ICCJ. Decizia nr. 5431/2011. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5431/2011
Dosar nr. 313/46/2011
Şedinţa publică din 16 noiembrie 2011
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Piteşti la data de 11 februarie 2011, reclamantul C.G. a chemat în judecată Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor (CCSD) solicitând obligarea pârâtei CCSD să emită decizia reprezentând titlu de despăgubire aferent Dispoziţiei nr. 2031/2006, emisă de Primăria Municipiului Piteşti, reprezentând restituirea în echivalent a imobilului teren situat în Piteşti, str. Dacia nr. 7, judeţul Argeş.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că prin contractul de cesiune autentificat sub nr. 2343 din 11 noiembrie 2010, încheiat la B.N.P. A.S., a cumpărat drepturile litigioase ce fac obiectul Dosarului nr. 18283/CC de la A.C., titularul drepturilor de despăgubire.
Ulterior, la data de 23 noiembrie 2010, a înaintat o notificare către Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, somând-o ca în termen de 30 de zile să înainteze dosarul către un evaluator pentru stabilirea cuantumului despăgubirilor, însă nici până în prezent nu i s-a răspuns la notificare şi, deşi dosarul se află înregistrat la autoritatea pârâtă de 5 ani, aceasta nu au respectat prevederile legale.
S-a arătat că prin Dispoziţia nr. 2031 din 7 iunie 2006, necontestată, emisă de Primarul Municipiului Piteşti, a fost recunoscut dreptul lui A.C. la restituirea în echivalent a imobilului situat în Piteşti, str. Dacia nr. 7, judeţul Argeş, în baza art. 26 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 10/2001. Dispoziţia Primarului a fost înregistrată la CCSD, împreună cu tot dosarul de despăgubire, sub nr. 18283/CC, iar pârâta avea obligaţia să verifice legalitatea soluţiei de respingere a cererii de restituire a bunului în natură, să transmită dosarul unui evaluator pentru întocmirea raportului de evaluare asupra cuantumului despăgubirilor şi să emită decizia reprezentând titlul de despăgubire.
A mai susţinut că şi dacă această procedură administrativă nu este prevăzută de Legea nr. 247/2005 a se derula într-un anumit termen, se poate aprecia ca se aplică dreptul comun în materie, aşa încât cele trei etape de operaţiuni administrative trebuie parcurse în 30 de zile. Chiar dacă nu s-ar aplica termenul de 30 de zile, trebuie să se dea eficienţă dispoziţiilor art. 6 paragraf. 1 din Convenţia europeană a drepturilor omului şi dispoziţiilor art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia europeană a drepturilor omului, precum şi dispoziţiilor art. 11 şi 20 din Constituţia României, astfel încât cererea de despăgubiri să fie soluţionată în mod efectiv într-un termen rezonabil.
Prin Sentinţa nr. 205 din 16 martie 2011 Curtea de Apel Piteşti, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, a admis în parte cererea formulată de reclamantul C.G., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Comisia Centrală Pentru Stabilirea Despăgubirilor, a obligat Comisia să emită decizia reprezentând titlu de despăgubire potrivit Dispoziţiei nr. 2031 din 7 iunie 2006 emisă de Primarul municipiului Piteşti şi să plătească reclamantului suma de 1.000 RON cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut următoarele:
- Prin Dispoziţia Primarului mun. Piteşti nr. 2031 din 7 iunie 2006 s-a propus acordarea de despăgubiri, potrivit Legii nr. 10/2001 şi Legii nr. 247/2005, pentru terenul în suprafaţă de 600 mp, preluat fără titlu de la autorii lui A.C. Notificarea şi documentaţia aferentă au fost înaintate Secretariatului CCSD (fila 8).
- Prin contractul de cesiune autentificat sub nr. 2343 la 11 noiembrie 2010 la BNP A.S. din Piteşti, A.C. a transmis către reclamant, cu titlu oneros, dreptul său de a primi despăgubirile la care se referă Dispoziţia nr. 2031 din 7 iunie 2006. Părţile au prevăzut ca cesionarul să se substituie cedentului în cazul tuturor procedurilor de retrocedare, acordare de despăgubiri sau alte măsuri compensatorii pentru terenul de 600 mp şi să notifice autorităţile competente pentru retrocedare/despăgubiri.(fila 11).
- Cesionarul a înaintat notificare către ANRP la data de 23 noiembrie 2010, solicitând comunicarea stadiului soluţionării dosarului de despăgubiri şi desemnarea unui evaluator pentru stabilirea cuantumului despăgubirilor, în cazul în care evaluarea nu a fost încă realizată (fila 10).
În acest context faptic, instanţa de fond a aplicat dispoziţiile art. 16 alin. (2), (4), (5) şi (7) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, constatând că, în speţă, deşi Dispoziţia Primarului municipiului Piteşti a fost înaintată Secretariatului CCSD aşa cum impun dispoziţiile art. 16 alin. (2) sus arătate, C.C.S.D. nu a emis decizia reprezentând titlul de despăgubire.
Este adevărat că Legea nr. 247/2005 nu impune un termen de soluţionare a dosarelor privind acordarea despăgubirilor, dar acesta nu înseamnă că autoritatea publică în domeniu este îndreptăţită să îşi aloce cât timp consideră ea pentru a parcurge toate fazele procesului administrativ de acordare a despăgubirilor.
A mai reţinut că este esenţial pentru respectarea legii - inclusiv a art. 1 din Protocolul Adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, în sensul atingerii scopului ei nu doar ca dosarul să fie soluţionat, ci şi ca soluţionarea să fie realizată într-un timp care să-i permită atât autorităţii publice să se asigure de respectarea prescripţiilor legii în activitatea ei, cât şi destinatarului legii şi despăgubirilor să se bucure efectiv şi cât mai curând de repararea prejudiciului suferit prin deposedarea abuzivă de proprietatea sa.
Or, a apreciat prima instanţă, aproape cinci ani, cât a trecut de la emiterea Dispoziţiei Primarului municipiului Piteşti şi înaintarea ei la C.C.S.D. şi, respectiv, până în prezent, nu constituie un termen rezonabil, normal, de soluţionare a dosarului, cu atât mai mult cu cât pârâta nu a realizat până în prezent nici evaluarea imobilului pentru care Primarul mun. Piteşti a propus despăgubiri. Cu atât mai puţin se poate vorbi de termen rezonabil dacă se porneşte de la anul 2001, când A.C. a formulat Notificare în baza Legii nr. 10/2001 (fila 17).
Curtea de apel nu a făcut referire în prezenta hotărâre la „principiul neplafonării şi evaluării la valoarea de piaţă", aşa cum a completat reclamantul cererea sa la termenul de judecată din 16 martie 2011, întrucât necesitatea aplicării principiului respectiv şi evaluarea acestuia pot fi făcute doar după realizarea raportului de expertiză de către evaluatorul agreat de CCSD. A dispune în prezent respectarea unui anume principiu la o expertiză viitoare pe de o parte prezumă, fără temei, că evaluatorul nu va respecta legea, iar pe de altă parte presupune ca instanţa de faţă să verifice dacă principiul la care face referire reclamantul este legal şi impus de lege. Ori astfel de verificări pot fi făcute numai după efectuarea expertizei, după formularea eventualelor obiecţiunilor de către persoanele îndreptăţite, respectiv dup emiterea deciziei.
De asemenea, instanţa de fond nu a examinat solicitarea de obligare a CCSD la plata unor penalităţi, făcută verbal de apărătorul reclamantului în concluziile orale pe fondul cauzei, întrucât nu a fost formulată legal din punct de vedere formal, inclusiv sub aspectul momentului invocării ei.
Constatând îndeplinite condiţiile art. 274 C. proc. civ. instanţa a obligat pârâta la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 1.000 RON, reprezentând onorariu de avocat.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Cererea de recurs a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 304 C. proc. civ., apreciindu-se că sentinţa este nelegală şi netemeinică deoarece nu s-a ţinut seama de Decizia CCSD nr. 2815 din 16 septembrie 2008 cu privire la modalitatea de transmitere a dosarelor spre evaluare respectiv în ordinea înregistrărilor, şi de faptul că dosarul reclamantului a fost înregistrat la Comisie la data de 15 septembrie 2008, aşa încât nu se poate pune în discuţie încălcarea termenului rezonabil consfinţit de art. 6 din Convenţia europeană a drepturilor omului cu atât mai mult cu cât Curtea Europeană a statuat prin jurisprudenţa sa că termenul rezonabil pentru soluţionarea unei cauze este termenul de 6 luni.
De asemenea s-a susţinut că, în privinţa cheltuielilor de judecată la care a fost obligată recurenta-pârâtă, soluţia corectă era aceea de reducere a sumei acordate reclamanţilor în considerarea art. 274 alin. (3) C. proc. civ., având în vedere obiectul pricinii şi munca avocatului depusă cu ocazia soluţionării pricinii.
Examinând cauza prin prisma criticilor aduse de recurentă, a dispoziţiilor art. 3041 C. proc. civ., a normelor legale incidente şi a probatoriului administrat, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că nu există motive pentru casarea/modificarea sentinţei atacate.
Aşa cum rezultă din expunerea rezumativă a considerentelor sentinţei aflate în control judiciar, obiectul cererii în contencios administrativ formulate de reclamanţi a vizat obligarea pârâtei CCSD la emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubire, urmare a evaluării în condiţiile art. 16 alin. (5) şi (6) ale Titlului VII din Legea nr. 247/2005 conform Dispoziţiei Primarului Municipiului Piteşti nr. 2031/2006 prin care s-a propus acordarea de despăgubiri în condiţiile legii speciale menţionate.
Abordarea solicitărilor reclamantului în temeiul Legii nr. 247/2005, a Convenţiei europene a drepturilor omului (art. 6 § 1) este corectă, iar invocarea de către recurentă a Deciziei nr. 2815/2008 potrivit căreia ordinea de soluţionare a dosarelor este cea a înregistrării lor la Comisie nu schimbă cu nimic datele problemei.
Dispoziţiile Capitolului V intitulat „Procedurile administrative pentru acordarea despăgubirilor" din Titlul VII „Regimul stabilirii şi plata despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv" al Legii nr. 247/2005 (privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei precum şi unele măsuri adiacente) cu modificările şi completările ulterioare nu prevăd un termen pentru emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire.
Un asemenea termen nu se regăseşte nici în Normele metodologice de aplicare a Titlului VII din lege - aprobate prin H.G. nr. 1095/2005 şi nici în Decizia nr. 2815/2008 prin care Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a stabilit ordinea în care se soluţionează cererile.
În lipsa unei dispoziţii exprese referitoare la termenul de soluţionare a cererii fundamentate pe dispoziţiile Legii nr. 247/2005 Titlul VII, instanţa de judecată este datoare a exercita un control asupra dreptului de apreciere al autorităţii administrative pentru a asigura o protecţie reală drepturilor fundamentale ale cetăţenilor garantate atât de Constituţia României cât şi Convenţia europeană a drepturilor omului.
Omisiunea legiuitorului se poate complini prin raportare la termenul rezonabil consacrat de art. 6 § 1 din Convenţia europeană a drepturilor omului şi care constituie o componentă esenţială a dreptului la un proces echitabil.
Garanţia unui proces echitabil trebuie să fie prezentă nu doar în procedura contencioasă, ci şi în procedura administrativă preliminară.
În speţă demersurile pentru restituirea în natură sau prin echivalent pentru imobilul în litigiu au început în anul 2001 prin notificarea nr. 2596/15673/2001, astfel că, în mod corect s-a apreciat că termenul rezonabil a fost încălcat.
În acest context, dată fiind situaţia de fapt reţinută de prima instanţă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că soluţia de admitere a acţiunii şi de obligare a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor să emită decizia reprezentând titlu de despăgubire este singura soluţie de natură a proteja şi respecta dreptul de proprietate al reclamanţilor.
În privinţa cheltuielilor de judecată instanţa de fond a aplicat corect dispoziţiile art. 274(1) C. proc. civ. conform cărora „partea care cade în pretenţii va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată". Dispoziţiile art. 275 C. proc. civ. nu sunt aplicabile în cauză cu atât mai mult cu cât însăşi recurenta a precizat că are cunoştinţă de pretenţiile intimaţilor de la data înregistrării dosarului lor la Comisie, respectiv 15 septembrie 2008 .
Cererea de reducere a cheltuielilor de judecată nu poate fi primită, neexistând un criteriu obiectiv în baza căruia să se procedeze la o asemenea operaţiuni şi neputându-se susţine în mod rezonabil că suma de 1000 lei este nepotrivit de mare.
Văzând şi dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 modificată şi completată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva Sentinţei nr. 205 din 16 martie 2011 a Curţii de Apel Piteşti, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 noiembrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5420/2011. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 5441/2011. Contencios. Suspendare executare... → |
|---|
