ICCJ. Decizia nr. 5456/2011. Contencios. Ordonanţă preşedinţială. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5456/20 11
Dosar nr. 638/45/2011
Şedinţa publică de la 17 noiembrie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul acţiunii
Prin cererea înregistrată pe roiul Curţii de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, reclamantul Y.J. a solicitat, în contradictoriu cu Serviciul pentru Imigrări Iaşi din cadrul Oficiului Român pentru Imigrări, Direcţia Migraţie, ca pe cale de ordonanţă preşedinţială să se dispună în favoarea acestuia prelungirea dreptului de şedere temporară în scop de muncă, până la soluţionarea irevocabilă a dosarului înregistrat pe rolul Curţii de Apel Iaşi sub nr. 552/45/2011.
În motivare, reclamantul a arătat că pentru perioada 9 noiembrie 2010-30 iulie 2011 i-a fost emis un permis de şedere temporară în România în scop de muncă, motivat de faptul că acesta încheiase un contract individual de muncă cu SC C.I. SRL.
La data de 2 iunie 2011 i-a fost comunicată decizia de returnare din 16 mai 2011, decizie ce s-a întemeiat pe faptul desfiinţării contractului de muncă al reclamantului.
Reclamantul a susţinut că a contestat decizia de returnare la instanţa de contencios administrativ şi a solicitat în faţa instanţelor de dreptul muncii anularea deciziei de încetare a contractului de muncă şi plata drepturilor salariale.
S-a mai arătat că deşi, potrivit dispoziţiilor art. 84 alin. (3) din O.U.G. nr. 194/2002 contestaţia împotriva deciziei de returnare suspendă executarea măsurii de îndepărtare, această prevedere nu este suficientă pentru a permite reclamantului să mai rămână pe teritoriul României.
A apreciat reclamantul că sunt îndeplinite şi condiţiile speciale de admisibilitate a cererii formulate pe cale de ordonanţă preşedinţială, prevăzute de dispoziţiile art. 581 din C. proc. civ.
2. Hotărârea instanţei de fond
Prin sentinţa nr. 235 din 18 iulie 2011, Curtea de Apel Iaşi a respins acţiunea formulată pe cale de ordonanţă preşedinţială de reclamantul Y.J., în contradictoriu cu Serviciul pentru Imigrări Iaşi din cadrul Oficiului Român pentru Imigrări, Direcţia Migraţie.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că, în speţă, nu este îndeplinită o primă condiţie cerută de dispoziţiile art. 581 din C. proc. civ. care să justifice folosirea căii ordonanţei preşedinţiale, aceea a „urgenţei".
În opinia instanţei, simpla invocare de către reclamant a pericolului de a fi îndepărtat din ţară până la momentul soluţionării acţiunilor privind dreptul de muncă şi revocarea deciziei de returnare nu este suficientă pentru a aprecia îndeplinită condiţia. Urgenţa măsurii ce se impune a fi luată trebuie să rezulte din fapte concrete şi trebuie să se întemeieze pe acestea.
Or, atât timp cât, potrivit dispoziţiilor art. 84 alin. (3) din O.U.G. nr. 194/2002 contestaţia formulată de reclamant împotriva deciziei de returnare suspendă de drept executarea măsurii de îndepărtare, dreptul reclamantului de a continua să locuiască pe teritoriul României pe durata soluţionării acelui litigiu este consfinţit de lege.
Pe de altă parte, reclamantul nu a indicat în concret şi nici nu a probat care ar fi consecinţele prejudiciabile pentru acesta a faptului că va rămâne pe teritoriul ţării în condiţiile dispoziţiilor art. 84 alin. (3) din O.U.G. nr. 194/ 2002 şi nu în condiţiile dispoziţiilor art. 56 din acest act normativ.
În altă ordine de idei, instanţa a reţinut că potrivit O.U.G. nr. 194/2002, asupra dreptului de şedere temporară pe teritoriul ţării se pronunţă autoritatea administrativă competentă ca urmare a unei cereri formulate şi a depunerii documentaţiei aferente.
În speţa de faţă, reclamantul fără să se fi adresat, în prealabil, autorităţii publice cu o cerere în acest sens, a solicitat instanţei, în mod direct, să se substituie acestei autorităţi, în condiţiile în care, instanţa de contencios administrativ poate să se pronunţe doar asupra actelor administrative emise de autorităţile publice ce au competenţă de decizie în materia regimului străinilor, analizând temeinicia şi legalitatea acestora.
3. Recursul formulat de reclamantul Y.J. împotriva sentinţei nr. 235 din 18 iulie 2011 a Curţii de Apel Iaşi. Motivele de recurs sunt întemeiate pe dispoziţiile art. 3041 din C. proc. civ.
3.1. Instanţa de fond a considerat în mod greşit că nu au fost indicate consecinţele prejudiciabile ale faptului că reclamantul rămâne pe teritoriul României în condiţiile dispoziţiilor art. 84 alin. (3) din O.U.G. nr. 194/2002 şi nu în condiţiile dispoziţiilor art. 56 din acelaşi act normativ. Atacarea deciziei de returnare suspendă efectele acestui act, iar autorităţile nu pot dispune înlăturarea de pe teritoriul României a recurentului, însă la 31 iulie 2011 permisul de şedere pe teritoriul României a expirat. Recurentul arată că nu putea urma procedura indicată de prima instanţă, în sensul de a se adresa cu o cerere către Oficiul Român pentru Imigrări, deoarece demersul ar fi fost respins, pe motivul neîndeplinirii condiţiilor pentru prelungirea dreptului de şedere.
3.2. Argumentarea instanţei de fond cu privire la pronunţarea numai asupra actelor administrative emise de autorităţile publice ce au competenţă de decizie în materia regimului străinilor este eronată. Recurentul nu a intenţionat să solicite anularea vreunui act administrativ, ci a solicitat ca instanţa de judecată să facă aplicarea dispoziţiilor legale prevăzute de art. 581 şi urm. din C. proc. civ.
3.3. Condiţiile impuse de dispoziţiile art. 581 şi urm. din C. proc. civ. sunt îndeplinite în speţă, în opinia recurentului. Vremelnicia măsurii este expusă în obiectul cererii, prin care se solicită reglementarea dreptului de şedere pe teritoriul României cu caracter provizoriu, până la soluţionarea acţiunii de fond prin hotărâre irevocabilă.
Neprejudecarea fondului decurge din caracterul vremelnic al măsurii, prin solicitarea de cercetare a aparenţei dreptului.
II. Considerentele Înaltei Curţi, instanţa competentă să soluţioneze calea de atac exercitată
1. Recursul este nefondat.
1.1. Pe calea procedurii speciale a ordonanţei preşedinţiale prevăzute la art. 581 şi urm. C. proc. civ., recurentul-reclamant urmăreşte prelungirea dreptului de şedere temporară de muncă, până la soluţionarea irevocabilă a dosarului înregistrat pe rolul Curţii de Apel Iaşi, sub nr. 552/45/2011. Dosarul nr. 552/45/2011 are ca obiect soluţionarea contestaţiei formulate împotriva deciziei de returnare, ce a fost emisă ca urmare a neîndeplinirii condiţiilor pentru prelungirea dreptului de şedere în scopul angajării în muncă. Potrivit art. 84 alin. (3) din O.U.G. nr. 194/2002 republicată contestaţia formulată suspendă executarea măsurii de îndepărtare. În cadrul Dosarului nr. 552/45/2011 recurentul-reclamant are posibilitatea să-şi facă toate apărările referitoare la existenţa dreptului de şedere temporară pe teritoriul României.
1.2. Legiuitorul român a oferit deja o protecţie străinului prin beneficiul suspendării aplicării deciziei de returnare. Prelungirea dreptului de şedere temporară pentru străinii angajaţi în muncă, conform art. 56 din O.U.G. nr. 194/2002 republicată se acordă numai după ce procedura este urmată întocmai de străini. Calea ordonanţei preşedinţiale nu este aplicabilă în speţă, deoarece recurentul-reclamant nu mai are un drept asupra căruia poate cere să fie păstrat şi, în caz contrar, s-ar putea pierde/păgubi prin întârziere. Dreptul de şedere temporară în scop de muncă poate fi restabilit numai în urma soluţionării celorlalte litigii pe care le-a deschis recurentul-reclamant.
1.3. Sunt neîntemeiate astfel criticile aduse hotărârii primei instanţe, deoarece permisul de şedere al recurentului este prelungit până la soluţionarea irevocabilă a contestaţiei împotriva deciziei de returnare, aceasta fiind singura protecţie oferită de legiuitorul român străinului. Dreptul de acces la instanţă al recurentului este garantat prin posibilitatea contestării deciziei de returnare şi nu prin posibilitatea emiterii unui act administrativ direct de către instanţa judecătorească, cu încălcarea competenţelor organului administrativ instituit de lege în acest scop, potrivit art. 54 din O.U.G. nr. 194/2002.
1.4. Afirmaţia instanţei de fond referitoare la posibilitatea instanţei de contencios administrativ de a se pronunţa numai asupra actelor administrative emise de autorităţile publice ce au competenţă de decizie în materia regimului străinului este corectă în contextul constatării neîndeplinirii condiţiilor prevăzute de art. 581 din C. proc. civ. (urgenţa, vremelnicia măsurii, neprejudecarea fondului) şi a constatării inexistenţei compatibilităţii acestei proceduri cu regimul străinilor reglementat de dispoziţiile O.U.G. nr. 194/2002, republicată.
2. Faţă de acestea, în drept, nefiind întrunite motivele de recurs, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a din C. proc. civ. şi art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată, urmează a se respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de Y.J. împotriva sentinţei nr. 235 din 18 iulie 2011 a Curţii de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 noiembrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5450/2011. Contencios. Suspendare executare... | ICCJ. Decizia nr. 5476/2011. Contencios. Amendă pentru... → |
|---|
