ICCJ. Decizia nr. 494/2011. Contencios
| Comentarii |
|
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Alba Iulia, secția contencios administrativ și fiscal, reclamanții M.E. și M.A. au solicitat, în contradictoriu cu pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, să se constate nelegalitatea și netemeinicia Deciziei nr. 6470/FF în ceea ce privește cuantumul sumei pentru care s-a emis titlul de despăgubire contestat; obligarea pârâtei, ca în temeiul art. 19 alin. (3) din Legea nr. 247/2005 să emită o decizie privind titlul de despăgubire în completare pentru suma de 88958 Euro, reprezentând diferența dintre suma cuvenită (91000 Euro ) și suma stabilită inițial prin titlul emis (2042 Euro), precum și la plata cheltuielilor de judecată.
în motivarea acțiunii, reclamanții susțin că prin plângere înțeleg să conteste cuantumul sumei stabilite prin titlul de despăgubire, cu privire la care susțin că are un caracter simbolic.
în motivarea acțiunii, reclamanții au arătat faptul că raportul de evaluare ce a stat la baza stabilirii despăgubirilor a fost stabilit fără a fi respectate bazele evaluării și procedurile de evaluare, fără o identificare a proprietății, fără o analiză a pieței imobiliare la data evaluării și a încadrării zonale și fără a se proceda la o analiză a celei mai bune utilizări pe care o poate primi terenul, iar evaluarea
s-a efectuat în condiții ipotetice, neținându-se cont de standardele, normele și recomandările A.N.E.V.A.R..
Prin întâmpinare, pârâta Comisia Centrală pentru stabilirea Despăgubirilor a solicitat respingerea acțiunii, invocând faptul că reclamanții nu au solicitat înainte de a se adresa instanței revocarea Deciziei nr. 6470/FF, conform dispozițiilor art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Pe fond, a arătat că valoarea despăgubirii a fost stabilită prin raportul de evaluare întocmit de către SC T.C.E. SRL pe baza metodei bazată pe venituri-capitalizarea rentei funciare, metodă utilizată în determinarea valorii pentru această categorie de teren și care se regăsește "Metodele de evaluare a terenului", conform IVS-GN1.
Totodată, a susținut faptul că evaluatorul nu a putut utiliza metoda comparației directe, întrucât pentru utilizarea acestei metode este necesar ca evaluatorul să identifice cu exactitate amplasamentul terenului, reclamanții nefiind în măsură să depună acte și schițe din care să rezulte amplasamentul terenului.
în fine, a arătat că reclamanții aveau posibilitatea să formuleze obiecțiuni împotriva raportul de evaluare, care le-a fost comunicat, acestea și răspunsul evaluatorului urmau a fi comunicate Comisiei centrale, ceea ce nu s-a întâmplat.
Pârâtul Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a formulat o cerere de chemare în garanție a evaluatorului SC T.C.E. SRL, solicitând ca, în cazul în care va cădea în pretenții, acesta să fie obligat la plata sumelor pe care va fi obligat să le plătească reclamanților.
Chemata în garanție a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în garanție. Totodată, a invocat excepția lipsei calității procesuale active a Statului Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, în considerarea faptului că a încheiat contractul de prestări servicii cu Cancelaria Primului Ministru, între ea și Comisia centrală neexistând deci raporturi contractuale, și excepția inadmisibilității cererii, pentru neefectuarea procedurii concilierii, susținând că are calitatea de comerciant și drept urmare pârâta ar fi trebuit să o convoace la conciliere.
2.Hotărârea primei instanțe
Prin sentința nr. 262/F/CA din 9 decembrie 2009, Curtea de Apel Alba Iulia, secția contencios administrativ și fiscal, a admis excepția privind neparcurgerea procedurii prealabile invocată de autoritatea pârâtă și, în consecință, a respins acțiunea formulată de reclamanții M.E. și M.A. împotriva Deciziei nr. 6470/FF din 19 decembrie 2008 emisă de pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Prin aceeași sentință, a respins excepțiile lipsei calității procesuale active a pârâtului Statul Român reprezentat prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor și inadmisibilității cererii de chemare în garanție, ridicate de către chemata în garanție, și cererea de chemare în garanție a S.C. T.C.E. SRL formulată de către pârâtul Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
3.Motivele de fapt și de drept care au format convingerea primei instanțe
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut, în esență, că reclamanții au contestat decizia nr. 6470/FF, fără a face dovada efectuării plângerii prealabile.
Prima instanță a reținut că nu pot fi primite susținerile reclamanților în sensul că, înainte de a se adresa instanței, aceștia ar fi comunicat pârâtei nemulțumirile lor în ceea ce privește valoarea despăgubirilor stabilite de către evaluator prin raportul de evaluare, conform înscrisului denumit Contestație și confirmării transmiterii acestui înscris prin fax la nr. depuse la dosar, întrucât, din analiza acestor înscrisuri, a constatat că numărul de fax nu coincide cu numărul de fax al pârâtei și faptul că el datează din 2 noiembrie 2007 și nicidecum din 2 noiembrie 2008, modificarea cifrei 7 în 8 fiind evidentă, reieșind astfel că reclamanții nu au urmat procedura prealabilă prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Ca urmare a respingerii acțiunii introductive, pe cale de consecință, prima instanță a respins și cererea de chemare în garanție.
în ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale active a Statului Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor invocată de către chemata în garanție SC T.C.E. SRL, prim instanță a reținut că, potrivit art. 13 din Legea nr. 247/2005, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor s-a constituit în subordinea Cancelariei Primului Ministru, astfel încât nu se poate accepta faptul că acesta nu justifică calitatea procesuală în cauză întrucât s-a încheiat contractul de prestări servicii cu Cancelaria Primului Ministru.
Referitor la excepția neefectuării procedurii concilierii, prima instanță a reținut că, în speță, fiind vorba de o cerere incidentală, formulată în cursul unui litigiu pendinte, nu sunt aplicabile dispozițiile art. 7201C. proc. civ., care se referă la obligația reclamantului de a soluționa litigiul prin conciliere directă cu cealaltă parte, înainte de introducerea cererii de chemare în judecată.
3. Recursul declarat în cauză
împotriva acestei sentințe, considerând-o nelegală și netemeinică, au declarat recurs reclamanții, fără să încadreze în drept criticile formulate, solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii și, pe fond, admiterea acțiunii, iar în subsidiar casarea hotărârii și trimiterea cauzei la aceeași instanță, pentru judecarea cauzei pe fond.
în motivarea căii de atac, recurenții-reclamanți au arătat că în cauză au contestat decizia reprezentând titlul de despăgubiri în ceea ce privește cuantumul stabilit, solicitând emiterea unei decizii în completare pentru suma de 88.958 Euro, reprezentând diferența dintre suma cuvenită și suma stabilită inițial.
Astfel, au susținut că în mod greșit prima instanță a admis excepția lipsei procedurii prealabile, întrucât la data de 17 septembrie 2008 a fost contestată valoarea reținută prin raportul de evaluare întocmit în cauză, contestație la care nu a primit răspuns, emițându-se direct decizia de despăgubire, iar după comunicarea acesteia au reiterat contestația împotriva cuantumului sumei reținute în decizie.
în opinia recurenților-reclamanți, atitudinea pârâtei de a emite decizia pentru aceeași sumă, deși a fost contestată, trebuie asimilată unui refuz nejustificat de soluționare a plângerii inițiale al cărui obiect îl reprezintă tocmai evaluarea terenului și implicit cuantumul despăgubirilor acordate, apreciind astfel că în cauză sunt aplicabile prevederile art. 7 alin. (5) din Legea nr. 554/2004.
în susținerea recursului au fost invocate și prevederile art. 6 și art. 12 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului ce garantează accesul liber la justiție și dreptul la un proces efectiv.
Pe fondul cauzei, recurenții-reclamanți au arătat că prin raportul de evaluare întocmit în speță nu au fost evidențiate bazele evaluării și nici metodele de evaluare, s-a realizat o evaluare ipotetică, fără a fi avute în vedere standardele, normele și recomandările A.N.E.V.A.R. și fără convocarea părților, ceea ce a condus la o subevaluare evidentă.
Prin concluziile scrise depuse la dosar recurenții-reclamanți au reiterat criticile din recurs.
4 Apărarea intimatei-pârâte
Prin întâmpinarea formulată în cauză, intimata-pârâtă a solicitat respingerea recursului și menținerea hotărârii primei instanțe ca fiind legală și temeinică, arătând că recurenții au contestat decizia în cauză direct la instanță, contrar susținerilor acestora care nu au fost dovedite, nerespectând astfel prevederile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
II. Considerentele înaltei Curți asupra recursului
Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurentă, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041, înalta Curte constată că recursul nu este fondat.
1. Argumentele corespunzătoare motivelor de recurs invocate
Recurenții-reclamanți au supus controlului de legalitate exercitat de instanța de contencios administrativ Decizia nr. nr. 6470/FF emisă la data 19 decembrie 2008 de intimata-pârâtă Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, prin care s-a emis, în favoarea lor, titlul de plată în sumă de 2042 Euro.
Această decizie este, necontestat, un act administrativ individual.
Potrivit art. 19 din titlul VII din Legea nr. 247/2005 modificată și completată, deciziile adoptate de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor pot fi atacate cu contestație în condițiile Legii nr. 554/2004, modificată și completată.
Legea nr. 554/2004, modificată și completată, impune parcurgerea unei proceduri prealabile, anterioare formulării acțiunii în justiție, conform art. 7 alin. (1), care prevede " înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim, printr-un act administrativ individual, trebuie sa solicite autorității publice emitente sau autorității ierarhic superioare dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia", iar nerespectarea acestei proceduri prealabile este sancționată cu respingerea acțiunii ca inadmisibilă.
în speță, recurenții-reclamanți nu au formulat reclamație administrativă în termen de 30 de zile de la data comunicării deciziei, înscrisul depus la dosar și intitulat "contestație" prin care și-au exprimat nemulțumirea în ceea ce privește evaluarea terenului nu poate fi apreciat ca reprezentând plângere prealabilă, întrucât recurenții nu au adus dovezi cu privire la înregistrarea lui la autoritatea emitentă, confirmarea prezentată neputând fi luată în considerare, astfel cum corect a reținut prima instanță.
Recurenții - reclamanți au formulat aceleași susțineri și la instanța de recurs, arătând că s-au adresat autorității-pârâte în condițiile legii, însă nu au adus vreo dovadă în sensul afirmațiilor.
în plus, contestația împotriva raportului de evaluare vizează o operațiune administrativă anterioară emiterii deciziei, care nu poate fi asimilată plângerii prealabile îndreptate împotriva acesteia și nu exonerează partea de parcurgerea procedurii prealabile conform art. 7 din Legea nr. 554/2004.
2. Soluția pronunțată în recurs
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., înalta Curte a respins recursul ca nefondat, constatând că nu există motive de reformare a sentinței, potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 sau art. 3041C. proc. civ.
| ← ICCJ. Decizia nr. 694/2011. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 450/2011. Contencios → |
|---|
