ICCJ. Decizia nr. 5845/2011. Contencios. Anulare certificat de atestare a dreptului de proprietate. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5845/2011
Dosar nr.34/45/2011
Şedinţa publică din 6 decembrie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Circumstanţele cauzei. Cererea de chemare în judecată
Prin acţiunea înregistrată iniţial pe rolul Judecătoriei Iaşi, reclamanta P.O. a chemat în judecată pe pârâţii Ministerul Apelor, Pădurilor şi Protecţiei Mediului, SC C.H. Iaşi şi Întreprinderea Stânca Costeşti, solicitând instanţei să constate nulitatea absolută parţială a Certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria M14 nr. 0003/1993.
Prin întâmpinare, pârâtul Ministerul Apelor, Pădurilor şi Protecţiei Mediului a invocat excepţia de necompetenţă materială a Judecătoriei Iaşi arătând că, certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria M14 nr. 0003 din 8 iulie 1993 eliberat de Ministerul Apelor, Pădurilor şi Protecţiei Mediului are natura juridică a unui act administrativ unilateral, constitutiv de drepturi, fiind emis de o autoritate publică centrală în executarea dispoziţiilor Legii nr. 15/1990.
Pârâtă SC C.H. Iaşi a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii, motivat de împrejurarea că reclamantei i s-a respins cererea de reconstituire pentru acest teren în procedura legilor funciare, ceea ce implicit denotă că dreptul de proprietate a fost stins în patrimoniul autorilor săi şi nu mai este posibilă reconstituirea.
Prin Sentinţa civilă nr. 15860 din 11 noiembrie 2010, instanţa a admis excepţia necompetenţei materiale a Judecătoriei Iaşi şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Iaşi.
2. Hotărârea instanţei de fond
Prin Sentinţa nr. 74 din 17 februarie 2011, Curtea de Apel Iaşi astfel învestită, a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii, dar a admis excepţia tardivităţii introducerii cererii, respingând acţiunea formulată de reclamanta P.O., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Apelor, Pădurilor şi Protecţiei Mediului, S.C "C.H." Iaşi şi Întreprinderea "Stânca Costeşti", pe acest temei.
Prin aceeaşi sentinţă, a fost obligată reclamanta la plata către pârâta SC C.H. Iaşi SA a sumei de 1.500 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut, în esenţă, că întrucât reclamanta, prin apărător, a făcut dovada îndeplinirii procedurii prealabile prevăzute de dispoziţiile art. 7 din Legea nr. 554/2004, aceasta fiind înaintată Ministerului Apelor, Pădurilor şi Protecţiei Mediului la data de 28 iulie 2010, excepţia inadmisibilităţii acţiunii este nefondată.
Referitor la excepţia tardivităţii acţiunii, prima instanţă a constatat că în cauză termenul de un an, prevăzut de art. 11 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 se calculează începând cu data de 21 aprilie 2000, când s-a dispus înscrierea în Cartea Funciară a certificatului de atestare a dreptului de proprietate, în discuţie.
S-a mai arătat în considerentele sentinţei atacate că de la data efectuării transcrierii, dreptul real de proprietate al societăţii pârâte a devenit opozabil "erga omnes", prin îndeplinirea formalităţilor de publicitate imobiliară, actul administrativ contestat considerându-se a fi cunoscut de orice persoană, inclusiv de reclamantă, de la acel moment.
3. Motivele de recurs înfăţişate de recurentă
Împotriva Sentinţei nr. 74 din 17 februarie 2011 a Curţii de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, în termen legal a declarat recurs reclamanta P.O.
Invocând motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a susţinut că prin hotărârea pronunţată, instanţa de fond în mod greşit a reţinut tardivitatea formulării acţiunii sale, în condiţiile în care nu a făcut parte din raportul juridic care a avut a rezultat atribuirea titlului de proprietate către SC C.H.
În contextul prezentării în detaliu a situaţiei suprafeţei de teren de 897 m2 şi a modalităţii în care aceasta a fost dobândită încă din anul 1921 de către autorii săi, ca şi a acţiunii în neconstituirea dreptului său de proprietate, recurenta a susţinut că urmare a Sentinţei civile nr. 10754/54/2009 a Judecătoriei Iaşi, în care s-a dispus reconstituirea dreptului său de proprietate pentru o suprafaţă de 295 m2, fără a se menţiona că nu este îndreptăţită şi la diferenţa de teren, are deschisă calea de a solicita anularea oricărui titlu de proprietate.
S-a mai arătat că despre titlul constituit în favoarea SC C.H. sub nr. M 14 nr. 0003 din 9 iulie 1993 a aflat atunci când acesta i-a fost comunicat, la cerere, cu ocazia efectuării expertizei judiciare în dosarul civil 25132/245/2008, astfel că acţiunea înregistrată la data de 6 septembrie 2010 este formulată în termenul legal, conform art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, republicată, "data comunicării actului" fiind pentru ea 27 aprilie 2010.
În fine, s-a mai arătat că invocarea de către prima instanţă a momentului întabulării în cartea funciară nu este relevantă câtă vreme o astfel de operaţiune nu este de ordine publică şi ca atare nu poate fi luată în calculul termenului prevăzut de Legea nr. 554/2004, republicată, decât data luării efective la cunoştinţă despre existenţa actului.
4. Considerentele şi soluţia instanţei de fond
Recursul nu este fondat.
Înalta Curte, examinând sentinţa atacată în raport de criticile ce i-au fost aduse, faţă de prevederile legale incidente din materia supusă verificării şi prin prisma actelor şi lucrărilor dosarului, apreciază că prima instanţă a soluţionat corect cauza, pronunţându-se asupra excepţiei de tardivitate a introducerii acţiunii, în considerarea celor în continuare arătate.
Prin cererile conexe formulate la data de 16 septembrie 2010 şi, respectiv, 17 mai 2010, recurenta-reclamantă a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii-intimaţi Ministerul Mediului şi Pădurilor, SC C.H. Iaşi şi Întreprinderea Stânca Costeşti, constatarea nulităţii absolute parţiale a certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria M 14 nr. 0003 din 8 iulie 1993, respectiv pentru suprafaţa de 602 m2.
Reţinând în considerentele sentinţei atacate că într-un proces anterior, finalizat prin pronunţarea Sentinţei nr. 10754/2009 de către Judecătoria Iaşi (dosar civil nr. 25132/245/2008), reclamantei-recurente i-a fost reconstituit dreptul de proprietate numai pentru suprafaţa de 295 m2, întrucât restul suprafeţei până la 897 m2, respectiv 602 m2 este îngrădit de Întreprinderea Stânca Costeşti, astfel cum se menţionează în chiar expertiza topografică efectuată în cauză, judecătorul fondului a apreciat că acţiunea reclamantei a fost tardiv introdusă în condiţiile art. 11 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 554/2004, republicată.
S-a apreciat că termenul de 1 an prevăzut de acest act normativ se calculează de la data de21 aprilie 2000, când s-a dispus înscrierea în Cartea Funciară a certificatului de atestare a dreptului de proprietate a cărui anulare s-a solicitat, în acest sens fiind şi soluţii pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în considerarea efectului de opozabilitate erga omnes a îndeplinirii formalităţilor de publicitate imobiliară.
Înalta Curte apreciază că nu sunt fondate criticile recurentei, vizând, în esenţă, luarea în considerare ca punct de pornire în calculul termenului de 1 an prevăzut de art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, data adresei OCPI, respectiv 27 aprilie 2010, prin care se oferă informaţiile solicitate cu privire la vecinul de la nordul proprietăţii recurentei (str. P. nr. 58), respectiv SC C.H. Iaşi, în sensul indicării actului de atestare a dreptului de proprietate emis în anul 1993, pentru suprafaţa de 2.242,17 m2.
Este adevărat că potrivit art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, republicată, în cazul actului administrativ individual cererea poate fi introdusă şi peste termenul de 6 luni prevăzut la alin. (1), dar nu mai târziu de 1 an de la data comunicării actului, sau data luării la cunoştinţă, cum este cazul în speţă întrucât recurenta-reclamantă este un terţ în raport cu actul emis în anul 1993.
Nu mai puţin însă, astfel cum pertinent a reţinut şi prima instanţă, potrivit normei legale sus-arătate şi raportat la actele şi lucrările dosarului, termenul de 1 an se calculează de la data când certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria M 14 nr. 0003 emis de Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Protecţiei Mediului în favoarea SC C.H. Iaşi SA a fost înscris în cartea funciară prin Încheierea nr. 4165, respectiv 21 aprilie 2000.
Prin îndeplinirea formalităţilor de publicitate imobiliară, dreptul astfel înscris devine general cunoscut şi opozabil, considerându-se că şi recurenta face parte din această categorie, cu atât mai mult cu cât formulase încă din anul 2005 cererea de reconstituire a dreptului său de proprietate pentru o suprafaţă de teren ce se învecinează la nord cu Regia Autonomă Apele Române - Filiala Stânca Costeşti (a se vedea dosarul nr. 14668/245/2010), astfel cum se reţine şi în cuprinsul Sentinţei civile nr. 10754 din 5 noiembrie 2009 a Judecătoriei Iaşi.
În completarea argumentaţiei judecătorului fondului, Înalta Curte, cu titlu subsidiar, arată că nu pot fi primite criticile recurentei şi întrucât apreciază că actul pretins a face dovada luării la cunoştinţă despre existenţa certificatului de atestare a dreptului de proprietate emis în anul 1993, care nu este decât o adresă prin care se comunică informaţii, corespondenţă de răspuns expediată la data de 27 aprilie 2010 de către OCPI apărătorului reclamantei pentru un alt dosar (25132/245/2008) nu poate fi analizat decât în corelaţie cu expertiza topografică realizată în anul 2009, în acelaşi dosar nr. 25132/245/2008.
Cu acea ocazie s-au stabilit vecinătăţile şi s-a ajuns la concluzia că reclamantei îi poate fi reconstituit dreptul de proprietate numai pentru 295 m2, restul suprafeţei de 602 m2 aparţinând vecinului de la nord şi anume intimatei indicate şi în respectivul raport de expertiză topo, cu privire la care s-au cerut mai apoi şi alte relaţii.
Aşa fiind, rezultă că recurenta-reclamantă a cunoscut despre existenţa actului administrativ a cărui nulitate o solicită, cel mai târziu, la începutul anului 2009, în cursul litigiului vizând anularea ordinului prefectului, astfel că şi dacă s-ar abandona modalitatea de calcul a termenului de 1 an propusă de prima instanţă, în sensul art. 11 alin. (2) C. proc. civ. acţiunea introdusă la 17 mai 2010, apare de asemenea ca fiind formulată cu depăşirea termenului legal indicat.
Apreciind aşadar că excepţia de tardivitate a fost corect reţinută de prima instanţă, Înalta Curte, în temeiul art. 312 C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul de faţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de P.O. împotriva Sentinţei nr. 74 din 17 februarie 2011 a Curţii de Apel Iaşi, Secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 6 decembrie 2011.
Procesat de GGC - AZ
| ← ICCJ. Decizia nr. 5809/2011. Contencios. Contestaţie act... | ICCJ. Decizia nr. 5848/2011. Contencios. Excepţie nelegalitate... → |
|---|
