ICCJ. Decizia nr. 610/2011. Contencios
| Comentarii |
|
Prin acțiunea formulată la data de 14 septembrie 2009, reclamanta C.N., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției, a solicitat obligarea pârâtului la analizarea și avizarea cererii sale privind redobândirea cetățeniei române într-un termen de maxim 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii, precum și la plata sumei de 1000 lei cu titlu de daune morale.
In motivarea acțiunii reclamanta a învederat instanței că a depus cerere de redobândire a cetățeniei române în anul 2005, cerere asupra căreia a revenit ulterior în august 2009 .
Prin sentința civilă nr. 804 din 16 februarie 2010 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis excepția rămânerii fără obiect a primului capăt de cerere și a respins capătul de cerere privind obligarea pârâtului să analizeze/avizeze cererea reclamantei privind redobândirea cetățeniei române într-un termen de maxim 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii, ca rămasă fără obiect.
Totodată, instanța a respins și capătul de cerere privind obligarea pârâtului la plata de daune morale ca neîntemeiat și a obligat pârâtul Ministerul Justiției la plata către reclamantă, a sumei de 160,20 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut că prin întâmpinarea formulată, pârâtul Ministerul Justiției a învederat împrejurarea că în ședința din data de 09 decembrie 2009 cererea reclamantei a fost examinată și avizată pozitiv de Comisia pentru Cetățenie.
Instanța de fond a respins capătul de cerere privind acordarea daunelor morale ca neîntemeiată și având în vedere că reclamanta nu a dovedit un prejudiciu moral, obligând pârâtul la plata cheltuielilor de judecată, către reclamantă.
împotriva acestei hotărâri, pârâtul Ministerul Justiției a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
In motivarea recursului pârâtul a invocat nelegalitatea sentinței în raport de prevederile art. 274 C. proc. civ., potrivit cărora partea care recunoaște pretențiile la prima zi de înfățișare nu poate fi obligat la cheltuieli de judecată.
Având în vedere modul de soluționare a acțiunii, recurentul a solicitat să se constate că, fără a cădea în pretenții, și anume fără a stabili obligații cu privire la acțiunea reclamantei ori a culpei procesuale a pârâtului, nu sunt îndeplinite condițiile legale pentru admiterea capătului de cerere privind cheltuielile de judecată.
Prin notele de ședință depuse, pârâtul Ministerul Justiției a invocat excepția lipsei calității procesual pasive, motivat de faptul că odată cu apariția O.U.G. nr. 5/2010, aprobarea cererilor de acordare ori de redobândire a cetățeniei române, se face prin ordin al Președintelui Autorității Naționale pentru Cetățenie.
Examinând cauza și sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu criticile formulate de recurent, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041C. proc. civ., înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Potrivit art. 274 alin. (1) C. proc. civ., partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuieli de judecată.
Prin urmare, pentru ca o parte să fie obligată la plata cheltuielilor de judecată trebuie să se afle în culpă procesuală, adică să cadă în pretenții, în sensul art. 274 alin. (1) C. proc. civ.
Astfel, cheltuielile de judecată vor cuprinde taxele de timbru și de procedură, plata experților, onorariile de avocat, dar numai cele strict necesare pentru buna desfășurare a judecății.
Este adevărat că cererea reclamantei a fost soluționată favorabil, dar așa cum corect a reținut și instanța de fond, aceasta s-a produs ulterior datei de 4 septembrie 2009, la care a fost înregistrată cererea de chemare în judecată.
Astfel fiind, Curtea reține că instanța de fond a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 274 C. proc. civ., culpa procesuală a pârâtului constând în faptul că în momentul introducerii acțiunii, cererea reclamantei de redobândire a cetățeniei române nu era analizată și soluționată, fiind justificată declanșarea procesului.
Referitor la excepția lipsei calității procesual pasive, invocată Ministerul Justiției, înalta Curte constată că această excepție este neîntemeiată, având în vedere că O.U.G. nr. 5/2010 nu era în vigoare la momentul introducerii acțiunii pronunțării sentinței de fond, recursul fiind nefondat și pe acest aspect.
In consecință pentru considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul a fost respins ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 621/2011. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 612/2011. Contencios → |
|---|
