ICCJ. Decizia nr. 2804/2011. Contencios
| Comentarii |
|
Prin sentința nr. 88 din 5 august 2010, Curtea de Apel Bacău, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamantul T.T., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală, a anulat art. 1 din Ordinul nr. 1012 din 22 mai 2009 emis de A.N.A.F. și a dispus reintegrarea reclamantului începând cu data de 25 mai 2009. A obligat pârâta la plata drepturilor actualizate în funcție de indicele de inflație până la data plății efective.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că prin Ordinul 1012 din 22 mai 2009 emis de președintele A.N.A.F. a fost eliberat reclamantul, din funcția publică de conducere de director executiv al D.G.F.P. Neamț, în temeiul art. III alin. (1) din O.U.G. nr. 37/2009, dispunându-se numirea într-o altă funcție publică, respectiv șef serviciu la Serviciul coordonare, programare, analiză și îndrumare.
Prima instanță a avut în vedere dispozițiile art. 9 din Legea 554/2004 și faptul că O.U.G. nr. 37/2009, care a constituit temeiul juridic al ordinului contestat, a fost declarată neconstituțională prin Decizia nr. 1257 din 07 octombrie 2009 a Curții Constituționale în care s-a stabilit caracterul neconstituțional al legii pentru aprobarea respectivei ordonanțe.
Concluzionând, judecătorul fondului a constatat că ordinul nr. 180 din 24 aprilie 2009, atacat în cauză, a fost emis cu aplicarea greșită a art. 99 alin. (1) lit. b) și cu încălcarea art. 100 alin. (1) și (4) din Legea nr. 188/1999, precum și în temeiul unei ordonanțe de urgență declarate neconstituționale.
împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta, criticând soluția instanței de fond ca netemeinică și nelegală.
Recurenta Agenția Națională de Administrare Fiscală a criticat sentința atacată arătând că instanța de fond a interpretat greșit actul dedus judecății și a pronunțat o hotărâre cu încălcarea dispozițiilor prevăzute în materia funcției publice și a funcționarilor publici.
Recurenta a precizat că, având în vedere Ordinul Ministrului Finanțelor Publice nr. 1477 din 25 mai 2010 prin care reclamantul a fost reintegrat în funcția publică de conducere de director executiv la D.G.F.P. Neamț, acțiunea fiind lipsită de obiect.
Recurenta a mai arătat că, în mod greșit, au fost acordate drepturile salariale reclamantului, având în vedere că nu se poate reține existența unui prejudiciu produs intimatului-reclamant prin efectul aplicării ordinului nr. 1012/2009, întrucât ordinul contestat a fost emis cu respectarea prevederilor legale, la momentul emiterii lui, dispozițiile O.U.G. nr. 37/2009 fiind în vigoare.
Referitor la decizia Curții Constituționale nr. 1257/2009 s-a arătat că această hotărâre produce efecte numai pentru viitor, astfel încât la data emiterii actului atacat au fost respectate condițiile de legalitate prevăzute de lege.
înalta Curte de Casație și Justiție sesizată cu soluționarea recursului formulat, analizând motivele de recurs formulate în raport cu sentința atacată, materialul probator și dispozițiile legale incidente în cauză va respinge recursul ca nefondat, pentru considerentele ce urmează.
înalta Curte a reținut că, în cauză, ordinul atacat, obiect al acțiunii judiciare, a fost emis în temeiul dispozițiilor art. III alin. (1) și (11) din O.U.G. nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătățire a activității administrației publice, potrivit cărora:
" (1) Funcțiile publice, funcțiile publice specifice și posturile încadrate în regim contractual, care conferă calitatea de conducător al serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe ale administrației publice centrale din unitățile administrativ-teritoriale prevăzute în anexa la prezenta ordonanță de urgență, care face parte integrantă din aceasta, precum și adjuncții acestuia, se desființează în termen de 32 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență.
(11) începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, funcționarilor publici și personalului încadrat în regim contractual, care ocupă posturi dintre cele prevăzute la alin. (1), li se vor aplica în mod corespunzător dispozițiile legale cu privire la încetarea raporturilor de serviciu, respectiv a raporturilor de muncă prevăzute în Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, cu modificările și completările ulterioare, respectiv în Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, cu modificările și completările ulterioare ".
înalta Curte a reținut că prin Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009 pronunțată de Curtea Constituțională, ca urmare a unei sesizări formulate conform art. 146 lit. a) din Constituție, s-a constatat că Legea pentru aprobarea O.U.G. nr. 37/ 2009 este neconstituțională, ca urmare a faptului că această ordonanță de urgență este lovită de un viciu de neconstituționalitate, fiind adoptată de Guvern cu încălcarea dispozițiilor art. 115 alin. (6) din Constituție, potrivit cărora "Ordonanțele de urgență(...) nu pot afecta regimul instituțiilor fundamentale ale statului (...)".
Or, a argumentat Curtea Constituțională, prin O.U.G. nr. 37/2009 au fost eliminate din categoria funcționarilor publici de conducere funcțiile de director executiv și director executiv adjunct ai serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe de specialitate ale administrației publice centrale din unitățile administrativ-teritoriale.
Totodată, înalta Curte reține că O.U.G. nr. 37/2009 a fost abrogată prin art. XIV din O.U.G. nr. 105/2009 publicată în M.Of. nr. 668 din 6 octombrie 2009 care, la rândul său, prin Decizia nr. 1629/2009, a fost declarată neconstituțională în privința dispozițiilor art. I pct. 1-5 și 26, art. II,art. IV,art. V,art. VIII și anexa 1, cu motivarea că acestea conțin aceleași reglementări și aceleași soluții legislative ca și cele ce au constituit obiectul O.U.G. nr. 37/2009 în privința neconstituționalității căreia Curtea Constituțională s-a pronunțat prin Decizia nr. 1257/2009.
In plus, Curtea Constituțională a reținut și faptul că Guvernul, prin adoptarea O.U.G. nr. 105/2009, a încălcat și dispozițiile art. 147 alin. (4) din Constituție, potrivit cărora deciziile sale sunt general obligatorii.
Față de aspectele arătate, înalta Curte reține că instanța de fond a apreciat corect că actul administrativ atacat este nelegal, întrucât a fost emis în temeiul unei Ordonanțe de urgență în privința căreia Curtea Constituțională a statuat că este neconstituțională.
Sunt neîntemeiate susținerile din recurs referitoare la faptul că acțiunea reclamantului este lipsită de obiect, deoarece pe parcursul judecării cauzei Ministerul Finanțelor a dispus reintegrarea acestuia pe funcția publică de conducere deținută anterior. Astfel, cererea privind anularea Ordinului de eliberare din funcție nu poate fi lipsită de obiect, având în vedere că acesta nu a fost revocat de autoritatea pârâtă și nici nu își încetează efectele direct în temeiul Deciziei Curții Constituționale, astfel încât nelegalitatea acestuia, ca act administrativ nu poate fi constatată decât pe calea contenciosului administrativ.
Pe de altă parte, nici cererea de reintegrare în funcție nu a rămas fără obiect, deoarece, măsura reintegrării dispusă de instanța judecătorească se aplică retroactiv, cu toate consecințele ce decurg din aceasta, încă de la data eliberării nelegale din funcție, în timp ce Ordinului Ministrului Finanțelor nr. 1477 din 25 mai 2010 prin care s-a dispus reintegrarea reclamantului nu produce efecte decât pentru viitor. Or, atâta vreme cât instanța judecătorească a constatat nelegalitatea actului administrativ și a dispus anularea acestuia încă de la momentul emiterii lui, rezultă că și reintegrarea reclamantului trebuie să producă efecte din același moment, deoarece se consideră că actul de eliberare din funcție nu a produs nici un efect, reclamantul fiind repus în situația anterioară cu toate drepturile pe care le avea în momentul emiterii ordinului de eliberare din funcție.
Prin urmare nici critica referitoare la greșita obligare a autorității pârâte la plata drepturilor salariale nu are suport legal, această măsură accesorie dispusă de instanță fiind consecința juridică a anulării cu efect retroactiv a ordinului care a dus la pierderea drepturilor salariale corespunzătoare funcției publice de conducere din care a fost eliberat reclamantul.
Față de aceste susțineri, înalta Curte reține că desființarea funcției publice deținută de reclamant prin cele două ordonanțe este lipsită de efecte juridice din moment ce aceste reglementări au fost declarate neconstituționale, revenindu-se astfel la forma și structura reglementată de Legea nr. 188/2999, care este lege organică și ale cărei dispoziții sunt de natură să asigure stabilitatea funcției publice, ca element al securității sociale, iar aceste dispoziții este cert stabilit că au fost încălcate în cauză.
Pentru aceste considerente, văzând că nu sunt motive de modificare sau casare a sentinței atacate, în temeiul art. 312 C. proc. civ., înalta Curte a respins recursul formulat ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2830/2011. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 2809/2011. Contencios → |
|---|
