ICCJ. Decizia nr. 671/2011. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 671/2011
Dosar nr. 2002/2/2010
Şedinţa publică din 4 februarie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 3934 din 14 octombrie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea formulată de reclamanta B.V., în contradictoriu cu pârâţii Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor şi preşedintele acesteia, Z.M., a anulat Ordinul nr. 69537 din 23 aprilie 2009 emis de conducătorul autorităţii pârâte şi a dispus repunerea reclamantei în drepturile deţinute înainte de aplicarea OUG nr. 37/2009, obligând pârâţii la plata sumei de 1200 lei, cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că actul contestat este nelegal, ca o consecinţă a faptului că a fost emis în baza prevederilor art. III alin. (1) din OUG nr. 37/2009, care au fost declarate neconstituţionale prin Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009 a Curţii Constituţionale, definitivă şi obligatorie conform art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată.
Împotriva acestei sentinţe, considerând-o netemeinică şi nelegală, în raport cu dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., a declarat recurs pârâta.
In motivarea căii de atac, recurenta susţine că hotărârea recurată este lipsită de temei legal, fiind dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii.
Astfel, arată recurenta, prevederile OUG nr. 37/2009 erau în vigoare la data emiterii actului contestat iar Decizia Curţii Constituţionale nr. 1257 din 7 octombrie 2009 se aplică pentru viitor, ceea ce presupune că legea în raport cu care se apreciază existenţa cauzei de nulitate este cea în vigoare la momentul emiterii actului administrativ considerat nelegal.
De asemenea, susţine recurenta, prin art. III alin. (1) din OUG nr. 37/2009, funcţiile publice de natura celei deţinute de intimata-reclamantă au fost eliminate din categoria funcţiilor publice reglementate de Legea nr. 188/1999 iar măsurile dispuse prin acest act normativ vizau interesul public şi constituiau situaţii de urgenţă, extraordinare, a căror reglementare nu putea fi amânată, motiv pentru care autoritatea recurentă era ţinută de punerea lor imediată în aplicare.
Examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurentă, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304l C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare.
Astfel, prin Ordinul nr. 69537 din 23 aprilie 2009 emis de preşedintele Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, intimata-reclamantă, după un preaviz de 30 de zile, a fost eliberată din funcţia publică de conducere de director executiv al Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Ilfov.
Temeiul juridic al acestui act administrative îl constituie, aşa cum rezultă în mod explicit din preambulul său, în principal, prevederile OUG nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătăţire a activităţii administraţiei publice locale şi ale Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici.
Pentru argumentarea soluţiei adoptate în legătură cu problema de drept dedusă judecăţii, se impune prezentarea următoarelor consideraţii cu privire la instituţia juridică a excepţiei de neconstituţionalitate şi la efectele acesteia, care îşi găsesc aplicarea în speţă.
Astfel, controlul de constituţionalitate exercitat pe calea excepţiei de neconstituţionalitate este un control de conformitate şi conformare a legii sau ordonanţelor guvernamentale cu dispoziţiile Constituţiei, în cadrul căruia prevalează garantarea drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti.
Potrivit art. 147 alin. (1) din Constituţie, dispoziţiile din legile şi ordonanţele în vigoare, precum şi cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituţionale, îşi încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curţii Constituţionale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei; pe durata acestui termen, dispoziţiile constatate ca fiind neconstituţionale sunt suspendate de drept.
Conform alin. (4) din articolul aflat în discuţie, deciziile Curţii Constituţionale se publică în Monitorul Oficial al României; de la data publicării, deciziile sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor.
Drept urmare, deciziile Curţii Constituţionale privind admiterea unei excepţii de neconstituţionalitate sunt de imediată aplicare, cu consecinţa înlăturării normei declarate neconstituţionale din sistemul normativ.
Or, în situaţia în care soluţia Curţii Constituţionale nu ar avea aplicare directă şi imediată, întreaga procedură de control a constituţionalităţii legilor şi ordonanţelor ar fi lipsită de finalitate.
Cu privire la acest aspect, este semnificativă Decizia Curţii Constituţionale nr. 186/1999, în care s-a statuat că instanţele judecătoreşti trebuie să facă aplicarea directă a dispoziţiilor constituţionale relevante, în sensul de a înlătura prevederile neconstituţionale, dacă legiuitorul nu a procedat la modificarea sau abrogarea acestora.
Plenul Curţii Constituţionale, în temeiul art. 146 lit. a) din Constituţie şi art. 15 şi urm. din Legea nr. 47/1992, a exercitat controlul de constituţionale a priori asupra legii de aprobare a OUG nr. 37/2009 şi, totodată, asupra ordonanţei respective, care constituie conţinutul normativ al legii.
Prin Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009, instanţa constituţională a declarat neconstituţională Legea de aprobare a OUG nr. 37/2009, din analiza considerentelor deciziei rezultând că viciul neconstituţionalităţii afectează însuşi actul normativ aprobat prin această lege.
De asemenea, prin Decizia nr. 1629 din 3 decembrie 2009, instanţa constituţională a declarat neconstituţională şi OUG nr. 105/2009.
In considerentele deciziilor sus menţionate, Curtea Constituţională a arătat, în esenţă, că modalitatea de reglementare a funcţiei publice, respectiv „actul administrativ" de numire reprezintă construcţii juridice deficitare şi confuze care ridică problema statutului juridic al directorului coordonator şi a naturii juridice a contractului de management.
In plus, instanţa constituţională a precizat că, prin adoptarea OUG nr. 37/2009, au fost încălcate prevederile art. 15 din Constituţie, statutul juridic al funcţiei publice de conducere, reglementat prin Legea nr. 188/1999, întrucât Guvernul a intervenit într-un domeniu pentru care nu avea competenţă materială.
Potrivit art. 9 alin. (1) şi (5) din Legea nr. 554/2004, modificată, persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim prin ordonanţe sau dispoziţii din ordonanţe poate introduce acţiune la instanţa de contencios administrativ, acţiune care poate avea ca obiect acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin aceste ordonanţe, anularea actelor administrative emise în baza acestora, precum şi, după caz, obligarea unei autorităţi publice la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei operaţiuni administrative.
Acelaşi text de lege reglementează, în cuprinsul alin. (4), situaţia acţiunilor formulate de o persoană vătămată, în cazul în care s-a declarat neconstituţională ordonanţa prin admiterea unei excepţii într-o altă cauză.
Din analiza acestor dispoziţii legale, Înalta Curte constată că legiuitorul a prevăzut faptul că, în ipoteza admiterii excepţiei de neconstituţionalitate a ordonanţei într-o altă cauză, efectele se produc, de la data admiterii excepţiei, şi în cauze similare, care au ca temei juridic aceleaşi prevederi legale declarate neconstituţionale.
In speţa de faţă, intimata-reclamantă a solicitat anularea ordinului de eliberare din funcţia de conducere deţinută, temeiul juridic fiind art. 1 şi art. 9 din Legea nr. 554/2004.
După cum s-a arătat anterior, măsura contestată de reclamantă a avut la bază aplicarea prevederilor OUG nr. 37/2009, care a fost declarată neconstituţională, prin Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009.
Drept urmare, în temeiul art. 9 alin. (4) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, efectele acestei decizii a instanţei constituţionale se extind şi asupra celorlalte cauze având ca obiect anularea actelor administrative emise în temeiul OUG nr. 37/2009.
Pe de altă parte, Înalta Curte reţine că eliberarea intimatei-reclamante din funcţia publică pe care o deţinea, în alte situaţii decât cele reglementate de Legea nr. 188/1999, reprezintă un act nelegal, de natură a afecta în mod evident securitatea raporturilor de funcţie, care se circumscrie noţiunii de securitate socială, protejată prin Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi actele comunitare, precum şi prin alte tratate internaţionale la care România este parte şi a căror îndeplinire este obligată să o asigure, potrivit art. 11 şi art. 20 din Constituţia României.
Tot astfel, legalitatea actului contestat în cauză nu poate fi susţinută nici de argumentul privind ultraactivitatea OUG nr. 37/2009, întrucât legea de aprobare a acestei ordonanţe s-a constatat a fi, de asemenea, neconstituţională, prin Decizia nr. 1257/2009, iar analiza de neconstituţionalitate a avut în vedere atât legea de aprobare cât şi însăşi ordonanţa de urgenţă, deoarece Parlamentul nu a adoptat legea, ci a aprobat ordonanţa de urgenţă, corpul legii fiind reprezentat chiar de dispoziţiile ordonanţei.
Pentru considerentele arătate, Înalta Curte reţine că actele şi măsurile adoptate în baza OUG nr. 37/2009 sunt afectate de viciul de neconstituţionalitate al acestei ordonanţe şi, în consecinţă, în mod corect instanţa de fond a anulat ordinul contestat de reclamantă, urmând ca recursul să fie respins, ca nefondat, iar sentinţa atacată să fie menţinută, ca temeinică şi legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor împotriva sentinţei nr. 3934 din 14 octombrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 februarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 662/2011. Contencios. Refuz acordare drepturi.... | ICCJ. Decizia nr. 684/2011. Contencios. Alte cereri.... → |
|---|
