ICCJ. Decizia nr. 5809/2011. Contencios. Contestaţie act administrativ fiscal. Contestaţie în anulare - Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5809/2011
Dosar nr.6201/1/2011
Şedinţa publică din 2 decembrie 2011
Asupra contestaţiei în anulare de faţă:
Din analiza actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei.
1. Hotărârea primei instanţe:
Prin acţiunea înregistrată la Curtea de Apel Oradea, reclamanta SC "R.D." SRL Oradea a chemat în judecată pe pârâta Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Cluj - Serviciul Antifraudă Fiscală şi Vamală solicitând să se dispună anularea Raportului de inspecţie fiscală nr. 24665/15 octombrie 2008, a Dispoziţiei privind măsurile stabilite de organele de inspecţie fiscală nr. 24666/15 octombrie 2008 şi a Deciziei de impunere privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecţia fiscală nr. 24667/15 octombrie 2008, în privinţa obligaţiei de plată a sumelor reprezentând accize pentru alcool etilic, contribuţia pentru finanţarea unor cheltuieli de sănătate pentru băuturi alcoolice din producţia internă, contribuţia pentru Agenţia Naţională de Sport aferentă băuturilor alcoolice şi accesoriile acestora.
De asemenea, a solicitat şi suspendarea executării actelor de mai sus până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a prezentului dosar, cerere admisă prin Sentinţa nr. 226 din 23 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Oradea.
Prin Sentinţa nr. 53/CA - P.I. din 8 februarie 2010, Curtea de Apel Oradea a admis acţiunea precizată formulată de reclamanta SC „R.D." SRL împotriva pârâtelor Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Cluj - Serviciul Antifraudă Fiscală şi Vamală şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală.
A dispus anularea Deciziei nr. 105 din 31 martie 2009 privind soluţionarea contestaţiei depusă de SC „R.D." SRL, emisă de pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală Bucureşti a Raportului de inspecţie fiscală nr. 24665 din 15 octombrie 2008, a Dispoziţiei privind măsurile stabilite de organele de inspecţie fiscală nr. 24666 din 15 octombrie 2008 şi a Deciziei de impunere privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecţia fiscală nr. 24667 din 15 octombrie 2008, în privinţa obligaţiei de plată a sumelor reprezentând accize pentru alcool etilic, contribuţia pentru finanţarea unor cheltuieli de sănătate pentru băuturi alcoolice din producţia internă, contribuţia pentru Agenţia Naţională de Sport aferentă băuturilor alcoolice şi accesoriile acestora.
A obligat pârâţii în solidar la plata sumei de 5.369 RON cu titlu de cheltuieli de judecată în favoarea reclamantei.
2. Recursul declarat în cauză.
Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs pârâtele Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Cluj, în nume propriu şi pentru Autoritatea Naţională a Vămilor şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, invocând dispoziţiile art. 304 punctul 9 şi ale art. 3041 C. proc. civ.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin Decizia nr, 5244 din 25 noiembrie 2010 a admis recursurile declarate de Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Cluj, în nume propriu şi pentru Autoritatea Naţională a Vămilor şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, a casat sentinţa recurată şi, pe fond, a respins acţiunea reclamantei SC „R.D." SRL Oradea, ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel instanţa de recurs a reţinut următoarele considerente:
Cu ocazia eliberării autorizaţiei de antrepozit fiscal, reclamanta a depus un manual de procedură a procesului de fabricaţie a băuturilor intermediare şi o specificaţie tehnică cu privire la băutura aromatizată intermediară „Bitter", solicitând autorizaţie pentru producerea de băuturi intermediare cu concentraţie alcoolică de 16% preparate din vin (75%), apă dedurizată, zahăr (10%), alcool etilic rafinat, preparat „Bitter" şi acid citric.
Din evidenţele contabile, rapoartele de producţie şi reţetele de fabricaţie rezultă că la obţinerea „băuturilor intermediare" s-a utilizat băutură fermentată liniştită cu concentraţie alcoolică de 8,5% în volum şi alcool etilic cu concentraţia de 96,4% precum şi diverse arome şi coloranţi. Mai rezultă că în compoziţia produselor finite, cantitatea de alcool etilic este mai mare decât a băuturii fermentate liniştite (aproximativ 0,21 litri alcool etilic, respectiv 0,15 litri băutură fermentată liniştită la un litru de produs finit).
Înalta Curte a constatat că în conformitate cu art. 172 Cod Fiscal, produsele intermediare reprezintă toate produsele care au o concentraţie alcoolică ce depăşeşte 1,2% în volum, dar nu depăşeşte 22% în volum şi care se încadrează la codurile NC 2204, 2205 şi 2206.
Astfel, în raport cu proporţia preponderentă a alcoolului etilic, autoritatea competentă, în baza R.G.I. nr. 1 şi R.G.I. nr. 6 din Tariful Vamal Comun, a stabilit că băutura alcoolică în litigiu se clasifică la poziţia tarifară NC 2208, sub poziţia 2208.90 (alte băuturi spirtoase), şi respectiv, sub poziţiile NC 2208.90.69 şi NC 2208.90.78, în funcţie de capacitatea ambalajului în care se îmbuteliază.
Deci, potrivit celor două reguli generale de interpretare, ceea ce este determinant, în clasificarea poziţiei tarifare a unui produs, îl reprezintă, pe de o parte, caracteristicile şi proprietăţile obiective ale materialelor componente şi, pe de altă parte identificarea acelui material care conferă produsului caracterul esenţial, aşa cum a procedat organul competent în cauza de fată.
Astfel, a considerat instanţa de recurs, din moment ce băutura alcoolică în litigiu cu 22% vol. alc. a căpătat acest caracter prin folosirea preponderentă a 21% alcool etilic cu concentraţie alcoolică 96%, în raport cu folosirea a doar 15% băutură fermentată liniştită, clasificarea acesteia la poziţia 2208 şi respectiv sub poziţia 2208.90 (alte băuturi spirtoase) este judicioasă şi legală.
3.Calea extraordinară de atac exercitată.
Împotriva acestei hotărâri reclamanta SC "R.D." SRL Oradea prin administrator judiciar RVA Oradea I.S. SPRL a formulat contestaţie în anulare întemeiată pe prevederile art. 317 alin. (1) pct. 1 şi art. 318 alin. (1) C. proc. civ.
În motivarea contestaţiei, SC "R.D." SRL a susţinut că Înalta Curte a soluţionat cauza cu încălcarea formelor de procedură privind citarea părţii. Astfel la data soluţionării recursului împotriva SC "R.D." SRL Oradea era deschisă procedura de insolvenţă, conform încheierii nr. 1902/F/2010 din data de 29 iunie 2010, pronunţată de către Tribunalul Bihor în Dosarul nr. 5186/111/2010, în sarcina administratorului judiciar RVA Oradea judecătorul sindic stabilind îndeplinirea atribuţiilor prevăzute de art. 20 şi 25 din Legea nr. 85/2006. Cu toate că această împrejurare a fost învederată în Dosarul nr. 3999/1/2010 solicitându-se un termen pentru introducerea în cauză a administratorului judiciar, instanţa de recurs a procedat la soluţionarea cauzei fără a cita reprezentantul legal al societăţii.
Cu privire la incidenţa art. 318 alin. (1) C. proc. civ. contestatoarea a arătat că instanţa de recurs nu a apreciat că încadrarea produselor fabricate de către reclamantă se impunea a fi făcută în categoria produselor intermediare şi nu în cea a produselor spirtoase, motiv pentru care nu se impunea plata taxelor suplimentare la buget şi nici modificarea evidenţei contabile, aspecte care rezultă din întreg probatoriul administrat.
II. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Înalta Curte, din analiza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin Decizia nr. 5244 din 25 noiembrie 2010, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a admis recursurile declarate de Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Cluj, în nume propriu şi pentru Autoritatea Naţională a Vămilor şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, a casat sentinţa recurată şi, pe fond, a respins acţiunea reclamantei SC "R.D." SRL Oradea, ca neîntemeiată.
Pentru termenul de judecată din data de 25 noiembrie 2010, aşa cum rezultă din practicaua Deciziei nr. 5244 intimata reclamantă SC "R.D." SRL Oradea a formulat cerere de introducere în cauză a administratorului judiciar RVA Oradea I.S. SPRL, cerere motivată de împrejurarea că prin Încheierea nr. 1902/F din 29 iunie 2010 a judecătorului sindic din cadrul Tribunalului Bihor s-a dispus deschiderea procedurii generale de insolvenţă împotriva societăţii şi numirea administratorului judiciar mai sus menţionat.
Înalta Curte a respins cererea constatând că nu se impune introducerea în cauză a administratorului judiciar întrucât societatea intimată a fost legal citată, putând să-şi exercite drepturile procesuale prin organele proprii de conducere. În motivarea acestei soluţii Înalta Curte a reţinut că potrivit dispoziţiilor art. 87 alin. (1) punctul 5 vor fi citaţi prin administrator judiciar „cei supuşi procedurii reorganizării judiciare şi a falimentului", or prin încheierea judecătorului sindic de pe lângă Tribunalul Bihor s-a dispus deschiderea procedurii de insolvenţă împotriva SC "R.D." SRL Oradea, etapă premergătoare procedurii reorganizării judiciare, pentru care nu s-a făcut vreo dovadă că s-ar fi declanşat.
Primul argument invocat de contestatoare în motivarea cererii formulate se referă la incidenţa dispoziţiilor art. 317 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. determinată de împrejurarea că procedura de chemare a părţii, pentru ziua când s-a judecat pricina nu a fost îndeplinită legal.
Potrivit dispoziţiilor art. 317 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. "Hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestaţie în anulare, pentru motivele arătate mai jos, numai dacă aceste motive nu au putut fi invocate pe calea apelului sau recursului:
1. când procedura de chemare a părţii, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu cerinţele legii;
2. (..)
Or, aspectul îndeplinirii legale a procedurii de citare cu intimata reclamantă SC „R.D." SRL Oradea, pentru termenul din data de 25 noiembrie 2010, când a fost pronunţată Decizia nr. 5244, a fost dezbătut în Şedinţa publică din acest termen, soluţia instanţei, cu privire la acest aspect fiind menţionată în practicaua deciziei, în sensul că procedura de citare a fost legal îndeplinită şi că nu se impune citarea administratorului judiciar RVA Oradea I.S. SPRL.
Aşa fiind, în cauză acest motiv nu poate fi primit ca un argument al admiterii contestaţiei în anulare întemeiată pe dispoziţiile art. 317 pct. 1 C. proc. civ., neconstituind încălcarea formelor de procedură ci, eventual o greşeală de judecată, ceea ce nu poate constitui, însă, temei al unei căi extraordinare de atac de retractare.
În ceea ce priveşte incidenţa art. 318 teza I C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:
Textul art. 318 teza I C. proc. civ. are în vedere greşeli materiale cu caracter procedural care au dus la pronunţarea unei soluţii eronate, cu alte cuvinte greşeli formale care sunt săvârşite în legătură cu examinarea recursului sau, altfel spus, greşeli involuntare şi evidente, realizate prin confundarea unor elemente importante sau a unor date materiale aflate la dosarul cauzei.
Sunt considerate "greşeli materiale", în sensul art. 318 teza I C. proc. civ.: stabilirea taxei de timbru în raport cu o sumă mai mare decât suma contestată, urmată de anularea recursului ca insuficient timbrat; anularea recursului ca netimbrat, deşi a fost depus în termen la poştă, dar instanţa nu a observat recipisa scrisorii recomandate, luând în considerare data înregistrării căii de atac; anularea greşită a recursului ca nemotivat sau ca fiind făcut de un mandatar fără calitate; pronunţarea instanţei de recurs asupra altei hotărâri decât cea recurată.
Contestaţia în anulare specială întemeiată pe prevederile art. 318 teza I C. proc. civ. nu poate fi aşadar exercitată pentru remedierea unor "greşeli de judecată", precum cele privind stabilirea eronată a situaţiei de fapt în urma aprecierii probelor, interpretarea unor dispoziţii legale (de drept substanţial sau procedural) sau rezolvarea unui incident procedural, întrucât a da părţilor posibilitatea de a se plânge aceleiaşi instanţe care a dat hotărârea de modul în care a apreciat probele şi elementele dosarului, a interpretat legea şi a stabilit raporturile dintre părţi ar însemna să se deschidă dreptul părţilor de a provoca rejudecarea căii de atac a recursului, ceea ce este inadmisibil.
Or, în mod evident, în cazul analizat, contestaţia în anulare este concepută ca o cale extraordinară de retractare creată de lege doar pentru remedierea unor greşeli materiale, iar nu şi pentru reformarea unor eventuale greşeli de fond.
Se constată, în cauză, că aspectele relevate de contestatoare ca temeiuri ale contestaţiei în anulare specială prevăzute de art. 318 teza I C. proc. civ. - instanţa de recurs nu a apreciat că încadrarea produselor fabricate de către reclamantă se impunea a fi făcută în categoria produselor intermediare şi nu în cea a produselor spirtoase, motiv pentru care nu se impunea plata taxelor suplimentare la buget şi nici modificarea evidenţei contabile - constituie, în realitate, critici privitoare la modul în care instanţa care a pronunţat Decizia atacată, judecând calea extraordinară de atac de reformare a recursului, a apreciat probele şi elementele dosarului, a interpretat legea aplicabilă litigiului iar aceste critici nu pot fi primite şi examinate, întrucât s-ar deschide astfel calea unui recurs la recurs.
Contestaţia în anulare specială mai poate fi exercitată, în condiţiile art. 318 teza a II-a C. proc. civ., şi atunci când instanţa, respingând recursul sau admiţându-l numai în parte, a omis din greşeală să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau de casare invocate de către recurent.
Cu privire la incidenţa acestor dispoziţii Înalta Curte reţine că, în cauză contestatoarea nu a precizat dacă şi ce motiv de casare a fost omis a fi analizat de instanţa de recurs, şi oricum având în vedere calitatea SC. "R.D." SRL Oradea în Dosarul nr. 3999/1/2010, de intimată, acest motiv nu poate fi pus în discuţie.
Textul art. 318 teza a II-a C. proc. civ. deschide calea contestaţiei în anulare numai pentru partea care a declarat recurs, iar motivele de recurs nu au fost examinate, situaţie în care recursul s-a respins sau s-a admis numai în parte.
În speţa prezentă, au fost admise în totalitate recursurile declarate de pârâtele A.N.V.- Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Cluj - Serviciul Antifraudă şi Vamală şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, astfel că nu sunt îndeplinite condiţiile art. 318 teza a II-a C. proc. civ.
În consecinţă, pentru considerentele expuse, constatând că nu sunt incidente prevederile art. 317 alin. (1) pct. 1 şi art. 318 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge contestaţia în anulare ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
DECIDE:
Respinge contestaţia în anulare formulată de SC "R.D." SRL Oradea prin administrator judiciar RVA Oradea I.S. SPRL împotriva Deciziei nr. 5244 din 25 noiembrie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 decembrie 2011.
Procesat de GGC - AS
| ← ICCJ. Decizia nr. 5802/2011. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 5845/2011. Contencios. Anulare certificat de... → |
|---|
