ICCJ. Decizia nr. 594/2011. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 594/2011
Dosar nr. 53/39/2010
Şedinţa publică din 2 februarie 2011
Asupra recursului de faţă.
Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:
Prin sentinţa nr. 106 din 26 aprilie2010 a Curţii de Apel Suceava a fost admisă acţiunea reclamantei D.E. formulată în contradictoriu cu C.J.P.D.A.S. Suceava în sensul că a fost anulată Hotărârea nr. 5449 din 8 decembrie 2009 emisă de pârâtă şi a fost constatată calitatea de beneficiară a dispoziţiilor Legii nr. 189/2000.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că reclamanta D.E. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta C.J.P. Suceava, anularea Hotărârii nr. 5449 din 8 decembrie 2009 emisă de pârâtă.
În motivarea cererii, a arătat că a solicitat pârâtei să-i recunoască calitatea de beneficiar al prevederilor Legii nr. 189/2000, urmare a evacuării din teritoriul ocupat vremelnic de ruşi în perioada martie 1944 – mai 1945 şi a evacuării din localitatea Drăguşeni, judeţul Botoşani, în localitatea Baziaş, judeţul Caraş Severin, împreună cu familia ei.
Instanţa a constatat că înaintarea frontului, în timpul unui conflict armat, afectează viaţa civilă care se desfăşoară în teritoriile în discuţie, precum şi a celor aflate în imediata apropiere, chiar şi în condiţiile în care convenţiile încheiate cu privire la protecţia populaţiei civile pe timp de război ar fi fost pe deplin respectate.
În aceste condiţii, Curtea a considerat că, dacă refugiul cetăţenilor români a avut loc ca urmare a terorii născute de armata rusă, aceştia sunt îndreptăţiţi la măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 189/2000, întrucât, deşi noţiunea de etnie este asociată în general unei minorităţi, la momentul istoric 1944 regimul de ocupaţie sovietic era de natură a persecuta pe motive etnice populaţia română din teritoriile pe care înainta linia frontului.
Pe de altă parte, instanţa a reţinut că fratele reclamantei, refugiat în aceleaşi condiţii, a dobândit calitatea de beneficiar al Legii nr. 189/2000 prin Hotărârea nr. 3101 din 11 decembrie 2009 a C.J.P. Iaşi, iar o hotărâre contrară în cazul reclamantei ar fi de natură a crea o discriminare faţă de aceasta.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta C.J.P. Suceava, solicitând modificarea hotărârii atacate şi respingerea acţiunii formulate de reclamantă ca neîntemeiată.
Recurenta a susţinut că hotărârea instanţei de fond este lipsită de temei legal, în condiţiile în care la dosarul cauzei nu există probe care să ateste calitatea de strămutat din motive etnice.
Recurenta a arătat că, în mod constant, Înalta Curte a reţinut, prin deciziile pronunţate în această materie, că schimbarea domiciliului dintr-o localitate aflată sub autoritatea statului român într-un teritoriu, de asemenea, aflat sub aceeaşi autoritate statală, nu relevă o persecuţie etnică, întrucât schimbarea de domiciliu a avut ca temei evenimentele de război şi nu persecuţia etnică.
Înalta Curte de Casaţie si Justiţie analizând motivele invocate în raport cu sentinţa atacată, materialul probator şi dispoziţiile legale incidente în cauză, va respinge recursul declarat pentru considerentele ce urmează.
Dispoziţiile art. 1 din OG nr. 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000, prevăd expres faptul că „beneficiază de prevederile prezentei ordonanţe persoana, cetăţean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 – 6 martie 1945 a suferit persecuţii din motive etnice, aflându-se în una din situaţiile prevăzute de lege, în sensul că a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate".
De asemenea, potrivit art. 2 din Normele pentru aplicarea prevederilor OG nr. 105/1999, aprobate prin HG nr. 127/2002, prin persoană care a fost strămutată în altă localitate, în sensul ordonanţei, se înţelege persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să îşi schimbe domiciliul în altă localitate din motive etnice, această categorie incluzând şi persoanele care au fost expulzate, s-au refugiat ori au făcut obiectul unui schimb de populaţie ca urmare a unui tratat bilateral.
Interpretarea pe care instanţa de fond a dat-o dispoziţiilor art. 1 din OG nr. 105/1999, cu modificările şi completările ulterioare, este în acord şi cu considerentele reţinute de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 558 din 25 octombrie 2005, conform cărora „stabilirea drepturilor ce se acordă cu caracter reparatoriu şi a persoanelor beneficiare ţine de opţiunea liberă a legiuitorului, cu condiţia să nu instituie tratament juridic diferit pentru persoane care se află în situaţii identice...Toate persoanele aflate în aceeaşi situaţie beneficiază de aceleaşi drepturi. Stabilirea faptului dacă o persoană sau alta se încadrează ori nu în vreuna dintre măsurile de persecuţie prevăzute în ipoteza normei juridice reprezintă o problemă de aplicare a legii, de competenţa exclusivă a instanţei judecătoreşti".
Nu poate fi reţinută critica recurentei cu privire la practica constantă a Înaltei Curţi, întrucât practica acestei instanţe este în concordanţă cu soluţia dată în această cauză, nefiind nicio îndoială în această privinţă şi văzând şi Decizia nr. XLI din 7 mai 2007, publicată în M.Of. nr. 833 din 5 decembrie 2007, pronunţată deSECŢIILE UNITEale Înaltei Curţi, care a reţinut în considerentele sale că măsurile reparatorii îi privesc, în egală măsură, pe toţi cetăţenii români care au suferit persecuţii în acea perioadă, ca urmare a refugiului, expulzării sau strămutării în altă localitate, fără a se face distincţie dacă a avut loc pe teritoriul statului român sau în afara lui.
Aşa cum s-a statuat constant în jurisprudenţa Curţii Constituţionale, principiul constituţional al egalităţii în drepturi se traduce prin reglementarea şi aplicarea unui tratament juridic similar unor subiecte de drept aflate în situaţii juridice similare, motiv pentru care, văzând hotărârea nr. 3101 din 11 decembrie 2009 C.J.P. Iaşi, prin care a fost recunoscut statutul de beneficiar al Legii nr. 189/2000 fratelui reclamantei, Înalta Curte reţine că o altă soluţie, în privinţa intimatei-reclamante, ar fi de natură a crea o discriminare a acesteia, astfel încât soluţia pronunţată de instanţa de fond va fi menţinută de instanţa de control judiciar.
Pentru aceste considerente, văzând şi practica constantă a Înaltei Curţi în această materie, în temeiul dispoziţiilor prevăzute de art. 312 C. proc. civ., recursul declarat va fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de C.J.P.D.A.S. Suceava împotriva sentinţei nr. 106 din 26 aprilie 2010 a Curţii de Apel Suceava, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 februarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 588/2011. Contencios. Alte cereri. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 597/2011. Contencios. Refuz soluţionare... → |
|---|
