ICCJ. Decizia nr. 5492/2011. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr.5492/2011
Dosar nr. 3957/2/2011
Şedinţa publică din 18 noiembrie 2011
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele.
I. Circumstanţele cauze.
1. Cadrul procesual Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, reclamanta C.Z.A. a chemat în judecată pe Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului solicitând suspendarea Notei nr. 48259 din 14 octombrie 2010 emisă de pârât.
2. Hotărârea Curţii de Apel
Prin sentinţa nr. 4312 din 21 iunie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti a fost respinsă excepţia prematurităţii şi excepţia inadmisibilităţii cererii şi a fost admisă cererea formulată de reclamanta C.Z.A. în contradictoriu cu pârâtul MINISTERUL EDUCAŢIEI, CERCETĂRII, TINERETULUI ŞI SPORTULUI în sensul că a fost dispusă suspendarea executării notei nr. 48259 din 14 octombrie 2010 emisă de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, până la pronunţarea instanţei de fond.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că este neîntemeiată excepţia prematurităţii cererii de suspendare a executării, având în vedere că motivul invocat în susţinerea acestei excepţii, lipsa unei vătămări suferită de reclamantă la momentul sesizării instanţei cu prezenta cerere, vizează fondul cauzei şi anume îndeplinirea condiţiei privind iminenţa producerii unei pagube, reglementată de art. 14 din Legea nr. 554/2004.
Prematuritatea unei acţiuni poate fi reţinută atunci când însuşi dreptul care se tinde a fi valorificat este supus unui termen sau unei condiţii suspensive, nefiind născut şi actual.
Instanţa de fond a reţinut că, dacă reclamanta a suferit sau nu o vătămare la data formulării cererii, nu este un aspect în raport de care să se reţină prematuritatea acţiunii, dreptul a cărui valorificare o urmăreşte reclamanta nefiind supus unui termen sau unei condiţii suspensive, având posibilitatea de a formula o cerere întemeiată pe dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, după sesizarea în condiţiile art. 7 din lege a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare.
Mai mult, a arătat instanţa că susţinerea pârâtei în sensul că reclamanta ar fi trebuit să sufere o vătămare la data sesizării instanţei este neîntemeiată, întrucât paguba iminentă la care se referă art. 14 din Legea nr. 554/2004 este definită de art. 2 alin. (1) lit. ş) din aceeaşi lege ca fiind prejudiciul material viitor şi previzibil.
Noţiunea de persoană vătămată folosită în cuprinsul art. 14 din Legea nr. 554/2004 nu poate fi interpretată în sensul că reclamanta trebuia să fi suferit deja un prejudiciu la momentul sesizării instanţei, atâta timp cât suspendarea executării actului administrativ se solicită tocmai pentru prevenirea unei pagube iminente.
Neîntemeiată a apreciat instanţa că este şi excepţia inadmisibilităţii cererii, nota în litigiu fiind un act administrativ astfel cum este acesta definit de art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, întrucât este emis de o autoritate publică în regim de putere publică, în vederea executării în concret a legii, care produce efecte juridice.
Este irelevant faptul că nota nu se referă la reclamantă, aceasta fiind un act administrativ cu caracter normativ, iar producerea de efecte juridice este atestată de împrejurarea că Nota nr. 1133 din 16 august 2010 emisă de pârât a produs efecte juridice, astfel cum rezultă din înscrisul depus la dosar.
Prin acest înscris, Universitatea „Ovidius" Constanţa aduce la cunoştinţa mai multor candidaţi printre care şi reclamantei, faptul că în temeiul Adresei nr. 1133 din 16 august 2010 a Direcţiei Generale juridic şi Contencios transmisă de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, nu au dreptul să susţină examenele de acordare a definitivării în învăţământ şi a gradului didactic II în sesiunea august 2010.
Se constată că la baza deciziei acestei instituţii de învăţământ superior, de a nu permite unor candidaţi susţinerea examenelor sus menţionate, a stat Adresa nr. 1133 din 16 august 2010 emisă de pârât al cărei conţinut a fost preluat de nota nr. 48259 din 14 octombrie 2010, astfel încât este evident că nota ce formează obiectul prezentei cereri produce efecte juridice în acelaşi sens, al interzicerii dreptului unor candidaţi printre care se numără şi reclamanta de a susţine examenele.
In consecinţă, vor fi respinse cele două excepţii invocate prin întâmpinare.
Pe fondul cauzei, Curtea a apreciat că cererea este întemeiată, fiind îndeplinite cumulativ condiţiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv existenţa unui caz bine justificat şi iminenţa producerii unei pagube.
Cu privire la cazul bine justificat, Curtea a reţinut că reclamanta este absolventă a Universităţii „Spiru Haret", Facultatea de limba şi literatura română Bucureşti, obţinând Diploma de Licenţă nr. 8743 din 07 aprilie 2008, pe baza promovării examenului de licenţă din sesiunea iulie 2007 şi titlul de licenţiat în filologie, specializarea limba şi literatura română - limba şi literatura engleză.
Conform Adeverinţei nr. 295 din 03 mai 2011 eliberată de Şcoala cu clase I-VIII Nicolae Bălcescu, comuna Al. Odobescu, Judeţul Călăraşi, reclamanta îşi desfăşoară activitatea ca profesor debutant la această şcoală, la catedra de limba engleză şi a depus dosarul pentru a susţine examenul de definitivat în luna august 2011.
La o examinare sumară a legalităţii notei contestate, se reţine că este afectată prezumţia de legalitate a acesteia în ceea ce o priveşte pe reclamantă, în raport de dispoziţiile art. 34 din Legea nr. 128/1997 care prevăd că definitivarea în învăţământ se poate obţine de către personalul didactic de predare care îndeplineşte condiţiile de studii prevăzute la art. 7 şi care are un stagiu de cel puţin 2 ani la catedră, având în această perioadă funcţia de bază în învăţământ.
Astfel, prima condiţie se referă la absolvirea, cu examen de licenţă ori examen de absolvire a unei instituţii de învăţământ superior sau a unui colegiu pedagogic de profilul postului.
Instanţa a constatat că reclamanta îşi desfăşoară activitatea ca profesor, ceea ce înseamnă că a fost recunoscută valabilitatea diplomei sale de licenţă, care face dovada îndeplinirii condiţiilor de studii cerute pentru participarea la examenul de definitivat şi faţă de îndeplinirea şi a celei de-a doua condiţii referitoare la un stagiu de cel puţin 2 ani la catedră, cu funcţia de bază în învăţământ, este lipsită de fundament legal Decizia de a nu permite participarea acesteia la examenul de definitivat, decizie la care se ajunge prin aplicarea notei ce face obiectul cauzei.
Referitor la susţinerile părţilor privind autorizarea specializării urmată de reclamantă, respectiv dacă aceasta vizează doar forma de învăţământ zi sau şi forma de învăţământ FR, Curtea constată că acestea pot fi analizate în cadrul acţiunii având ca obiect anularea notei, instanţa care soluţionează cererea de suspendare a executării neavând a se pronunţa asupra legalităţii actului administrativ, ci asupra aparenţei de legalitate a acestuia.
In consecinţă, instanţa nu are de stabilit în speţă dacă era autorizată forma de învăţământ FR la specializarea limba şi literatura română din cadrul Universităţii „Spiru Haret" Bucureşti, ci are de analizat prezumţia de legalitate a actului în temeiul căruia reclamanta, care deţine o diplomă de licenţă, nu i se permite susţinerea examenului de definitivat.
În condiţiile în care diploma de licenţă este valabilă, nefiind anulată de o instanţă de judecată, ea îşi produce pe deplin efectele, dând dreptul reclamantei să participe la examen.
In ceea ce priveşte paguba iminentă, se constată că suspendarea executării se justifică numai dacă actul administrativ conţine dispoziţii a căror îndeplinire ar produce consecinţe greu sau imposibil de înlăturat, în ipoteza în care actul ar fi anulat prin hotărâre judecătorească.
Curtea apreciază că şi această condiţie este îndeplinită, punerea în executare a notei având drept consecinţă imposibilitatea reclamantei de a susţine, pentru al doilea an consecutiv, examenul de definitivat în învăţământ.
Promovarea acestui examen este importantă nu doar din punct de vedere al salarizării, reclamanta având o speranţă legitimă că prin participarea la examen, în cazul promovării va obţine drepturi salariale mai mari, dar şi pentru că de la data definitivării începe să curgă termenul prevăzut de art. 35 din Legea nr. 128/1997 pentru înscrierea la examenul de acordare a gradului didactic II.
Neparticiparea reclamantei la examenul de definitivat la sesiunea august 2011 o privează de posibilitatea de a obţine drepturi salariale într-un cuantum mărit şi îi amână cu un an posibilitatea de a participa la examenul de acordare a gradului didactic II, Curtea apreciind că aceste consecinţe sunt de natură să justifice reţinerea iminenţei producerii unei pagube.
3. Recursul declarat de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului
Recurentul a criticat hotărârea instanţei de fond invocând ca prim motiv de recurs dispoziţiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., raportat la respingerea de către instanţă a excepţiei inadmisibilităţii cererii de suspendare a adresei nr. 48259/DGJC din 14 octombrie 2010, în sensul că dându-i o interpretare greşită i-a schimbat natura juridică.
Recurentul a arătat că instanţa de fond a apreciat natura juridică a notei nr. 48259/DGJC din 14 octombrie 2010 prin prisma conţinutului şi efectelor produse de Nota nr. 1138/42/2010, fără a avea în vedere însă că asupra acestei din urmă note Înalta Curte s-a pronunţat prin Decizia nr. 2975 din 24 mai 2011 în dosarul nr. 1138/42/2010, în sensul că nu este un act administrativ.
Recurentul a arătat că instanţa de fond a pronunţat o sentinţă lipsită de temei legal, motiv întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., arătând că în mod nelegal au fost îndepărtate apărările referitoare la acreditarea/autorizarea provizorie a specializărilor şi formelor de învăţământ.
S-a susţinut că modalitatea de acreditare şi autorizare a instituţiilor de învăţământ superior a fost reglementată prin Legea nr. 88/1993 şi ulterior prin OUG nr. 75/2005, iar conform acestor acte normative, formele de învăţământ cu frecvenţă redusă şi la distanţă trebuie să parcurgă procedura de evaluare academică, legalitate a procedurilor confirmată de instanţele judecătoreşti, invocându-se în acest sens, Decizia nr. 4726 din 29 octombrie 2009 a Înaltei Curţi.
II. Decizia instanţei de recurs
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sesizată cu soluţionarea recursului declarat, mai înainte de a analiza motivele de recurs formulate, a constatat faptul că recursul este tardiv.
In conformitate cu dispoziţiile prevăzute de art. 103 alin. (1) C. proc. civ. neexercitarea oricărei căi de atac şi neîndeplinirea oricărui alt act de procedură în termenul legal atrage decăderea, afară de cazul în care legea dispune altfel sau când partea dovedeşte că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voinţa ei.
Analizând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte a constatat faptul că sentinţa a fost comunicată recurentului-pârât la data de 9 august 2011, iar cererea de recurs a fost înregistrată la instanţa de fond la data de 18 august 2011, cu depăşirea termenului de 5 zile de la comunicare, prevăzut de dispoziţiile art. 14 alin. (4) din Legea nr. 554/2004.
In aceste condiţii, Înalta Curte va aplica sancţiunea procedurală determinată de neexercitarea dreptului în termenul defipt de lege.
Văzând dispoziţiile art. 14 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 raportate la art. 101 şi art. 102 C. proc. civ., care prevăd termenul de 5 zile de la comunicare pentru recurs, precum şi modalitatea de calcul a termenului, s-a constatat faptul că cererea de recurs a fost depusă cu nerespectarea dispoziţiilor imperative ale legii.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte va constata tardiv declarat recursul formulat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului împotriva sentinţei nr. 4312 din 21 iunie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal ca tardiv declarat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 noiembrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5488/2011. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 5498/2011. Contencios. Obligare emitere act... → |
|---|
