ICCJ. Decizia nr. 6037/2011. Contencios. Conflict de competenţă. Fond
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 6037/2011
Dosar nr.698/36/2011
Şedinţa publică din 13 decembrie 2011
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul acţiuni.
Prin cererea înregistrată la data de 4 mai 2011 pe rolul Tribunalului Constanţa, reclamanţii Primarul Municipiului Mangalia şi Municipiul Mangalia au solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Curtea de Conturi a României şi Camera de Conturi a Judeţului Constanţa, anularea Deciziei nr. 7/2011 emise de Camera de Conturi a Judeţului Constanţa şi a Încheierii nr. VI/142 din 06 aprilie 2011 emise de Curtea de Conturi a României, precum şi suspendarea executării Deciziei nr. 7/2011.
Camera de Conturi a Judeţului Constanţa a încheiat procesul-verbal de constatare din 07 februarie 2010, în urma controlului efectuat în perioada 25 octombrie 2010 - 10 decembrie 2010 la Municipiul Mangalia, iar, ulterior, a emis Decizia 7/2011.
Împotriva Deciziei nr. 7/2011, reclamantele au formulat contestaţie, care a fost soluţionată de Curtea de Conturi a României prin Încheierea VI/142 din 06 aprilie 2011.
2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă
Tribunalul Constanţa, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, prin Sentinţa nr. 886 din 19 mai 2011, a admis excepţia de necompetenţă materială invocată de pârâte şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Constanţa.
Pentru a pronunţa această soluţie, tribunal a apreciat că actul administrativ supus cenzurii instanţei de contencios administrativ este Încheierea VI/142 din 06 aprilie 2011 emisă de Curtea de Conturi a României, care este o autoritate publică centrală, iar, potrivit dispoziţiilor art. 1 şi art. 11 alin. (2) din Legea nr. 94/1992, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, ale pct. 227 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curţii de Conturi nr. 130/2010 şi ale art. 3 pct. 1 C. proc. civ. şi art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, competenţa revine Curţii de Apel Constanţa.
Învestită prin declinare de competenţă, Curtea de Apel Constanţa, prin Sentinţa civilă nr. 266/CA din 5 septembrie 2011, a admis excepţia necompetenţei materiale invocată din oficiu, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Constanţa, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a dispus înaintarea cauzei la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea de Apel a reţinut, în esenţă, că actul administrativ care produce efecte juridice este Decizia nr. 7/2011 a Camerei de Conturi a Judeţului Constanţa, astfel că, în raport cu dispoziţiile art. 1 alin. (4), art. 3 pct. 1 C. proc. civ. şi art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, competenţa de soluţionare a cauzei aparţine tribunalului. Totodată, a reţinut Curtea de apel că dispoziţiile pct. 228 din Regulamentul privind organizarea şi desfăşurarea activităţilor specifice Curţii de Conturi, precum şi valorificarea actelor rezultate din aceste activităţi, aprobat prin Hotărârea Plenului Curţii de Conturi nr. 130/2010, nu sunt de natură să determine o altă competenţă decât cea stabilită prin dispoziţiile art. 10 din Legea nr. 554/2004.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra conflictului negativ de competenţă
1. Argumente de fapt şi de drept relevante
Înalta Curte constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 20 alin. (1), art. 21 şi art. 22 alin. (3) C. proc. civ., urmează a pronunţa regulatorul de competenţă în raport cu obiectul cauzei, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii.
Înalta Curte reţine că obiectul cererii de chemare în judecată îl constituie contestaţia formulată de reclamanţi împotriva Deciziei nr. 7/2011 emise de Camera de Conturi a Judeţului Constanţa în baza procesului-verbal de constatare din 07 februarie 2010 (întocmit în urma controlului efectuat în perioada 25 octombrie 2010 - 10 decembrie 2010 la Municipiul Mangalia) şi a Încheierii nr. VI/142 din 06 aprilie 2011 a Curţii de Conturi a României, prin care a fost soluţionată contestaţia împotriva deciziei respective.
Potrivit art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, noţiunea de act administrativ este definită ca fiind "actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice".
În raport de obiectul cererii de chemare în judecată şi de dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. c) menţionate, se impune a stabili care este actul administrativ care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice, care este actul supus executării şi care poate constitui obiectul unei cereri adresate instanţei de contencios administrativ.
Potrivit dispoziţiilor art. 204 şi 210 din Regulamentul privind organizarea şi desfăşurarea activităţii specifice Curţii de Conturi, precum şi valorificarea actelor de control rezultate din aceste activităţi, aprobat prin Hotărârea Plenului nr. 130/2010 publicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 832/13.12.2010, împotriva măsurilor dispuse prin Decizia camerei de conturi judeţene se poate formula contestaţie în termen de 15 zile, care "suspendă obligaţia executării deciziei până la soluţionarea ei de către Comisia de Soluţionare a Contestaţiilor. Executarea măsurilor devine obligatorie de la data comunicării încheierii formulate de Comisia de Soluţionare a Contestaţiilor, prin care se respinge integral sau parţial contestaţia".
În raport de dispoziţiile legale menţionate, se reţine că actul administrativ care produce efecte juridice, fiind supus obligaţiei executării, este Decizia structurii teritoriale a Curţii de Conturi, acesta fiind actul care îndeplineşte cerinţele legale pentru a fi apreciat ca având natura juridică a unui act administrativ în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.
Este adevărat că Regulamentul menţionat cuprinde procedura de contestare a deciziilor structurilor judeţene ale Curţii de Conturi, prevăzând, la art. 227, că împotriva încheierii emise de comisia de soluţionare a contestaţiilor, conducătorul entităţii verificate poate sesiza instanţa de contencios administrativ competentă în condiţiile Legii contenciosului administrativ.
Potrivit art. 228 din acelaşi Regulament, "competenţa de soluţionare a sesizării formulate de conducătorul entităţii verificate împotriva încheierii emise de comisia de soluţionare a contestaţiilor, aparţine Secţiei de contencios administrativ şi fiscal din cadrul curţii de apel în a cărei rază teritorială se află sediul entităţii verificate în condiţiile Legii contenciosului administrativ".
Referindu-se la competenţa instanţelor de contencios administrativ, dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, prevăd că: "Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 500.000 de RON se soluţionează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora mai mari de 500.000 de RON se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel".
Dat fiind faptul că dispoziţiile menţionate din Regulament fac trimitere la Legea contenciosului administrativ, se pune problema stabilirii competenţei materiale de soluţionare a cauzei, referitoare la actul administrativ care constituie obiectul cererii deduse judecăţii, acesta fiind emis de o structură judeţeană a Curţii de Conturi, respectiv de o autoritate publică judeţeană.
Dispoziţiile art. 228 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curţii de Conturi nr. 130/2010, sunt contrare prevederilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care reprezintă dreptul comun în materia contenciosului administrativ, inclusiv în ceea ce priveşte competenţa instanţelor de contencios administrativ.
De la dreptul comun prevăzut de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, se poate deroga doar prin dispoziţii speciale cuprinse într-o lege organică specială.
Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curţii de Conturi nr. 130/2010 nu intră în categoria legilor organice speciale, astfel că se va stabili competenţa materială în raport de dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.
În concluzie, faţă de toate argumentele expuse, Înalta Curte stabileşte că, întrucât actul administrativ care produce efecte juridice şi a cărui legalitate este supusă cenzurii instanţei de contencios administrativ, este emis de o structură judeţeană a Curţii de Conturi, ca autoritate publică locală, competenţa de soluţionare a litigiului aparţine tribunalului, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Independent de aspectele reţinute, chiar dacă soluţiile în ceea ce priveşte excepţiile de nelegalitate produc efecte juridice doar între părţile din litigiu, faptul că prin Decizia nr. 4522 din 4 octombrie 2011 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. 259/32/2011, a fost respins recursul împotriva Sentinţei civile nr. 112/2011 a Curţii de Apel Bacău prin care a fost admisă excepţia de nelegalitate şi a fost constatată nelegalitatea dispoziţiilor pct. 228 şi 229 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curţii de Conturi nr. 130/2010, întăreşte argumentele expuse anterior cu privire la competenţa materială de soluţionare a unor astfel cauze.
2. Temeiul legal al regulatorului de competenţă
Având în vedere toate considerentele expuse, în temeiul art. 22 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Constanţa, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanţii Municipiul Mangalia şi Primarul Municipiului Mangalia şi pârâtele Curtea de Conturi a României şi Camera de Conturi a Judeţului Constanţa, în favoarea Tribunalului Constanţa, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 decembrie 2011.
Procesat de GGC - AA
| ← ICCJ. Decizia nr. 6036/2011. Contencios. Conflict de... | ICCJ. Decizia nr. 6038/2011. Contencios → |
|---|
