ICCJ. Decizia nr. 728/2011. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 728/2011
Dosar nr. 8783/2/2009
Şedinţa publică din 8 februarie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, reclamantul B.D.C. a chemat în judecată pe pârâta Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa în cauză să dispună anularea Ordonanţei nr. 760 din 19 septembrie 2007 emisă de pârâtă.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, pârâta a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin Sentinţa nr. 3521 din 11 decembrie 2008, a respins acţiunea reclamantului ca neîntemeiată.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin Decizia nr. 3497 din 23 iunie 2009, a admis recursul declarat de reclamantul B.D.C., a casat sentinţa atacată şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Pentru a pronunţa o asemenea soluţie, instanţa de control judiciar a reţinut, în esenţă, faptul că judecătorul fondului nu a răspuns la mai multe motive de nelegalitate ale actului administrativ contestat în speţă, motive care au fost individualizate în cererea de chemare în judecată la pct. 1 - 24.
În fond după casare, Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin Sentinţa nr. 912 din 19 februarie 2010, a respins acţiunea reclamantului ca neîntemeiată.
În considerentele acestei hotărâri judecătoreşti, prima instanţă a reţinut următoarele:
Prin Ordonanţa nr. 760 din 19 septembrie 2007, pârâta Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare a aplicat o sancţiune contravenţională în sumă de 10.000 RON reclamantului D.C.B., ca urmare a nerespectării de către acesta a dispoziţiilor art. 245 alin. (1) din Legea nr. 297/2004 privind piaţa de capital.
În cuprinsul actului administrativ atacat, autoritatea publică emitentă a constatat:
La data de 24 mai 2007, SC „C.” SA, prin reclamant, în calitate de Preşedinte al Consiliului de Administraţie, a solicitat Tribunalului Braşov „anularea hotărârii nr. 1 a Adunării Generale Extraordinare a Acţionarilor Societăţii de Investiţii Financiare Transilvania SA din 27 aprilie 2007 referitoare la majorarea de capital”, menţionarea hotărârii pronunţate în registrul comerţului şi publicarea acesteia în M. Of.
La aceeaşi dată, societatea comercială anterior arătată a înaintat instanţei aflate în discuţie o cerere de suspendare a executării hotărârii nr. 1 a Adunării Generale Extraordinare a Acţionarilor Societăţii de Investiţii Financiare Transilvania SA din 27 aprilie 2007.
Totodată, pârâta Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare a arătat faptul că informaţia referitoare la chemarea în judecată a fost diseminată în piaţă de către SC „C.” SA, în data de 31 mai 2007 şi de către S.I.F. 3, în data de 1 iunie 2007.
În perioada 25 aprilie 2007 - 15 mai 2007, SC „C.” SA a efectuat 835 de tranzacţii, numai de vânzare, la preţuri între 3,56 RON/acţiune şi 4,39 RON/acţiune, cu 4.460.716 acţiuni, reprezentând 0,81% din capitalul social al S.I.F. 3, valoarea totală a acestor tranzacţii fiind de 18.455.748 RON.
În perioada 22 mai 2007 - 19 iunie 2007, SC „C.” SA a efectuat 229 de tranzacţii, numai de cumpărare, la preţuri între 2,18 RON/acţiune şi 2,4 RON/acţiune, achiziţionând 2.350.000 de acţiuni, reprezentând 0,43% din capitalul social al S.I.F. 3, valoarea totală a acestor tranzacţii fiind de 5.354.438 RON.
Între datele de 24 mai 2007 şi 31 mai 2007 - perioadă în care informaţia referitoare la promovarea acţiunii împotriva S.I.F. Transilvania nu a fost publicată pe site-ul B.V.B. sau Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare -, C. SA a efectuat 71 de tranzacţii de cumpărare pentru 920.300 acţiuni, în valoare de 2.026.660 RON, la preţuri între 2,18 RON/acţiune şi 2,23 RON/acţiune.
Pârâta Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare a concluzionat în sensul că, în perioada 24 mai 2007 - 31 mai 2007, informaţia referitoare la existenţa acţiunii iniţiate de SC „C.” SA la Tribunalului Braşov îndeplineşte condiţiile pentru a fi apreciată ca fiind o informaţie privilegiată, conform art. 244 alin. (1) din Legea nr. 297/2004 privind piaţa de capital, coroborat cu art. 141 alin. (1) şi (2) din Regulamentul Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare nr. 1/2006.
În plus, pârâta a arătat faptul că reclamantul, în calitate de Preşedinte al Consiliului de Administraţie, a semnat pentru SC „C.” SA ordinele de tranzacţionare a acţiunilor S.I.F. Transilvania, în perioada 24 mai 2007 şi 31 mai 2007.
Împotriva ordonanţei de sancţionare contestată, reclamantul a formulat plângere prealabilă la Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare, dovada în acest sens fiind Adresa din 19 octombrie 2007.
Pârâta Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare a emis Decizia nr. 2497 din 03 decembrie 2007 prin care a respins contestaţia administrativă, cu consecinţa menţinerii Ordonanţei Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare nr. 760 din 19 septembrie 2007 ca temeinică şi legală.
Prima instanţă a înlăturat critica reclamantului referitoare la nulitatea actului administrativ contestat pentru nesemnarea sa de către Preşedintele Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare, avându-se în vedere Decizia acestei ultime autorităţi publice nr. 1585 din 3 septembrie 2007, prin care s-a stabilit ca, în perioada 6 septembrie 2007 - 26 septembrie 2007, unul dintre vicepreşedinţii Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare să îndeplinească atribuţiile de reprezentare ale preşedintelui pârâtei, ca urmare a concediului de odihnă al acestuia.
De asemenea, judecătorul fondului nu a reţinut nici critica reclamantului în legătură cu nemotivarea actului administrativ sancţionator, întrucât a apreciat că acesta cuprinde descrierea faptelor constatate şi săvârşite în cauză, precum şi considerentele de fapt şi de drept care au condus la emiterea actului.
În plus, instanţa a arătat faptul că ordonanţa analizată a fost emisă de către pârâtă ca urmare a investigaţiei desfăşurate, care a condus la reţinerea în sarcina reclamantului şi a SC „C.” SA a unor fapte aflate sub incidenţa Legii nr. 297/2004.
În acelaşi timp, curtea de apel a evidenţiat faptul că ordonanţa dedusă judecăţii întruneşte toate condiţiile pentru încheierea valabilă a acesteia, respectiv:
- este emisă de către o autoritate publică, în conformitate cu dispoziţiile art. 2 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ;
- este emisă în vederea executării legii ori a organizării legii, în speţă, în temeiul Legii nr. 297/2004 privind piaţa de capital şi a Statutului Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare, adoptat prin OUG nr. 25/2002, aprobată şi modificată prin Legea nr. 514/2002;
- este emisă în temeiul competenţelor de supraveghere şi investigare cu care Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare este învestită, în urma efectuării unei ample investigaţii;
- este motivată atât în fapt - în cuprinsul acestuia sunt menţionate faptele care au fost reţinute în sarcina reclamantului, cât şi în drept - ordonanţa cuprinde textele legale în baza cărora a fost emisă;
- a fost comunicată reclamantului.
În altă ordine de idei, instanţa a menţionat argumentele pentru care a apreciat că informaţia analizată îndeplineşte condiţiile legale pentru a fi considerată o informaţie privilegiată:
a) este o informaţie de natură precisă;
b) informaţia nu a fost făcută publică în intervalul 24 mai - 31 mai 2007;
c) informaţia priveşte în mod direct emitentul de instrumente financiare S.I.F. Transilvania;
d) informaţia în cauză, odată făcută publică, a avut efecte semnificative asupra preţului acţiunilor S.I.F. Transilvania.
Curtea de Apel a precizat faptul că Decizia de respingere a contestaţiei administrative nr. 2497 din 03 decembrie 2007 are la bază prevederile art. 2, art. 7 alin. (1) şi alin. (4) şi art. 9 alin. (1) din Statutul Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare, aprobat prin OUG nr. 25/2002, cu modificările şi completările următoare.
Totodată, invocarea de către pârâta Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare, în cuprinsul Deciziei nr. 2497 din 03 decembrie 2007, a dispoziţiilor art. 224 alin. (1), alin. (5) şi art. 226 alin. (1) din Legea nr. 297/2004 nu este eronată, fiind expuse pe larg motivele care fundamentează această concluzie.
În ceea ce priveşte pretenţia reclamantului ca pârâta Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare să demonstreze intenţia de folosire a informaţiei, Curtea a arătat faptul că, potrivit dispoziţiilor art. 279 din Legea nr. 297/2004 privind piaţa de capital, săvârşirea cu intenţie a faptelor prevăzute la art. 237 alin. (3) şi art. 245 - 248 din aceeaşi reglementare constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni la 5 ani sau cu amendă, în limitele prevăzute la art. 276 lit. c) şi cu pedeapsa accesorie a interdicţiei prevăzute la art. 273 alin. (1) lit. c) pct. 3. În acest caz, pârâta Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare a încadrat fapta SC „C.” SA în categoria contravenţiilor şi a aplicat o sancţiune contravenţională. Temeiul de drept al actului administrativ contestat este reprezentat de dispoziţiile art. 17 alin. (2) lit. b) din Statutul Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare, adoptat prin OUG nr. 25/2002, cu modificările şi completările ulterioare.
Pe de altă parte, instanţa de fond a apreciat că nu sunt relevante în speţă afirmaţiile reclamantului potrivit cărora SC „C.” SA a cumpărat acţiuni ale S.I.F. Transilvania atât în perioada 22 mai 2007 - 31 mai 2007, dar şi după această dată.
Pe acest aspect, instanţa a avut în vedere faptul că legislaţia în vigoare interzice tranzacţionarea acţiunilor unui emitent în legătură cu care se deţine o informaţie privilegiată, indiferent de strategia de tranzacţionare adoptată.
De asemenea, judecătorul fondului a arătat că prevederile art. 245 alin. (4) din Legea nr. 297/2004 nu se pot aplica în cazul SC „C.” SA, deoarece, deşi Decizia de cumpărare, în principiu, era luată, ordinele de tranzacţionare nu au fost completate anterior deţinerii informaţiei privilegiate.
În acelaşi timp, curtea de apel a susţinut că, în raport de definiţia legală a noţiunii de „informaţie privilegiată”, nu este fondată nici susţinerea reclamantului formulată la pct. 10 din acţiunea dedusă judecăţii.
În ceea ce priveşte teoria aproprierii frauduloase a informaţiei prezentată la punctul 10.10 şi exemplificată prin speţa United States vs. O’Hagan, prima instanţă a arătat faptul că jurisprudenţa Curţii Supreme a Statelor Unite ale Americii nu se aplică în sistemul de drept din România şi de aceea nu poate fi folosită ca mijloc probatoriu.
În altă ordine de idei, instanţa a arătat argumentele pentru care nu poate primi nici susţinerea reclamantului de la pct. 11 din acţiunea introductivă, referitoare la faptul că,,informaţia privind depunerea de către SC C. SA a unei cereri de chemare în judecată la instanţa judecătorească nu are natura precisă cerută prin dispoziţiile art. 244 alin. (1) din Legea nr. 297/2004, coroborate cu cele ale art. 141 alin. (1) din Regulamentul nr. 1/2006 emis de Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare, întrucât soluţia judecătorului este imprevizibilă.”
În legătură cu afirmaţiile de la pct. 14 din acţiune, potrivit cărora informaţiile privind depunerea de către SC C. SA a unei cereri de chemare în judecată nu s-ar fi referit la viabilitatea economico-financiară a emitentului, Curtea de apel a reţinut următoarele:
- informaţia în cauză viza mai mult decât fundamentele economico-financiare ale emitentului, în speţă fiind vorba chiar de existenţa instrumentelor financiare aflate în discuţie (acţiunile nou-emise ca urmare a majorării capitalului social);
- a susţine că distribuirea dividendelor sau majorarea de capital nu are legătură cu viabilitatea economico-financiară a S.I.F. Transilvania denotă necunoaşterea mecanismelor care guvernează fundamentele economice ale unei societăţi.
În plus, prima instanţă a constatat că afirmaţiile reclamantului de la pct. 15 din acţiune sunt eronate.
În fapt, începând cu data de 22 mai 2007, preţul acţiunilor S.I.F. 3 a început să scadă în intervalul 22 mai 2007 - 30 mai 2007, iar din cele 7 şedinţe de tranzacţionare s-au înregistrat 2 zile cu variaţie 0 şi restul de 5 zile în scădere.
Pe de altă parte, judecătorul cauzei a menţionat că aspectele relevate în legătură cu variaţia săptămânală a preţurilor S.I.F. Transilvania SA nu prezintă importanţă pentru speţă. Cu această ocazie, magistratul a furnizat o serie de explicaţii referitoare la variaţia săptămânală.
Totodată, instanţa de fond a apreciat că are importanţă informaţia conform căreia SC C. SA a achiziţionat acţiuni S.I.F. Transilvania, iar diseminarea ei a influenţat preţul acestor acţiuni.
De asemenea, prima instanţă a precizat faptul că informaţia în legătură cu depunerea unei cereri de chemare în judecată de către SC C. SA era de natură a fi folosită de către un investitor raţional ca bază a deciziilor investiţionale, aspect demonstrat prin efectul pe care diseminarea informaţiei l-a avut asupra pieţei.
În concepţia Curţii de Apel, este eronată susţinerea potrivit căreia hotărârea de majorare a capitalului social (sau anularea ei) nu ar avea niciun efect asupra situaţiei financiare a emitentului.
Mai precis, încorporarea rezervelor legale şi a rezervelor constituite din profitul reportat în capitalul social creează premisele folosirii acestor fonduri pentru investiţii.
Întrucât suma în cauză depăşeşte 50.000.000 RON, instanţa de fond a considerat că o asemenea suplimentare a fondurilor aflate la dispoziţia societăţii ar avea un impact semnificativ asupra situaţiei financiare a emitentului.
De asemenea, magistratul nu a fost de acord cu pct. 16 din acţiune, cu motivarea că trebuia aplicat art. 113 din Regulamentul Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare nr. 1/2006: în concret, SC C. SA avea obligaţia să informeze piaţa, adică atât proprii acţionari, cât şi potenţialii investitori.
În acest context, a fost subliniată importanţa paginii de internet a operatorului pieţei reglementate pe care se tranzacţionează acţiunile în cauză.
Pe de altă parte, nu trebuia ignorată împrejurarea că, pentru corecta soluţionare a cauzei, au fost avute în vedere prevederile art. 142 alin. (2) din Regulamentul nr. 1/2006 emis de Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare.
În plus, au fost amintite de către judecătorul fondului dispoziţiile art. 1 alin. (5), alin. (7), alin. (11) din Directiva nr. 6/2003 CE.
În opinia primei instanţe, pârâta Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare a aplicat sancţiunile în cauză în considerarea anumitor circumstanţe reale şi/sau personale ale săvârşirii faptelor imputate.
Totodată, a fost întărită ideea conform căreia SC C. SA a fost sancţionată pentru tranzacţiile efectuate, în perioada în care informaţia nu a fost diseminată publicului investitor.
Pentru combaterea susţinerilor reclamantului cuprinse la pct. F al acţiunii, prima instanţă a amintit Titlul VII - „Abuzul de piaţă” din Legea privind piaţa de capital, care nu necesită interpretări sau decizii de îndrumare pentru a fi respectat, datorită caracterului imperativ al normelor aflate în discuţie.
În concluzie, pârâta Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare a constatat că tranzacţiile de cumpărare de acţiuni S.I.F. Transilvania efectuate de către SC C. SA, în intervalul 24 mai - 31 mai 2007, au avut la bază deţinerea de informaţii privilegiate, faptă interzisă expres de art. 245 alin. (1) din Legea nr. 297/2004.
Curtea de apel a apreciat că reclamantul a fost sancţionat în mod corect de pârâtă, având în vedere funcţia sa de Preşedinte al consiliului de administraţie al SC C. SA.
Ca argument, instanţa a avut în vedere că această persoană putea şi trebuia să prevină săvârşirea ei, iar reclamantul nu a respectat această obligaţie.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamantul B.D.C., care a solicitat:
- în principal, casarea sa şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe (datorită lipsei unei motivări autentice a hotărârii);
- în subsidiar, modificarea sa, în sensul admiterii acţiunii.
În primul motiv de recurs, încadrat în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., se susţine că hotărârea pronunţată de instanţa de fond este nemotivată, întrucât magistratul nu a inclus în sentinţa atacată vreun argument propriu sau trimiteri la susţinerile făcute de reclamant, ci doar a expus apărările pârâtei Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare, care au fost preluate ad literam din întâmpinare, fiind încălcate astfel prevederile art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. În plus, motivarea instanţei este confuză şi contradictorie, fiind rezultatul arbitrariului.
În cel de-al doilea motiv de recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurentul a formulat următoarele critici de nelegalitate:
1) Hotărârea atacată este dată cu încălcarea legii, întrucât aceasta a reţinut că Ordonanţa nr. 760/2007 este legală, cu toate că nu este semnată de reprezentatul legal al Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare şi nu s-a probat faptul că semnătura aplicată pe acest act administrativ ar aparţine vicepreşedintelui acestei autorităţi publice, ceea ce contravine art. 1169 C. civ.
Pe această critică, recurentul arată că Decizia nr. 1585 din 3 septembrie 2007, depusă de pârâtă, prevede doar o delegare a puterii către vicepreşedintele P.G.M.; în plus, instanţa a ignorat şi Decizia nr. 3497 din 23 iunie 2009 a Înaltei Curţi care, anterior, a reţinut şi neverificarea de către instanţa de fond a apărării reclamantului privind nerecunoaşterea semnăturii de către vicepreşedinte.
Ordonanţa atacată poartă o semnătură indescifrabilă, care aparţine unei persoane neindividualizate prin nume, motiv pentru care trebuia să se aplice sancţiunea anulării acesteia.
Pe acest aspect, recurentul concluzionează în sensul că au fost încălcate prevederile art. 3 alin. (3) şi (4) din Statutul Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare, întrucât instanţa a reţinut că ordonanţa este legal emisă, întrucât, în fapt, a existat o delegare legală a puterii de reprezentare a Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare către vicepreşedinte.
În plus, recurentul a prezentat pe larg argumentele pentru care a ajuns la concluzia anterior enunţată.
2) Hotărârea atacată este dată cu încălcarea art. 244 alin. (1) şi art. 280 din Legea nr. 297/2004, deoarece instanţa a reţinut, contrar realităţii, că ordonanţa aflată în discuţie conţine descrierea faptelor, precum şi temeiurile juridice.
Recurentul susţine că ordonanţa nu conţine nicio menţiune care să indice natura precisă ori impactul semnificativ asupra preţului instrumentelor al informaţiei privind depunerea de către SC C. SA. a cererilor de chemare în judecată.
De asemenea, recurentul a prezentat pe larg argumentele pentru care a ajuns la concluzia anterior enunţată.
3) Sentinţa este dată cu aplicarea greşită a art. 244 alin. (1) din Legea nr. 297/2004 şi ale art. 141 alin. (1) din Regulamentul nr. 1/2006 emis de Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare, întrucât instanţa de fond a stabilit în mod eronat faptul că informaţia privind depunerea cererii de chemare în judecată are natură precisă.
Recurentul a prezentat pe larg argumentele pentru care a ajuns la concluzia anterior arătată.
4) Hotărârea atacată este dată cu încălcarea art. 244 alin. (1) din Legea nr. 297/2004, întrucât instanţa a stabilit, pe baza unei pretinse practici, iar nu pe baza legii şi a probatoriului, că informaţia privind depunerea acţiunii ar fi avut un impact semnificativ asupra preţului acţiunilor S.I.F. Transilvania.
Recurentul a menţionat în detaliu argumentele pentru care a ajuns la concluzia anterior arătată.
5) Hotărârea recurată este dată cu aplicarea greşită a art. 226 alin. (7) şi art. 245 alin. (2) din Legea nr. 297/2004, texte legale din care rezultă că interdicţia utilizării abuzive a informaţiilor privilegiate este aplicabilă numai acelor categorii de persoane care obţin informaţia privilegiată de la emitent, datorită unei legături speciale cu acesta din urmă.
Recurentul a prezentat pe larg motivele pentru care a ajuns la concluzia anterior precizată.
6) Hotărârea recurată este pronunţată cu încălcarea art. 245 alin. (1) din Legea nr. 297/2004, întrucât informaţia deţinută de către SC C. SA. nu se referă la instrumente financiare care se tranzacţionau la momentul apariţiei informaţiei şi nici la instrumente care au fost dobândite de către SC C. SA.
Recurentul a prezentat pe larg argumentele pentru care a ajuns la concluzia anterior arătată.
7) Hotărârea atacată este dată cu încălcarea art. 244 alin. (1) din Legea nr. 297/2004 şi art. 113 din Regulamentul nr. 1/2006 emis de Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare, întrucât informaţia privind contestarea hotărârii nr. 1 şi declanşarea unui litigiu nu putea fi calificată ca privilegiată, comparativ cu informaţiile disponibile, având în vedere că aceasta nu reprezenta un element de noutate.
Recurentul a prezentat pe larg motivele pentru care a ajuns la concluzia anterior precizată.
8) Hotărârea atacată este dată cu încălcarea art. 245 din Legea nr. 297/2004, întrucât nici SC C. SA. şi nici recurentul nu sunt subiecte ale contravenţiei reţinute de Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare, atâta timp cât nu se află sub incidenţa interdicţiei impuse prin textul legal anterior arătat.
Recurentul a dezvoltat această critică de nelegalitate.
9) Hotărârea atacată este dată cu încălcarea art. 1 teza a II-a din OG nr. 2/2001 coroborat cu art. 280 din Legea nr. 297/2004, deoarece i s-a aplicat o sancţiune contravenţională pentru fapte care nu îi sunt imputabile.
De asemenea, recurentul a detaliat motivele pentru care a ajuns la această concluzie.
10) Hotărârea recurată contravine art. 244 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 297/2004, Directivei 2003/6/CE şi uzanţelor în vigoare pe piaţa de capital, cât şi practicii curente a Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare, care nu a sancţionat tranzacţii similare cu instrumente financiare în numeroase alte cazuri, constituind astfel, în lipsa reglementărilor formale care trebuiau adoptate, o practică de piaţă admisă.
Recurentul a prezentat pe larg argumentele pentru care a ajuns la concluzia anterior arătată.
Intimata Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare a formulat întâmpinare în care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Recurentul a depus la dosar concluzii scrise.
Analizând sentinţa atacată, în raport cu criticile formulate, cât şi din oficiu, în baza art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.
Instanţa de control judiciar constată că, în speţă, nu sunt întrunite cerinţele impuse de art. 304 sau art. 3041 C. proc. civ., în vederea casării sau modificării hotărârii: prima instanţă a reţinut corect situaţia de fapt, în raport de materialul probator administrat în cauză, şi a realizat o încadrare juridică adecvată.
I. În speţă, este nefondat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., care se referă la cazul în care hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când aceasta cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.
În dreptul intern, nemotivarea hotărârii judecătoreşti este sancţionată de legiuitor, pornind de la obligaţia statului de a respecta dreptul părţii la un proces echitabil, drept consacrat de art. 6 parag. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Astfel, conform jurisprudenţei instanţei de la Strasbourg, noţiunea de proces echitabil presupune ca o instanţă internă, care nu a motivat decât pe scurt hotărârea sa, să fi examinat totuşi, în mod real, problemele esenţiale care i-au fost supuse şi nu doar să reia pur şi simplu concluziile unei instanţe inferioare.
Pe de altă parte, dreptul la un proces echitabil include, printre altele, dreptul părţilor de a prezenta observaţiile pe care le consideră pertinente pentru cauza lor.
Întrucât Convenţia Europeană a Drepturilor Omului nu are ca scop garantarea unor drepturi teoretice sau iluzorii, ci drepturi concrete şi efective, acest drept nu poate fi considerat efectiv decât dacă aceste observaţii sunt în mod real „ascultate”, adică în mod corect examinate de către instanţa sesizată.
Cu alte cuvinte, art. 6 parag. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului implică, mai ales în sarcina instanţei, obligaţia de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor şi al elementelor probatorii ale părţilor, cel puţin pentru a le aprecia pertinenţa.
Înalta Curte apreciază că motivarea hotărârii judecătoreşti înseamnă, în sensul strict al termenului, precizarea în scris a raţionamentului care îl determină pe judecător să admită sau să respingă o cerere de chemare în judecată.
În speţa de faţă, instanţa de control judiciar consideră că hotărârea recurată îndeplineşte cerinţele impuse de art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., întrucât instanţa de fond a expus în mod corespunzător argumentele care au condus la formarea convingerii sale.
În cauză, judecătorul fondului a analizat în mod detaliat susţinerile părţilor, în raport cu dispoziţiile legale invocate de acestea şi cu indicaţiile deciziei de casare.
În alţi termeni, motivarea soluţiei s-a făcut în concret, prin raportare la situaţia de fapt rezultată din materialul probator administrat în cauză.
În plus, magistratul a individualizat probele care l-au condus la măsura adoptată.
II. Motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. este nefondat, în raport de argumentele care vor fi prezentate în continuare.
1) Ordonanţa nr. 760 din 19 septembrie 2007 emisă de intimată este legală sub aspectul formei sale, astfel că nu pot fi primite criticile recurentului, în sensul că acest act administrativ este lovit de nulitate, urmare a nesemnării sale de către Preşedintele Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare.
Astfel, art. 3 alin. (3) din Statutul Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare, aprobat prin OUG nr. 25/2002, prevede că Preşedintele este reprezentantul de drept al Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare ca autoritate administrativă autonomă şi ca persoană juridică de drept public.
Alin. (4) al aceluiaşi articol precizează în mod expres faptul că, în caz de indisponibilitate temporară a Preşedintelui, reprezentarea legală a Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare revine unuia dintre vicepreşedinţii acesteia, cu excepţia situaţiilor prevăzute la alin. (9), când reprezentarea legală, în absenţa Preşedintelui şi vicepreşedinţilor, se atribuie celui mai vârstnic comisar.
Aşa cum în mod corect a reţinut prima instanţă, în cauza de faţă nu este aplicabil alin. (9) al art. 3 din Statutul Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare, întrucât, la data şedinţei la care s-a adoptat hotărârea de sancţionare a recurentului, nu a fost vorba de o situaţie de urgenţă, ci de o indisponibilitate temporară a Preşedintelui, care se afla în concediu legal de odihnă.
În consecinţă, în cauză, a devenit incident alin. (4) al art. 3 din Statutul Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare, respectiv în perioada 6 septembrie 2007 - 26 septembrie 2007, unul dintre vicepreşedinţii Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare a îndeplinit atribuţiile de reprezentare ale Preşedintelui autorităţii publice aflate în discuţie.
În altă ordine de idei, nici prin acţiunea introductivă, nici în cadrul probatoriilor administrate, nici pe parcursul dezbaterilor, recurentul nu a solicitat judecătorului să pună în vedere intimatei să depună acte din care să rezulte că semnătura existentă pe ordonanţa contestată ar aparţine vicepreşedintelui.
Pe de altă parte, la dosar fond, se regăseşte Decizia nr. 1585 din 3 septembrie 2007 prin care Preşedintele Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare a transferat toate prerogativele sale către domnul P.G.M. - vicepreşedinte al Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare în perioada aflată în discuţie.
2) Ordonanţa de sancţionare contestată conţine descrierea faptelor constatate şi săvârşite de recurent, precum şi motivele de fapt şi de drept care au condus la emiterea acesteia, şi anume, efectuarea de către SC C. SA a unor tranzacţii de cumpărare de acţiuni S.I.F. Transilvania în intervalul 24 mai 2007 - 31 mai 2007, pe baza deţinerii de informaţii privilegiate.
Pe cale de consecinţă, Înalta Curte apreciază că actul administrativ litigios conţine toate condiţiile cerute de lege ad validitatem.
În plus, trebuie semnalat conţinutul art. 245 alin. (1) din Legea nr. 297/2004 care prevede că se interzice oricărei persoane care deţine informaţii privilegiate să utilizeze respectivele informaţii pentru dobândirea sau înstrăinarea ori pentru intenţia de dobândire sau înstrăinare, pe cont propriu sau pe contul unei terţe persoane, direct sau indirect, de instrumente financiare la care aceste informaţii se referă.
În concret, sancţiunea aplicată recurentului a avut în vedere faptul că tranzacţiile de cumpărare de acţiuni S.I.F. Transilvania, în intervalul 24 mai 2007 - 31 mai 2007, s-a efectuat pe baza deţinerii de informaţii privilegiate, fapt ce contravine art. 245 alin. (1) din Legea nr. 297/2004.
3) Prima instanţă a făcut o aplicare corectă a prevederilor art. 244 alin. (1) din Legea nr. 297/2004 şi ale art. 141 alin. (1) din Regulamentul nr. 1/2006 emis de Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare, cu ocazia stabilirii faptului că informaţia privind depunerea cererii de chemare în judecată, având ca obiect anularea hotărârii nr. 1 a Adunării Generale Extraordinare a Acţionarilor S.I.F. Transilvania, îndeplineşte condiţiile definitorii ale informaţiei privilegiate.
Astfel, aceasta constituie o „informaţie de natură precisă”, în sensul art. 141 alin. (1) din Regulamentul nr. 1/2006, întrucât respectiva acţiune constituie un eveniment care a avut loc, iar faptul că aceasta a fost admisă de către instanţă determină ca efectele pe care le-ar putea produce să fie, în mod rezonabil, de aşteptat să apară.
4) Totodată, în privinţa efectului pe care evenimentul în cauză l-ar putea produce, se poate afirma următoarele:
În data de 16 mai 2007, preţul acţiunilor S.I.F. 3 a scăzut cu 49,88%, aceasta fiind prima zi după data care are ca limită de decontare data de înregistrare a acţionarilor îndreptăţiţi să primească acţiuni gratuite.
Admiterea acţiunii formulate de SC C. SA. şi anularea hotărârii nr. 1 a Adunării Generale Extraordinare a Acţionarilor S.I.F. Transilvania ar anula cauza obiectivă a acestei scăderi a preţului, ceea ce ar conduce la o variaţie în sens invers, de o amplitudine asemănătoare.
În sensul art. 141 alin. (2) din Regulamentul nr. 1/2006, informaţia în cauză este una care „dacă ar fi transmisă public, ar putea avea un impact semnificativ asupra preţului acelor instrumente financiare”.
În plus, în mod corect a reţinut autoritatea intimată, în cuprinsul ordonanţei contestate, faptul că informaţia în cauză este de natură a fi folosită de către un investitor raţional ca bază a deciziilor investiţionale, aspect demonstrat prin efectul pe care diseminarea informaţiei l-a avut asupra pieţei.
Pe de altă parte, este corectă argumentaţia aceleiaşi autorităţi publice intimate, potrivit căreia încorporarea rezervelor legale şi a rezervelor constituite din profitul raportat în capitalul social creează premisele folosirii acestor fonduri pentru investiţii. În raport de împrejurarea că suma aflată în discuţie depăşeşte 500.000 RON, o asemenea suplimentare a fondurilor aflate la dispoziţia societăţii ar avea un impact semnificativ asupra situaţiei financiare a emitentului.
5) Critica recurentului în legătură cu faptul că prevederile art. 244 alin. (1) şi art. 245 alin. (1) din Legea nr. 297/2004 se referă la „utilizarea abuzivă” a informaţiei privilegiate este nefondată, întrucât, în spiritul acestei reglementări, nu există utilizare „corectă” sau „neabuzivă” a informaţiei privilegiate, ci doar interdicţia de a tranzacţiona până la dezvăluirea informaţiei privilegiate.
Toţi investitorii pe piaţa de capital trebuie să fie deţinători, în acelaşi moment, ai unor informaţii identice, menite să fundamenteze Decizia investiţională.
6) Nici criticile existente la pct. 6 şi 7 din cel de-al doilea motiv de recurs nu pot fi primite, în raport de argumentele anterior prezentate.
7) Nici critica existentă la pct. 8 nu este fondată, pentru motivele care vor fi prezentate în cele ce urmează.
Recurentul a fost sancţionat în calitate de preşedinte al consiliului de administraţie al SC C. SA., deoarece, în considerarea funcţiei deţinute îi este imputabilă contravenţia reţinută în sarcina societăţii, pentru că, deşi putea şi trebuia să prevină săvârşirea ei, nu a realizat acest lucru.
Pe acest aspect, în mod corect s-a avut în vedere şi faptul că recurentul angajează şi reprezintă societatea în raporturile cu terţii; în plus, acesta este persoana mandatată să ia decizii de politică investiţională la societate, conform propriei declaraţii şi mandatului acordat de comitetul director.
De asemenea, la individualizarea sancţiunii aplicate recurentului, în mod corect s-a ţinut seama de circumstanţele personale şi reale ale săvârşirii faptei şi de conduita făptuitorului, în raport de prevederile art. 245 alin. (1) din Legea nr. 297/2004.
Amenda aplicată recurentului nu este în cuantumul maxim prevăzut de art. 276 lit. b) din legea anterior menţionată.
8) Nici critica prezentată de recurent la pct. 9 de la motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., nu este fondată, în raport de argumentele anterior prezentate.
9) Nici ultima critică a recurentului, în sensul că nu putea cunoaşte că săvârşeşte o contravenţie, în condiţiile în care nu există un precedent în materia utilizării abuzive a informaţiilor privilegiate, nu este fondată.
Pe acest aspect, Înalta Curte are în vedere faptul că Legea privind piaţa de capital conţine dispoziţii imperative, în cuprinsul Titlului VII - „Abuzul de piaţă”, care nu necesită interpretări sau decizii de îndrumare pentru a fi respectate.
În plus, în speţă este incident principiul nemo censetur ignorare legem.
Ca atare, cele invocate de recurent nu pot constitui o cauză de înlăturare a răspunderii contravenţionale.
În consecinţă, din cele anterior expuse, rezultă că sunt nefondate motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., iar în speţă nu există motive de ordine publică care să poată fi reţinute, astfel încât, Înalta Curte, în baza art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., raportat la art. 20 şi art. 28 din Legea contenciosului administrativ, modificată, va respinge recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de B.D.C. împotriva Sentinţei nr. 912 din 19 februarie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 8 februarie 2011.
Procesat de GGC - GV
| ← ICCJ. Decizia nr. 727/2011. Contencios. Anulare acte privind... | ICCJ. Decizia nr. 730/2011. Contencios. Contestaţie act... → |
|---|
