ICCJ. Decizia nr. 546/2011. Contencios

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 546/2011

Dosar nr.389/95/2010

Şedinţa publică din 1 februarie 2011

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj, secţia contencios administrativ şi fiscal, reclamantul P.F. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Instituţia Prefectului Judeţului Gorj, Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculări Autovehicule, obligarea acesteia la înmatricularea fără plata taxei de poluare a autovehiculului marca O.A. G C. cu seria de şasiu X.

Prin sentinţa nr. 512 din 12 martie 2010 Tribunalul Gorj a admis acţiunea reclamantului P.F. şi a obligat pârâta Instituţia Prefectului Judeţului Gorj - Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculări Autovehicule să procedeze la înmatricularea autoturismului reclamantului, fără plata taxei de poluare.

Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs pârâta Instituţia Prefectului Judeţului Gorj - Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculări Autovehicule.

În faţa instanţei de recurs, la termenul din 9 septembrie 2010, intimatul-reclamant P.F. a formulat cerere de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene în vederea pronunţării unei hotărâri preliminare întemeiată pe dispoziţiile art. 267 TUE cu privire la interpretarea dispoziţiilor art. 90 din Tratatul Comunităţilor Europene (TCE), în prezent art. 110 din Tratatul Uniunii Europene (TUE).

A mai solicitat intimatul amânarea judecării cauzei în vederea comunicării cererii sale către recurenta-pârâtă.

Prin încheierea din data de 9 septembrie 2010, Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, a respins cererea formulată de către recurentul P.F. privind sesizarea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene în vederea pronunţării unei hotărâri preliminare, precum şi cererea de amânare a judecării cauzei, arătând că, în speţă, legislaţia internă este suficient de clară şi conformă cu legislaţia europeană.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs P.F., solicitând casarea acesteia, pentru motive pe care le-a încadrat în dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., şi admiterea cererii sale.

În motivarea căii de atac, recurentul a susţinut că instanţa în faţa căreia s-a formulat cererea de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, în calitate de instanţă de recurs, avea obligaţia de a suspenda judecarea cauzei şi a adresa Curţii solicitarea de pronunţare a unei hotărâri preliminare, că întrebările formulate sunt pertinente şi utile în condiţiile în care practica judecătorească în problema dedusă judecăţii este neunitară şi că nerespectarea obligaţiei de trimitere a cererii sale atrage răspunderea statului român.

Examinând actele şi lucrările dosarului, în raport de legislaţia incidentă în speţă, Înalta Curte constată că recursul este inadmisibil, pentru considerentele ce urmează.

Potrivit dispoziţiilor art. 147 C. proc. civ., încheierea de şedinţă este actul procedural în care se consemnează conţinutul dezbaterilor în cadrul unei şedinţe de judecată.

Încheierile de şedinţă preced, în mod firesc hotărârea finală, motiv pentru care art. 268 alin. (1) C. proc. civ. le numeşte "încheieri premergătoare", iar în alin. (2) al aceluiaşi articol se prevede că "Judecătorii nu sunt legaţi prin aceste încheieri".

Interpretând dispoziţiile art. 268 alin. (1) - (4) C. proc. civ., doctrina a distins între două categorii de încheieri premergătoare: încheierile preparatorii şi încheierile interlocutorii. Primele sunt acelea prin care instanţa adoptă măsuri necesare soluţionării cauzei, fără ca prin acestea să anticipeze asupra soluţiei finale, în timp ce prin încheierile interlocutorii se adoptă măsuri decisive pentru soarta procesului asupra acestora instanţa nemaiputând reveni.

Analizând conţinutul încheierii atacate cu prezentul recurs, în raport de dispoziţiile legale şi interpretarea doctrinară expusă mai sus, Înalta Curte constată că prin această încheiere instanţa de fond a dispus o măsură necesară soluţionării pricinii, (respingerea cererii de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene şi a cererii de amânare a judecării cauzei), conţinutul încheierii şi motivarea acestor măsuri arătând însă că nu s-a pronunţat asupra vreunui aspect care să anticipeze soluţia finală sau asupra căruia nu ar mai fi putut reveni, cursul judecăţii nefiind întrerupt, instanţa intrând la aceeaşi dată în pronunţare pe fondul cererii de recurs.

Dispoziţiile art. 282 alin. (2) C. proc. civ. stabilesc că "Împotriva încheierilor premergătoare nu se poate face apel decât odată cu fondul, în afară de cazul când prin ele s-a întrerupt cursul judecăţii", aceste dispoziţii aplicându-se, potrivit art. 299 alin. (1), în mod corespunzător, şi judecăţii în recurs.

Textul art. 282 alin. (2) C. proc. civ. consacră regula inadmisibilităţii atacării separate cu apel sau recurs a încheierilor premergătoare, preparatorii, cum este şi cea recurată în acest dosar.

Cum încheierea recurată nu face parte din categoria de excepţie a celor care întrerup cursul judecăţii şi pentru care există dispoziţii procedurale exprese în ceea ce priveşte atacarea lor, rezultă că aceasta urmează regimul juridic comun al tuturor încheierilor premergătoare, care ca regulă, nu pot fi atacate decât odată cu fondul cauzei.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte constată că recursul formulat în cauză este inadmisibil şi, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. îl va respinge ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul formulat de P.F. împotriva Încheierii din data de 9 septembrie 2010 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca inadmisibil.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 1 februarie 2011.

Procesat de GGC - CL

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 546/2011. Contencios