ICCJ. Decizia nr. 5848/2011. Contencios. Excepţie nelegalitate act administrativ. Contestaţie în anulare - Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5848/2011
Dosar nr.7200/1/2011
Şedinţa publică din 6 decembrie 2011
Asupra contestaţiei în anulare de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa nr. 2561 din 1 aprilie 2011, Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins ca nefondată excepţia de nelegalitate a certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor invocată de reclamanta SC „P." SA în contradictoriu cu pârâţii SC „G.R.B.G." SRL şi Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi a obligat reclamanta să achite pârâtei SC „G.R.B.G." SRL 10.093,10 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa o asemenea soluţie, prima instanţă a reţinut în esenţă că reclamanta a invocat excepţia de nelegalitate a actului administrativ unilateral cu caracter individual anterior arătat cu motivarea că aceasta a fost emis cu încălcarea flagrantă a dispoziţiilor legale aplicabile în materie, respectiv Criteriile comune nr. 2665/1 C/311/1992, astfel cum au fost modificate prin actul nr. 21.541/8392 NN din 15 octombrie 1998, art. 18 - 20 alin. (2) din Legea nr. 15/1990 şi art. 1 şi art. 5 din HG nr. 834/1991.
S-a mai arătat în considerentele sentinţei de fond că actul administrativ contestat în speţă nu face referire la Criteriile comune nr. 2665/1 C/311/1992, în forma modificată, nominalizate de reclamantă, ci doar la prevederile HG nr. 834/1991 şi, în plus, certificatul aflat în discuţie a avut în vedere dispoziţiile cuprinse în ordinul Ministrului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale nr. 97/ 1995, în HG nr. 362/2002 şi în HG nr. 1352/1990.
Concluzionând, instanţa de fond a constatat că din motivarea excepţiei de nelegalitate invocată, precum şi din înscrisurile depuse la dosar în susţinerea acesteia, nu rezultă modul în care reclamanta şi-a construit raţionamentul juridic potrivit căruia Criteriile comune nr. 2665/1 C/311/1992 nu au fost respectate la momentul emiterii actului administrativ contestat şi nici nu a arătat care este legătura acestor criterii cu HG nr. 834/1991.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta SC „P." SA, care a solicitat modificarea sa, în sensul admiterii excepţiei de nelegalitate, arătând că prima instanţă nu a dat dovadă de rol activ, conform art. 129 alin. (5) C. proc. civ., întrucât nu a motivat soluţia pronunţată prin raportare la HG nr. 834/1991 şi nu a verificat îndeplinirea dispoziţiilor legale în vigoare la momentul emiterii actului administrativ contestat.
A mai susţinut recurenta că certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor a fost emis cu încălcarea HG nr. 834/1991, deoarece nu a fost îndeplinită condiţia esenţială ca bunul să se afle în patrimoniul societăţii comerciale la data transformării din unitate economică de stat în societate comercială, prin urmare HG nr. 765/1990, în temeiul căruia se susţine faptul că a fost încheiat protocolul din data de 1 februarie 1991, este lipsită de efecte juridice.
Prin întâmpinare, intimata SC „G.R.B.G." SRL a invocat excepţia inadmisibilităţii excepţiei de nelegalitate pentru neîndeplinirea procedurii administrative prealabile, precum şi excepţia lipsei de interes a recurentei în formularea acestei excepţii; totodată, intimata a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Prin Decizia nr. 3893 din 12 iulie 2011, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins atât excepţiile inadmisibilităţii acţiunii şi lipsei de interes, cât şi recursul declarat de SC „P." SA Bucureşti, ca nefondat.
Pentru a pronunţa această decizie, Înalta Curte a reţinut în esenţă că excepţia inadmisibilităţii excepţiei de nelegalitate este nefondată, întrucât procedura administrativă prealabilă, reglementată de art. 7 din Legea contenciosului administrativ, nu trebuie urmată în situaţia invocării excepţiei de nelegalitate a unui act administrativ unilateral cu caracter individual.
Totodată, Înalta Curte a apreciat că recurenta justifică interes în promovarea excepţiei de nelegalitate, deoarece a formulat acţiune în revendicare cu privire la imobilul spaţiu comercial, situat în Bucureşti, str. M. nr. 36, sector 1, compus din teren şi construcţie, iar acesta a fost individualizat în certificatul contestat în speţa de faţă.
În ceea ce priveşte excepţia de nelegalitate a certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor, instanţa de recurs a constatat că aceasta nu poate fi primită, întrucât actul administrativ aflat în discuţie este anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004.
Cu privire la cele două norme din dreptul intern, care reprezintă temeiul de drept al invocării excepţiei de nelegalitate, Înalta Curte a constatat că, prin raportare la normele Convenţiei Europene a Drepturilor Omului şi la jurisprudenţa instanţei de la Strasbourg, se impune înlăturarea aplicării în speţa de faţă a dispoziţiilor art. 4 alin. (1) şi art. 2 alin. (2) teza finală din Legea contenciosului administrativ, modificată, care permit cenzurarea, fără limită în timp, pe calea incidentală a excepţiei de nelegalitate, a actelor administrative unilaterale cu caracter individual emise anterior intrării în vigoare a acestei legi, reţinând că aceste norme interne contravin unor principii fundamentale convenţionale a căror respectare asigură exerciţiul real al drepturilor fundamentale ale omului.
Concluzionând, instanţa de recurs a reţinut că verificarea legalităţii actului administrativ contestat, pe calea excepţiei de nelegalitate, presupune cenzurarea acestuia prin raportare la dispoziţiile legii, iar nu prin raportare la o situaţie de fapt, iar în speţă recurenta invocă, în realitate, aspecte de fapt, şi nu veritabile critici de nelegalitate, cenzurabile în procedura instituită de art. 4 din Legea nr. 554/2004, modificată.
Împotriva Deciziei nr. 3893 din 12 iulie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal a formulat contestaţie în anulare SC „P." SA, solicitând admiterea contestaţiei, anularea deciziei atacate, admiterea recursului şi, pe cale de consecinţă, admiterea excepţiei de nelegalitate.
În motivarea contestaţiei în anulare se arată hotărârea atacată este rezultatul unei greşeli materiale, întrucât instanţa de recurs, în mod greşit a apreciat că în cauză nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 4 din Legea nr. 554/2004 cu motivarea că acestea intră în conflict cu reglementările internaţionale, respectiv Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi Carta Drepturilor Fundamentale ale Uniunii Europene.
Un al doilea motiv de contestaţie în anulare, se referă la faptul că instanţa de recurs a omis să cerceteze motivele de recurs invocate de recurentă, instanţa rezumându-se la a reţine doar situaţia de fapt prezentată şi a omis să cerceteze motivele de recurs.
Contestatoare reiterând apărările din faţa instanţei de recurs, precizează că Decizia atacată nu este motivată prin raportare la dispoziţiile HG nr. 834/1991 în baza cărui a fost emis certificatul de proprietate a cărui nelegalitate se invocă.
S-a precizat că în speţă nu s-a făcut dovada că terenul pentru care s-a atestă dreptul de proprietate conform HG nr. 834/1991 a intrat în patrimoniul societăţii comerciale intimate şi nici că aceasta a dobândit un drept de proprietate în baza Legii nr. 15/1990.
În susţinerea motivelor contestaţiei s-a mai arătat că certificatul de proprietate a cărui nelegalitate se invocă trebuia emis pe baza şi cu respectarea dispoziţiilor HG nr. 834/1990, conform cărei bunurile la care se referă acest certificat să se fi aflat în patrimoniul autoarei intimate la momentul transformării sale din unitate economică de stat în societate comercială.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie analizând motivele contestaţiei în anulare formulate în raport cu Decizia atacată şi dispoziţiile legale incidente în cauză va respinge contestaţia în anulare ca nefondată, pentru considerentele ce urmează.
Contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac, de retractare, iar motivele pentru care poate fi exercitată sunt expres şi limitativ prevăzute de art. 317 - 318 C. proc. civ.
Potrivit art. 318 alin. (1) C. proc. civ., care reglementează contestaţia în anulare specială, hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale sau când instanţa, respingând recursul sau admiţându-l numai în parte, a omis din greşeală să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau casare.
Înalta Curte constată că, în cauza de faţă, nu suntem în prezenţa unei greşeli materiale în sensul dispoziţiilor art. 318 alin. (1) teza I C. proc. civ., deoarece „greşelile materiale" la care se referă textul vizează erori cu privire la aspecte de ordin formal şi nu aspecte de fond ale cauzei, cum ar fi modul în care instanţa de recurs a apreciat probele administrate sau a înţeles să interpreteze o dispoziţie legală.
Verificarea unei greşeli materiale, în sensul art. 318 alin. (1) teza I C. proc. civ., nu trebuie să implice reexaminarea fondului cauzei sau reaprecierea probelor, deoarece contestaţia în anulare tinde la desfiinţarea unei hotărâri nu pentru că judecata nu a fost bine făcută ci numai pentru motivele expuse şi limitativ prevăzute de lege, iar prin aceste motive de contestaţie nu s-a urmărit să se pună la dispoziţia părţilor calea recursului la recurs.
Având în vedere că, în speţă, contestatoarea invocă tocmai aspecte care ţin de fondul cauzei, de modul în care instanţa de recurs, prin modul de apreciere al probelor, prin stabilirea situaţiei de fapt şi în raport de dispoziţiile legale aplicabile, a înţeles să exercite controlul hotărârii atacate, Înalta Curte constată că aceste aspecte exced noţiunii de „greşeală materială".
Analizând contestaţia formulată sub aspectul motivului invocat de contestatoare, al neanalizării motivelor de recurs formulate, Înalta Curte constată că şi acesta este nefondat, având în vedere soluţia instanţei de reformare în sensul că excepţia de nelegalitate invocată în cauză nu poate fi primită, în raport de prevederile art. 4 alin. (1) şi art. 2 alin. (2) teza finală din Legea contenciosului administrativ, modificată, întrucât priveşte un act administrativ anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004.
Mai mult decât atât, în speţă, instanţa de control judiciar, a constatat că recurenta a invocat, în realitate, aspecte de fapt, şi nu veritabile critici de nelegalitate, cenzurabile în procedura instituită de art. 4 din Legea nr. 554/2004, modificată.
Faţă de cele ce preced, Înalta Curte apreciază că în pricina de faţă, contestaţia în anulare formulată nu îndeplineşte condiţiile expres şi limitativ prevăzute de art. 318 C. proc. civ., deoarece motivele invocate de contestatoare nu se încadrează în niciuna din ipotezele reglementate de dispoziţiile citate.
Astfel fiind, criticile invocate de contestatoare nu sunt întemeiate şi, în temeiul art. 320 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge contestaţia formulată, ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge contestaţia în anulare formulată de SC „P." SA Bucureşti împotriva Deciziei nr. 3893 din data de 12 iulie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 decembrie 2011.
Procesat de GGC - AS
| ← ICCJ. Decizia nr. 5845/2011. Contencios. Anulare certificat de... | ICCJ. Decizia nr. 5849/2011. Contencios. Despăgubire. Revizuire... → |
|---|
