ICCJ. Decizia nr. 5416/2011. Contencios. Litigii Curtea de Conturi (Legea Nr.94/1992). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5416/2011
Dosar nr. 3438/2/2010
Şedinţa publică din 16 noiembrie 2011
Prin Sentinţa civilă nr. 5182 din 16 decembrie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 3438/2/2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea formulată de reclamanta Agenţia Domeniilor Statului în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României, ca neîntemeiată. Prin aceeaşi hotărâre, instanţa de fond a respins şi cererea de intervenţie în nume propriu formulată de intervenienţii M.P., N.C., M.D., D.D. şi M.A., de asemenea ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut, în esenţă, următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 13 aprilie 2010, reclamanta Agenţia Domeniilor Statului a chemat în judecată pârâta Curtea de Conturi a României, solicitând instanţei ca prin sentinţa ce se va pronunţa să se dispună anularea Încheierii nr. 3 din 18 martie 2010.
În motivarea acţiunii s-a arătat că în perioada 1 septembrie 2009 - 30 noiembrie 2009, pârâta a efectuat controlul situaţiei, evoluţiei şi modului de administrare a patrimoniului public şi privat al Statului finalizat prin încheierea procesului - verbal de constatare înregistrat sub nr. 4102 din 30 noiembrie 2009, la care s-au formulat obiecţiuni.
Pârâta s-a pronunţat prin Decizia nr. 2 din 25 ianuarie 2010, iar împotriva acestei decizii a formulat contestaţie care, prin Încheierea nr. 3 din 18 martie 2010 a fost respinsă.
În cuprinsul deciziei, ca urmare a unui număr de opt constatări, s-au dispus tot atâtea măsuri, astfel:
Prin măsura nr. 1 s-a stabilit a se iniţia procedurile legale în vederea evaluării tuturor elementelor patrimoniale lipsă şi în funcţie de rezultate să se ia măsuri de recuperare de la persoanele corespunzătoare.
Prin măsura nr. 2 s-a dispus a se vira la bugetul statului şi bugetele destinate protecţiei sociale diferenţele stabilite în urma recalculării impozitului pe venituri şi a contribuţiilor aferente prin reîntregirea bazei de calcul cu valoarea facilităţilor de care au beneficiat salariaţii, la care se adaugă majorări de întârziere precum şi stabilirea de măsuri de recuperare de la persoanele vinovate.
Prin măsura nr. 3 s-a dispus a se lua măsurile legale în vederea recuperării de la persoanele vinovate a cheltuielilor suplimentare de 1.065.538,83 RON reprezentând daune şi beneficii nerealizate de S.C. A.C. SA. N. în sumă de 1.016.538,83 RON şi cheltuieli de executare silită în sumă de 48.817,8 RON.
Prin măsura nr. 4 s-a dispus că se vor iniţia procedurile legale pentru recuperarea de la persoanele vinovate a cheltuielilor suplimentare nelegale în sumă totală de 12.918,33 RON inclusiv a foloaselor nerealizate în sumă de 4.922 RON ca urmare a neaplicării Deciziei civile nr. 12 din 23 ianuarie 2007 prin care Tribunalul Bacău a obligat ADS să plătească în contul SC P.C. SA un debit în sumă de 5.300 RON.
Prin măsura nr. 5 s-a dispus încasarea sumei de 4.935,45 RON de la S.C. A.G. în cadrul termenului legal de prescripţie reprezentând redevenţă aferentă terenurilor cu destinaţie agricolă în suprafaţă de 274 ha, acordate nelegal în folosinţă cu titlu gratuit societăţii în cauză.
Prin măsura nr. 6 s-a dispus ca redevenţa facturată şi a penalităţilor aferente cu care ADS s-a înscris la masa credală a S.C. G.A. S.A. G. şi S.C. A.R.D. ca urmare a declarării stării de faliment să se recupereze de la persoanele care prin fişa postului aveau obligaţia de a lua măsuri de verificare a constituirii garanţiilor şi de executare a acestora conform contractelor încheiate, precum şi stabilirea întinderii prejudiciului şi dispunerea măsurilor pentru recuperare.
Prin măsura nr. 7 s-a dispus recuperarea valorii totale a majorărilor de întârziere calculate în timpul controlului în sumă de 14.187,24 RON ca urmare a decontării cu întârziere a redevenţei stabilite prin contractele de concesiune de către S.C. P. S.A. - A.F. ZRT.
Prin măsura nr. 8 s-a dispus să se iniţieze procedurile legale în vederea recuperării debitului în sumă de 4.384.028,82 RON reprezentând redevenţă datorată de S.C. A. S.A. VEDEA, astfel încât să se prevină generarea unui prejudiciu în patrimoniul ADS.
În dovedirea acţiunii reclamanta a depus proces - verbal de constatare datat 30 noiembrie 2009 şi înregistrat sub nr. 4102 la 30 noiembrie 2009, Decizia nr. 2 din 25 ianuarie 2010 a Curţii de Conturi a Românei, obiecţiunile la procesul - verbal de constatare înregistrat sub nr. 94661 din 18 decembrie 2009, contestaţia înregistrată sub nr. 31806 din 12 februarie 2010, încheierea nr. 3 din 18 martie 2010.
La data de 21 septembrie 2010 s-a formulat cerere de intervenţie în interes propriu de către M.P., N.C., M.D., D.D., M.A., solicitându-se ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună anularea măsurii nr. 2 din Încheierea nr. 3 din 18 martie 2010, ca fiind nelegală şi netemeinică.
Cererea a fost formulată ca urmare a controlului efectuat de Curtea de Conturi, intervenienţii arătând că:
S-a stabilit în sarcina lor obligaţia de restitui anumite sume de bani motivat de faptul că pârâta Curtea de Conturi s-a aflat într-o gravă eroare în momentul în care a asimilat venitul salarial şi beneficiul suplimentar acordat de ADS propriilor angajaţi ca beneficiu de consiliere şi de reprezentare juridică de specialitate în cadrul unui litigiu legal de munca prestată.
Sumele plătite de ADS reprezentând asistenţă judiciară nu pot fi calificate venituri de natură salarială deoarece nu izvorăsc dintr-un contract individual de muncă conform Codului Muncii ci îşi au sorgintea în CCM semnat la nivel de unitate, nu reprezintă un drept de natură salarială, ci un beneficiu acordat salariatului.
Analizând actele şi lucrările dosarului, Curtea a apreciat acţiunea şi cererea de intervenţie ca fiind neîntemeiate pentru următoarele considerente:
Urmare controlului efectuat privind situaţia, evoluţia şi modul de administrare a patrimoniului public şi privat al statului pe anul 2008 s-a constatat că măsura nr. 1 dispusă în procesul - verbal de constatare înregistrat la reclamantă sub nr. 4102 din 30 noiembrie 2009 s-au stabilit opt constatări şi măsuri.
Măsura nr. 1 a avut ca obiect iniţierea procedurilor legale în vederea evaluării tuturor elementelor patrimoniale lipsă stabilite pe baza inventarului efectuat la data preluării patrimoniului Companiei Naţionale de Administrare a Fondului Piscicol, de ADS în baza O.U.G. nr. 23/2008 la valoarea de înlocuire.
Susţinerea reclamantei că nu se poate stabili valoarea de înlocuire a mijloacelor fixe, a obiectelor de inventar şi a materialelor constatate lipsă deoarece nu pot fi vizualizate, identificate, neexistând documente primare de achiziţie, precum şi lipsa de personal specializat, nu este întemeiată deoarece aceste argumente sunt în contradicţie cu pct. 50 din Ordinul nr. 1753/2004 şi pct. 46 din Ordinul nr. 2861/2009 potrivit cărora bunurile constatate lipsă la inventariere se evaluează şi se înregistrează în contabilitate la valoarea contabilă, iar lipsurile imputabile se recuperează de la persoanele vinovate la valoarea de înlocuire determinată potrivit acestor ordine.
Măsura nr. 2 privind virarea la bugetul statului şi bugetelor destinate protecţiei sociale, CASS, fond şomaj, fond garantare şi fond risc a diferenţelor stabilite în urma recalculării impozitului pe venituri şi a contribuţiilor aferente prin reîntregirea bazei de calcul cu valoarea facilităţilor de care au beneficiat în baza CCM, precum şi a majorărilor de întârziere aferente şi recuperarea acestor sume de la persoanele care aveau atribuţii stabilite prin fişa postului de a calcula şi vira sumele datorate acestor bugete este legală deoarece salariaţii ADS au beneficiat de serviciul de asistenţă şi reprezentare juridică încheiat prin contractele de prestări de servicii în baza art. 93 din CCM la nivel de unitate.
Potrivit art. 55 alin. (1) din Codul fiscal sunt considerate venituri din salarii toate veniturile în bani şi/ în natură obţinute de o persoană fizică ce desfăşoară o activitate în baza unui contract individual de muncă sau a unui statut special prevăzut de lege indiferent de perioada la care se referă, de denumirea veniturilor ori de forma sub care ele se acordă, inclusiv indemnizaţiile pentru incapacitate temporară de muncă.
Susţinerea reclamantei în ceea ce priveşte măsura nr. 3 în sensul că în actul de control nu au fost avute în vedere actele de procedură întreprinse de Direcţia juridică, respectiv cererile de suspendare a executării făcute în cadrul dosarului de fond cât şi contestaţia la executare promovată împotriva popririi în ceea ce priveşte debitul în sumă de 1.065.538,83 RON reprezentând daune şi beneficii nerealizate de S.C. A.G. S.A. N., nu este fondată deoarece organul de control a stabilit consecinţele economice negative pentru plata unor sume de bani plătite suplimentar ca urmare a neîndeplinirii sau a îndeplinirii defectuoase de către unii salariaţi a sarcinilor de serviciu.
Cu referire la măsura nr. 4 susţinerile reclamantei în sensul că Direcţia economică a achitat din proprie iniţiativă suma de 5.300 RON, iar ulterior contul ADS a fost executat în mod eronat cu suma de 12.918,33 RON şi faptul că ulterior s-a dispus recuperarea acestei sume se constată că aceasta îşi invocă propria culpă, astfel că măsura dispusă prin actul de control este întemeiată.
Măsura nr. 5 a avut ca obiect încasarea sumei de 4.935,45 RON de la S.C. A.G. în cadrul termenului legal de prescripţie reprezentând redevenţă aferentă terenurilor cu destinaţie agricolă în suprafaţă de 274 ha acordate nelegal în folosinţă cu titlu gratuit societăţii în cauză.
Reclamanta invocă disp.art. 25 din H.G. nr. 626/2001 în sensul că redevenţa minimă va fi stabilită de Consiliul de administraţie al ADS în funcţie de clasele de calitate ale terenurilor concesionate, iar din actele şi lucrările dosarului se constată că, după stabilirea nivelului redevenţelor aferente acestor categorii de terenuri de către Consiliul de administraţie, nu au fost luate măsuri pentru încasarea acestor venituri la bugetul statului.
Măsura nr. 7 este dispusă în mod legal deoarece în cazul creanţelor bugetare majorările de întârziere se calculează de la data scadenţei.
Din cuprinsul contractelor depuse la dosarul cauzei rezultă că în cazul depăşirii cu mai mult de 15 zile a termenului de îndeplinire a obligaţiei de plată a redevenţei, concesionarul datorează majorări de întârziere calculate la valoarea redevenţei.
Măsura nr. 8 a avut ca obiect a se iniţia procedurile legale în vederea recuperării debitului în sumă de 4.384.028,82 RON reprezentând redevenţă datorată de S.C. A. S.A. V., astfel încât să se prevină generarea unui prejudiciu în patrimoniu ADS.
Susţinerile reclamantei cu privire la imposibilitatea recuperării debitului înregistrat de SC. A. S.A. V. ca urmare a neachitării redevenţei prin blocarea conturilor concesionarului, aşa cum s-a stabilit prin Ordinul nr. 36152 din 17 decembrie 2008, măsura a fost înlocuită cu instituirea unui sechestru pe bunurile debitorului care la data controlului sechestrul nu a fost executat, astfel că măsura dispusă prin actul de control este întemeiată.
Având în vedere aceste considerente, susţinerile formulate de către reclamantă în ceea ce priveşte toate cele 8 măsuri dispuse prin actul de control sunt neîntemeiate, astfel că s-a dispus respingerea acţiunii ca neîntemeiată.
Pentru aceleaşi considerente expuse la măsura nr. 2 a fost respinsă pe cale de consecinţă şi cererea de intervenţie formulată de intervenienţii în interes propriu M.P., N.C., M.D., D.D., M.A.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, au formulat recurs reclamanta şi intervenienţii.
Reclamanta Agenţia Domeniilor Statului nu şi-a motivat recursul.
În motivarea recursului lor, intervenienţii au arătat, în esenţă, următoarele:
Cererea de intervenţie a fost formulată în prezenta cauză deoarece Curtea de Conturi a reţinut în sarcina lor obligaţia de a restitui anumite sume de bani (Măsura nr. 2 din Încheierea nr. 3 din 18 martie 2010). Prima instanţă a apreciat că Măsura nr. 2 luată de Curtea de Conturi este legală, fără însă a motiva soluţia respectivă, în acest fel fiind încălcate prevederile art. 261 alin. (5) C. proc. civ., în condiţiile în care nu au fost arătate motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, care s-a rezumat la o simplă prezentare a unor articole dintr-o lege.
În ceea ce priveşte art. 93 din Contractul colectiv de muncă la nivelul Agenţiei Domeniilor Statului pentru anii 2008 - 2010, este de reţinut că acest text prevede că salariaţii Agenţiei beneficiază la cerere de asistenţă şi reprezentare juridică din partea angajatorului în cazul în care sunt cercetaţi/ judecaţi pentru infracţiunile/ contravenţiile care au legătură cu munca prestată pentru angajator. Cum, salariul, potrivit art. 154 C. muncii, reprezintă contraprestaţia muncii depuse de salariat în baza contractului individual de muncă, este greşit să se pună semnul egalităţii între drepturile de natură salarială ale angajaţilor şi alte categorii de drepturi create de angajator în beneficiul acestora, aşa cum este asistenţa juridică la care se referă art. 93 din contractul colectiv de muncă.
Instanţa de fond a făcut o greşită interpretare a prevederilor art. 55 din Codul fiscal, neobservând că intenţia legiuitorului, atunci când a adoptat textul legal amintit, a fost de a defini în mod clar expres şi imperativ noţiunea de „venit obţinut din salariu” şi de a indica modul de impozitare a acestei categorii de venituri. Din acest punct de vedere, se impune a fi observat conţinutul punctului 67 din Normele metodologice de aplicare a codului fiscal, în raport de care sumele de bani plătite de Agenţia Domeniilor Statului către avocaţii care i-au apărat în dosarele penale nu pot fi calificate venituri de natură salarială deoarece nu izvorăsc dintr-un contract individual de muncă, cerinţă imperativă a Codului muncii, ci din contractul colectiv de muncă semnat la nivel de unitate. Nici art. 55 din Codul fiscal şi nici Normele metodologice nu plasează onorariile avocaţiale amintite în rândul beneficiilor de natură salarială. În raport de acestea, Curtea de Conturi, în mod eronat, a procedat la asimilarea venitului salarial cu beneficiul suplimentar acordat în scopul asigurării consilierii şi reprezentării juridice a salariaţilor de către Agenţia Domeniilor Statului.
O altă eroare comisă de Curtea de Conturi vizează modul de abordare a relaţiilor contractuale dintre Agenţia Domeniilor Statului şi cabinetul de avocatură, acestea fiind părţile contractului de asistenţă juridică, în timp ce intervenienţii din prezenta cauză au calitatea de terţi faţă de convenţia încheiată.
Nu în ultimul rând, Curtea de Conturi a săvârşit o gravă confuzie în ceea ce priveşte obligaţia de impozitare a onorariului perceput de cabinetul de avocatură, considerând că Agenţia Domeniilor Statului are obligaţia impozitării sumelor plătite cu titlu de onorariu avocaţial, în sarcina angajaţilor, într-o modalitate asemănătoare impozitării venitului salarial.
Înalta Curte constată că recursul declarat de către reclamanta Agenţia Domeniilor Statului este nul, iar în ceea ce priveşte recursul intervenienţilor acesta este nefondat, urmând a fi respins ca atare, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
În ceea ce priveşte recursul declarat de către reclamantă:
Agenţia Domeniilor Statului a declarat recurs la data de 24 decembrie 2010, anterior comunicării sentinţei recurate, fapt ce s-a produs la 14 martie 2011 (fila 224 din dosarul de fond, vol. II).
Reclamanta a făcut menţiunea în cuprinsul declaraţiei de recurs că, motivele vor fi comunicate potrivit art. 302 alin. (1) şi (2) C. proc. civ.
Instanţa constată că cererea de recurs nu cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ.
Potrivit acestor dispoziţii: „cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii: motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat”.
Este adevărat că recurenta, prin cererea formulată, a precizat că va depune motivele de recurs, obligaţie legală care trebuia exercitată în 15 zile de la comunicarea sentinţei (fapt ce s-a produs în data de 14 martie 2011), termen ce ar fi urmat să fie calculat conform art. 101 alin. (1) C. proc. civ., pe zile libere, însă nu a făcut aceasta.
Conform dispoziţiilor art. 306 alin. (1) C. proc. civ., „recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazurilor în care instanţa de recurs ar putea reţine din oficiu motive de casare de ordine publică”.
Or, în cauză nu există motive de ordine publică, ce ar fi putut fi invocate din oficiu, de către instanţă.
Astfel fiind, pentru considerentele arătate şi în conformitate cu prevederile art. 306 alin. (1) şi art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., în raport cu faptul că cererea de recurs formulată, nu cuprinde motivele de nelegalitate pe care se sprijină şi nici dezvoltarea acestora, se va constata nulitatea recursului declarat de reclamanta Agenţia Domeniilor Statului.
În ceea ce priveşte recursul declarat de intervenienţi:
Critica formulată în sensul că instanţa de fond a încălcat prevederile art. 261 alin. (5) C. proc. civ. nu poate fi primită. În realitate, constată Înalta Curte, instanţa şi-a motivat hotărârea în privinţa Măsurii nr. 2 atunci când a analizat cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă în privinţa acestei chestiuni, procedând la o examinare efectivă a argumentelor părţilor litigante, ceea ce a făcut inutilă o nouă examinare a aceloraşi critici, atunci când s-a referit la cererea de intervenţie. De altfel, prima instanţă a arătat expres în cuprinsul sentinţei că cererea de intervenţie se respinge pentru aceleaşi motive pentru care a fost respinsă acţiunea.
Contrar celor susţinute în recurs, instanţa nu s-a rezumat la o enumerare a unor dispoziţii legale, ci a calificat prestaţiile de asistenţă juridică de care au beneficiat intervenienţii ca venituri de natură salarială.
Luând ca reper art. 49 alin. (2) C. proc. civ. prin intermediul intervenţiei principale, cum este cazul în speţă, se urmăreşte valorificarea unui interes propriu.
În virtutea acestei reguli cu valoare de principiu, în materia contenciosului administrativ intervenienţii principali, în aceleaşi condiţii ca titularul acţiunii principale al cărui obiect este anularea unui act administrativ de autoritate, trebuie să susţină şi să probeze vătămarea personală, directă şi nemijlocită, prin actul administrativ atacat, într-un drept prevăzut de lege/interes legitim (protejat de lege).
În speţă, intervenienţii contestă Măsura nr. 2 din Încheierea nr. 3 din 18 martie 2010 a Curţii de Conturi a României. Prin măsura respectivă, Curte de Conturi a ordonat, în temeiul Legii nr. 94/1992, Agenţiei Domeniilor Statului să vireze la bugetul statului şi la bugetele destinate protecţiei sociale diferenţele stabilite în urma recalculării impozitului pe venituri şi a contribuţiilor aferente prin reîntregirea bazei de calcul cu valoarea facilităţilor de care au beneficiat salariaţii, în baza contractului colectiv de muncă. Totodată, a dispus să se vireze şi majorările de întârziere aferente, şi să se ia măsuri de recuperare a acestora de la persoanele care aveau stabilite prin fişa postului atribuţii de a calcula, a verifica şi a vira sumele datorate bugetelor menţionate.
Măsura a fost dispusă de către Curtea de Conturi în cadrul controlului extern specializat, pe care această autoritate administrativă autonomă îl exercită în baza Legii nr. 94/1992 asupra modului de formare, de administrare şi de întrebuinţare a resurselor financiare ale statului şi ale sectorului public, precum şi asupra modului de gestionare a patrimoniului public şi privat al statului şi al unităţilor administrativ teritoriale.
După cum rezultă din cele de mai sus, măsura instituie obligaţii exclusiv în sarcina Agenţiei Domeniilor Statului şi nu conţine nici o obligaţie în sarcina intervenienţilor. Aşadar, doar reclamanta este singura care are deschisă calea acţiunii în justiţie împotriva măsurii.
Cu alte cuvinte, chiar dacă intervenienţii sunt persoanele de la care reclamanta ar urma să recupereze majorările de întârziere despre care se face vorbire în cadrul Măsurii nr. 2, aceştia nu sunt vătămaţi direct şi personal prin măsura amintită, în sensul art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, pentru a se apăra în cadrul acestui litigiu.
Numai dacă şi în măsura în care Agenţia Domeniilor Statului apreciază că intervenienţii sunt persoanele de la care se impune recuperarea majorărilor de întârziere în discuţie şi va iniţia un demers judiciar în acest sens, aceştia au posibilitatea să-şi formuleze apărările, în sensul în care au făcut-o prin cererea de intervenţie formulată în prezenta cauză, iar nu în acest litigiu, astfel că Înalta Curte nu va analiza criticile formulate pe fond.
Faţă de cele ce preced, Înalta Curte, potrivit art. 306 alin. (1) şi art. 3021 alin. (1) lit. c), precum şi potrivit art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va constata nulitatea recursului declarat de reclamantă şi va respinge ca nefondat recursul intervenienţilor.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Constată nul recursul declarat de Agenţia Domeniilor Statului, împotriva Sentinţei civile nr. 5182 din 16 decembrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Respinge recursul declarat de P.M., C.N., D.M., D.D., A.M. împotriva aceleiaşi sentinţe ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 noiembrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5400/2011. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 5420/2011. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
