucât din interpretarea coroborată a acestor dispoziţii legale în practică şi în doctrină s-a apreciat în mod unanim că actele administrative, cum este cazul Normelor metodologice aprobate prin HG nr. 1025/2006, se emit în executarea şi pentru organizarea executării dispoziţiilor cu forţă juridică superioară, cum sunt cele ale O.UG. nr. 148/2005, în temeiul cărora sunt emise.
Or, atâta timp cât s-a reţinut că dispoziţiile din Normelor metodologice aprobate prin HG nr. 1025/2006 contravin prevederilor art. 6 din OUG nr. 148/2005 nu se poate considera că au fost respectate dispoziţiile art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000, republicată, conform cărora „Actele normative date în executarea legilor, ordonanţelor sau a hotărârilor Guvernului se emit în limitele şi potrivit normelor care le ordonă".
Nici referirile la Decizia pronunţată de Curtea Constituţională nu au relevanţă în prezenta cauză deoarece nu a invocată neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 6 alin. (1) din OUG nr. 148/2005, ci nelegalitatea dispoziţiilor art. 3 alin. (1) din HG nr. 1025/2006.
Consideraţiile recurentului privind scopul indemnizaţiei în discuţie sau natura sa de măsură de protecţie specială sunt fără interes în condiţiile în care norma de valoare superioară are efectul de a stabili fără echivoc drepturile intimatei, sentinţa recurată fiind în concordanţă cu aceste prevederi legale, şi în nici un fel de natură a adăuga la lege consecinţe contrare.
In consecinţă, în raport de cele mai sus reţinute şi faţă de dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Guvernul României - Secretariatul General al Guvernului împotriva Sentinţei nr. 150 din data de 24 iunie 2011 a Curţii de Apel Oradea, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 noiembrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5367/2011. Contencios. Alte cereri. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5378/2011. Contencios. Suspendare executare... → |
|---|
