ICCJ. Decizia nr. 752/2011. Contencios. Excepţie nelegalitate act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 752/2011
Dosar nr.5005/2/2010
Şedinţa publică din 9 februarie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată, reclamanta SC M.T.C.E.S. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Municipiului Bucureşti - Serviciul de Soluţionare a Contestaţiilor, Administraţia Finanţelor Publice Sector 1 Bucureşti şi Ministerul Finanţelor Publice, anularea Deciziei nr. 23 din 23 ianuarie 2008.
Prin Sentinţa civilă nr. 61 din 07 ianuarie 2009, Tribunalul Bucureşti a respins contestaţia ce neîntemeiată, iar împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta.
În cadrul precizărilor la motivele de recurs, recurenta-reclamantă a invocat excepţia de nelegalitate a dispoziţiilor art. 10 alin. (1) şi alin. (5) din Normele din 7 iunie 2002 privind aplicarea scutirii de taxa pe valoarea adăugată pentru livrările de utilaje, echipamente şi prestările de servicii legate nemijlocit de operaţiunile petroliere realizate de titularii acordurilor petroliere, persoane juridice străine, cele aferente obiectivului de investiţii "Dezvoltarea şi modernizarea Aeroportului Internaţional Bucureşti - Otopeni", precum şi pentru livrările de bunuri şi prestările de servicii finanţate din ajutoare sau împrumuturi nerambursabile, inclusiv din donaţii ale persoanelor fizice, aprobate prin Ordinul ministrului finanţelor publice 726 din 07 iunie 2002, publicat în M.Of. nr. 417/14.06.2002.
Recurenta-reclamantă a arătat că textele prevăzute de alin. (1) şi alin. (5) ale art. 10 din Normele din 7 iunie 2002 sunt nelegale şi contravin atât Legii nr. 345/2002, cât şi Constituţiei României.
Prin încheierea de şedinţă din 07 mai 2010, Curtea de Apel Bucureşti a dispus suspendarea judecării cauzei şi soluţionarea acestei excepţii de nelegalitate în primă instanţă, cauza fiind înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti sub nr. 5005/2/2010.
Prin Sentinţa civilă nr. 4239 din 29 octombrie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia inadmisibilităţii şi a respins excepţia de nelegalitate invocată de reclamanta SC M.T.C.E.S. SRL, în contradictoriu cu pârâţii Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Municipiului Bucureşti - Serviciul de Soluţionare a Contestaţiilor, Administraţia Finanţelor Publice Sector 1 Bucureşti şi Ministerul Finanţelor Publice, ca inadmisibilă.
Pentru a pronunţa această soluţie instanţa de fond a reţinut în esenţă faptul că, întrucât legiuitorul distinge la art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 între acte administrative cu caracter individual şi acte administrative cu caracter normativ, ambele categorii aparţinând sferei largi a actelor administrative unilaterale, sens în care sunt şi dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. c) teza întâi din acelaşi act normativ, excepţia de nelegalitate reglementată de acest articol poate fi invocată doar în cazul actelor administrative unilaterale cu caracter individual.
Instanţa de fond a mai reţinut că Normele aprobate prin Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 726 din 07 iunie 2002, publicat în M. Of., Partea I, sunt acte cu caracter normativ şi, de aceea, pentru anularea acestora nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 4 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ.
Din aceste motive, în baza art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, instanţa de fond a admis excepţia inadmisibilităţii şi a respins excepţia de nelegalitate invocată de reclamantă ca inadmisibilă.
Împotriva acestei hotărâri, reclamanta SC M.T.C.E.S. SRL Bucureşti a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea recursului, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., recurenta arată că instanţa de fond a admis excepţia inadmisibilităţii excepţiei de nelegalitate invocată de reclamantă pe motivul că actul administrativ atacat cu excepţia de nelegalitate este un act normativ şi nu unul individual, ori în opinia instanţei de judecată, potrivit art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, excepţia de nelegalitate poate fi invocată numai împotriva actelor administrative cu caracter individual.
În opinia recurentei, instanţa de fond a procedat la aplicarea greşită a legii, întrucât principiul coerenţei legislative impunea soluţia admisibilităţii excepţiei de nelegalitate atât pentru actele individuale, cât şi pentru cele normative, astfel ca acest mijloc de apărare să nu fie restrictiv, pierzându-şi astfel funcţia pentru care a fost creat.
Recurenta-reclamantă arată în motivarea recursului faptul că dacă legiuitorul a înţeles să pună la dispoziţia persoanelor de drept privat un mijloc de apărare pe cale de excepţie pentru acte de autoritate individuale, în privinţa cărora cei vizaţi au deja la îndemână acţiunea directă în contencios administrativ, pe baza argumentului a fortiori, cu atât mai mult un asemenea mijloc de apărare trebuie oferit persoanelor în legătură cu acte normative a căror adresabilitate este generală şi ale căror efecte asupra persoanelor se pot produce ori constata nu doar imediat după emiterea lor, ci şi mult ulterior.
Se arată în motivele de recurs că modificarea art. 4 de către Legea nr. 262/2007 a avut rolul de a include în sfera actelor şi pe cele individuale, iar nu de a le exclude pe cele normative, iar, pe de altă parte, a admite că actele unilaterale normative nu pot fi atacate pe calea excepţiei de nelegalitate, ar însemna să se admită că principiul "Nimeni nu este mai presus de lege", statuat de art. 16 alin. (2) din Constituţie, nu este aplicabil organelor puterii executive, în speţă Ministerul Finanţelor Publice, care poate emite acte normative în contra dispoziţiilor legale, fapt inadmisibil într-un stat de drept, în care respectarea legii şi a dreptului sunt suverane.
Examinând cauza şi sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este fondat, pentru cele ce se vor arăta în continuare.
Potrivit art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, astfel cum a fost modificat de Legea nr. 262/2007: „Legalitatea unui act administrativ unilateral cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepţie, din oficiu sau la cererea părţii interesate. În acest caz, instanţa, constatând că de actul administrativ depinde soluţionarea litigiului pe fond, sesizează, prin încheiere motivată, instanţa de contencios administrativ competentă şi suspendă cauza. Încheierea de sesizare a instanţei de contencios administrativ nu este supusă niciunei căi de atac, iar încheierea prin care se respinge cererea de sesizare poate fi atacată odată cu fondul. Suspendarea cauzei nu se dispune în ipoteza în care instanţa în faţa căreia s-a ridicat excepţia de nelegalitate este instanţa de contencios administrativ competentă să o soluţioneze”.
În conformitate cu dispoziţiile alin. (2) al acestui articol: „Instanţa de contencios administrativ se pronunţă, după procedura de urgenţă, în şedinţă publică, cu citarea părţilor şi a emitentului. În cazul în care excepţia de nelegalitate vizează un act administrativ unilateral emis anterior intrării în vigoare a prezentei legi, cauzele de nelegalitate urmează a fi analizate prin raportare la dispoziţiile legale în vigoare la momentul emiterii actului administrativ”.
Este adevărat că legiuitorul, în art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, face trimitere în privinţa analizării legalităţii la actele administrative cu caracter individual, ceea ce ar putea conduce la concluzia că s-ar limita posibilitatea invocării excepţiei de nelegalitate la actul administrativ unilateral cu caracter individual.
Este de observat însă că în cuprinsul alin. (2) al art. 4 este folosită sintagma „act administrativ unilateral” fără a se mai face distincţie între cel normativ şi cel individual.
În virtutea principiului de drept, potrivit căruia legea se interpretează în sensul de a produce efecte, iar nu în sensul înlăturării efectelor sale, se apreciază că şi în actuala reglementare actele administrative cu caracter normativ pot fi supuse controlului de legalitate în procedura excepţiei de nelegalitate, prevăzută de art. 4 din legea contenciosului administrativ.
Aceasta presupune că actele administrative cu caracter normativ pot fi supuse controlului de legalitate în cadrul procedurii excepţiei de nelegalitate prevăzută de art. 4 din Legea nr. 554/2004, astfel cum a fost modificat.
Astfel fiind, Înalta Curte constată că instanţa de fond în mod greşit a constatat că excepţia de nelegalitate a unui act administrativ cu caracter normativ nu poate fi cercetată.
Procedând în acest mod, instanţa de fond a pronunţat o hotărâre netemeinică şi nelegală, care va fi casată, cu consecinţa trimiterii cauzei spre rejudecare.
Cu ocazia rejudecării, instanţa de fond va analiza excepţia invocată, ţinând cont de toate apărările şi susţinerile părţilor.
În consecinţă, pentru considerentele arătate şi în conformitate cu dispoziţiile art. 312 C. proc. civ., recursul va fi admis, sentinţa atacată va fi casată, iar cauza va fi trimisă spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de SC M.T.C.E.S. SRL Bucureşti împotriva Sentinţei civile nr. 4239 din 29 octombrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 februarie 2011.
Procesat de GGC - GV
| ← ICCJ. Decizia nr. 750/2011. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 763/2011. Contencios. Suspendare executare act... → |
|---|
