ICCJ. Decizia nr. 5487/2011. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5487/2011
Dosar nr. 7438/2/2010
Şedinţa publică din 18 noiembrie 2011
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Cadrul procesual
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 26 august 2010, reclamanta SC T.L. SRL a chemat în judecată pârâţii Ministerul Sănătăţii reprezentat prin C.A. în calitate de Ministru şi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (C.N.A.S.), reprezentată de Preşedinte dr. N.L.D., solicitând anularea actului administrativ emis de Ministerul Sănătăţii şi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate nr. 265/408 din data de 01 aprilie 2010, intitulat Ordin.
2. Hotărârea Curţii de Apel
Prin sentinţa nr. 365 din 21 ianuarie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti a fost respinsă cererea de suspendare formulată de reclamanta SC T.L. SRL în contradictoriu cu pârâţii MINISTERUL SĂNĂTĂŢII, PRIN MINISTRUL C.A. şi CASA NAŢIONALĂ DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE, PRIN PREŞEDINTE DR. N.D., ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că prin Ordinul nr. 265/408 din 01 aprilie 2010 s-au aprobat Normele metodologice de aplicare a Contractului-cadru privind condiţiile acordării asistenţei medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anul 2010.
Excepţia lipsei procedurii prealabile invocată de pârâta Casa Naţională de Asigurări de Sănătate a fost soluţionată de instanţa de fond, în sensul respingerii ca neîntemeiată a acesteia.
Instanţa a reţinut că la dosarul cauzei, reclamanta a depus adresa nr. 4149 din 06 iunie 2010 emisă de pârâtă şi adresa nr. 86790 din 19 iulie 2010, prin care s-a răspuns memoriului înregistrat sub nr. 38793/2010, memoriu pe care instanţa de fond l-a apreciat că are conţinutul unei plângeri administrative, deoarece pârâta a justificat modalitatea de contractare a serviciilor medicale paraclinice, condiţiile de acordare a acestora, precum şi decontarea acestor servicii de către casele de asigurări de sănătate reglementate de Contractul-cadru pentru anul 2010 şi Normele metodologice de aplicare a acestuia, aprobate prin Ordinul nr. 265/408/2010.
Combaterea punctelor de vedere exprimate în Raport s-a realizat de către pârâtă prin invocarea dispoziţiilor ordinului contestat.
Instanţa de fond a reţinut că legea specială nu impune ca sesizarea făcută către emitentul actului să îmbrace o anumită formă, iar în ceea ce priveşte conţinutul sesizării, rezultă cu prisosinţă că reclamaţia administrativă se referă la anumite dispoziţii ale ordinului contestat.
Pe de altă parte, din interpretarea dispoziţiilor art. 7 din Legea nr. 554/2004, rezultă că sesizarea reclamantei (în acest caz s-a intitulat Raport) trebuie făcută anterior promovării acţiunii la instanţa de contencios administrativ, adresată autorităţii publice care a emis actul administrativ cu scopul revocării actului în ceea ce priveşte reglementările contestate.
Reglementarea art. 7 este justificată, reclamantul încercând prin memoriul adresat ambelor pârâte emitente să obţină o cale mai rapidă de restabilire a legalităţii ordinului.
Cu referire la excepţia lipsei de interes invocată, Curtea a apreciat că nu este fondată, reclamantul justificând un interes propriu în promovarea prezentei acţiuni, justificat prin invocarea existenţei de plafoane maxime admise diferite între sistemul public şi cel privat şi alocarea în mod discriminatoriu a fondurilor de către cele două pârâte către laboratoarele private în comparaţie cu fondurile alocate unităţilor publice medicale. Se mai invocă şi faptul că, condiţiile de eligibilitate pentru semnarea contractului cu laboratoarele private, includ obligativitatea deţinerii acreditărilor ISO 17025 sau ISO 15189.
3. Recursul declarat de SC T.L. SRL Bucureşti.
Recurenta a criticat hotărârea instanţei de fond ca netemeinică şi nelegală, arătând că întotdeauna obiectul cauzei a fost anulare act administrativ, fără ca ulterior să intervină o cerere de modificare a cererii introductive, iar instanţa de fond s-a pronunţat pe o cerere de suspendare, care nu a fost formulată. A invocat dispoziţiile art. 304 pct. 6 C. proc. civ., arătând că instanţa a acordat mai mult decât s-a cerut ori ceea ce nu s-a cerut.
Recurenta a arătat, de asemenea, că hotărârea pronunţată de instanţa de fond nu cuprinde motivele pe care se sprijină, indicând ca temei dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. S-a arătat că prin hotărârea pronunţată instanţa de fond a lăsat necercetat fondul cauzei, întrucât aşa cum rezultă din considerentele hotărârii atacate, au fost soluţionate numai excepţiile invocate.
II. Decizia instanţei de recurs
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sesizată cu soluţionarea recursului declarat, analizând motivele de recurs formulate în raport cu sentinţa atacată, materialul probator şi dispoziţiile legale incidente în cauză va admite recursul şi va casa hotărârea atacată, trimiţând cauza instanţei de fond spre rejudecare, pentru considerentele ce urmează:
În conformitate cu dispoziţiile art. 129 alin. (5) C. proc. civ., judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor şi prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale.
Analizând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte a constatat că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 304 pct. 6, 7 şi 9 C. proc. civ., întrucât instanţa de fond a acordat ceea ce nu s-a cerut, respectiv s-a pronunţat pe cererea de suspendare care nu a fost formulată de reclamantă, hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se sprijină, întrucât în considerentele hotărârii atacate instanţa s-a pronunţat pe excepţiile invocate, lăsând nesoluţionat fondul acţiunii în anularea actului administrativ contestat, hotărârea fiind pronunţată astfel cu încălcarea dispoziţiilor legale, cu nerespectarea dispoziţiilor art. 129 alin. (6) C. proc. civ., care dispun că în toate cazurile, judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecăţii.
Pentru toate aceste motive, criticile formulate de recurentă vor fi primite de instanţa de control judiciar, iar hotărârea instanţei de fond va fi casată, urmând ca dosarul să fie trimis spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Cu ocazia dezbaterilor la instanţa de fond urmează a fi pusă în discuţie şi excepţia lipsei de obiect invocată în faţa instanţei de control judiciar.
Excepţia de netimbrare a recursului formulat, invocată prin întâmpinarea depusă la dosar, urmează a fi respinsă ca neîntemeiată, întrucât la dosarul de recurs se află ataşată taxa de timbru datorată pentru susţinerea recursului declarat.
Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul şi va casa hotărârea atacată cu trimitere spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge excepţia netimbrării recursului.
Admite recursul formulat de SC T.L. SRL Bucureşti împotriva sentinţei nr. 365 din 21 ianuarie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Casează hotărârea atacată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 noiembrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5484/2011. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 5488/2011. Contencios. Anulare act... → |
|---|
