ICCJ. Decizia nr. 750/2011. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 750/2011
Dosar nr.5529/1/2010
Şedinţa publică din 9 februarie 2011
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 27 februarie 2008, reclamantul F.D.G.J.B. a solicitat anularea Deciziei nr. 150 din 27 ianuarie 2007 emisă de pârâta Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut comunităţilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale din România, obligarea pârâtei la emiterea unei decizii în sensul restituirii în natură a imobilului situat în Braşov, str. C., judeţul Braşov, înscris în CF nr. X Braşov şi CF nr. Y Braşov, iar în situaţia în care nu este posibilă restituirea în natură, să fie obligată pârâta să-i acorde despăgubiri şi daune cominatorii de 100 RON pentru fiecare zi de întârziere în emiterea deciziei solicitate.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că prin Decizia atacată a fost respinsă în mod nelegal cererea sa de retrocedare a imobilului preluat abuziv de stat, deoarece pârâta a considerat fără temei că nu a dovedit calitatea sa de succesor al persoanei juridice titulare de la care a fost preluat bunul.
Astfel, s-a susţinut că imobilul pentru care s-a formulat cererea de retrocedare a fost proprietatea tabulară a G.E.G.R., iar F.D.G.J.B. este succesorul de drept al organizaţiilor şi asociaţiilor germane din judeţul Braşov, desfiinţate după data de 23 august 1944.
Curtea de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a pronunţat Sentinţa nr. 69/F din 1 aprilie 2010, prin care a admis în parte acţiunea, a anulat Decizia nr. 150 din 27 decembrie 2007 emisă de pârâta Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut comunităţilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale din România şi a obligat pârâta să emită o decizie prin care să reanalizeze cererea formulată de reclamant şi înregistrată sub nr. 684151/M din 19 ianuarie 2006 pentru retrocedarea imobilelor terenuri situate în municipiul Braşov, str. C., judeţul Braşov, înscrise în CF nr. X Braşov şi în CF nr. Y Braşov.
Instanţa de fond a constatat că reclamantul îndeplineşte condiţia prevăzută de art. 1 alin. (3) din OUG nr. 83/1999 republicată şi art. 3 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 10/2001, dovedind calitatea de continuator al G.E.G.R., persoana juridică de la care s-a susţinut că au fost preluate imobilele pentru care s-a formulat cererea de retrocedare.
În acest sens, s-a avut în vedere Sentinţa civilă nr. 2181 din 3 martie 2008 pronunţată de Judecătoria Braşov, prin care s-a constatat că reclamantul este continuator al G.E.G.R. şi din acest motiv, s-a considerat că este nelegală Decizia prin care comisia pârâtă a respins cererea de retrocedare pentru lipsa dovezii calităţii de persoană îndreptăţită.
Pentru respectarea şi asigurarea accesului la justiţie, care se reflectă şi în accesul la dublul grad de jurisdicţie, instanţa de fond a apreciat că se impune reanalizarea cererii de retrocedare de către comisia pârâtă, în sensul verificării îndeplinirii condiţiilor prevăzute de lege pentru restituirea imobilelor solicitate de reclamant.
Împotriva acestei sentinţe, au declarat recurs ambele părţi, solicitând modificarea parţială a hotărârii atacate.
Recurentul F.D.G.J.B. a criticat sentinţa recurată în baza art. 304 pct. 9 C. proc. civ., arătând că în mod greşit instanţa de fond nu a dispus asupra modalităţii de restituire a imobilelor, obligând numai comisia să emită o nouă decizie prin care să soluţioneze pe fond notificarea sa.
În dezvoltarea criticii formulate, s-a arătat că, potrivit dispoziţiilor art. 2 alin. (2) din OUG nr. 83/1999 republicată şi Deciziei nr. XX din 19 martie 2007 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţiile Unite, instanţa de judecată este competentă să judece pe fond contestaţia formulată împotriva deciziei/dispoziţiei de respingere a cererilor prin care se solicită restituirea în natură a imobilelor preluate abuziv sau în cazul refuzului nejustificat al entităţii deţinătoare de a răspunde la notificare.
În virtutea dreptului său de plenitudine de jurisdicţie, care i s-a acordat prin lege, instanţa de judecată cenzurează Decizia/dispoziţia de respingere a cererii de restituire în natură şi în măsura în care constată că aceasta nu corespunde cerinţelor legii, o va anula, dispunând ea însăşi, în mod direct restituirea imobilului preluat de stat fără titlu valabil.
În recursul declarat de Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut comunităţilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale din România a fost invocat de asemenea motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi s-a susţinut că a fost greşit anulată Decizia nr. 150 din 27 decembrie 2007, în condiţiile în care după data emiterii acesteia intimatul-reclamant a promovat în instanţă acţiunea în constatarea calităţii de continuator al G.E.G.R.
Din acest motiv, recurenta-pârâtă a susţinut că Decizia sa a fost emisă în conformitate cu dispoziţiile art. 1 alin. (4) teza a III-a din OUG nr. 83/1999, republicată, care prevăd că, actele doveditoare ale drepturilor solicitate se depun într-un termen util stabilit de comisie, iar intimatul-reclamant a beneficiat de un termen de 18 luni de la data de 10 martie 2006, când prin Adresa nr. X/2006 i s-a solicitat să depună toate diligenţele în vederea completării cererii de retrocedare cu hotărârea judecătorească prin care să se stabilească calitatea de continuator al G.E.G.R. sau cu dovada depunerii la instanţa de judecată a unei acţiuni în constatare.
Analizând actele şi lucrările dosarului, în raport şi de dispoziţiile art. 304 şi art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursurile ca nefondate, pentru următoarele considerente:
Instanţa de fond a constatat judicios că, urmare anulării Deciziei nr. 150 din 27 decembrie 2007 prin care nu a fost soluţionat fondul cererii de retrocedare, nu se poate substitui autorităţii publice prevăzută de lege cu atribuţii pentru soluţionarea cererilor de retrocedare.
Prin HG nr. 1.164/2002, astfel cum a fost modificată şi completată prin HG nr. 1094/2005, a fost înfiinţată Comisia specială de retrocedare, ca entitate abilitată să aducă la îndeplinire dispoziţiile actelor normative privind restituirea bunurilor imobile preluate abuziv de stat.
Potrivit acestei reglementări, Comisia specială de retrocedare este competentă să soluţioneze în procedura administrativă cererile de retrocedare şi în consecinţă, atribuţiile sale nu pot fi exercitate de instanţa de judecată cu ocazia controlului de legalitate a unor decizii prin care s-a constatat un impediment procedural privind calitatea de persoană îndreptăţită, fără a fi fost analizat fondul cererii de retrocedare.
Din acest motiv, se constată că este neîntemeiată critica formulată în baza art. 304 pct. 9 C. proc. civ. de recurentul F.D.G.J.B.. Argumentele invocate de acest recurent privind incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 2 alin. (2) din OUG nr. 83/1999, republicată şi a Deciziei nr. XX din 19 martie 2007 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie -SECŢIILE UNITEse dovedesc a fi de asemenea fără temei, întrucât acestea vizează actele administrative prin care Comisia specială de retrocedare a analizat şi a soluţionat fondul cererii de retrocedare, ceea ce reprezintă o altă ipoteză juridică decât aceea a actului dedus judecăţii.
Faţă de considerentele expuse, se va respinge ca nefondat recursul declarat de F.D.G.J.B.
Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat împotriva aceleiaşi sentinţe de Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut comunităţilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale din România.
Recurenta-pârâtă a criticat neîntemeiat soluţia de anulare a Deciziei nr. 150 din 27 decembrie 2007 şi de obligare a sa la emiterea unei noi decizii prin care să soluţioneze pe fond cererea de restituire formulată de reclamantul F.D.G.J.B.
Susţinerea recurentei-pârâte că Decizia sa este anterioară demersurilor efectuate de intimatul-reclamant pentru recunoaşterea calităţii de continuator al G.E.G.R. este infirmată de actele din dosar, care atestă că acţiunea în constatarea acestei calităţi a fost înregistrată la Judecătoria Braşov la data de 4 iulie 2007, fiind astfel respectată cerinţa comunicată prin adresa din 10 martie 2006 în vederea completării dosarelor aferente cererilor de retrocedare cu acte doveditoare ale dreptului de proprietate şi ale calităţii de continuatoare a entităţii juridice care a deţinut în proprietate imobilul solicitat.
Depăşirea termenului stabilit pentru depunerea actelor doveditoare nu este sancţionată prin lege cu decăderea din dreptul de a fi analizată pe fond cererea de retrocedare şi în consecinţă, instanţa de fond a recunoscut în mod corect acest drept intimatului-reclamant, prin obligarea Comisiei speciale de retrocedare să emită o nouă decizie privind fondul cererii de retrocedare înregistrată sub nr. 684151/M din 19 ianuarie 2006 pentru imobilele terenuri situate în municipiul Braşov, str. C., judeţul Braşov.
Soluţia instanţei de fond fiind legală şi temeinică, în baza dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge ca nefondate cele două recursuri declarate în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de F.D.G.J.B. şi Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut comunităţilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale din România, împotriva Sentinţei civile nr. 69/F din 1 aprilie 2010 a Curţii de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 februarie 2011.
Procesat de GGC - GV
| ← ICCJ. Decizia nr. 745/2011. Contencios. Despăgubire. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 752/2011. Contencios. Excepţie nelegalitate... → |
|---|
