ICCJ. Decizia nr. 694/2011. Contencios
| Comentarii |
|
Prin acțiunea înregistrată la data de 9 octombrie 2008 pe rolul Tribunalului Cluj, reclamanta SC D.T. & T. SRL Luna de Sus în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Cluj a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se admită acțiunea, și prin urmare să se admită contestația formulată împotriva:
1. raportului de inspecție fiscală generală nr. 210 din 30 aprilie 2008
2. dispoziției privind măsurile stabilite de organele de inspecție fiscală nr. 210 din 30 aprilie 2008;
3. deciziei de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală;
4. procesului-verbal nr. 211 din 30 aprilie 2008.
A mai solicitat reclamanta să se constate nulitatea absolută a raportului de inspecție fiscală generală încheiat la SC D. SRL, la data de 30 aprilie 2008, a Dispoziției privind măsurile stabilite de organele de inspecție fiscală nr. 210 din 30 aprilie 2008, a Deciziei de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală, precum și a Procesului-verbal nr. 11 din 30 aprilie 2008;
în subsidiar a mai solicitat desființarea în parte a Dispoziției privind măsurile stabilite de organele de inspecție fiscală nr. 210 din 30 aprilie 2008, și a Deciziei de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală, și ca o consecință a admiterii contestației anularea în parte a raportului de inspecție fiscală generală încheiat la SC D. SRL, la data de 30 aprilie 2008, precum și a procesului-verbal nr. 211 din 30 aprilie 2008 în sensul reducerii obligației de plată a impozitului, TVA-ului, majorărilor și penalităților stabilite, cu sumele contestate detaliat pe punctele din decizia de impunere.
Ulterior, prin precizarea de acțiune înregistrată la data de 21 noiembrie 2009 reclamanta a înțeles să atace și Decizia nr. 160 din 03 noiembrie 2009 emisă de organul de soluționare a contestațiilor din cadrul D.G.F.P. Cluj.
Mai apoi la data de 24 noiembrie 2009 reclamanta și-a extins acțiunea și împotriva Direcției Generale a Finanțelor Publice Sălaj și a Administrației Financiare pentru Contribuabilii Mijlocii Sălaj.
In motivarea acțiunii, reclamanta a mai susținut că prin raportul de inspecție fiscală generală încheiat la SC D. SRL, la data de 30 aprilie 2008, a fost supusă verificării perioada 01 iulie 2006 - 31 decembrie 2007, cu privire la impozitele și taxele datorate de către societate la bugetul general consolidat al statului, conform Avizului de Inspecție fiscală nr. 69 din 06 februarie 2008.
Prin întâmpinarea formulată, D.G.F.P. a Județului Sălaj în numele A.F.P. Zalău a solicitat respingerea acțiunii ca fiind formulată împotriva unei persoane care nu are calitate procesuală pasivă pe considerentul că reclamanta nu s-a aflat vreodată în administrarea A.F.P. Zalău.
Prin întâmpinarea D.G.F.P. Cluj a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
Prin sentința civilă nr. 510 din 12 februarie 2010, pronunțată de Tribunalul Cluj s-a admis excepția necompetenței materiale și ca o consecință s-a dispus declinarea competenței materiale de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, pe considerentul că valoarea TVA-ului și a impozitului împreună cu accesoriile acestora depășește valoarea de 500.000 lei ceea ce conform art. 10 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 impune competența materială a curților de apel.
Prin sentința nr. 174 din 22 aprilie 2010, Curtea de Apel Cluj a respins acțiunea extinsă și precizată, formulată de reclamanta SC D.T. & T. SRL Luna de Sus Florești în contradictoriu cu pârâții Direcția Generală a Finanțelor Publice Cluj, Direcția Generală a Finanțelor Publice Sălaj, Administrația Finanțelor Publice Zalău și Administrația Financiară pentru Contribuabili Mijlocii.
Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a A.F.P. Zalău, Curtea a reținut ca fondate argumentele de fapt și de drept evocate de D.G.F.P. Sălaj pentru A.F.P. Zalău și a apreciat că aceasta din urmă nu are și nici nu poate avea calitate procesuală pasivă în prezentul litigiu.
S-a reținut că din actele dosarului rezultă că reclamanta nu a fost înregistrată ca și contribuabil în administrarea acestei entități fiscale, la dosar neexistând acte administrative fiscale emise de această autoritate.
Cât privește fondul cauzei, Curtea a reținut că instanța a fost legal învestită cu judecarea pricinii în considerarea următoarelor argumente.
Deși față de reclamantă s-a deschis procedura de insolvență și acțiunea a fost intentată de administratorul statutar al acesteia, prin adresa nr. 913 din 1 aprilie 2010, H & B.I. SRL Cluj-Napoca în calitate de administrator judiciar desemnat de judecătorul sindic în dosarul de insolvență a arătat că își însușește acțiunea în justiție ce face obiectul acestui dosar, demarată de avocatul D.P.G. care a fost împuternicit să facă toate demersurile necesare în vederea obținerii unei soluții favorabile în acest litigiu până la pronunțarea unei soluții irevocabile.
A mai reținut Curtea următoarele:
Prin Decizia nr. 160 din 03 noiembrie 2008 emisă de D.G.F.P. Cluj s-a respins ca netemeinică și nefondată contestația formulată de reclamanta SC D. SRL sub actuala denumire SC D.T. & T. SRL pentru capătul de cerere privind nulitatea absolută a deciziei de impunere nr. 46 din 30 aprilie 2008 privind obligațiile fiscale suplimentare, stabilite pe baza Raportului de inspecție fiscală generală încheiat la data de 30 aprilie 2008 care conține și procesul verbal încheiat la data de 30 aprilie 2008, acte administrative fiscale emise de Administrația Finanțelor Publice pentru Contribuabili Mijlocii, A.F.P. CM Sălaj.
Totodată, prin aceeași decizie s-a respins ca inadmisibilă contestația pentru capătul de cerere privind dispoziția de măsuri nr. 210 din 30 aprilie 2008, întrucât D.G.F.P. Cluj nu are competență materială de soluționare.
De asemenea, s-a respins ca neîntemeiată și nemotivată contestația formulată împotriva Deciziei de impunere nr. 46 din 30 aprilie 2006 pentru suma de 954.869 lei formată din : 95.649 lei impozit pe profit, 7.985 lei majorări de întârziere aferente impozitului pe profit, 772.029 lei taxă pe valoarea adăugată TVA, 76.425 lei majorări de întârziere pentru TVA, 1.879 lei impozit pe dividende și 902 lei majorări de întârziere aferente impozitului pe dividende.
S-a mai dispus admiterea contestației pentru suma de 707 lei cu titlu de majorări de întârziere calculate la TVA și s-a respins ca nefondată contestația cu privire la sursa TVA - punctul 6 din decizia de impunere, prin care reclamanta a susținut că, în sarcina societății s-a stabilit obligația de plată a sumei de 78.661 lei.
Raportat la criticile de nelegalitate privind actele administrativ fiscale respectiv decizia de impunere și raportul de inspecție fiscală pe motivul că se suprapun perioadele controlate, Curtea a reținut că în Raportul de Inspecție fiscală încheiat la data de 10 august 2006 înregistrat sub nr. 3433 din 11 august 2006 a rezultat că perioada supusă controlului a fost 01 noiembrie 2002 -30 iunie 2006.
Astfel din consemnările efectuate de echipa de control în Raportul de Inspecție fiscală din 30 aprilie 2008 a reieșit că la începerea inspecției fiscale organele de control au consultat dosarul fiscal al contribuabilului unde a fost găsit ultimul act de control încheiat la societate din care a rezultat că perioada până la care aceasta a fost verificată expira la data de 30 iunie 2006.
Așa cum rezultă din mențiunile consemnate la Cap. 1 pct. D și H din Raportul de inspecție fiscală generală încheiat la data de 30 aprilie 2008, înregistrat sub nr. 210 din 30 aprilie 2008 perioada supusă verificării este 1 iulie 2006 - 31 decembrie 2007, că ultima verificare pe linie de impozite și taxe a fost efectuată de inspectori în cadrul AIF Sălaj și a cuprins perioada 01 noiembrie 2002 - 05 iunie 2006 și că la ultimul control au fost stabilite obligații suplimentare în sumă de 1.304 lei.
Din cele ce preced Curtea a reținut că perioadele de efectuare a controlului fiscal a reclamantei nu se suprapun.
Cât privește critica conform căreia controlul efectuat și consemnat în Raportul de inspecție fiscală încheiat la data de 10 august 2006 nu a fost finalizat prin decizii de modificare sau nemodificare a bazei de impunere, s-a reținut că în temeiul acestui raport fiscal, organul fiscal a emis Decizia de impunere nr. 75 din 17 august 2006 pentru obligațiile fiscale la care baza de impunere a suferit modificări, act administrativ fiscal care nu a fost contestat de societatea reclamantă după cum afirmă pârâta A.F.P. CM Sălaj.
Cât privește critica conform căreia organul fiscal nu a emis și decizie de modificare a bazei de impunere pentru obligațiile fiscale a căror impunere nu a suferit modificări, s-a reținut că baza legală a emiterii unui astfel de act, respectiv Ordinul nr. 1267/2006 pentru aprobarea formularului Deciziei privind modificarea bazei de impunere a fost publicat ulterior datei emiterii deciziei de imputare.
Raportat la cele ce preced Curtea a concluzionat că inspecția fiscală anterioară, consemnată în raportul de inspecție încheiat la data de 10 august 2006 și finalizat prin emiterea deciziei de impunere nr. 175 din 17 august 200, necontestată de reclamantă, a fost finalizată iar inspecția fiscală demarată la data de 28 februarie 2008 a avut în vedere verificări axate pe perioada 01 iulie 2006 - 31 decembrie 2007, având ca punct de plecare controlul efectuat anterior.
Cât privește fondul cauzei generat de analiza capătului subsidiar din cererea introductivă de instanță unită cu precizarea de acțiune care trimit deja la soluționarea contestației pe cale administrativă prin Decizia nr. 160/2009 care face și poate face obiectul unei acțiuni de contencios fiscal în lumina dispozițiilor art. 218 alin. (2) C. proc. fisc, Curtea a avut în vedere următoarele: soluția organului de soluționare a contestațiilor privind contestarea Dispoziției referitoare la măsurile stabilite de organele de inspecție fiscală nr. 210 din 30 aprilie 2008 este legală și corectă.
In legătură cu impozitul pe profit în sumă de 1.162 lei aferent anului 2006, s-a constatat că această sumă a rezultat din calcularea profitului impozabil în valoare de 7.260 lei ca diferență dintre suma de 229.960 lei cu titlu de pierdere fiscală aferentă anului 2006 și suma de 237.220 lei cu titlu de cheltuieli nedeductibile evidențiate în anexa nr. 2 la Raportul de inspecție fiscală.
Cât privește suma de 114.330 lei cheltuieli de marfă degradată și 18.293 lei cheltuieli de TVA aferent, Curtea a apreciat că organul fiscal a reținut corect că aceste sume sunt nedeductibile fiscal.
Cât privește capătul de cerere privind suma de 18.884 cheltuieli cu amortizarea celor 4 mijloace de transport aferentă anilor 2004-2005 și înregistrată în anul 2006, Curtea a reținut că s-a respins în mod corect și legal.
De asemenea Curtea a constatat că organul fiscal a soluționat corect contestația respingând pretenția reclamantei și calculând astfel corect suma de 29.188 lei cu titlu de valoare rămasă neamortizată nedeductibilă fiscal, în condițiile în care cele 4 mijloace fixe nu au fost înstrăinate în condițiile prevăzute de lege, respectiv prin unități specializate sau la licitație publică organizată conform legii.
Curtea a mai reținut că în cauză prima instanță sesizată a ordonat o expertiză contabilă care și ca probă a rămas valabilă conform art. 160 C. proc. civ. fiind deci câștigată judecății.
Curtea a înlăturat expertiza privind punctele menționate ca obiective, respectiv obiectivul 2B, obiectivul 4, obiectivul 5, obiectivul 6, obiectivul 7, obiectivul 9 obiectivul 10, obiectivul 15 iar pentru restul, respectiv cele de la punctele 1, 2A, 2C, 3, 8, 11-14 le-a păstrat întrucât expertul nu a depistat diferențe față de raportul de inspecție fiscală.
împotriva sentinței pronunțată de Curtea de Apel Cluj a declarat recurs SC D.T. & T. SRL solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței recurate în sensul admiterii în totalitate a cererii de chemare în judecată, iar în subsidiar casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare.
Recurenta critică sentința nr. 174 din 22 aprilie 2010 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, arătând că aceasta este nelegală, întrucât instanța a pronunțat o soluție de respingere a acțiunii, fără a ține cont de anumite concluzii ale raportului de expertiză.
In cuprinsul recursului se arată că "răspunsul oferit de expertul contabil la obiectivele 4, 5, 9, 10, 15 confirmă cele susținute prin acțiunea introductivă.
Concluziile formulate la celelalte obiective au fost determinate de o interpretare a prevederilor legale, dincolo de analiza documentelor contabile expertizate, expertul depășindu-și atribuțiile".
Recursul este nefondat.
înalta Curte apreciază că hotărârea instanței de fond este temeinică și legală, în cuprinsul acesteia prezentându-se detaliat argumentele respingerii acțiunii, argumente care nu sunt combătute în cuprinsul recursului supus analizei prezentului dosar.
în mod corect, prin sentința recurată Curtea a înlăturat expertiza contabilă judiciară efectuată în cauză, privind punctele menționate ca obiective, respectiv obiectivul 2B, obiectivul 4, obiectivul 5, obiectivul 6, obiectivul 7, obiectivul 9 obiectivul 10, obiectivul 15 și le-a menținut pe cele de la punctele 1, 2A, 2C, 3, 8, 11-14 din cuprinsul aceluiași raport.
Susținerile recurentei din prezenta cauză în sensul că "modul de apreciere al probelor de către instanța de fond încalcă în mod absolut dreptul de acces la justiție, garantat de art. 21 din Constituție precum și de art. 6 al Convenției Europene a Drepturilor Omului" nu pot fi reținute.
In sistemul Convenției Europene, dreptul la un proces echitabil este dreptul unei persoane de a fi judecată în mod echitabil, de către un tribunal independent și imparțial, în mod public și într-un termen rezonabil, cu privire la drepturile și obligațiile sale civile. In esență, garanțiile unui proces echitabil se referă la egalitatea armelor, respectarea contradictorialității, în special în administrarea probelor și motivarea deciziilor.
In ceea ce privește regimul probelor, instanța europeană a statuat faptul că admisibilitatea, administrarea și pertinența probelor sunt aspecte lăsate la latitudinea jurisdicțiilor naționale, dreptul la un proces echitabil semnificând respectarea, cu ocazia administrării probelor, a garanțiilor sus-menționate.
înlăturarea unor obiective din expertiza contabilă judiciară efectuată în cauză și păstrarea altora dintre acestea nu constituie o încălcarea a dreptului la un proces echitabil.
După cum se poate observa, recurenta apreciază pertinente doar concluziile expertului care îi sunt favorabile, restul concluziilor acestuia fiind apreciate ca un rezultat al depășirii atribuțiilor sale, fără a-și motiva în vreun fel poziția.
In principiu, raportul de expertiză nu are valoarea unui mijloc absolut de probă, dar nici nu trebuie omis când constatările expertizei nu sunt combătute prin nici o altă probă, iar concluziile sale finale și temeiurile pe care au fost fondate fac convingerea că exprimă un punct de vedere corect.
Față de cele reținute de instanța de fond și față de cele expuse de organul de control și de cel de soluționare a contestației formulată de reclamanta-recurentă, în lipsa unor argumente pertinente ale acesteia care să dovedească contrariul și să permită o soluție de admitere a acțiunii, recursul a fost respins.
| ← ICCJ. Decizia nr. 491/2011. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 494/2011. Contencios → |
|---|
