ICCJ. Decizia nr. 5941/2011. Contencios. Despăgubire. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5941/2011
Dosar nr.73/33/2011
Şedinţa publică din 8 decembrie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Cluj, secţia contencios administrativ şi fiscal, reclamanta B.V. a chemat în judecată Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor solicitând obligarea pârâtei la plata sumei de 78.316,68 RON reprezentând 60% din totalul de 130.527,80 RON la care a fost obligată prin Hotărârea nr. 27 din 7 decembrie 2006 a Comisiei judeţene Sălaj pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 şi actualizarea sumei datorate cu indicele mediu de creştere a preţului şi serviciilor începând cu data de 23 decembrie 2006 dată la care hotărârea de acordare de măsuri reparatorii a rămas definitivă şi până la plata integrală a sumei datorate, cu cheltuieli de judecată.
Reclamanta a susţinut că a formulat o cerere scrisă în vederea achitării diferenţei de plată de 60% din totalul sumei stabilite prin hotărârea Comisiei judeţene Sălaj, însă pârâta i-a comunicat că trebuie să depună acte pentru dovedirea existenţei bunurilor părinteşti.
În opinia reclamantei, pârâta nu poate cenzura hotărârile Comisiei judeţene pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, decât pe cale judecătorească, astfel că refuzul acesteia de plată a sumei stabilite prin Hotărârea nr. 27/2006 reprezintă un refuz nejustificat.
Prin Sentinţa nr. 110 din 17 februarie 2011, Curtea de Apel Cluj, secţia contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea formulată de reclamanta B.V., în contradictoriu cu Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor; a obligat pârâta la plata sumei de 78.316,68 RON, reprezentând 60% din totalul de 130.527,80 RON stabilit prin Hotărârea nr. 27 din 7 decembrie 2006 a Comisiei judeţene Sălaj pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 şi la actualizarea sumei datorate cu indicele mediu de creştere a preţului şi serviciilor, începând cu data de 23 decembrie 2006, dată la care hotărârea de acordare de măsuri reparatorii a rămas definitivă şi până la plata integrală a sumei datorate şi a obligat pârâta la plata sumei de 1.000 RON, cheltuieli de judecată către reclamantă.
Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea a reţinut că prin Hotărârea nr. 27 din 7 decembrie 2006 a Comisiei judeţene Sălaj pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 s-a aprobat cererea reclamantei B.V. şi s-au acordat măsuri reparatorii pentru bunurile părinţilor săi rămase în Basarabia în anul refugiului acordându-se compensaţii băneşti în sumă de 130.527,30 RON.
Curtea a avut în vedere dispoziţiile art. 17 din HG nr. 1120/2006, reţinând în acest sens că ANRP nu are atribuţii în cenzurarea hotărârilor emise de comisiile judeţene împotriva cărora nu a fost formulată contestaţie.
În acest context, Curtea a apreciat că solicitarea ANRP de completare a dosarului reclamantei constituie un refuz nejustificat de efectuare a plăţii şi de a soluţiona cererea reclamantei, astfel cum acesta este definit de art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004.
Referitor la apărarea efectuată de pârâtă în faţa instanţei, Curtea a apreciat că nu poate fi luată în considerare pentru că neefectuarea plăţii a fost motivată pe alte considerente în etapa administrativă, prima cerere de efectuare a plăţii a fost făcută de reclamantă Ia data de 8 ianuarie 2007, astfel că, raportat la suma stabilită prin hotărâre de la data efectuării cererii, pârâta avea obligaţia să efectueze plata conform art. 18 alin. (5) lit. c) din HG nr. 1120/2006 prin virarea celei de-a doua tranşă.
Ca atare, nici cel de-al doilea motiv privitor la neacordarea celei de-a doua tranşe ca urmare a lipsei unui buget corespunzător alocat cu această destinaţie, nu poate fi luat în considerare, Curtea reţinând că de la data cererii reclamantei, pârâta avea posibilitatea şi obligaţia legală referitor la soluţionarea acestei cereri.
În baza art. 274 C. proc. civ., pârâta a fost obligată la plata sumei de 1.000 RON cheltuieli de judecată către reclamantă, reprezentând onorariu avocaţial.
Împotriva Sentinţei nr. 110 din data de 17 februarie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs în termen legal pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, prin care s-a solicitat admiterea căii extraordinare de atac şi modificarea hotărârii recurate în sensul respingerii acţiunii reclamantei B.V. ca neîntemeiată.
Recurenta a învederat, prin motivele cererii de recurs, că prevederile art. 18 alin. (5) din Normele metodologice pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 privind eşalonarea plăţii pe parcursul a doi ani consecutivi sunt aplicabile doar în situaţia în care sunt alocate suficiente fonduri de la bugetul de stat pentru plata despăgubirilor stabilite în baza Legii nr. 290/2003. Legea nr. 290/2003, a subliniat recurentul, nu presupune restituirea drepturilor de proprietate asupra unor bunuri imobile, ci acordarea unor măsuri reparatorii, având în vedere posibilităţile economice şi financiare ale ţării, în raport cu alte necesităţi şi priorităţi economice şi sociale, în a căror evaluare şi satisfacere legiuitorul este suveran.
În aceste condiţii, s-a relevat, se impune a se constata că, în absenţa disponibilităţilor băneşti ale statului, raportat la dificultăţile prin care trece economia ţării, s-ar stabili în sarcina Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor o obligaţie imposibil de realizat şi care este de natură să afecteze principiul egalităţii de tratament, recunoscut atât în plan intern, cât şi în plan european. În al doilea rând, din raţiuni financiare creanţele asupra statului pot fi limitate sau eşalonate la plată şi nu pot fi plătite decât în condiţiile de solvabilitate, principii care nu sunt înlăturate de jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului.
În fine, pârâta a arătat că neplata, până în prezent, a tranşei a II-a din despăgubirile stabilite prin Hotărârea nr. 182/2008 nu dovedeşte refuzul nejustificat al Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor, Serviciul pentru aplicarea Legii nr. 230/2003, de a soluţiona cererea de plată a despăgubirilor, acest fapt nefiind justificat decât de cele arătate anterior privind fondurile alocate de la bugetul de stat privind plata despăgubirilor. Mai mult, din dispoziţiile cuprinse în art. 18 alin. (5) din HG nr. 1120/2006 rezultă că pe cale legală s-a stabilit calea de urmat în situaţia în care nu se respectă termenele de plată ale compensaţiilor băneşti, respectiv actualizarea sumelor neplătite în raport de indicele de creştere a preţurilor de consum din ultima lună pentru care acest indice a fost publicat de către Institutul Naţional de Statistică faţă de luna decembrie a anului anterior.
Prin întâmpinarea formulată în litigiu, reclamanta B.V. a solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu consecinţa menţinerii ca legală şi temeinică a sentinţei atacate şi a obligării recurentei la plata cheltuielilor de judecată suportate de intimată în calea extraordinară de atac
Recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Potrivit prevederilor art. 10 alin. (2) din Legea nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reţinute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord şi Ţinutul Herţa, ca urmare a stării de război şi a aplicării Tratatului de Pace între România şi Puterile Aliate şi Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, cu modificările şi completările ulterioare, "Despăgubirile sau compensaţiile băneşti vor fi acordate beneficiarilor în termen de un an de la comunicarea hotărârii comisiei judeţene ori a municipiului Bucureşti, după caz, sau a hotărârii prevăzute la art. 8 alin. (4) sau (6), respectiv la art. 9; plata lor se poate face şi în rate, în maximum 2 ani, în funcţie de disponibilităţile băneşti ale direcţiilor prevăzute la art. 11 alin. (1)". Plata despăgubirilor se dispune de către Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor - Serviciul pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 (art. 11 alin. (1) din Legea nr. 290/2003).
În raport de normele legale mai sus menţionate, în mod evident interpretarea art. 18 alin. (5) din Normele metodologice pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 aprobate prin HG nr. 1120/2006, cu modificările şi completările ulterioare, invocat de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, respectiv a sintagmei "în limita sumelor aprobate anual cu această destinaţie în bugetul de Stat", nu poate fi făcută cu ignorarea normei juridice cu forţă juridică superioară cuprinsă în art. 10 alin. (2) din Legea nr. 290/2003. Prin urmare, potrivit legii, eşalonarea plăţii despăgubirilor nu poate depăşi termenul de doi ani de la comunicarea hotărârilor prin care se prevede plata acestor despăgubiri, termen care, în litigiu, a fost depăşit.
În aceste condiţii, în mod întemeiat judecătorul fondului a admis acţiunea reclamantei şi a obligat pârâta la plata sumei de 78.316,68 RON, reprezentând 60% din totalul de 130.527,80 RON stabilită prin Hotărârea nr. 27 din 7 decembrie 2006 a Comisiei judeţene Sălaj pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 şi totodată, în temeiul art. 18 alin. (6) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 290/2003, aprobate prin HG nr. 1120/2006, cu modificările şi completările ulterioare, la actualizarea sumei datorate cu indicele de creştere a preţurilor începând cu data de 23 decembrie 2006, dată la care hotărârea de acordare de măsuri reparatorii a rămas definitivă şi până la plata integrală a sumei datorate.
Aşa fiind, cum motivele de recurs invocate în cauză nu sunt întemeiate şi hotărârea atacată este legală şi temeinică, urmează a se dispune, în temeiul prevederilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., respingerea ca nefondat a recursului declarat de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor împotriva Sentinţei nr. 110 din 17 februarie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
În baza dispoziţiilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ., fiind în culpă procesuală, recurenta va fi obligată la plata în favoarea intimatei B.V. a sumei de 1.500 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, constând în onorariu avocaţial.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor împotriva Sentinţei nr. 110 din 17 februarie 2011 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Obligă recurenta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor la 1.500 RON, cheltuieli de judecată către intimată.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 8 decembrie 2011.
Procesat de GGC - AZ
| ← ICCJ. Decizia nr. 5923/2011. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 5942/2011. Contencios. Refuz soluţionare... → |
|---|
