ICCJ. Decizia nr. 542/2011. Contencios. Amendă pentru neexecutarea hotărârii judecătoreşti (art.24 din Legea nr.554/2004 ). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 542/2011
Dosar nr.1346/33/2010
Şedinţa publică din 1 februarie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 199 din data de 14 octombrie 2010, Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, a admis cererea formulată de reclamantul B.I. în contradictoriu cu Ministerul Culturii, cultelor şi Patrimoniului Naţional şi Ministrul Culturii, şi Patrimoniului Naţional, d-nul K.H., a aplicat Ministrului Culturii şi Patrimoniului Naţional o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere pentru perioada 13 iunie 2010 - 3 septembrie 2010 şi a obligat Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional la plata sumei de 5000 RON cu titlul de despăgubiri către reclamantul B.I..
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că prin sentinţa civilă nr. 556 din 5 noiembrie 2009 pronunţată în Dosarul 1150/112/2009 al Curţii de Apel Cluj a fost admisă acţiunea formulată de reclamantul B.I. în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României şi Ministerul Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional şi a fost anulat Ordinul nr. 186 din 27 aprilie 2009 emis de către acest pârât, fiind obligat pârâtul Ministerul Culturii la plata unor despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi recalculate precum şi celelalte drepturi de care ar fi beneficiat reclamantul dacă nu ar fi fost emis actul anulat începând cu data de 24 mai 2009, precum şi la plata către reclamant a sumei de 400 RON cu titlul de cheltuieli de judecată.
Prin Decizia nr. 2501 din 13 mai 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, s-au respins recursurile declarate de către Ministerul Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional împotriva acestei sentinţe, cu obligarea recurenţilor la plata sumei de 644 RON cu titlul de cheltuieli de judecată.
Evocând dispoziţiile art. 24 din Legea nr. 554/2004, instanţa de fond a constatat că executarea hotărârii rămase astfel definitivă şi irevocabilă ar fi trebuit să aibă loc până la data de 13 iunie 2010, or executarea a avut loc la data de 4 septembrie 2010.
Prima instanţă a apreciat că nu se justifică întârzierea în punerea în executare a acestei hotărâri, faţă de faptul că reclamantul a întreprins mai multe demersuri în vederea executării prin cereri la autoritatea pârâtă.
A arătat prima instanţă că deşi pârâtul Ministerul Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional a efectuat începând cu data de 30 iulie 2010 adrese pentru calculul despăgubirilor şi pentru suplimentarea creditelor bugetare, la acea dată termenul până la care avea obligaţia de a executa hotărârea judecătorească era împlinit. Or, având această obligaţie legală, demersurile trebuiau efectuate în intervalul dintre data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătoreşti şi data la care hotărârea trebuia executată pentru ca după 30 de zile drepturile de care trebuia să beneficieze reclamantul să fie achitate.
Împotriva acestei sentinţe au formulat recurs în termenul legal pârâţii Ministerul Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional şi Ministrul Culturii, şi Patrimoniului Naţional, d-nul K.H..
În motivarea recursurilor, întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi pct. 9 C. proc. civ., pârâţii Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional şi Ministrul Culturii şi Patrimoniului Naţional au arătat următoarele:
- Instanţa, în mod greşit a reţinut că pârâţii au întârziat nejustificat punerea în executare a sentinţei civile, statuând culpa Ministrului Culturii şi Patrimoniului Naţional în depăşirea termenului impus de art. 24 alin. (1), fără a motiva în mod corect caracterul diligenţelor efectuate de minister în raport cu obligaţia din titlul executoriu.
- Instanţa de fond nu a motivat măsura acordării despăgubirilor, întrucât reclamantul nu a probat prejudiciul adus prin îndeplinirea obligaţiei de plată a despăgubirilor cu întârziere.
Se arată de recurentă că această obligaţie se subsumează unor operaţiuni administrative, calculul sumelor ce reprezintă despăgubirile, solicitarea Ministerului Finanţelor Publice de suplimentare a filei de buget şi ulterior virarea acesteia către reclamant.
- Recurentul Ministrul Culturii şi Patrimoniului Naţional - K.H. şi-a completat recursul şi a invocat excepţia lipsei calităţii sale procesual pasive întemeiată pe dispoziţiile art. 11 alin. (4) din HG nr. 90/2010 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Culturii arătând în esenţă că nu se poate reţine nicio culpă în sarcina sa deoarece nu intră în atribuţia ministerului operaţiunile tehnico-materiale şi actele preparatorii care premerg întocmirii unui ordin de plată.
În acest sens, recurentul a făcut trimitere la Legea nr. 500/2002 a finanţelor publice precum şi OG nr. 22/2002 - privind executarea obligaţiilor de plată ale instituţiilor publice stabilite prin titluri executorii.
Consideră recurentul că întârzierea efectuării plăţii nu există şi nu i se datorează, nu se poate spune că nu a îndeplinit obligaţia din raportul juridic litigios.
Analizând cererile de recurs, motivele incidente în cauză, prevederile art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că acestea sunt fondate pentru considerentele ce vor fi expuse în cele ce urmează:
Se reţine că prin sentinţa civilă nr. 556/2009 pronunţată de Curtea de Apel Cluj în dosarul nr. 1150/112/2009 s-a admis acţiunea formulată de reclamantul B.I. în contradictoriu cu Ministerul Culturii Cultelor şi Patrimoniului Naţional, a fost anulat Ordinul nr. 186/2009, a fost obligat pârâtul la plata unor despăgubiri la plata unor despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate precum şi celelalte drepturi de care ar fi beneficiat reclamantul începând cu data de 24 mai 2009, cu 4.000 RON cheltuieli de judecată.
Prin Decizia nr. 2501 din 13 mai 2010 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a respins recursul declarat împotriva sentinţei, iar recurenţii au fost obligaţi la plata cheltuielilor de judecată.
În acţiunea de faţă, instanţa de fond a reţinut că hotărârea irevocabilă trebuia executată până la 13 iunie 2010 şi deşi s-au făcut adrese începând cu data de 30 iunie 2010, sentinţa s-a executat abia în 3 septembrie 2010.
Înalta Curte constată că instanţa de fond a făcut o greşită interpretare a dispoziţiilor art. 24 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 554/2004.
În conformitate cu art. 24 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 554/2004: (1) Dacă în urma admiterii acţiunii autoritatea publică este obligată să încheie, să înlocuiască sau să modifice actul administrativ, să elibereze un certificat, o adeverinţă sau orice alt înscris, executarea hotărârii definitive şi irevocabile se va face în termenul prevăzut în cuprinsul ei, iar în lipsa unui astfel de termen, în cel mult 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii.
(2) În cazul în care termenul nu este respectat, se va aplica conducătorului autorităţii publice sau, după caz, persoanei obligate o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, iar reclamantul are dreptul la despăgubiri pentru întârziere.
Aşa cum este menţionat şi în jurisprudenţă procedura specială de executare prevăzută de art. 24 se referă numai la executarea dispozitivului hotărârii irevocabile prin care autoritatea publică este obligată să încheie, să înlocuiască sau să modifice actul administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze anumite operaţiuni administrative.
Prevederile art. 24 alin. (1) nu se referă la executarea unor obligaţii precum plata unor despăgubiri - cu atât mai mult cu cât acestea nici nu sunt cuantificate.
În această situaţie aceste hotărâri urmează calea dreptului comun în ceea ce priveşte procedura de executare silită.
Faţă de aceste constatări, sunt fondate recursurile părţilor atunci când susţin că executarea obligaţiei presupune mai multe proceduri, calculul despăgubirilor de către instituţia unde a lucrat reclamantul-intimat, solicitarea Ministerului Finanţelor Publice de suplimentare a bugetului şi apoi efectuarea plăţii.
De altfel, aceste demersuri au fost făcute de recurenţi chiar începând cu data de 16 februarie 2002 - prin Serviciul juridic - continuând până la punerea în executare prin plata către reclamant a despăgubirii în data de 3 septembrie 2010, adică în mai puţin de 3 luni, demersuri comunicate şi reclamantului.
În altă ordine de idei despăgubirile prevăzute de art. 24 alin. (2) nu au doar scopul reparării prejudiciului suferit prin întârziere, ci sunt concepute ca un mijloc de constrângere pentru obţinerea executării hotărârii. Ori, în speţă, executarea obligaţiei a fost făcută deci nu se justifica amendarea conducătorului, iar instanţa de fond nu a concretizat în ceea ce priveşte prejudiciul reclamantului, considerând că acesta este automat prejudiciat prin întârzierea avută până la executarea obligaţiei.
În cazul neexecutării, reclamantul poate suferi un prejudiciu material însă este greşit a considera justificată acordarea unor despăgubiri materiale pentru întârziere fără a face o analiză concretă a acestuia, a probelor dosarului eventual în raport cu cuantumul sumei solicitate.
- În ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesual pasive a recurentului, Ministrul Culturii - aşa cum a fost invocată - această nu este fondată întrucât în cadrul procedurii de executare prevăzută de art. 24 din Legea nr. 554/2004 - nu poate fi pusă în discuţie legalitatea sau temeinicia hotărârii judecătoreşti a cărei executare se solicită, calitatea procesual pasivă putea fi invocată în recurs, nu în faza de executare. Alin. (2) al art. 24 din Legea nr. 554/2004 prevede expres că se va aplica conducătorului autorităţii publice o amendă în caz de neexecutare.
Având în vedere cele arătate mai sus, Înalta Curte reţine că sentinţa recurată a fost pronunţată cu aplicarea greşită a legii, respectiv art. 24 din Legea nr. 554/2004, ceea ce atrage incidenţa prevederilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., astfel că se va admite recursurile, se va modifica sentinţa recurată în sensul că se va respinge acţiunea reclamantului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul formulat de către recurentul-pârât Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional împotriva sentinţei civile nr. 199 din 14 octombrie 2010 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal.
Admite recursul formulat de către Ministrul Culturii şi Patrimoniului Naţional K.H. împotriva sentinţei civile nr. 199 din 14 octombrie 2010 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa recurată în sensul că respinge acţiunea reclamantului ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 1 februarie 2011.
Procesat de GGC - CL
| ← ICCJ. Decizia nr. 534/2011. Contencios. Obligare emitere act... | ICCJ. Decizia nr. 543/2011. Contencios. Refuz soluţionare... → |
|---|
