ICCJ. Decizia nr. 533/2011. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 533/2011
Dosar nr. 936/59/2010
Şedinţa publică din 1 februarie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 483 din data de 8 noiembrie 2010, Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, a respins cererea formulată de reclamantul P.B.C. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale privind suspendarea executării Ordinului nr. 2003 din 12 august 2010 şi a Ordinului nr. 2025 din 20 august 2010.
Pentru a hotărî astfel, Curtea a reţinut că prin Ordinul nr. 2003 din 12 august 2010, pârâtul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale Bucureşti, în temeiul Legii nr. 188/1999, a OUG nr. 70/2010 şi a HG nr. 725/2010, a aprobat Regulamentul privind ocuparea prin examen a posturilor publice supuse reorganizării prin reducere din cadrul aparatului propriu al Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi din cadrul instituţiilor aflate în subordinea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, prevăzut în Anexă, parte integrantă din ordin.
Prin Ordinul nr. 2025 din 19 august 2010, pârâtul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale Bucureşti, în condiţiile Legii nr. 188/1999 republicată, a HG nr. 751/2010 şi a HG nr. 725/2010, a aprobat structurile organizatorice ale direcţiilor pentru agricultură judeţene şi a municipiului Bucureşti, prevăzute în anexele nr. 1 A - 42 A, precum şi statele de funcţii ale direcţiilor pentru agricultură judeţene şi a municipiului Bucureşti, prevăzute în anexele nr. 1B - 42 B.
Instanţa de fond a constatat că reclamantul a formulat plângere prealabilă împotriva celor două ordine atacate (filele 4-5 dosar) şi de asemenea cererea conţine critici privind nelegalitatea actelor administrative, ceea ce se circumscrie noţiunii de caz bine justificat, însă a apreciat că acesta nu a făcut dovada existenţei unui prejudiciu iminent în condiţiile art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004.
Susţinerile reclamantului privind faptul că, odată cu eliberarea sa din funcţie, în urma reorganizării, regulile existente în scopul funcţionării optime a componentelor compartimentului în care îşi desfăşoară activitatea, pot suferi diferite perturbări de natură să nu asigure buna funcţionare a Direcţiei Agricole Timiş, au fost apreciate ca neîntemeiate, iar având în vedere că examenul organizat de pârât în baza ordinelor din litigiu a avut loc în perioada 25 - 27 august 2010, nu se mai poate pune problema iminenţei vreunui prejudiciu.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamantul P.B.C., criticând-o pentru motive încadrate în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., solicitând modificarea acesteia în sensul admiterii cererii sale.
In motivarea căii de atac, recurentul a susţinut că soluţia instanţei de fond este în disonanţă cu dispoziţiile art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi art. 6 din aceeaşi convenţie, că a fost eliberat din funcţie în mod abuziv, creându-i-se un prejudiciu ireparabil prin pierderea locului de muncă, fiind pe deplin dovedită îndeplinirea condiţiei prejudiciului iminent.
Examinând cu prioritate excepţia tardivităţii recursului, invocată de această instanţă din oficiu, Înalta Curte constată că aceasta este întemeiată, pentru următoarele considerente.
Ca regulă, potrivit dispoziţiilor art. 301 C. proc. civ., „termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel."
In speţă, obiectul cererii reclamantului-recurent îl constituie suspendarea executării unui act administrativ în condiţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.
Dispoziţiile imperative ale art. 14 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 arată că hotărârea prin care instanţa se pronunţă asupra cererii de suspendare poate fi atacată cu recurs în termen de 5 zile de la comunicare.
Or, din examinarea înscrisurilor depuse în recurs, Înalta Curte constată că recurentul-reclamant a formulat recurs la data de 7 decembrie 2010, în condiţiile în care sentinţa recurată a fost comunicată la 30 noiembrie 2010 şi, faţă de dispoziţiile art. 14 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, termenul în care legea procedurală permitea declararea recursului, în cauză, s-a împlinit la data de 6 decembrie 2010.
În cauză nu s-a făcut nici dovada existentei vreuneia din situaţiile prevăzute de art. 103 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ.
In aceste condiţii, Înalta Curte urmează a face aplicarea dispoziţiilor art. 103 alin. (1) teza I C. proc. civ., cu consecinţa admiterii excepţiei şi respingerii prezentului recurs ca tardiv.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de P.B.C. împotriva sentinţei civile nr. 483 din data de 8 noiembrie 2010 a Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca tardiv.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 1 februarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 531/2011. Contencios. Suspendare executare act... | ICCJ. Decizia nr. 535/2011. Contencios. Obligare emitere act... → |
|---|
