ICCJ. Decizia nr. 6053/2011. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 6053/2011
Dosar nr.147/59/2011
Şedinţa publică din 14 decembrie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea din 12 septembrie 2011 a Curţii de Apel Timişoara a fost admisă cererea de suspendare formulată de reclamanta D.A. a Deciziei de impunere fiscală nr. 6242 din 27 mai 2010 emisă de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Timiş, până la soluţionarea irevocabilă a acţiunii în dosarul nr. 147/59/2011 aflat pe rolul Curţii de Apel Timişoara.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că cererea de suspendare a actului administrativ fiscal este întemeiată pe dispoziţiile art. 15 din Legea nr. 554/2004, iar în cauză sunt întrunite cumulativ cerinţele legale, respectiv cazul bine justificat şi prejudiciul iminent.
Instanţa de fond a reţinut că, în privinţa cazului bine justificat, reclamanta a invocat faptul că nu-i sunt aplicabile dispoziţiile art. 127 alin. (1) şi (2) din Cod Fiscal, întrucât nu a desfăşurat o activitate economică, raportat la dispoziţiile art. 3 din Cod Fiscal, iar aceste operaţiuni efectuate sunt scutite de TVA, în conformitate cu dispoziţiile art. 141 alin. (2) din Cod Fiscal, situaţie care conturează indicii de nelegalitate ale actului administrativ atacat.
În privinţa pagubei iminente, instanţa de fond a reţinut că actul dedus judecăţii este unul de impunere fiscală, executoriu prin natura sa, iar iminenţa pagubei este dovedită prin pornirea executării silite faţă de reclamantă. Instanţa a reţinut că reclamanta este o persoană fizică şi nu dispune de lichidităţi, iar valoarea de impunere a actului atacat ar avea consecinţe negative material faţă de reclamantă.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Direcţia Generală a Finanţelor Publice Timiş, susţinând că hotărârea atacată este nelegală şi netemeinică, pentru următoarele motive:
- în mod greşit instanţa de fond a stabilit o cauţiune în cuantum redus, de numai 2,08% din cuantumul sumei contestate, spre minimul marjei prevăzut de art. 215 alin. (2) C. proCod Fiscal;
- prin încheierea atacată au fost încălcate dispoziţiile art. 14 alin. (6) din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora "Nu pot fi formulate mai multe cereri de suspendare succesive pentru aceleaşi motive";
- în speţă au fost încălcate prevederile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care se referă la condiţiile cazului bine - justificat şi pagubei iminente pentru a se dispune suspendarea actului administrativ.
Analizând actele şi lucrările dosarului de fond, precum şi motivele de recurs invocate, ce se încadrează, din punct de vedere procedural în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Referitor la primul motiv de recurs se constată că potrivit art. 215 alin. (2) C. proCod Fiscal cuantumul cauţiunii ce poate fi stabilită de instanţă este de "până la 20% din cuantumul sumei contestate", iar cauţiunea stabilită în speţă se încadrează în prevederea legală, fiind achitată de reclamantă.
În ceea ce priveşte susţinerea că reclamanta ar fi formulat o a doua cerere de suspendare pentru aceleaşi motive, aceasta este neîntemeiată, deoarece în cea de-a doua cerere reclamanta a invocat un temei de drept diferit de cel din prima cerere (care fusese formulată în baza art. 14 din Legea nr. 554/2004), respectiv dispoziţiile art. 15 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. Totodată, prima cerere a reclamantei nu a fost soluţionată pe fond, ci a fost respinsă pentru motive procedurale.
Referitor la cazul bine - justificat, acesta a fost corect argumentat de instanţa de fond, în speţă existând o puternică îndoială în ceea ce priveşte taxarea unor tranzacţii imobiliare din perioada 2007 - 2008, din punctul de vedere al TVA. În acest sens, textele de lege şi normele metodologice incidente sunt disparate şi interpretabile, însuşi Ministerul Finanţelor având opinii diferite în legătură cu aplicarea taxei, de-a lungul timpului .
În ceea ce priveşte paguba iminentă, această condiţie este îndeplinită, având în vedere cuantumul ridicat al obligaţiilor stabilite de organul fiscal şi patrimoniul limitat al persoanei fizice obligate (asupra bunurilor persoanei fiind instituite şi măsurii asiguratorii).
Pentru considerentele menţionate, cu referire la art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul urmează a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Timiş împotriva încheierii din 12 septembrie 2011 a Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 decembrie 2011.
Procesat de GGC - AA
| ← ICCJ. Decizia nr. 6042/2011. Contencios. Conflict de... | ICCJ. Decizia nr. 6081/2011. Contencios. Conflict de... → |
|---|
