ICCJ. Decizia nr. 691/2011. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 691/2011
Dosar nr.10238/2/2010
Şedinţa publică din 8 februarie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti la data de 22 octombrie 2010, reclamanta D.M. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, suspendarea aplicării Legii nr. 119/2010 şi a HG nr. 737/2010 până la pronunţarea instanţei de fond asupra cererii sale privind anularea parţială a actelor normative menţionate, cerere ce face obiectul Dosarului nr. 10237/2/2010 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că în anul 2001 s-a pensionat, îndeplinind condiţiile de vârstă şi vechime în muncă, timp de 33 de ani având, neîntrerupt, funcţia de grefier de şedinţă.
A mai arătat reclamanta că în data de 02 septembrie 2010 i-a fost comunicată Decizia nr. 153289 din 17 august, emisă ca urmare a intrării în vigoare a Legii nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor şi a HG nr. 737/2010 privind metodologia de recalculare a categoriilor de pensii de serviciu prevăzute la art. 1 lit. c) - h) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor.
S-a mai precizat că potrivit Deciziei mai sus menţionate, ca urmare a aplicării dispoziţiilor Legii nr. 119/2010 şi ale HG nr. 737/2010 îi revine o pensie în cuantum de 1.229 RON, din care i se reţin 13 RON CASS şi 35 RON impozit, rămânându-i 1.181 RON.
Pârâtul Guvernul României a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia inadmisibilităţii acţiunii pentru neîndeplinirea procedurii prealabile şi, pe fond, a solicitat respingerea acţiunii formulată de reclamanta D.M.
În ce priveşte excepţia inadmisibilităţii, pârâtul a arătat că reclamanta trebuia să se adreseze în prealabil, în termenele şi condiţiile prevăzute de art. 7 din Legea nr. 554/2004, autorităţii care a emis actul. Numai după parcurgerea acestei etape, care este o condiţie de admisibilitate a acţiunii în contencios administrativ, reclamanta se putea adresa instanţei.
Curtea a pus în discuţie la termenul din 09 noiembrie 2010 excepţia inadmisibilităţii cererii de suspendare a Legii nr. 119/2010.
Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale a formulat cerere de intervenţie în interesul pârâtului, cerere încuviinţată în principiu în şedinţă publică de instanţă.
Prin Sentinţa nr. 4562 din 16 noiembrie 2010 Curtea de Apel Bucureşti a respins acţiunea formulată de reclamanta D.M. şi a admis cererea de intervenţie accesorie în interesul pârâtului, formulată de Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale.
Pentru a hotărî astfel, Curtea a reţinut următoarele:
Din interpretarea sistematică a dispoziţiilor art. 14, 15 şi art. 7 din Legea nr. 554/2004 s-a reţinut că suspendarea executării actului administrativ nu poate fi dispusă în situaţia în care reclamantul nu face dovada îndeplinirii condiţiei de admisibilitate a recursului administrativ prealabil.
Astfel, suspendarea executării actului administrativ se poate dispune, conform art. 14 din Legea nr. 554/2004, în anumite condiţii, când persoana vătămată cere instanţei acest lucru „după sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare”.
Chiar dacă, potrivit art. 15, cererea de suspendare poate fi formulată şi odată cu sesizarea instanţei cu cererea de anulare a actului, cerinţa îndeplinirii condiţiei recursului administrativ prealabil rezultă implicit (sesizarea instanţei cu cererea de anulare a actului este obligatoriu a fi precedată de cererea de revocare a acestuia, în condiţiile art. 7 din Legea contenciosului administrativ).
Reclamanta nu a administrat probe din care să rezulte că anterior sesizării instanţei s-a adresat Guvernului cu cererea de revocare a actului administrativ a cărui suspendare o solicită.
Pe de altă parte, Curtea a constatat că cererea de suspendare a executării legii nu este admisibilă, actele normative nefiind supuse dispoziţiilor art. 14 - 15 din Legea nr. 554/2004, referitoare la suspendarea executării actelor administrative unilaterale.
Împotriva sentinţei pronunţate de instanţa de fond a declarat recurs D.M., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea recursului, reclamanta a arătat, în esenţă, că soluţia pronunţată este greşită, câtă vreme art. 7 alin. (5) din Legea nr. 554/2004 prevede situaţia în care persoanele vătămate prin dispoziţii ale ordonanţelor pot introduce acţiuni fără a avea obligaţia de a formula plângere prealabilă.
Recursul este nefondat.
Soluţia primei instanţe de a respinge ca inadmisibilă cererea de suspendare a prevederilor Legii nr. 119/2010, este corectă.
Legea nr. 554/2004 reglementează materia contenciosului administrativ, stabilind condiţiile în care orice persoană poate contesta în justiţie fie acte administrative emise de autorităţile publice, fie refuzul nejustificat al acestor autorităţi de soluţionare a cererilor şi de recunoaştere a drepturilor pretinse, invocând vătămarea în drepturi prevăzute de lege ori în interese legitime (protejate de lege).
Este de esenţa contenciosului administrativ că sunt supuse cenzurii instanţelor de judecată, potrivit Legii nr. 554/2004, doar actele administrative tipice sau atipice, adică exclusiv actele infralegislative, astfel cum sunt definite în art. 2 din actul normativ amintit, iar nu dispoziţii cuprinse în legi.
Prin urmare, judecătorul de contencios administrativ nu poate nici să dispună suspendarea pe cale judiciară, în baza prevederilor art. 14 şi/sau art. 15 din Legea nr. 554/2004, a prevederilor unei legi, cum este cazul actului normativ la care se referă în acţiune reclamanta - Legea nr. 119/2010.
Evident, prevederile art. 7 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, invocate de reclamantă în recurs, nu sunt aplicabile pentru că acestea se referă, printre altele, la cererile persoanelor vătămate prin ordonanţe sau dispoziţii din ordonanţe, or, în cauză, reclamanta nu a invocat prin acţiune că ar fi fost vătămată printr-un astfel de act normativ, ci prin dispoziţiile unei legi.
În ceea ce priveşte suspendarea prevederilor HG nr. 737/2010, această hotărâre este un act infralegislativ normativ supus controlului instanţelor de judecată în baza Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, însă reclamanta nu a respectat exigenţele legale ale art. 14 alin. (1) din actul normativ precitat, astfel că în mod corect prima instanţă a respins acest capăt de cerere ca inadmisibil.
În art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 sunt fixate condiţiile în care judecătorul cauzei poate dispune suspendarea executării actului administrativ contestat, textul legal amintit enumerând trei condiţii cumulative: a) condiţia declanşării procedurii administrative prealabile, b) condiţia cazului bine justificat şi c) condiţia prevenirii unei pagube iminente.
În speţă, reclamanta a solicitat suspendarea HG nr. 737/2010 direct la instanţa de judecată fără să adreseze Guvernului reclamaţie administrativă prin care să solicite retractarea sau reformarea actului normativ atacat, astfel că cererea sa este inadmisibilă.
Nici în legătură cu acest capăt de cerere nu sunt incidente prevederile art. 7 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, pentru că în discuţie nu este o ordonanţă de guvern, ci o hotărâre a acestuia, textul legal invocat de reclamantă referindu-se exclusiv la actele administrative ce conţin norme cu putere de lege (ordonanţele), iar nu la orice acte administrative normative.
Faţă de cele ce preced, Înalta Curte constatând că recursul este nefondat, îl va respinge ca atare, potrivit art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de D.M. împotriva Sentinţei nr. 4562 din 16 noiembrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 8 februarie 2011.
Procesat de GGC - GV
| ← ICCJ. Decizia nr. 689/2011. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 699/2011. Contencios. Anulare act... → |
|---|
