ICCJ. Decizia nr. 450/2011. Contencios

Decizii ICCJ 2011 (Contencios administrativ)

Prin acțiunea formulată la data de 30 noiembrie 2009 pe rolul Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, sub nr. 3160/54/2009, reclamantul D.B., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală și Autoritatea Națională a Vămilor, a solicitat instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea Ordinului nr. 1112 din 22 mai 2009 și a preavizului nr. 23317 din 14 aprilie 2009 emise de Agenția Națională de Administrare Fiscală precum și anularea Ordinului nr. 1326 din 23 mai 2009 emis de Autoritatea Națională a Vămilor și reintegrarea în funcția avută anterior cu obligarea la plata drepturilor salariale cuvenite, de la data emiterii actelor și până la reintegrarea sa efectivă.

In motivarea acțiunii reclamantul a arătat că a deținut funcția publică de conducere, de director executiv la Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Craiova și a fost eliberat din această funcție prin Ordinul nr. 1112/2009, iar ulterior, prin Ordinul nr. 1326/2009 a fost numit în funcția publică de șef birou la Biroul de resurse umane organizare și perfecționare din cadrul direcției.

Cu privire la actele a căror anulare o solicită, a susținut că la baza emiterii acestora, a stat O.U.G. nr. 37/2009 care a fost declarată neconstitu?ională prin Decizia nr. 1257 din 07 octombrie 2009 a Curții Constituționale, publicată în M.Of. nr. 758 din 06 noiembrie 2009.

A arătat că actele administrative au fost emise cu nerespectarea dispozițiilor art. 99 și art. 100 din Legea nr. 188/1999, nefiind îndeplinite condițiile reglementate de lege privitoare la eliberarea din funcția publică și că nu sunt motivate în fapt, făcând imposibilă exercitarea controlului judecătoresc iar în drept sunt indicate texte generice.

A mai susținut că nu au fost respectate dispozițiile legale referitoare la reciprocitatea eliberării din funcție și nici nu a existat o reorganizare efectivă, schimbându-se doar denumirea noii funcții, fără modificarea atribuțiilor funcției.

La data de 11 ianuarie 2010 pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei de interes a reclamantului în a solicita anularea ordinelor, având în vedere adresa înregistrată la A.N.V. sub nr. 26203 din 11 mai 2009, prin care reclamantul și-a exprimat opțiunea și a solicitat să fie numit în funcția publică de conducere de Șef Birou Resurse Umane, Organizare și Perfecționare din aparatul propriu al D.R.A.O.V. Craiova, fapt realizat prin Ordinul nr. 1326/2009.

S-a invocat, de asemenea, inadmisibilitatea capătului de cerere privind anularea preavizului nr. 23317 din 24 aprilie 2009, considerându-se că acesta nu reprezintă un act administrativ în înțelesul legii contenciosului administrativ, ci un preaviz prin care conducerea A.N.A.F. a adus la cunoștință reclamantului, că funcția publică deținută va fi desființată potrivit O.U.G. nr. 37/2009, în acest sens fiindu-i acordat preaviz de 30 de zile calendaristice potrivit art. 99 alin. (3) din Legii nr. 188/1999, începând cu dat de 23 aprilie 2009, urmând a avea posibilitatea să opteze pentru posturile vacante de conducere/ execuție.

Pe fondul cauzei a solicitat respingerea acțiunii reclamantului ca neîntemeiată.

La data de 14 ianuarie 2010 și Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Craiova, în numele și pentru pârâta Autoritatea Națională a Vămilor a depus întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei procedurii prealabile raportat la prevederile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și prevederile art. 109 alin. (2) C. proc. civ. și excepția tardivității acțiunii având în vedere faptul că Ordinul nr. 1112 din 22 mai 2009, emis de Agenția Națională de Administrare Fiscală, a cărui anulare se solicită, i-a fost comunicat reclamantului la data de 26 mai 2009, așa cum rezultă din mențiunea existentă pe actul respectiv.

In ceea ce privește capătul de cerere prin care se solicită anularea preavizului nr. 23317 din 14 aprilie 2009, emis de Agenția Națională de Administrare Fiscală, a solicitat respingerea ca inadmisibilă a acestuia, raportat la dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004.

în ceea ce privește capătul de cerere prin care se solicită anularea Ordinului nr. 1326 din 23 mai 2009, pârâta a invocat excepția lipsei procedurii prealabile cu solicitarea respingerii ca inadmisibil a acestui capăt de cerere, excepția tardivității, nefiind respectat termenul de contestare de 30 de zile de la data comunicării actului și excepția lipsei de interes întrucât reclamantul nu dovedește dacă și în ce măsură acest ordin provoacă vătămarea intereselor sau drepturilor sale recunoscute de lege, având în vedere faptul că, așa cum rezultă din cererea înregistrată la Autoritatea Națională a Vămilor București sub nr. 26203 din 11 mai 2009, chiar acesta a solicitat numirea în funcția publică de conducere deținută în prezent.

Pe fondul cauzei, a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

La termenul de judecată din 15 ianuarie 2010, reclamantul D.B., prin apărătorul ales a depus la dosar dovada îndeplinirii procedurii prealabile cu privire la actele administrative contestate.

Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 78 din 12 februarie 2010 a admis acțiunea formulată de reclamantul D.B. în contradictoriu cu pârâții Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală și Autoritatea Națională a Vămilor și a anulat Ordinul nr. 1112 din 22 mai 2009 și preavizul nr. 23317 din 24 aprilie 2009 emise de A.N.A.F. precum și Ordinul nr. 1326 din 23 mai 2009 emis de A.N.V.

A dispus reintegrarea reclamantului în funcția deținută anterior cu obligarea la despăgubiri, constând în diferența dintre drepturile bănești cuvenite în funcția de director executiv al Direcției Regionale pentru Accize și Operațiuni Vamale Craiova, deținută anterior și drepturile bănești efectiv percepute de reclamant în funcția de șef birou în cadrul D.R.A.O.V. Craiova.

A obligat pârâții la 1190 lei cheltuieli de judecată către reclamant.

Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut următoarele considerente.

I. Cu privire la preavizul nr.23.317/24 aprilie 2009 emis de A.N.A.F. s-a constatat că deși acesta nu constituie un act administrativ, în sensul strict al dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, deoarece prin el însuși nu se naște, modifică sau stinge un raport juridic, acesta se circumscrie însă noțiunii de operațiune administrativă prealabilă emiterii actului administrativ supus controlului judecătoresc, deoarece conține elemente ale voinței juridice și contribuie la producerea efectelor juridice a actului administrativ respectiv.

Prin urmare, în temeiul art. 18 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 acesta poate fi supus controlului judecătoresc odată cu actul administrativ la a cărui adoptare a condus, așa cum este și situația din prezenta speță.

II. Relativ la excepția lipsei de interes a acțiunii promovate, instanța de fond a reținut că din perspectiva preavizului mai sus analizat, acțiunea formulată de reclamant, referitoare la toate capetele de cerere sau numai la Ordinul nr. 1326 din 23 mai 2009 al vicepreședintelui A.N.A.F., nu poate fi privită ca lipsită de interes, deoarece opțiunea reclamantului pentru funcția publică de conducere de șef birou la Biroul Resurse Umane, Organizare și Perfecționare din cadrul Direcției Regionale pentru Accize și Operațiuni Vamale Craiova nu a fost acauzală ci a fost determinată în mod direct de comunicarea preavizului prin care acestuia i se aducea la cunoștință faptul că urmează să fie eliberat din funcția de director executiv pe care acesta o ocupa.

Pe de altă parte, din analiza actelor contestate în prezenta cauză rezultă că, în esență, la baza adoptării acestora se află exclusiv reorganizarea statuată prin actul normativ cu putere de lege, respectiv art. III alin. (1) și alin. (11) din O.U.G. nr. 37/2009.

Autoritatea angajatoare, luând act de reorganizare a aplicat în realitate reclamantului dispozițiile art. 99 alin. (1) lit. b) și alin. (3) din Legea nr. 188/1999 R, comunicând preavizul și solicitând acceptul acestuia cu privire la încadrarea într-o altă funcția publică vacantă.

III. Referitor la excepția neîndeplinirii procedurii prealabile și a tardivității acțiunii prima instanță a constatat că Decizia Curții Constituționale nr. 1257 din 7 octombrie 2009 a fost publicată în M.Of. nr. 758 din 6 noiembrie 2009, anterior promovării acțiunii în prezenta cauză la data de 30 noiembrie 2009.

In consecință, relativ la excepțiile neîndeplinirii procedurii prealabile sau a tardivității acțiunii, invocate în cauză s-a reținut că potrivit art. 9 alin. (1) și (4) din Legea nr. 554/2004, persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim prin ordonanțe sau dispoziții din ordonanțe poate introduce acțiune la instanța de contencios administrativ, însoțită de excepția de neconstituționalitate.

In situația în care decizia de declarare a neconstituționalității este urmarea unei excepții ridicate în altă cauză, acțiunea poate fi introdusă direct la instanța de contencios administrativ competentă, în limitele unui termen de decădere de un an, calculat de la data publicării deciziei Curții Constituționale în Monitorul Oficial al României, Partea I.

In concordanță cu aceste dispozițiile legale, a reținut instanța, dispozițiile art. 7 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, arată că prin derogare de la dispozițiile legale cuprinse anterior în același articol, plângerea prealabilă nu este obligatorie în cazul acțiunilor care privesc cererile persoanelor vătămate prin ordonanțe sau dispoziții din ordonanțe, așa cum este cazul în speța dedusă judecății.

Astfel, instanța de fond a apreciat că aceste dispoziții legale sunt pe deplin incidente în speță, și că reclamantul nu era ținut să îndeplinească procedura prealabilă împotriva actelor administrative contestate în prezenta cauză și în mod evident în raport cu data publicării deciziei Curții Constituționale în Monitorul Oficial și data promovării prezentei acțiuni, aceasta nu poate fi reținută ca fiind tardivă.

IV. Relativ la fondul cauzei, s-a reținut că dispozițiile actului normativ în aplicarea căruia actele contestate au fost emise, au fost declarate neconstituționale.

Astfel, prin Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009 Curtea Constituțională a constatat că Legea pentru aprobarea O.U.G. nr. 37/2009 este neconstituțională, deoarece O.U.G. nr. 37/2009 afectează regimul instituțiilor fundamentale ale statului în sensul art. 115 alin. (6) din Constituție, instituții dintre care fac parte și serviciile publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe ale administrației publice centrale din unitățile administrativ teritoriale potrivit art. 123 alin. (2) din Constituție.

Potrivit dispozițiilor art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, decizia prin care se constată neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau ordonanță în vigoare este definitivă și obligatorie.

Efectele deciziei Curții Constituționale se răsfrâng, pe de o parte, direct și nemijlocit chiar în cauza în care a fost invocată excepția de neconstituționalitate, iar pe de altă parte, prin intermediul mecanismelor juridice prevăzute de art. 147 alin. (1) și (4) din Constituție și art. 31 alin. (1) și (3) din Legea nr. 47/1992, și în alte cauze.

în conformitate cu prevederile art. 147 alin. (4) din Constituție deciziile sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor ceea ce presupune că, după publicarea în Monitorul Oficial, acestea nu au efect asupra unor cauze definitiv soluționate, intrate sub autoritatea lucrului judecat, ci numai în cauzele aflate în curs de soluționare sau care se vor soluționa în viitor.

Față de cele prezentate, Curtea a constatat nelegalitatea Ordinului nr. 1112 din 22 mai 2009 și preavizului nr. 23317 din 24 aprilie 2009 emise de președintele Agenției Naționale de Administrare Fiscală precum și a Ordinului nr. 1326 din 23 mai 2009 emis de vicepreședintele A.N.A.F. ce conduce Autoritatea Națională a Vămilor, acestea fiind emise exclusiv în aplicarea unor dispoziții legale declarate neconstituționale și fără legătură cu activitatea concretă a funcționarului public a cărui eliberare din funcție și numire pe o altă funcție s-a dispus prin ele.

împotriva acestei hotărâri au declarat recurs pârâtele Agenția Națională de Administrare Fiscală și Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Craiova în numele și pentru Autoritatea Națională a Vămilor, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Recurentele au invocat prevederile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. și au susținut, în esență, următoarele:

- prima instanță nu s-a pronunțat asupra celor trei excepții invocate.

în ceea ce privește excepția neîndeplinirii procedurii prealabile, în mod eronat instanța a reținut că plângerea prealabilă nu este obligatorie, având în vedere că prin excepțiile reglementate de art. 7 alin. (5) din Legea nr. 554/2004 nu este prevăzută și cea incidență în cazul de față.

De asemenea, având în vedere că Ordinul nr. 1112 din 22 mai 2009 emis de A.N.A.F. și contestat prin acțiune a fost comunicat reclamantului la data de 25 mai 2009, plângerea formulată la data de 30 noiembrie 2009 se apreciază ca fiind tardivă.

Relativ la excepția lipsei de interes, recurentele au susținut că, având în vedere că intimatul-reclamant și-a exprimat opțiunea și a solicitat să fie numit în funcția publică de conducere de Șef birou Resurse Umane, Organizare și Perfecționare - D.R.A.O.V. Craiova, această excepție este întemeiată iar acțiunea trebuia respinsă în consecință.

Pe fondul cauzei au susținut că hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a legii.

In ceea ce privește anularea preavizului nr. 23317 din 24 aprilie 2009 emis de A.N.A.F., în mod greșit instanța de fond a dispus anularea acestuia, având în vedere că preavizul nu constituie un act administrativ în sensul strict al dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004.

Și în ceea ce privește anularea celor două ordine atacate, în opinia recurenților, această soluție este eronată.

In susținerea acestui punct de vedere au invocat dispozițiile art. 147 alin. (4) din Constituția României, potrivit cărora deciziile Curții Constituționale sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor și au arătat că la data reorganizării Direcției Regionale pentru Accize și Operațiuni Vamale Craiova și implicit când s-a dispus eliberarea din funcție a reclamantului, prevederile O.U.G. nr. 37/2009 erau în vigoare și constituționale.

Totodată recurenții au criticat și reintegrarea reclamantului în funcția deținută, susținând că funcția de director executiv a fost desființată.

S-a considerat de asemenea, că și acordarea despăgubirilor bănești acordate de instanță este eronată, având în vedere că intimatul-reclamant nu a precizat cuantumul sumei solicitate deși salariul pe care îl are în funcția de șef birou Resurse Umane este mai mare decât cel pe care îl avea în funcția deținută anterior.

înalta Curte analizând sentința atacată în raport de prevederile legale incidente, față de criticile formulate și sub toate aspectele, conform art. 304¹C. proc. civ., reține că nu pot fi primite criticile recurentei-pârâte întrucât nu sunt întemeiate, față de cele în continuare arătate.

Prin preavizul nr. 23317 din 24 aprilie 2009, A.N.A.F., prin președintele său a comunicat reclamantului, director executiv al Direcției Regionale pentru Accize și Operațiuni Vamale Craiova că, în temeiul prevederilor art. III din O.U.G. nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătățire a activității administrației publice coroborate cu prevederile Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, cu modificările și completările ulterioare, începând cu data de 23 mai 2009 funcția publică de conducere în care acesta era numit se desființează.

Prin același preaviz s-a instituit în sarcina reclamantului obligația să opteze în scris pentru una din funcțiile publice vacante aflate în lista anexă la acesta, până la data de 15 mai 2009, arătându-se că în situația în care nu optează în termenul stabilit pentru una din funcțiile publice corespunzătoare comunicate, la data încetării preavizului va fi eliberat din funcția publică de conducere în care este numit.

Ca urmare a preavizului mai sus precizat reclamantul a comunicat pârâtei opțiunea sa de a-și desfășura activitatea în viitor în funcția de publică de conducere de șef birou la Biroul Resurse Umane, Organizare și Perfecționare din cadrul D.R.A.O.V. Craiova.

Prin Ordinul nr. 1112 din 22 mai 2009 s-a dispus, începând cu data de 23 mai 2009, urmare desființării funcției publice de conducere de director executiv, eliberarea din funcția publică de conducere de director executiv la Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Craiova a reclamantului, conform dispozițiilor art. 99 din Legea nr. 188/1999, republicata (r2), cu modificările și completările ulterioare.

Prin același ordin s-a dispus ca numirea reclamantului pe funcția publică de conducere de șef birou la Biroul Resurse Umane, Organizare și Perfecționare din cadrul Direcției Regionale pentru Accize și Operațiuni Vamale Craiova să se facă prin ordin al Vicepreședintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală care conduce Autoritatea Națională a Vămilor, conform competentelor.

Ca urmare, prin Ordinul nr. 1326 din 23 mai 2009 vicepreședintele A.N.A.F., care conduce Autoritatea Națională a Vămilor a dispus numirea reclamantului pe funcția publică de conducere de șef birou la Biroul Resurse Umane, Organizare și Perfecționare din cadrul Direcției Regionale pentru Accize și Operațiuni Vamale Craiova, începând cu data de 23 mai 2009.

în ceea ce privește excepția lipsei procedurii prealabile și tardivității acțiunii, înalta Curte reține că în mod corect prima instanță a respins aceste excepții.

Potrivit art. 9 alin. (1) și (4) din Legea nr. 554/2004, persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim prin ordonanțe sau dispoziții din ordonanțe, poate introduce acțiunea la instanța de contencios administrativ, însoțită de excepția de neconstituționalitate.

în situația în care decizia de declarare a neconstituționalității este urmarea unei excepții ridicate în altă cauză, acțiunea poate fi introdusă direct la instanța de contencios administrativ în limitele unui termen de decădere de 1 an, calculat de la data publicării deciziei Curții Constituționale în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Decizia Curții Constituționale nr. 1257 din 7 octombrie 2009 a fost publicată în M.OF. nr. 758 din 6 noiembrie 2009, anterior promovării acțiunii în prezenta cauză, la data de 30 noiembrie 2009.

în consecință, relativ la excepțiile neîndeplinirii procedurii prealabile sau a tardivității acțiunii, invocate în cauză se reține că potrivit art. 9 alin. (1) și (4) din Legea nr. 554/2004, persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim prin ordonanțe sau dispoziții din ordonanțe poate introduce acțiune la instanța de contencios administrativ, însoțită de excepția de neconstituționalitate.

în situația în care decizia de declarare a neconstituționalității este urmarea unei excepții ridicate în altă cauză, acțiunea poate fi introdusă direct la instanța de contencios administrativ competentă, în limitele unui termen de decădere de un an, calculat de la data publicării deciziei Curții Constituționale în Monitorul Oficial al României, Partea I.

In concordanță cu aceste dispozițiile legale mai sus citate, dispozițiile art. 7 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, arată că prin derogare de la dispozițiile legale cuprinse anterior în același articol, plângerea prealabilă nu este obligatorie în cazul acțiunilor care privesc cererile persoanelor vătămate prin ordonanțe sau dispoziții din ordonanțe, așa cum este cazul în speța dedusă judecății.

Aceste dispoziții legale sunt pe deplin incidente în speță, astfel că, reclamantul nu era ținut să îndeplinească procedura prealabilă împotriva actelor administrative contestate în prezenta cauză și în mod evident în raport cu data publicării decizie Curții Constituționale în Monitorul Oficial și data promovării prezentei acțiuni, aceasta nu poate fi reținută ca fiind tardivă.

Cu privire la preavizul nr. 23.317 din 24 aprilie 2009 emis de A.N.A.F., în mod corect prima instanță a anulat și acest preaviz, chiar dacă acesta nu constituie un act administrativ, în sensul strict al dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, deoarece prin el însuși nu se naște, modifică sau stinge un raport juridic, deoarece preavizul se circumscrie însă noțiunii de operațiune administrativă prealabilă emiterii actului administrativ supus controlului judecătoresc, conținând elemente ale voinței juridice și contribuind la producerea efectelor juridice a actului administrativ respectiv.

Pe fondul cauzei, potrivit dispozițiilor art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, decizia prin care se constată neconstituționalitate unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau ordonanță în vigoare est definitivă și obligatorie.

Efectele deciziei Curții Constituționale se răsfrâng, pe de o parte, direct și nemijlocit chiar în cauza în care a fost invocată excepția de neconstituționalitate, și pe de altă parte, prin intermediul mecanismelor juridice prevăzute de art. 147 alin. (1) și (4) din Constituție și art. 31 alin. (1) și (3) din Legea nr. 47/1992, și în alte cauze.

Ordinul nr. 1112 din 22 mai 2009 emis de Președintele Agenției Naționale de Administrare Fiscală prin care s-a dispus eliberarea din funcția publică de conducere de director executiv la Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Craiova începând cu data de 23 mai 2009, a fost fundamentat pe prevederile art. III alin. (1) și art. 11 din O.U.G. nr. 37/2009 vizând desființarea acestei funcții publice. Au mai fost indicate în preambulul ordinului și prevederile art. 97 lit. c) coroborat cu art. 99 alin. (1) lit. b), alin. (3) și alin. (5) din Legea nr. 188/1999, privind Statutul funcționarilor publici, republicată.

Din conținutul dispozițiilor art. II alin. (1)-(4) din O.U.G. nr. 37/2009, privind unele măsuri de îmbunătățire a administrației publice, rezultă că au fost desființate posturile deținute de funcționarii publici, respectiv directori executivi și directori executivi adjuncți, fiind create în locurile acestora alte funcții de demnitate publică, respectiv cea de director coordonator și adjuncți ai acestuia, persoane numite în urma câștigării unui concurs anume organizat, prin act administrativ al ordonatorului principal de credite, în subordinea, în coordonarea sau sub autoritatea căruia funcționează serviciul public deconcentrat respectiv și care își exercita funcțiile în baza unui "contract de management" încheiat cu ordonatorul principal de credite, pe o perioadă de maximum 4 ori, contract asimilat "contractului individual de muncă".

Prin Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009, Curtea Constituțională a constatat că prin O.U.G. nr. 37/2009, aprobată prin lege de către Parlament, a fost afectat regimul juridic al serviciilor publice deconcentrate în sensul încălcării prevederilor art. 115 alin. (6) din Constituția României, prin reglementările sale O.U.G. nr. 37/2009 "afectând" statutul juridic al unor funcționari publici de conducere din sfera serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe ale administrației publice centrale din unitățile administrativ teritoriale, stabilit prin Legea nr. 188/1999, republicată, cu modificările și completările ulterioare, adoptate de Parlament în conformitate cu prevederile art. 73 alin. (3) lit. j) din Legea fundamentală, potrivit cărora statutul funcționarilor publici se reglementează prin lege organică.

O.U.G. nr. 37/2009 a fost abrogată prin O.U.G. nr. 105 din 6 octombrie 2009, iar Curtea Constituțională a constatat neconstituționalitatea Legii de aprobare a O.U.G. nr. 37/2009 prin Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009 publicată în M.Of. nr. 758 din 6 noiembrie 2009.

Așadar, după cum corect a reținut și prima instanță, funcția publică de conducere ocupată de reclamant prin concurs, a fost desființată prin efectul unei legi abrogate și ulterior declarată neconstituțională.

Mai mult decât atât, au fost înfrânte dispoziții clare din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, cum ar fi prevederile art. 3 lit. f) din Legea care consacră "principiul stabilității", principiu ce stă la baza exercitării funcției publice și prevederile art. 4 alin. (2) potrivit cărora "exercitarea raporturilor de serviciu se realizează pe perioadă nedeterminată, tocmai pentru a conferi eficiență și viabilitate principiului mobilității".

Trebuie observat, deci, că legiuitorul a instituit, prin norme clare, măsuri de protecție a funcționarului public împotriva oricăror abuzuri ale conducătorilor autorităților și instituțiilor publice, ca de pildă obligativitatea existenței acordului funcționarului public pentru modificarea raportului de serviciu, limitarea la minimum a posibilității angajatorului de a avea inițiativa suspendării din funcția publică, enumerarea, cu caracter limitativ, a situațiilor în care poate interveni încetarea raporturilor de muncă.

In acest sens, Curtea Constituțională prin Decizia nr. 1257 din 6 octombrie 2009 arată clar că "Guvernul a intervenit într-un domeniu pentru care nu avea competența materială, încălcând astfel dispozițiile art. 115 alin. 6) din Constituție".

Iată deci că fundamentarea Ordinului emis și contestat de reclamanta-recurentă pe dispozițiile O.U.G. nr. 37/2009 nu-i conferă caracterul de legalitate. în plus, faptul că nu cuprinde o reală motivare a măsurii dispuse, limitându-se doar la a arăta că funcția avută în vedere se desființează, fără a se indica circumstanțele concrete ale desființării funcției ori caracterul imputabil reclamantului raportat la cele dispuse, constituie încă o dovadă a nelegalității acestuia.

Trebuie precizat totodată că reglementările cuprinse în O.U.G. nr. 37/2009 încalcă și dispozițiile art. 20 din Constituție, prin raportare la prevederile art. 6 pct. 1 din Pactul internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale, care recunoaște și garantează dreptul la muncă.

Nefondate sunt și toate celelalte critici ale recurentelor-pârâte câtă vreme în ceea ce privește opțiunea reclamantului-intimat de a accepta numirea într-o altă funcție publică de execuție, aceasta a fost evident impusă de desființarea poziției anterioare deținute, realizată printr-un act normativ adoptat cu nesocotirea normelor constituționale și într-un atare context acceptul este lipsit de relevanță juridică.

Totodată, în ceea ce privește desființarea funcției deținută de reclamantul-intimat, astfel cum susține recurenta, înalta Curte reamintește că desființarea postului respectiv s-a realizat în baza a două ordonanțe, ambele declarate neconstituționale, astfel că nu se mai poate susține că o astfel de măsură mai este fundamentată legal și generatoare de efecte juridice.

In fine, împrejurarea că ulterior promovării prezentului recurs, recurenta intimată a procedat la reintegrarea reclamantului D.B. nu are relevantă în modul de soluționare a recursului, având în vedere că la data pronunțării sentinței a cărei modificare se solicită, prima instanță a dat o soluție temeinică și legală, în raport cu situația de fapt existentă.

In consecință, față de considerente arătate, înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., a respins recursurile declarate în cauză ca nefondate.

← ICCJ. Decizia nr. 494/2011. Contencios		ICCJ. Decizia nr. 467/2011. Contencios →

ICCJ. Decizia nr. 450/2011. Contencios

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 450/2011. Contencios