ICCJ. Decizia nr. 5920/2011. Contencios. Excepţie nelegalitate act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5920/2011
Dosar nr.2170/95/2010
Şedinţa publică de Ia 8 decembrie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea de şedinţă din data de 8 noiembrie 2010, Curtea de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal a dispus sesizarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal cu excepţia de nelegalitate a dispoziţiilor art. 7, alin. (1), lit. j) din Ordinul MAI nr. 1501/2006 şi suspendarea judecării cauzei până la soluţionarea excepţiei de nelegalitate.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de trimitere a reţinut faptul că de actul administrativ atacat pe calea excepţiei de nelegalitate depinde soluţionarea litigiului, iar autorul excepţiei şi-a manifestat opţiunea, în raport de prevederile art. 10 din Legea nr. 554/2004, ca litigiul să fie soluţionat de instanţa de la sediul emitentului actului administrativ contestat.
Această excepţie de nelegalitate a fost invocată de reclamanta SC S.T. SRL în contradictoriu cu pârâta Instituţia Prefectului Judeţului Gorj - Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculări Autovehicule.
Instanţa de contencios administrativ învestită cu soluţionarea excepţiei de nelegalitate mai sus arătată a dispus citarea în cauză, în calitate de pârât, a emitentului actului administrativ unilateral cu caracter normativ litigios, respectiv Ministerul Administraţiei şi Internelor.
Acest pârât a formulat întâmpinare în care a invocat excepţia inadmisibilităţii, cu motivarea că un act administrativ cu caracter normativ nu poate forma obiectul excepţiei de nelegalitate, prevăzută de art. 4 din Legea nr. 554/2004, modificată.
De asemenea, pârâtul a solicitat, în subsidiar, respingerea excepţiei de nelegalitate ca neîntemeiată.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin Sentinţa nr. 2468 din 29 martie 2011, a respins excepţia inadmisibilităţii şi excepţia de nelegalitate ca neîntemeiate.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut următoarele:
1) Excepţia inadmisibilităţii nu poate fi primită, întrucât excepţia de nelegalitate presupune cenzurarea actelor administrative prin raportare la lege; ca atare, pentru a fi admisibilă o asemenea excepţie, care constituie obiectul de reglementare al art. 4 din Legea nr. 554/2004, modificată, trebuie ca ea să privească un act administrativ, în sensul art. 2, alin. (1), lit. c) din reglementarea aflată în discuţie, normă care se referă atât la actul cu caracter individual, cât şi la cel cu caracter normativ.
2) Ordinul MAI nr. 1501/2006 a fost emis în conformitate cu prevederile art. 19 din OUG nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice.
Prevederea a cărei legalitate este contestată stabileşte documentele necesare la înmatricularea permanentă sau înmatricularea temporară, printre care este menţionată, începând cu data de 1 ianuarie 2007, şi dovada plăţii taxei speciale pentru autoturisme şi autovehicule, stabilită potrivit legii.
Sintagma „taxă specială potrivit legii" vizează actul normativ prin care a fost instituită taxa specială pentru autoturisme şi autovehicule, stabilirea în concret a taxei ce trebuie plătită pentru înmatriculare făcându-se prin raportare la momentul la care se solicită înmatricularea, fiind aşadar vorba despre taxa reglementată de Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal (art. 2141 - art. 2143) în perioada 1 ianuarie 2007 - 1 iulie 2008 până la intrarea în vigoare a OUG nr. 50/2008, ulterior acestui moment fiind vorba despre taxa de poluare.
În opinia instanţei de fond, faptul că pârâta Instituţia Prefectului Judeţului Gorj a solicitat reclamantului să facă dovada plăţii taxei de poluare, reglementată de OUG nr. 50/2008, nu prezintă relevanţă juridică pentru soluţionarea excepţiei de nelegalitate.
Pe acest aspect, instanţa de contencios administrativ a avut în vedere că susţinerea reclamantului vizează executarea ordinului litigios şi nu un motiv de nelegalitate al acestuia.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta SC S.T. SRL, care a solicitat casarea acesteia şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
În motivarea căii extraordinare de atac, încadrată în drept în dispoziţiile art. 304, pct. 6 - 9 C. proc. civ., recurenta a formulat următoarele critici de nelegalitate cu privire la hotărârea judecătorească atacată:
1) Prima instanţă a dat o interpretare greşită actelor deduse judecăţii, deoarece nu a avut la dispoziţie dosarul de fond care a rămas la Curtea de Apel Craiova şi nu a solicitat emitentului acestora să prezinte documentaţia care a stat la baza întocmirii lor.
2) Curtea de Apel nu s-a pronunţat pe fondul excepţiei de nelegalitate cu care a fost învestită, întrucât acesta viza art. 7, alin. (1), lit. j) din Ordinul MAI nr. 1501/2006 în raport cu prevederile Cod Fiscal, act normativ cu forţă juridică superioară în temeiul şi în executarea căruia a fost emis.
În concepţia recurentei, evenimentele legislative ulterioare nu pot avea efecte asupra legalităţii, ci doar asupra momentului până la care actul normativ rămâne în vigoare.
Pe de altă parte, recurenta a arătat faptul că, prin adresa nr. 285783 din 2 iulie 2008 emisă de Ministerul de Finanţe - Direcţia de Legislaţie în domeniul accizelor, s-a recomandat pârâtei ca „începând cu data de 1 iulie 2008, pentru autovehiculele uzate importate ce se înmatriculează pentru prima dată în România, persoana pe numele căreia se înmatriculează autovehiculul să facă dovada plăţii taxei de poluare, în conformitate cu prevederile OUG nr. 50/2008 şi a Normelor metodologice de aplicare a acesteia, aprobate prin HG nr. 686/2008", care are rolul de a suplini omisiunea din OUG nr. 50/2008, dar care nu poate să ţină loc de modificare legislativă a ordinului aflat în discuţie.
În opinia recurentei, taxa stipulată la art. 7, alin. (1), lit. j) din Ordinul MAI nr. 1501/2006 este rămasă fără temei legal din moment ce art. 214 - art. 2141 din Cod Fiscal, în vigoare la acea dată, au fost abrogate, iar ordinul nu a suferit vreo modificare legislativă, în sensul de a se modifica cu „taxa de poluare", care are un alt temei juridic decât cel al predecesoarei sale.
Analizând sentinţa atacată, în raport cu criticile formulate, cât şi din oficiu, în baza art. 304 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.
Astfel, motivul de recurs reglementat de art. 304, pct. 6, C. proc. civ., este nefondat, în condiţiile în care, în mod corect, prima instanţă a reţinut faptul că norma a cărei legalitate este contestată stabileşte documentele necesare la înmatricularea permanentă sau înmatricularea temporară, printre care este menţionată, începând cu data de 1 ianuarie 2007, şi dovada plăţii taxei speciale pentru autoturisme şi autovehicule, stabilită potrivit legii.
Într-adevăr, taxa specială pentru autoturisme şi autovehicule a fost reglementată de Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal (art. 2141 - art. 2143), în perioada 1 ianuarie 2007 - 1 iulie 2008, dar şi de OUG nr. 50/2008, începând cu data de 1 iulie 2008.
Ca atare, judecătorul cauzei s-a pronunţat pe ceea ce s-a cerut, astfel că au fost respectate prevederile art. 129. alin. (5) C. proc. civ.
Pe de altă parte, deşi recurenta a invocat dispoziţiile art. 304, pct. 7 şi 8 C. proc. civ., nu a procedat la individualizarea criticilor care se subsumează fiecăruia dintre aceste motive de modificare a hotărârii judecătoreşti.
În fine, nici ultimul motiv de recurs, prevăzut de art. 304, pct. 9 C. proc. civ. este nefondat.
Art. 7, alin. 1, lit. j) din Ordinul MAI nr. 1501/2006 privind procedura înmatriculării, înregistrării, radierii şi eliberarea autorizaţiei de circulaţie provizorie sau pentru probe a vehiculelor prevede că înmatricularea permanentă sau înmatricularea temporară se efectuează în baza unor documente, printre care, începând cu data de 1 ianuarie 2007, se numără şi dovada plăţii taxei speciale pentru autoturisme şi autovehicule, stabilită potrivit legii.
Actul administrativ unilateral cu caracter normativ aflat în discuţie a fost emis în aplicarea dispoziţiilor imperative ale art. 19 din OUG nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată, în forma în vigoare în perioada de referinţă.
Ordinul contestat nu reglementează instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, în contextul în care această taxă constituie, în mod concret, obiectul criticii exprimate în cererea de recurs.
În procedura reglementată de art. 4 din Legea nr. 554/2004, modificată, instanţa de contencios administrativ investită cu soluţionarea unei excepţii de nelegalitate este abilitată să verifice doar concordanţa actului administrativ supus analizei cu actele normative care au forţă juridică superioară, în temeiul şi în executarea cărora a fost emis, ţinând seama de principiul ierarhiei şi forţei juridice a actelor normative, consacrat de art. 1, alin. 5 din Constituţie şi de art. 4, alin. 3 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative.
Cu alte cuvinte, verificarea legalităţii actului administrativ contestat, pe calea excepţiei de nelegalitate, presupune cenzurarea acestuia prin raportare la dispoziţiile legii, iar nu prin raportare la o situaţie de fapt.
În speţa de faţă, instanţa de control judiciar, în acord cu acord cu judecătorul fondului, constată că recurenta invocă, în realitate, executarea necorespunzătoare a unui act normativ.
De asemenea, Înalta Curte reţine faptul că sintagma „taxă stabilită potrivit legii", utilizată de către legiuitor în cuprinsul normei care face obiectul excepţiei de nelegalitate, nu este restrictivă, adică nu face trimitere la un anume act normativ, ci la întregul ansamblu normativ în vigoare.
Prin urmare, având în vedere faptul că, potrivit art. 14, alin. (2) din OUG nr. 50/2008, „la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă - 1 iulie 2008 - se abrogă art. 2141 - art. 2143 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal", care reglementau taxa specială de primă înmatriculare, în situaţia de faţă nu există un vid legislativ, întrucât „taxa specială, stabilită potrivit legii" este reprezentată de taxa de poluare pentru autovehicule, instituită de prevederile OUG nr. 50/2008.
În această ordine de idei, trebuie subliniat faptul că art. 4, alin. (1) din această ultimă reglementare instituie obligaţia de plată a taxei care intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România.
Pe de altă parte, se cuvine a fi amintite şi dispoziţiile art. 5, alin. 4 din acelaşi act normativ, potrivit cărora persoana fizică sau persoana juridică care intenţionează să înmatriculeze autovehiculul trebuie să achite contravaloarea acestei taxe, într-un cont distinct deschis la unităţile Trezoreriei Statului pe numele Administraţiei Fondului pentru Mediu.
Ca atare, faţă de împrejurarea că instanţa de fond a interpretat în mod legal şi corect prevederile normative anterior indicate, Înalta Curte, în temeiul art. 312, alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., raportat la art. 20 şi 28 din Legea nr. 554/2004, va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de SC S.T. SRL împotriva sentinţei nr. 2468 din 29 martie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 decembrie 2011.
Procesat de GGC - LM
| ← ICCJ. Decizia nr. 5905/2011. Contencios. Excepţie nelegalitate... | ICCJ. Decizia nr. 5923/2011. Contencios. Anulare act... → |
|---|
