ICCJ. Decizia nr. 5863/2011. Contencios. Despăgubire. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5863/2011
Dosar nr.29/42/2011
Şedinţa publică din 6 decembrie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1.Hotărârea instanţei de fond
Prin Sentinţa nr. 45 din 8 februarie 2011, Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea formulată de reclamanta B.V., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, prin care solicita obligarea acesteia să procedeze la plata efectivă a sumei de 382.838 RON, actualizată cu coeficientul inflaţiei din ziua plăţii, în contul indicat, a dobânzii legale calculată la suma respectivă, începând cu data de 25 august 2009 până la data plăţii, precum şi a daunelor morale în cuantum de 50.000 RON.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a apreciat că nu sunt îndeplinite condiţiile existenţei unui refuz nejustificat de plată a sumei de 382.838 RON, cu titlu de despăgubiri, în baza Legii nr. 290/2003, reţinând următoarele:
Poziţia pârâtei, care până la data formulării acţiunii nu a soluţionat cererea reclamantei, în sensul plăţii efective a sumei solicitate, nu reprezintă un exces de putere în sensul definit de dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004.
La data de 01 decembrie 2010, în evidenţa Serviciului pentru Aplicarea Legii nr. 290/2003 se regăsesc 4.600 de dosare în cuantum de aproximativ 1.150.000.000 RON, din care, până în prezent au fost plătite 1.396 dosare având o valoare a despăgubirilor de 133.562.833,46 RON.
Apreciază prima instanţă, că din raţiuni financiare creanţele asupra statului pot fi limitate sau eşalonate la plată şi nu pot fi plătite decât în condiţii de solvabilitate, principii care nu sunt înlăturate de jurisprudenţa C.E.D.O.
Reclamanta are dreptul de a fi despăgubită în ordinea cronologică a înregistrării opţiunilor, iar cererea sa (nr. 6330) din data de 25 august 2008 urmează a fi soluţionată.
Sursele de finanţare a acordării acestor despăgubiri se asigură, până la listarea SC F.P. SA, din dividendele aferente acţiunilor deţinute de stat la F.P. şi, în completare, de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Finanţelor Publice, şi ţinând cont de greutăţile întâmpinate în finalizarea procedurii administrative de acordare a despăgubirilor, inclusiv sub aspect financiar, având în vedere şi numărul mare al cererilor de restituire formulate de foştii proprietari, prin măsurile luate pentru accelerarea respectivei proceduri legiuitorul a stabilit şi un criteriu obiectiv pentru soluţionarea acestora, respectiv acela al ordinii cronologice în care au fost înregistrate opţiunile, asigurându-se astfel egalitatea de tratament a persoanelor aflate în aceeaşi situaţie.
Prin art. 18 alin. (5) din HG nr. 1120/2006, a fost stabilită şi procedura de plată a drepturilor de creanţă incluse în titlurile de plată, emise în baza deciziilor conţinând titlul de despăgubire, în condiţiile anterior arătate.
În aceste condiţii, fără a se nega faptul că termenul scurs de la data depunerii notificării ar putea justifica reţinerea caracterului nerezonabil al procedurii în ansamblul său, se impune a se constata că, în absenţa disponibilităţilor băneşti ale statului şi având în vedere raţiunile financiare care au justificat instituirea respectivei proceduri de plată, raţiuni care se menţin şi în prezent, raportat la dificultăţile prin care trece economia ţării, s-ar stabili în sarcina pârâtei o obligaţie imposibil de realizat şi care este de natură să afecteze principiul egalităţii de tratament, recunoscut atât în plan intern, cât şi în plan european.
2. Calea de atac executată
Împotriva acestei sentinţe, considerând-o netemeinică şi nelegală, a declarat recurs recurenta, invocând ca temei legal dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., precum şi art. 3041 C. proc. civ., solicitând analizarea cauzei sub toate aspectele de temeinicie şi legalitate.
În motivarea căii de atac, recurenta-reclamantă susţine că în mod greşit prima instanţă a respins acţiunea apreciind că în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile existenţei unui refuz nejustificat de plată a sumei reprezentând despăgubirile acordate în baza Legii nr. 290/2003, în condiţiile în care legiuitorul a statuat prin art. 10 alin. (2) din Legea nr. 290/2003 că drepturile stabilite pot fi acordate integral, într-o singură tranşă, sau, pentru sumele mai mari, în două tranşe anuale, termenul maxim de plată efectivă fiind de doi ani de la data depunerii cererii de plată la ANRP, iar cererea sa de plată a fost depusă la ANRP la data de 25 august 2008 şi la data de 25 august 2009; pârâta era obligată să-i plătească 40% din dreptul său şi restul de 60% până la data de 25 august 2010.
De asemenea, se susţine că sentinţa nu are temei de referinţă pentru respingerea cererii pe raţiunile de ordin financiar, dificultăţile prin care trece economia, listarea F.P. şi dividendele respective, greutăţile întâmpinate în finalizarea procedurii administrative de acordare a despăgubirilor, în raport de dispoziţiile art. 10 alin. (2) din Legea nr. 290/2003.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând cauza prin prisma criticilor formulate de recurenta-reclamantă şi a prevederilor art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat în limitele şi pentru motivele expuse în continuare.
1. Argumentele de drept relevante
Recurenta-reclamantă a învestit instanţa de contencios administrativ cu o cerere având ca obiect obligarea intimatei-pârâte să-i plătească suma stabilită cu titlu de despăgubiri prin Hotărârea nr. 442 din 16 mai 2008 a Comisiei Judeţene Prahova de aplicare a Legii nr. 290/2003, actualizată cu rata inflaţiei, precum şi a daunelor morale individualizate în petitul acţiunii.
Prima instanţă, prin sentinţa pronunţată, a respins acţiunea apreciind că nu ne aflăm în prezenţa unui refuz nejustificat de plată a despăgubirilor stabilite în baza Legii nr. 290/2003.
Potrivit art. 18 alin. (5) lit. c) din HG nr. 1220/2006, A.N.R.P., prin Serviciul pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, avea obligaţia să achite reclamantei despăgubirile în sumă de 382.838 RON, menţionate în Hotărârea nr. 442 din 16 mai 2008 a Comisiei Judeţene Prahova de aplicare a Legii nr. 290/2003 "eşalonat în două tranşe, pe parcursul a doi ani consecutivi, astfel: 40% în primul an şi 60% în anul următor, dacă cuantumul compensaţiilor depăşeşte 100.001 lei".
În raport de dispoziţiile legale menţionate, autoritatea recurentă avea obligaţia plăţii compensaţiilor pe parcursul a doi ani consecutivi, de la momentul emiterii Hotărârii nr. 442/2008, rămasă definitivă prin neexercitarea căilor de atac, legiuitorul stabilind termene maxime pentru plata acestor compensaţii, astfel că A.N.R.P. are o marjă pentru efectuarea plăţii doar în cadrul acestor termene.
Invocarea lipsei disponibilităţilor băneşti pentru achitarea acestor compensaţii băneşti în justificarea atitudinii autorităţii pârâte, nu poate fi reţinută ca fondată, întrucât nu are acoperire legală, încercându-se în această manieră doar amânarea curgerii termenelor maximale prevăzute de dispoziţiile legale menţionate pentru plata compensaţiilor, acestea nefiind modificate sau suspendate printr-o prevedere legislativă ulterioară.
Mai mult, de la momentul emiterii hotărârii privind compensaţiile băneşti, anul 2008 şi până în prezent, a trecut suficient timp pentru ca autoritatea pârâtă să-şi îndeplinească obligaţia de plată cel puţin într-un termen rezonabil, ca element al dreptului fundamental la o bună administrare de care beneficiază recurenta-reclamantă.
Astfel, în raport şi de cele reţinute anterior, instanţa de recurs apreciază contrar concluziilor primei instanţe că refuzul autorităţii pârâte de plată a compensaţiilor este unul nejustificat, potrivit art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004.
Este evident că în cazul în care nu se respectă termenele de plată a compensaţiilor, intervine aplicabilitatea dispoziţiilor art. 11 alin. (6) din HG nr. 1120/2006, însă actualizarea acestor sume nu reprezintă un obstacol în formularea unei acţiuni cum este cea dedusă judecăţii.
Cu privire la cererea privind plata daunelor morale, Înalta Curte va menţine soluţia primei instanţe, deoarece daunele morale nu se acordă automat ca efect al existenţei actului administrativ anulat, ci trebuie administrate probe care să justifice producerea unor suferinţe morale. Mai mult, prin calea de atac exercitată, hotărârea primei instanţe nu este recurată sub aspectul respingerii acestui capăt de cerere, precum şi cel ce vizează acordarea dobânzii legale, iar prin admiterea cererii principale şi obligarea pârâtei să plătească suma stabilită cu titlu de despăgubiri actualizate cu rata inflaţiei se aplică recurentei o reparaţie echitabilă suficientă în sensul precizat de aceasta prin acţiune.
II. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Pe cale de consecinţă, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) - (3) C. proc. civ., coroborat cu art. 20 şi 28 din Legea nr. 554/2004, va admite recursul şi va modifica sentinţa atacată în sensul că va admite în parte acţiunea în privinţa primului capăt de cerere.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanta B.V. împotriva Sentinţei nr. 45 din 8 februarie 2011 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată, în sensul că admite în parte acţiunea reclamantei şi obligă pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor la plata efectivă a sumei stabilite cu titlu de despăgubire prin Hotărârea nr. 442 din 16 mai 2008 a Comisiei Judeţene Prahova de aplicare a Legii nr. 290/2003, actualizată cu rata inflaţiei la data plăţii.
Respinge celelalte capete de cerere, ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 decembrie 2011.
Procesat de GGC - AZ
| ← ICCJ. Decizia nr. 5849/2011. Contencios. Despăgubire. Revizuire... | ICCJ. Decizia nr. 5865/2011. Contencios. Anulare act... → |
|---|
