ICCJ. Decizia nr. 5849/2011. Contencios. Despăgubire. Revizuire - Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5849/2011
Dosar nr.7594/1/2011
Şedinţa publică din 6 decembrie 2011
Asupra cererii de revizuire de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa nr. 351 din 4 octombrie 2010, Curtea de Apel Cluj, secţia comercială de contencios administrativ şi fiscal a admis acţiunea formulată de reclamantul M.T.C. şi a obligat Guvernul României şi Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, să achite reclamantului, cu titlu de despăgubiri, suma de 27.772,52 RON şi suma de 1.279,3 RON, cheltuieli de judecată.
A respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocate de Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi excepţia tardivităţii introducerii acţiunii şi a inadmisibilităţii invocate de cei doi pârâţi.
Împotriva acestei soluţii a formulat recurs Ministerul Finanţelor Publice şi Guvernul României, susţinând că hotărârea atacată a fost pronunţată fără temei legal, cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii.
Astfel, recurentul Ministerul Finanţelor Publice a arătat, în esenţă, că din dispoziţiile generale ale Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, rezultă că Statul Român nu poate fi chemat în judecată într-un litigiu de contencios administrativ, ci doar autorităţile şi organele acestuia, care pot răspunde în condiţiile acestei legi.
Recurentul Guvernul României a arătat, la rândul lui, că dispoziţiile art. 9 alin. (5) din Legea nr. 554/2004 nu sunt aplicabile în cauză, din moment ce prin ordonanţele de urgenţă la care se referă reclamantul, nr. 136/2008, nr. 151/2008 şi nr. 1/2009, nu s-a produs niciun prejudiciu în dauna acestuia, iar în raport cu faptul că obiectul acţiunii îl formează drepturile salariale pretinse de reclamant în temeiul OG nr. 15/2008, acesta avea la dispoziţie o altă cale procedurală, iar nu calea reglementată la art. 9 din Legea nr. 554/2004.
Prin Decizia nr. 3526 din 16 iunie 2011, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursurile declarate de Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi de Guvernul României împotriva Sentinţei civile nr. 351 din 4 octombrie 2010 a Curţii de Apel Cluj - Secţia comercială de contencios administrativ şi fiscal, a casat sentinţa recurată şi a trimis cauza spre competentă soluţionare Tribunalului Cluj, secţia litigii de muncă şi asigurări sociale.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de recurs a reţinut, în esenţă că în materia litigiilor care au ca obiect drepturi/despăgubiri privind pretinse drepturi salariale, potrivit legislaţiei în vigoare funcţionează instanţe/secţii de specialitate, competenţa instanţelor de contencios administrativ fiind atrasă, în astfel de cauze, numai ca urmare a unor dispoziţii speciale, or o astfel de reglementare o reprezintă dispoziţiile art. 109 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, care se referă la cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcţionarului public, care, însă, nu sunt incidente în cauză, intimatul-reclamant nefiind titularul vreunei funcţii publice.
S-a mai arătat în considerentele deciziei atacate că, deşi intimatul-reclamant a invocat ca temei şi dispoziţiile art. 9 din Legea nr. 554/2004, instanţa de recurs a constatat că acestea nu sunt aplicabile, deoarece din analiza acestor dispoziţii rezultă că acţiunea prevăzută de acest articol poate avea ca obiect acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanţe ale Guvernului, în condiţiile în care printr-o astfel de acţiune se cere anularea actelor administrative emise în baza acestora sau, după caz, obligarea autorităţii publice la emiterea unui act administrativ sau realizarea unei anumite operaţiuni administrative.
Concluzionând, instanţa de recurs a constatat că recursurile sunt întemeiate, astfel că, desfiinţând soluţia instanţei de fond, a trimis cauza pentru competentă soluţionare Tribunalului Cluj, secţia litigii de muncă, urmând ca instanţa de rejudecare să analizeze, din nou, excepţia invocată, în raport şi de dispoziţiile art. 25 din Decizia nr. 31/1954 privind persoanele fizice şi juridice.
Prin cererea formulată 26 septembrie 2011, reclamantul M.T.C. a solicitat revizuirea acestei decizii pentru motivele prevăzute de art. 322 pct. 2 C. proc. civ. şi art. 21 din Legea nr. 554/2004.
În motivarea a cererii de revizuire, s-a arătat că prin Decizia care formează obiectul revizuirii, instanţa de recurs s-a pronunţat asupra unor lucruri care nu s-au cerut şi a acordat mai mult decât ceea ce s-a cerut, întrucât Guvernul României nu a formulat vreun argument referitor la incidenţa în cauza a dispoziţiilor art. 304 pct. 3 C. proc. civ. privind o eventuală necompetenţă a primei instanţe, pronunţarea instanţei cu privire la această chestiune făcându-se ultra petita.
Aşa fiind, temeiul de drept invocat în susţinerea recursului de către recurentul Guvernul României, respectiv art. 3041 care conferă, în opinia revizuentului, posibilitatea invocării altor motive de recurs ce nu se încadrează în cele prevăzute de art. 304 pct. 1 - 9, nu era aplicabil în cauză.
Revizuentul a susţinut că Decizia atacată a fost pronunţată cu încălcarea dreptului european, motiv prevăzut de art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, întrucât prin hotărârea pronunţată de către instanţa de recurs, a fost încălcat dreptul său la un proces echitabil.
S-a mai arătat şi faptul că în cauză a fost încălcat principiul contradictorialităţii, întrucât instanţa de recurs nu a pus în discuţia părţilor chestiunea necompetenţei instanţelor de contencios administrativ.
În fine, s-a mai învederat că hotărârea pronunţată în cauză este radical diferită de jurisprudenţa unitară a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în cauze identice, în care cererile de acordare a despăgubirilor formulate în temeiul art. 9 din Legea nr. 554/2004, au fost admise .
Analizând temeiurile de fapt şi de drept invocate de revizuent, în temeiul art. 326 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte reţine că aceasta este inadmisibilă şi urmează a fi respinsă ca atare pentru considerentele în continuare arătate.
Revizuirea este o cale extraordinară de atac, de retractare, ce poate fi exercitată numai în condiţiile şi pentru motivele expres şi limitativ prevăzute de art. 322 C. proc. civ., prevederile legale care o reglementează fiind de strictă interpretare.
În sensul acestor prevederi legale, pot forma obiectul revizuirii hotărârile definitive în instanţa de apel sau prin neapelare, precum şi cele date de instanţa de recurs, atunci când evocă fondul.
Cererea de revizuire se judecă potrivit dispoziţiilor prevăzute pentru cererea de chemare în judecată, dezbaterile fiind limitate însă la admisibilitatea revizuirii, potrivit dispoziţiilor art. 326 pct. 3 C. proc. civ.
Din economia prevederilor legale care reglementează revizuirea rezultă că această cale extraordinară de atac vizează îndreptarea erorilor de fapt, spre deosebire de recurs care are în vedere în primul rând erorile de drept, iar admisibilitatea ei se examinează sub următoarele aspecte: hotărârea atacată să fie cel puţin definitivă; această hotărâre să fie dată după cercetarea fondului; criticile formulate să se încadreze în motivele limitativ prevăzute de art. 322 C. proc. civ.
În ceea ce interesează materia revizuirii, a evoca fondul înseamnă, în primă instanţă, a examina raportul juridic dedus judecăţii prin prisma probelor administrate în cauză, iar în căile de atac aceasta presupune schimbarea situaţiei de fapt în urma analizei materialului probator.
Ca atare, se poate reţine că o hotărâre a instanţei de recurs evocă fondul numai atunci când recursul a fost admis şi a fost casată sau modificată hotărârea atacată.
Decizia atacată în prezenta cauză nu a evocat fondul, chiar dacă conţine soluţia de admitere a recursurilor şi casare a sentinţei atacate cu consecinţa trimiterii cauzei spre competentă soluţionare la Tribunalului Cluj, secţia litigii de muncă şi asigurări sociale.
Din considerentele deciziei atacate se poate constata că nu a fost tranşat fondul cauzei. Prin urmare, nu poate forma obiectul revizuirii reglementate de art. 322 C. proc. civ.
Pe de altă parte, criticile aduse hotărârii nu se încadrează în motivele de revizuire indicate.
Acestea au vizat, motivul prevăzut de art. 322 pct. 2 C. proc. civ., respectiv ipotezele minus petita şi plus petita, susţinându-se că instanţa s-a pronunţat asupra unor lucruri care nu s-au cerut şi a acordat mai mult decât ceea ce s-a cerut.
Acest motiv de revizuire vizează însă numai inadvertenţele dintre obiectul pricinii deduse judecăţii, în baza principiului disponibilităţii consacrat de art. 129 alin. ultim C. proc. civ. şi ceea ce instanţa a hotărât.
Acest motiv de revizuire nu se referă la temeiul cererilor sau la mijloacele de apărare, ci exclusiv la obiectul lor, respectiv la pretenţiile concrete formulate în cauză prin cererile principale, accesorii sau incidentale.
Deşi excede motivelor prevăzute de art. 322 C. proc. civ., susţinerea revizuentului potrivit căreia motivul de recurs prevăzut de art. 3041 invocat de Guvernul României, nu era aplicabil în cauză, este lipsită de relevanţă întrucât dispoziţiile acestui articol se referă la posibilitatea instanţei de recurs de a analiza cauza sub toate aspectele.
Nu poate fi reţinută nici incidenţa art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, în susţinerea căruia revizuentul consideră că, în cauză, a fost încălcat principiul contradictorialităţii şi dreptul la un proces echitabil, având în vedere că prin motivele de recurs formulate de Guvernul României şi comunicate revizuentului M.T.C., s-a invocat faptul că în raport cu obiectul acţiunii, respectiv acordarea drepturilor salariale în temeiul OG nr. 15/2008, reclamantul avea la dispoziţie o altă cale procedurală, iar nu calea reglementată la art. 9 din Legea nr. 554/2004.
Prin urmare, intimatul-reclamant M.T.C. avea cunoştinţă de criticile formulate de recurentul Guvernul României şi a şi formulat apărări cu privire la acest aspect prin concluziile scrise depuse la dosar, astfel că, în cauză, nu a fost încălcat nici dreptul la un proces echitabil şi nici principiul contradictorialităţii.
Celelalte aspecte de fapt invocate, cu referire la existenţa unor hotărâri judecătoreşti prin care altor persoane le-au fost admise cererile de acordare a despăgubirilor, exced motivelor de revizuire invocate şi ca atare nu prezintă relevanţă în prezenta cerere de revizuire, din această perspectivă.
Pentru aceste considerente, în baza dispoziţiilor art. 326 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge prezenta cerere de revizuire ca inadmisibilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge cererea de revizuire formulată de M.T.C. împotriva Deciziei nr. 3526 din data de 16 iunie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca inadmisibilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 decembrie 2011.
Procesat de GGC - AS
| ← ICCJ. Decizia nr. 5848/2011. Contencios. Excepţie nelegalitate... | ICCJ. Decizia nr. 5863/2011. Contencios. Despăgubire. Recurs → |
|---|
