ICCJ. Decizia nr. 740/2011. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 740/2011
Dosar nr. 7971/2/2009
Şedinţa publică de la 9 februarie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Hotărârea atacată cu recurs
Prin sentinţa civilă nr. 2436 din 21 mai 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins ca neîntemeiată cererea formulată de reclamantul B.B.F. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Apărării Naționale - Comisia de Jurisdicţie a Imputaţiilor.
Pentru a se pronunţa astfel, Curtea de apel a reţinut, în esenţă, următoarele:
Astfel, din probele administrate, instanţa de fond a reţinut că prin decizia de imputare din 28 noiembrie 2008, comandatul U.M. X Bucureşti a stabilit, în sarcina reclamantului răspunderea materială pentru o paguba de 32.042,48 RON, reprezentând contravaloarea cheltuielilor de şcolarizare, stabilite ca urmare a demisiei, înainte de onorarea în totalitate a obligaţiilor asumate prin contractul încheiat cu Ministerul Apărării Naţionale. Respectiva decizie a fost contestată de către reclamant, fiind respinsă ca neîntemeiată la data de 27 aprilie 2009 de către comandantul U.M. X Bucureşti.
Urmând căile de atac prevăzute de O.G. nr. 121/1998, privind răspunderea materială a militarilor, reclamantul a formulat şi depus plângere la Comisia de Jurisdicţie a Imputaţiilor, apreciind hotărârea din 27 aprilie 2009, ca fiind întemeiată, solicitând recalcularea sumei de 32.042,48 RON şi anularea deciziei de imputare, având în vedere că termenul de cel mult 60 de zile, pentru efectuarea cercetării administrative şi întocmirea actului a fost depăşit.
Prin decizia administrativ-jurisdicţională din 16 iunie 2009, Comisia de Jurisdicţie a Imputaţiilor a admis plângerea petentului, anulând procesul-verbal de cercetare administrativă, precum şi actele subsecvente, pentru depăşirea termenului de 60 de zile prevăzut de art. 23 alin. (1) din O.G. nr. 121/1998.
Ulterior Comisia de Jurisdicţie a Imputaţiilor, prin decizia administrativ-jurisdicţională din 23 iulie 2009, a admis cererea de revizuire formulată de comandantul U.M. X Bucureşti, a casat decizia din 16 iunie 2009, iar cauza a fost repusă pe rol pentru soluţionare pe fond. La termenul din 09 octombrie 2009, respectiva comisie a luat act de renunţarea la judecarea pe cale administrativ-jurisdicţională a plângerii formulate de reclamant, în temeiul art. 6 alin. (4) din Legea nr. 554/2004.
Cu referire la cel de-al doilea capăt de cerere instanţa de fond, faţă de dispoziţiile art. 46 lit. b) din Ordinul Ministrului Apărării Naţionale nr. M5/1999, a apreciat că sesizarea comandantului U.M. Y Bucureşti nu a fost adresată unei instituţii necompetente aşa cum a susţinut reclamantul.
2. Cererea de recurs
Împotriva sentinţei civile nr. 2436 din 21 mai 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamantul B.B.F., în temeiul art. 304 pct. 8 şi pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ.
În dezvoltarea motivelor de recurs invocate recurentul-reclamant a susţinut, în esenţă, următoarele:
Instanţa de fond nu a luat în considerare prevederile art. 85 şi art. 1141 C. proc. civ., în sensul că citarea sa la data de 22 iulie 2009 pentru termenul din 23 iulie 2009 din faţa Comisiei de Jurisdicţie a Imputaţiilor din Ministerul Apărării Naţionale, s-a făcut cu nerespectarea termenului de 15 zile consacrat de respectivele dispoziţii legale.
De asemenea, susţine recurentul-reclamant că instanţa de fond nu a observat faptul că decizia din 23 iulie 2009 se bazează pe adresa comandantului U.M. Y Bucureşti din 30 septembrie 2008, adresă care nu are caracterul unui act nou, deoarece respectivul act a existat şi atunci când s-a emis decizia din 16 iunie 2009 şi a fost tot timpul în posesia U.M. X Bucureşti, acesta nefiind sub nicio formă ascuns sau asupra sa pentru a nu putea fi găsit la data emiterii deciziei din 16 iunie 2009; în aceste condiţii susţine recurentul că respectivul înscris nu îndeplinea condiţiile prevăzute de art. 322 pct. 5 C. proc. civ., pentru a sta la baza modificării deciziei din 16 iunie 2009.
3. Hotărârea instanţei de recurs
Analizând motivele de recurs astfel cum acestea au fost formulate şi în raport cu dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a admite recursul în sensul celor ce se vor arăta:
Potrivit art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., hotărârea pronunţată de instanţă ca urmare a soluţionării cauzei cu care a fost investită „se dă în numele legii şi va cuprinde motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, cum şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor”.
Respectarea acestei dispoziţii procedurale, cu valoare de principiu, se circumscrie obligaţiei ce revine instanţei de a garanta părţilor exerciţiul efectiv al dreptului la un proces echitabil consacrat de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
În acest sens, în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului s-a reţinut constant că dreptul la un proces echitabil nu poate fi examinat efectiv decât în situaţia în care instanţa procedează la „un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor şi mijloacelor de probă ale părţilor, cel puţin pentru a le aprecia pertinenţa”.
Or, în cauza dedusă judecăţii, Înalta Curte constată că, la pronunţarea sentinţei recurate, instanţa de fond nu a procedat la o analiză efectivă a susţinerilor şi apărărilor invocate de părţi, ceea ce cu uşurinţă se poate observa din parcurgerea considerentelor hotărârii pronunţate de instanţa fondului. Astfel judecătorul fondului s-a limitat l-a expunerea situaţiei de fapt deduse judecăţii, de altfel, necontestată de părţile litigante, fără a efectua o analiză a acesteia prin raportare la dispoziţiile legale incidente în cauză, ceea ce nu reprezintă nicidecum o expunere a argumentelor care au format convingerea instanţei în sensul hotărârii recurate.
Modul în care instanţa de fond a procedat la analiza cauzei deduse judecăţii echivalează de fapt cu o necercetare a legalităţii şi temeiniciei deciziei de imputare contestate în cauză, atitudine ce nu poate fi acceptată, în condiţiile în care este de natură a afecta drepturile procedurale ale uneia dintre părţile litigante.
În aceste condiţii, este evident că ceea ce legiuitorul a numit „motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei” nu se regăseşte în considerentele sentinţei recurate, făcând practic imposibilă exercitarea unui control judiciar de către instanţa de recurs.
Aşa fiind, Înalta Curte constată că în cauză este incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. ceea ce face inutilă analiza motivelor de recurs invocate de recurent.
În consecinţă, în raport cu dispoziţiile art. 312 C. proc. civ., recursul va fi admis şi hotărârea casată cu trimiterea cauzei, spre rejudecare, la aceeaşi instanţă.
Cu ocazia rejudecării instanţa de fond va proceda la efectuarea unei analize punctuale, atât din perspectiva susţinerilor reclamantei cât şi a apărărilor pârâtei, a tuturor aspectele de procedură dar şi de fond în emiterea decizie contestate, prin raportare la dispoziţiile O.G. nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor, precum şi Ordinul Ministrului Apărării Naţionale nr. M5/1999 pentru a se putea pronunţa, astfel, asupra legalităţii şi temeiniciei deciziei pronunţată de Comisia de Jurisdicţie a Imputaţiilor la data de 23 iulie 2009; totodată, instanţa de fond va avea în vedere la soluţionarea cauzei şi faptul că recurentul a renunţat la judecarea plângerii împotriva hotărârii de soluţionare a contestaţiei din 27 aprilie 2009, pe cale administrativ-jurisdicţională.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de recurentul-reclamant B.B.F. împotriva sentinţei nr. 2436 din 21 mai 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Irevocabilă
Pronunţată in şedinţă publică, astăzi 9 februarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 703/2011. Contencios. Refuz acordare drepturi.... | ICCJ. Decizia nr. 758/2011. Contencios. Anulare act... → |
|---|
