ICCJ. Decizia nr. 679/2011. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 679/2011
Dosar nr.92/54/2010
Şedinţa publică din 4 februarie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Prima instanţă
a) Cererea de chemare în judecată
Prin acţiunea depusă la data de 14 decembrie 2009, reclamanţii P.S. prin procurator P.A. şi P.M.I. au chemat în judecată pârâţii Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor - Direcţia pentru coordonarea aplicării Legii nr. 10/2001 şi Ministerul Economiei şi Finanţelor - Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, solicitând ca prin sentinţa ce se va pronunţa să fie obligaţi pârâţii să emită şi să comunice Decizia privind Titlul de despăgubire pentru imobilul notificat sub nr. 129/N/2001, 281/N/2001 şi 51/N/2001 situat în Caracal, str. M., în termen de 90 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii, cu plata daunelor cominatorii de 1.000 RON/zi întârziere, până la emiterea deciziei.
În motivare au arătat:
- că Dispoziţia nr. 4547 din 01 decembrie 2005 emisă de Primarul municipiului Craiova a rămas definitivă, fiind predată Secretariatului Comisiei Centrale, în termen de 30 zile, împreună cu documentaţia ce a stat la baza emiterii acesteia.
- că dosarul a fost înregistrat la Comisia Centrală sub nr. 9025/CC şi nu a fost soluţionat până la această dată.
Susţin că nesoluţionarea dosarului după trecerea unei perioade de peste 4 ani de la emiterea dispoziţiei privind acordarea despăgubirilor este nejustificată şi că autorităţile administrative nu au luat măsuri eficiente de soluţionare a dosarului de despăgubiri, într-un termen rezonabil, culpa acestora neputând să conducă la împiedicarea realizării dreptului la despăgubiri.
b) Întâmpinările formulate în cauză
Pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor a depus întâmpinare, invocând excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor. A susţinut că în cursul procedurii administrative privind acordarea despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, nu Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor a fost învestită cu emiterea deciziei conţinând titlul de despăgubire, ci Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Referitor la cererea reclamatei privind obligarea Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor la plata daunelor cominatorii de 1.000 RON/zi de întârziere, arată că în cauza de faţă nu poate fi vorba de refuzul Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor de a emite Decizia reprezentând titlul de despăgubire, întrucât aceasta nu are atribuţii privind emiterea titlurilor de despăgubire.
A solicitat admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor şi să respingă cererea de chemare în judecată.
Pentru termenul de judecată din data de 08 februarie 2010, pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a depus întâmpinare. A solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată, arătând că dosarul privind acordarea de măsuri reparatorii în favoarea reclamantei a fost analizat în privinţa legalităţii cererii de restituire în natură a imobilului notificat de reclamanţi.
Apreciază că nu poate fi reţinut termenul de 90 de zile indicat de reclamantă prin cererea introductivă, deoarece legiuitorul nu a prevăzut un termen de soluţionare a dosarelor ce fac obiectul procedurii administrative prevăzute de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, stabilind că ordinea de soluţionare a dosarelor va fi decisă de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
c) Soluţia şi considerentele primei instanţe
Prin Sentinţa nr. 110 din 8 martie 2010, Curtea de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a respins cererea de sesizare privind excepţia de nelegalitate; a respins acţiunea faţă de pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor; a admis în parte acţiunea formulată de reclamanţii P.S. prin procurator P.A. şi P.M.I. în contradictoriu cu pârâţii Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor - Direcţia pentru coordonarea aplicării Legii nr. 10/2001 şi Ministerul Economiei şi Finanţelor - Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor .
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut că, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor invocată prin întâmpinare, este întemeiată, potrivit dispoziţiilor art. 13 alin. (1) din Titlul VII al Legii 247/2005, obligaţia legală de emitere a deciziei reprezentând titlu de despăgubiri şi cea anterioară, privind întocmirea raportului de evaluare, revin Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Referitor la excepţia de nelegalitate a Dispoziţiei nr. 3216/2006 s-a apreciat că este neîntemeiată.
S-a considerat că actul a cărui nelegalitate s-a invocat are caracter civil, deoarece autorităţile publice, în cadrul procedurilor de restituire, au calitatea de unitate deţinătoare a bunului a cărui restituire este solicitată, şi nu acţionează în regim de putere publică potrivit art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004, raporturile juridice cu persoana îndreptăţită sau cu terţii având caracter civil, nefiind supus controlului judecătoresc pe calea contenciosului administrativ.
Pe fondul cauzei s-a reţinut că reclamanţii au început procedura de recuperare a bunului sau a contravalorii acestuia prin formularea unor notificări în anul 2001 (131/N/2001 şi 279/N/2001), autoritatea locală cu competenţă în materie emiţând Dispoziţia în data de 01 decembrie 2005, dosarul fiind transmis către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor şi înregistrat sub nr. 9025/CC.
Ca urmare s-a apreciat că durata excesivă a procedurilor administrative este de natură a încălca în mod evident principiul procesului rezonabil.
Referitor la cererea de daune cominatorii, Curtea de Apel a reţinut că nu este întemeiată, executarea unei hotărâri pronunţate în contencios administrativ, fiind supusă regimului prevăzut de art. 24 din Legea nr. 554/2004, astfel încât aplicarea unor daune cominatorii ar echivala cu o dublă sancţiune.
2. Instanţa de recurs
Împotriva acestei sentinţe s-a declarat recurs de către pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor
a) Motivele de recurs
A fost invocat faptul că în cadrul procedurii administrative reglementată prin Titlul VII din Legea nr. 247/2007 sunt parcurse mai multe etape:
- etapa transmiterii şi a înregistrării dosarelor;
- etapa analizării dosarelor de către Secretariatul Comisiei sub aspectul posibilităţii restituirii în natură a imobilului ce face obiectul notificării;
- etapa evaluării şi, după parcurgerea acestora, emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubiri şi valorificarea acestui titlu.
În cauza dedusă judecăţii a fost parcursă etapa transmiterii şi înregistrării dosarului, iar în etapa analizării legalităţii respingerii cererii în natură a imobilului - teren şi construcţie situat în Caracal str. M. (fost U.) s-a constatat că lipsesc actele din care să reiasă suprafaţa terenului şi descrierea imobilului.
La etapa evaluării se poate ajunge numai dacă este completat dosarul cu aceste înscrisuri.
S-a mai precizat că prin admiterea acţiunii se nesocoteşte principiul egalităţii, întrucât se ajunge la un tratament diferit al unor situaţii identice şi că prin Decizia nr. 2815/2008 a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor s-a respectat tocmai egalitatea de tratament.
b) Analiza motivelor de recurs
Situaţia de fapt
Prin Dispoziţia nr. 4547 din 1 decembrie 2005, Primarul Municipiului Caracal a propus acordarea de măsuri reparatorii sub formă de despăgubire pentru imobilul situat în Caracal, str. M. (fostă U.).
Dosarul a fost transmis şi înregistrat la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Acordarea Despăgubirilor sub nr. 9025/CC.
Legislaţia aplicabilă
Constituţia României art. 11 alin. (1): „Statul român se obligă să îndeplinească întocmai şi cu bună-credinţă obligaţiile ce-i revin din tratatele la care este parte”
Constituţia României art. 11 alin. (2): „Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern”.
Constituţia României art. 20 alin. (2): „Dacă există neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, şi legile interne, au prioritate reglementările internaţionale, cu excepţia cazului în care Constituţia sau legile interne conţin dispoziţii mai favorabile”.
Legea nr. 247/2005, Titlul VII:
Art. 16. alin. (1): „Deciziile/dispoziţiile emise de entităţile învestite cu soluţionarea notificărilor, a cererilor de retrocedare sau, după caz, ordinele conducătorilor administraţiei publice centrale învestite cu soluţionarea notificărilor şi în care s-au consemnat sume care urmează a se acorda ca despăgubire, însoţite, după caz, de situaţia juridică actuală a imobilului obiect al restituirii şi întreaga documentaţie aferentă acestora, inclusiv orice înscrisuri care descriu imobilele construcţii demolate depuse de persoana îndreptăţită şi/sau regăsite în arhivele proprii, se predau pe bază de proces-verbal de predare-primire Secretariatului Comisiei Centrale, pe judeţe, conform eşalonării stabilite de aceasta, dar nu mai târziu de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi”.
Art. 16. alin. (6): „După primirea dosarului, evaluatorul sau societatea de evaluatori desemnată va efectua procedura de specialitate, şi va întocmi raportul de evaluare pe care îl va transmite Comisiei Centrale. Acest raport va conţine cuantumul despăgubirilor în limita cărora vor fi acordate titlurile de despăgubire”.
Art. 16. alin. (7): „În baza raportului de evaluare Comisia Centrală va proceda fie la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire, fie la trimiterea dosarului spre reevaluare”.
Analiza legislaţiei relevante în cauză demonstrează că prin Legea nr. 247/2005 nu s-a instituit un termen pentru soluţionarea dosarelor.
Referitor la lipsa unui termen de soluţionare a cererilor din legislaţia naţională aplicabilă, arătăm că potrivit art. 11 alin. (2) din Constituţia României tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern, iar dispoziţiile alin. (2) din art. 20 al Constituţiei României obligă la aplicarea prioritară a reglementărilor internaţionale privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte.
România a ratificat Convenţia Europeană a Drepturilor Omului prin Legea nr. 30/1994, astfel că instanţa în faţa căreia se invocă existenţa unei neconcordanţe între legislaţia naţională şi dispoziţiile Convenţiei va aplica cu prioritate prevederile convenţiei.
În baza aceluiaşi temei constituţional, jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului este direct aplicabilă în sistemul român de drept.
În cauza de faţă, judecătorul naţional a stabilit concret că omisiunea legiuitorului de a prevedea un termen rezonabil de soluţionare a procedurii se constituie în încălcarea art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, privind procesul echitabil.
În jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului s-a statuat în mod constant că prin nefinalizarea procedurilor administrative şi judiciare într-un termen rezonabil se aduce atingere evidentă art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
În raport de data depunerii cererii şi jurisprudenţa Curţii de la Strasbourg se reţine că a avut loc o încălcare a dreptului la un proces echitabil, prin nesoluţionarea într-un termen rezonabil a cererii de acordare a măsurilor reparatorii, astfel că motivul de recurs este nefondat.
În ceea ce priveşte o eventuală încălcare a egalităţii de tratament şi în consecinţă, discriminarea unor diferite categorii de beneficiari ai legii, ca efect al admiterii acţiunii, Înalta Curte arată că potrivit art. 2 alin. (1) din OGnr. 137/2000, prin discriminare se înţelege orice deosebire, excludere, restricţii sau preferinţă pe bază de rasă, naţionalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, apartenenţă la o categorie defavorizată sau orice alt criteriu care are ca efect sau ca scop restrângerea sau înlăturarea recunoaşterii folosinţei sau exercitării în condiţii de egalitate a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege în domeniul politic, economic social, cultural sau în orice alt domeniu al vieţii publice.
În acest context, analiza existenţei unei discriminări între anumite categorii de persoane trebuie să pornească de la textul indicat mai sus, de la întrunirea cerinţelor acestui text, urmând a se face şi aplicabilitatea prevederilor din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, precum şi a jurisprudenţei acesteia.
În cauza de faţă, se constată că nu există discriminare între reclamantă şi o altă categorie socială aflată în aceeaşi situaţie de fapt ca şi acesta, întrucât potrivit art. 21 din Constituţia României, orice persoană se poate adresa justiţiei, pentru apărarea drepturilor, libertăţilor şi intereselor sale legitime, nicio lege neputând îngrădi acest drept.
Ori, în aceste condiţii recurenta tinde la introducerea unui fine de primire a acţiunilor ca urmare a faptului că printr-o dispoziţie internă s-a reglementat modul de selectare a dosarelor.
Soluţiile instanţei de judecată au fost pronunţate tocmai pentru a sancţiona pasivitatea şi tergiversarea soluţionării cererilor de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Trebuie precizat că oricare dintre persoanele aflate într-o situaţie identică cu cea a reclamantei a beneficiat de un tratament egal din partea instanţei naţionale, astfel că motivul de recurs este nefondat.
Însă, critica privind nedepunerea tuturor documentelor necesare evaluării apare ca fiind fondată.
La dosarul cauzei nu au fost depuse actele de la Dosarul nr. 9025/CC, astfel încât în această etapă procesuală nu se poate verifica temeinicia susţinerilor recurentei referitoare la acest aspect.
În vederea evaluării imobilului pentru care se acordă despăgubirile este necesar ca la dosarul transmis la Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să fie depuse toate documentele de natură a justifica întinderea despăgubirilor.
În lipsa unor documente, Comisia este în imposibilitate de a transmite dosarul evaluatorului, ceea ce ar face ca obligaţia comisiei să fie imposibil de executat.
Este adevărat că instrumentarea unui dosar complet este atributul Primarului, însă pentru a nu se ajunge la situaţia unei obligaţii imposibil de executat, se impunea ca instanţa de fond să verifice apărările din întâmpinarea formulată de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Conform art. 314 C. proc. civ., Înalta Curte hotărăşte asupra fondului pricinii în toate cazurile în care casează hotărârea atacată, numai în scopul aplicării corecte a legii la împrejurări de fapt ce au fost deplin stabilite.
Cum împrejurările de fapt nu au fost pe deplin stabilite, Înalta Curte va admite recursul declarat, va casa sentinţa atacată şi va trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă, pentru a se depune dovezi privind descrierea imobilului, acte privind întinderea terenului.
c) Soluţia instanţei de recurs
Având în vedere considerentele prezentei decizii, în baza art. 312 C. proc. civ., recursul se va admite, se va casa sentinţa primei instanţe cu trimitere pentru rejudecare la aceeaşi instanţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâţii Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva Sentinţei nr. 110 din 8 martie 2010 a Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza, spre rejudecare, aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 4 februarie 2011.
Procesat de GGC - GV
| ← ICCJ. Decizia nr. 675/2011. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 688/2011. Contencios. Conflict de... → |
|---|
