ICCJ. Decizia nr. 2809/2011. Contencios
| Comentarii |
|
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, reclamanții Consiliul Local Răchiteni și Com. Răchiteni au solicitat în contradictoriu cu D.G.F.P. Iași, anularea Deciziei nr. 101 din 15 aprilie 2010 și a Procesului-verbal de inspecție fiscală nr. 887 din 02 martie 2010.
In motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că, în urma inundațiilor, din anul 2008, au primit de la Guvernul României suma de 702.000 lei pentru reconstrucția și reabilitarea locuințelor afectate de inundații, iar de la Prefectura Județului Iași suma de 537.800 lei, că pentru realizarea lucrărilor au fost încheiate contracte cu SC G.X.S.T.V. SRL Dorohoi - Botoșani și SC D.I. SRL Mogoșești Iași, că a fost reziliat contractul cu SC G.X.S.T.V. SRL Dorohoi - Botoșani la data de 9 noiembrie 2008 și că procurarea materialelor și achitarea lucrărilor s-au plătit în tranșe, potrivit actelor normative.
La termenul de judecată din data de 05 iulie 2010, instanța de fond a pus în discuția părților împrejurarea de a ști dacă reclamanții Consiliul local Răchiteni și comuna Răchiteni au calitate procesuală activă în cauză, care este interesul reclamanților de a contestat actele indicate mai sus și care este vătămarea care li s-a cauzat prin întocmirea procesului-verbal de inspecție fiscală nr. 887 din 02 martie 2010 și emiterea deciziei nr. 101 din 15 aprilie 2010.
Ca urmare, la termenul de judecată din data de 20 septembrie 2010, reclamanții au solicitat ca Primarul Comunei Răchiteni să fie citat în cauza în calitate de reclamant, arătând că acțiunea a fost făcută în numele primarului, susțineri consemnate în încheierea de ședință de la aceeași dată, prin care s-a dispus și amânarea pronunțării sentinței.
Prin sentința nr. 215/CA din 27 septembrie 2010, Curtea de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, a respins cererea formulată de reclamanții Consiliul local Răchiteni și comuna Răchiteni, privind citarea în cauză, în calitate de reclamant, a Primarului Comunei Răchiteni.
A respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții Consiliul Local Răchiteni și Comuna Răchiteni în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Iași.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că prin procesul-verbal de inspecție atacat nu s-a luat nici o măsură concretă pentru protejarea fondurilor publice și a patrimoniului public și pentru repararea unui eventual prejudiciu produs. A mai reținut că fiind vorba doar de răspunsuri la întrebări adresate de Poliția Municipiului Pașcani, nematerializate în măsuri cu finalitate economică sau juridică, nu se poate reține că s-a adus atingere unui drept sau interes legitim al reclamanților.
Pe acest aspect a concluzionat prima instanță că opinia exprimată de inspector în procesul-verbal de inspecție, însușită de pârâta D.G.F.P. Iași nu vatămă drepturile sau interesele legitime ale reclamanților, deoarece nu are ca efect angajarea răspunderii juridice a acestora.
De asemenea, instanța de fond a respins cererea formulată de reclamanți privind citarea în cauză în calitate de reclamant a Primarului comunei Răchiteni, cu motivarea că nu există un text de lege care să permită reclamantului să își modifice cererea de chemare în judecată în acest sens, reclamanții urmărind, de fapt, atragerea în judecată a unei alte persoane în alte condiții decât cele permise de dispozițiile art. 49-66 C. proc. civ.
împotriva acestei sentințe, precum și a încheierii au declarat recurs reclamanții Consiliul Local Răchiteni și Comuna Răchiteni, ambele prin Primar M.E. și Primarul Comunei Răchiteni, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând motivele de recurs prevăzute de art. 304 punctele 5, 8 și 9 și ale art. 3041C. proc. civ.
Se susține, în esență, că instanța de fond a stabilit greșit cadrul procesual în cauză, fără a înțelege sensul precizărilor formulate la termenul din 20 septembrie 2010, prin care reclamanții au arătat că acțiunea este formulată și în numele Primarului Comunei Răchiteni.
Mai arată recurenții că, prin procesul-verbal de control s-a reținut crearea unui prejudiciu în paguba Consiliului local al Comunei Răchiteni de către ordonatorul de credite Primarul M.E. în sumă de 56.665 lei la care se calculează majorări de 16.150 lei, iar D.G.F.P. Iași a comunicat Consiliului Local Răchiteni că împotriva acestui act de control se poate face contestație în termen de 15 zile de la comunicare. Prin Decizia nr. Dgci 101 din 15 aprilie 2010 s-a soluționat contestația formulată împotriva procesului verbal de control, prin respingerea acesteia.
O altă critică adusă sentinței recurate constă în aceea că, în mod greșit, instanța de fond a interpretat precizările formulate la termenul din 20 septembrie 2010 ca reprezentând o modificare a acțiunii potrivit dispozițiilor art. 132 C. proc. civ., în realitate putând fi calificată ca o cerere de intervenție forțată.
Pe fond, au arătat recurenții că, în mod greșit a apreciat prima instanță că reclamanții nu au făcut dovada vătămării unui drept sau a unui interes legitim, în condițiile în care prin procesul - verbal de control se stabilește în sarcina reclamanților crearea unui prejudiciu cuantificabil, din culpa lor, ceea ce atrage și o sancțiune.
Recursul este întemeiat.
Analizând cu prioritate motivul de recurs de ordine publică, invocat din oficiu, referitor la necompetența materială a Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, în soluționarea cauzei, raportat la obiectul acțiunii, actele dosarului și dispozițiile legale incidente constată că aceste este fondat pentru considerentele ce urmează.
Prin acțiunea introductivă de instanță reclamanții au solicitat anularea Deciziei nr. Dgci 101 din 15 aprilie 2010 a D.G.F.P. Iași precum și a Procesului-verbal de inspecție fiscală nr. 887/2 martie 2010 încheiat de același organ. Din analiza conținutului celor două acte administrativ fiscale, rezultă că prin acestea s-a stabilit în sarcina Consiliului Local al Comunei Răchiteni suma de 56.665 lei reprezentând achitarea nelegală a unor lucrări care nu au fost executate și majorări de întârziere în cuantum de 16.150 lei, suma totală fiind de 72.815 lei, pe care, de altfel o contestă reclamanții.
Din economia dispozițiilor speciale ale O.U.G. nr. 119/1999, rezultă că legiuitorul a înțeles să confere procesului-verbal de inspecție efecte juridice depline în sensul că reprezintă un act administrativ-fiscal de sine-stătător, care poate fi contestat separat, pe cale administrativă, în condițiile art. 22 alin. (8) din actul normativ menționat.
De asemenea, Decizia nr. Dgci 101 din 15 aprilie 2010 a D.G.F.P. Iași, prin care s-a respins contestația formulată de reclamanți împotriva procesului verbal de inspecție fiscală reprezintă un act administrativ fiscal ce confirmă prejudiciul creat bugetului local al comunei Răchiteni, în cuantum de 72.815 lei.
în aceste condiții, înalta Curte constată că pentru a determina instanța competentă material să soluționeze prezenta acțiune, sunt aplicabile dispozițiile art. 10 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.
Articolul 10 alin. (1) din Legea 554/2004 reglementează competența materială a instanței de contencios administrativ și fiscal, prin derogare de la prevederile Codului de procedură civilă, în raport de două criterii și anume: poziția organului emitent în structura aparatului administrației publice și, în cazul actelor administrative ce privesc taxe, impozite, contribuții sau datorii vamale, ori accesorii ale acestora, cuantumul sumei ce formează obiectul actului contestat.
Din interpretarea textului legal menționat se desprinde concluzia că dacă litigiul poartă asupra unui act administrativ care se referă la taxe, impozite, contribuții sau datorii vamale, ori accesorii ale acestora, competența materială a instanței se stabilește exclusiv în funcție de criteriul valoric, indiferent de poziționarea, în cadrul organelor administrației publice a autorității publice emitente a actului contestat. Astfel, tribunalele soluționează în fond cererile având ca obiect taxe, impozite, contribuții sau datorii vamale, și accesorii ale acestora de până la 500.000 lei, iar curțile de apel, litigiile în cazul cărora suma este mai mare de 500.000 lei.
Cum, în speța de față, suma reținută în actele fiscale contestate este mai mică de 500.000 lei neavând relevanță poziția organului emitent în sistemul administrației publice, înalta Curte concluzionează că, în prezenta cauză, competența materială de soluționare în primă instanță revine, Tribunalului Iași, secția contencios administrativ și fiscal, astfel încât sentința și încheierea recurate au fost pronunțate de o instanță necompetentă.
Având în vedere temeinicia motivului de recurs prevăzut de art. 304 punctul 3 C. proc. civ., înalta Curte constată că cercetarea celorlalte critici formulate de recurenții-reclamanți este inutilă, reclamanții având posibilitatea să reia aceste susțineri cu ocazia rejudecării cauzei de către instanța competentă.
Pentru aceste considerente, înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) și (3) raportate la cele ale art. 312 alin. (6) C. proc. civ., a admis recursul, a casat hotărârile atacate și a trimis cauza spre competentă soluționare Tribunalului Iași, secția contencios administrativ.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2804/2011. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 2806/2011. Contencios → |
|---|
