ICCJ. Decizia nr. 762/2011. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 762/2011
Dosar nr. 217/43/2010
Şedinţa publică de la 9 februarie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Hotărârea atacată cu recurs
Prin sentinţa civilă nr. 110 din 10 august 2010, Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea formulată de SC P.I. SRL Târgu Mureş în contradictoriu cu D.G.F.P. Mureş şi a dispus suspendarea executării deciziei de impunere din 29 aprilie 2010 şi a raportului de inspecţie fiscală din 12 mai 2010, emise de pârâtă, până la pronunţarea instanţei de fond.
Pentru a se pronunţa astfel, Curtea de apel a apreciat că în cauză sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 14 din Legea contenciosului administrativ nr. 544/2004, date fiind următoarele considerente:
Astfel, în ceea ce priveşte condiţia existenţei în cauză a unui caz bine justificat, în opinia instanţei de fond sunt suficiente argumente juridice aparent valabile, cu privire la nelegalitatea actelor atacate, ceea ce de altfel reclamanta a şi justificat prin susţinerile referitoare la împrejurările conexe regimului juridic al actului administrativ atacat. S-a reţinut că din împrejurările cauzei, probate de reclamantă prin înscrisuri, rezultă o puternică îndoială, evidentă, asupra prezumţiei de legalitate a actului, care, de altfel, constituie una dintre fundamentele caracterului executoriu al actelor administrative.
Referitor la cea de-a doua condiţie, cea a existenţei unei pagube iminente, a cărei prevenire se impune prin luarea măsurii suspendării executării actelor în cauză, instanţa de fond a apreciat că, independent de cuantumul obligaţiilor fiscale stabilite în sarcina reclamantei, plata acestora este de natură să conducă la o gravă perturbare a activităţii societăţii, după cum rezultă din mijloacele de probă exhibate de reclamantă. Astfel, s-a reţinut că punerea în executare a actelor atacate ar putea conduce la blocarea activităţii societăţii datorită lipsei de lichidităţi, şi implicit la imposibilitatea executării contractelor asumate, existând, aşadar, riscul insolvenţei societăţii, cu consecinţe şi asupra personalului angajat.
2. Cererea de recurs
Împotriva sentinţei nr. 110 din 10 august 2010 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs pârâta D.G.F.P. Mureş criticând-o pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 5 şi 9 C. proc. civ. şi art. 3041 C. proc. civ.
2.1. Printr-o primă critică circumscrisă motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., recurenta-pârâtă susţine că instanţa de fond, deşi a pus în discuţia părţilor suspendarea executării actelor administrativ-fiscale atacate, prin încălcarea art. 105 alin. (2) C. proc. civ., afirmând că, în cauză, rezultă o puternică îndoială, evidentă, asupra prezumţiei de legalitate a actelor atacate, s-a antepronunţat şi asupra aspectelor de fond, fără a acorda cuvântul părţilor şi pe acest aspect, încălcând principiile oralităţii dezbaterilor şi contradictorialităţii.
2.2. Printr-o altă critică întemeiată pe motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. recurenta-pârâtă susţine că instanţa de fond a aplicat în mod greşit dispoziţiile legale în raport cu situaţia de fapt învederată de reclamantă, în cauză nefiind îndeplinite cele două condiţii de admisibilitate prevăzute de art. 14 din Legea contenciosului administrativ.
În acest sens, consideră recurenta că în cauză nu a fost îndeplinită condiţia cazului bine justificat, în sensul art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea contenciosului administrativ, în condiţiile în care reclamanta nu a dovedit în cauză, în condiţiile art. 64 din O.G. nr. 92/2003 nelegalitatea actelor administrative a căror suspendare s-a dispus în cauză, cu atât mai mult cu cât contestaţia reclamantei este în curs de soluţionare în procedura prealabilă prevăzută de lege de către autoritatea publică emitentă, fapt ce denotă că până la soluţionarea sa, prezumţia de legalitate a acestor acte persistă.
Consideră recurenta că nu este îndeplinită nici condiţia prevenirii unei pagube iminente, deoarece, în esenţă decizia de impunere este un titlu de creanţă fiscală, executoriu de drept, particularitate a cărui raţiune derivă din necesitatea realizării veniturilor la bugetul de stat la termenele stabilite de lege, care, în condiţiile actuale de criză, se impune şi cu mai multă necesitate.
Mai arată recurenta că executarea respectivelor acte administrativ-fiscale nu este de natură a crea intimatei-reclamante un prejudiciu greu de înlăturat sau să-i perturbe în mod serios activitatea cu atât mai mult cu cât respectiva executare se concretizează în instituirea unui sechestru asupra câtorva bunuri mobile ale acesteia, care în fapt au fost şi lăsate în custodia directorului executiv al societăţii, şi prin urmare reclamanta are un drept de folosinţă asupra acestora.
2.3. O ultimă critică formulată de recurentă vizează aprecierea instanţei de fond potrivit căreia în cauză nu s-a impus stabilirea şi implicit plata unei cauţiuni, în acord cu dispoziţiile art. 2 C. proc. fisc.
3. Hotărârea instanţei de recurs
Analizând hotărârea atacată prin prisma criticilor recurentei circumscrise motivelor de recurs prev. de art. 304 pct. 5 şi 9, cât şi sub toate aspectele, potrivit art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge prezentul recurs pentru considerentele arătate în continuare.
3.1. În primul rând, Înalta Curte constată că nu sunt fondate şi nu pot fi primite criticile circumscrise motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., în condiţiile în care din simpla lecturare a considerentelor hotărârii recurate rezultă că instanţa de fond cu ocazia soluţionării cererii de suspendare a executării celor două acte administrativ-fiscale, în acord cu exigenţele art. 14 din Legea contenciosului administrativ, a făcut doar o analiză sumară a aparenţei dreptului, ceea ce nu echivalează cu o prejudecare a fondului litigiului, cum în mod greşit se susţine prin cererea de recurs.
3.2. În ceea ce priveşte criticile, întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., referitoare la respectarea dispoziţiilor art. 14 din Legea contenciosului administrativ nr. 544/2004, Înalta Curte, în acord cu jurisprudenţa sa constantă, reafirmă că este incontestabil faptul că suspendarea executării actului administrativ, care se circumscrie noţiunii de protecţie provizorie a drepturilor şi intereselor particularilor până la momentul la care instanţa competentă va cenzura legalitatea lui, constituie o măsură de excepţie, presupunând dovedirea efectivă a unor împrejurări conexe regimului administrativ aplicabil actului atacat, pe baza cărora să se poată reţine îndeplinirea cumulativă a celor două condiţii prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv cazul bine justificat şi iminenţa pagubei, astfel cum sunt definite prin art. 2 lit. ş) şi t) din aceeaşi lege.
Analizând hotărârea atacată, prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată că probele administrate în cauză oferă indicii suficiente de răsturnare a prezumţiei de legalitate de care se bucură cele două acte administrativ-fiscale şi fac verosimilă iminenţa producerii unei pagube, dificil de reparat, în cazul particular supus evaluării.
Astfel, Înalta Curte consideră ca fiind neîntemeiate susţinerile recurentei în sensul că în cauză reclamanta nu a dovedit, în condiţiile art. 64 din O.G. nr. 92/2003, nelegalitatea actelor administrativ-fiscale a căror suspendare s-a solicitat în cauză, în condiţiile în care cazul bine justificat nu poate fi argumentat prin invocarea unor aspecte ce ţin de legalitatea actului administrativ, întrucât aceasta vizează fondul actului, care se analizează numai în cadrul acţiunii în anulare.
Astfel, Înalta Curte constată că în mod justificat instanţa de fond a reţinut că din motivarea cererii de chemare în judecată şi din înscrisurile depuse la dosar rezultă o îndoială puternică şi evidentă asupra prezumţiei de legalitate a celor două acte administrativ-fiscale, şi o pagubă iminentă constând în perturbarea activităţii societăţii cu atât mai mult cu cât în faţa instanţei de recurs s-a făcut dovada înregistrării pe rolul Tribunalului Comercial Mureş, a unei cereri pentru deschiderea procedurii insolvenţei.
Vor fi înlăturate şi susţinerile referitoare la neîndeplinirea condiţiei existenţa pagubei iminente faţă de faptul că executarea celor două acte administrativ-fiscale urmează a se realiza pe calea instituirii unui sechestru asigurător asupra unor bunuri mobile, aflate în custodia intimatei-reclamante care, astfel, îşi păstrează dreptul de folosinţă asupra respectivelor bunuri, în condiţiile în care, pe de o parte, nu s-au făcut niciun fel de dovezi în acest fel, iar, pe de altă parte, sechestrul asigurător reprezintă o măsură asiguratorie şi nicidecum o formă de executare a obligaţiilor fiscale înscrise în titlul executoriu al cărei suspendare face obiectul prezentei judecăţi, cum în mod greşit susţine recurenta.
În consecinţă, Înalta Curte constată că în mod corect instanţa de fond a apreciat ca fiind îndeplinite cumulativ condiţiile prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 544/2004 pentru admiterea măsurii provizorii solicitate de intimata.
3.3. De asemenea, vor fi înlăturate şi criticile referitoare la decizia instanţei de fond de a stabili în sarcina intimatei-reclamante obligaţia de plată a unei cauţiuni faţă de împrejurarea că o astfel de obligaţie a fost stabilită de instanţa de recurs, prin încheierea de şedinţă din 15 decembrie 2010, în temeiul art. 215 alin. (2) C. proc. fisc., la dosar fiind ataşată dovada executării respectivei obligaţii.
Toate considerentele expuse, converg către concluzia că soluţia pronunţată de instanţa de fond este temeinică şi legală, motiv pentru care recursul va fi respins ca nefondat, potrivit art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de D.G.F.P. Mureş împotriva sentinţei nr. 110 din 10 august 2010, a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 februarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 761/2011. Contencios. Suspendare executare act... | ICCJ. Decizia nr. 769/2011. Contencios. Alte cereri. Recurs → |
|---|
