ICCJ. Decizia nr. 781/2011. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 781/2011
Dosar nr. 1268/57/2009
Şedinţa publică de la 10 februarie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 12/CA din 19 ianuarie 2010, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia tardivităţii acţiunii invocată de pârâtul Guvernul României; a respins ca tardivă acţiunea formulată de reclamanta Parohia Evanghelică C.A. Sibiu împotriva pârâtului Guvernul României, având ca obiect anularea parţială a Hotărârii Consiliului de Miniştri nr. 399 din 14 aprilie 1950 şi, totodată, a admis în principiu şi, în fond, cererea de intervenţie în interesul pârâtului formulată de Ministerul Justiţiei şi Libertăţilor.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că, reclamanta Parohia Evanghelică C.A. Sibiu a solicitat ca în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României să se dispună anularea Hotărârii Consiliului de Miniştri nr. 399 din 14 aprilie 1950, în sensul anulării dispoziţiei de dizolvare a Fundaţiei D.M., precum şi reînscrierea în Registrul asociaţiilor şi fundaţiilor aflat la grefa Judecătoriei Sibiu a Fundaţiei D.M., a cărei denumire apare în documente în mai multe variante, (H.D.G., G.D.M., G.D.H., etc.), înfiinţată în 1924.
Prin întâmpinare, Guvernul României a solicitat respingerea acţiunii, invocând următoarele excepţii:
- excepţia inadmisibilităţii acţiunii în raport cu dispoziţiile art. 5 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, întrucât Cap. III al Legii nr. 86/2006 reglementează o procedură specială dată în competenţa judecătoriilor pentru acţiunile ce au ca obiect dobândirea sau pierderea calităţii de asociaţie religioasă;
- excepţia tardivităţii introducerii acţiunii, apreciind că actul administrativ dedus judecăţii are caracter individual, astfel încât dreptul reclamantei de a se adresa instanţei trebuia exercitat în condiţiile şi termenele prevăzute de art. 7 ale Legii nr. 554/2004, modificată şi completată;
- excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei Parohia Evanghelică C.A. Sibiu susţinând că reclamanta Parohia Evanghelică C.A. Sibiu nu îşi justifică calitatea procesuală activă, deoarece nu face dovada dreptului propriu recunoscut de lege şi care să fi fost vătămat de actul administrativ contestat, după cum nu face nici dovada legăturii de cauzalitate între act şi vătămarea invocată.
În cauză a formulat cerere de intervenţie în interesul pârâtului Guvernul României, Ministerul Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti în temeiul art. 49 alin. (3) C. proc. civ., care a invocat neaplicarea Legii nr. 554/2004, apreciind că se aplică prevederile Legii nr. 29/1990. A mai invocă tardivitatea acţiunii susţinând ca termenele de sesizare a instanţei de contencios administrativ potrivit art. 5 din Legea nr. 29/1990, dar şi art. 11 şi art. 2 lit. c) din Legea nr. 554/2004 sunt depăşite la data sesizării instanţei.
Instanţa de fond a constatat că excepţia lipsei calităţii procesuale active şi a lipsei interesului reclamantei sunt nefondate şi le-a respins ca atare.
Şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Guvernului României a fost apreciată ca nefondată, întrucât Consiliul de Miniştri exercită puterea executivă, astfel încât pârâtul Guvernul României ca autoritate publică a puterii executive potrivit Legii nr. 90/2001 stă în justiţie pentru propriile acte administrative, dar şi pentru actele administrative emise de cei care au exercitat înaintea sa puterea executivă.
Prin urmare, şi această excepţie a fost respinsă.
În ce priveşte inadmisibilitatea acţiunii în contencios administrativ pe motiv că Legea nr. 486/2006 prevede o procedură specială pentru asociaţiile religioase, alta decât cea a contenciosului administrativ, instanţa de fond a apreciat că excepţia este nefondată, întrucât reclamanta aşa cum susţine, nu contestă pierderea calităţii de asociaţie religioasă a unei asociaţii născute sub imperiul acestei legi, ci a unei fundaţii constituită conform Legii nr. 21/1924.
Însă sub aspectul tardivităţii sesizării instanţei de contencios administrativ, s-a constatat că excepţia invocată de pârât şi de intervenienta în interesul acestuia este fondată şi conduce la respingerea acţiunii reclamantei ca tardivă.
Instanţa a avut în vedere faptul că actul atacat este emis în 1950, iar dacă s-ar admite că până în decembrie 1989 pe durata regimului comunist s-ar fi justificat o lipsă de acţiune în justiţie a reclamantei, ulterior acestei date au trecut 19 ani în care reclamanta deşi avea garantat dreptul de acces la instanţă, nu şi l-a exercitat.
Împotriva hotărârii instanţei de fond, reclamanta Parohia Evanghelică C.A. Sibiu a declarat recurs, criticând-o ca nelegală şi netemeinică, întrucât a fost pronunţată cu greşita aplicare a legii.
S-a motivat recursul pe eronata apreciere a primei instanţe, că excepţia privind tardivitatea acţiunii este întemeiată, întrucât Hotărârea Consiliului de Miniştri nr. 399/1950 nu a fost comunicată recurentei nici până în prezent. Se precizează în recurs că reclamanta-recurentă a îndeplinit procedura prealabilă, a respectat termenul de 6 luni prevăzut de art. 11 din Legea nr. 554/2004 şi a exercitat dreptul de acces la instanţă conform legii.
Recursul este nefondat şi va fi respins.
Examinând actele dosarului, motivele de recurs şi în raport de prevederile art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine următoarele:
Prin acţiunea introductivă de instanţă, reclamanta-recurentă a solicitat anularea Hotărârii Consiliului de Miniştri nr. 399/1950 în sensul anulării dispoziţiei de dizolvare a Fundaţiei D.M.
Prin întâmpinarea depusă de Guvernul României au fost invocate mai multe excepţii referitoare la inadmisibilitatea acţiunii, lipsa calităţii procesuale active a reclamante, lipsa de interes şi excepţia tardivităţii acţiunii.
Instanţa de fond printr-o motivare care nu poate da naştere la o altă interpretare, a respins toate aceste excepţii, admiţând doar excepţia de tardivitate a acţiunii, de altfel motiv de recurs în prezenta cauză.
De aceea, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va analiza doar acest motiv referitor la excepţia de tardivitate a acţiunii de fond.
Actul atacat este fără dubiu hotărârea Consiliului de Miniştri emisă în anul 1950.
Ministerul Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti a formulat în interesul Guvernului României o cerere de intervenţie prin care a invocat neaplicarea Legii nr. 554/2004, ci a Legii nr. 29/1990 faţă de care o asemenea acţiune este tardivă potrivit art. 5.
Desigur, recurenta-reclamantă justifică calitatea procesuală activă şi interesul în promovarea cererii, dar şi dreptul vătămat prin dizolvare, atâta vreme cât fondatorul unic al fundaţiei dizolvate putea contesta actul de dizolvare.
Şi calitatea procesuală pasivă a Guvernul României este justificată, întrucât Consiliul de Miniştri exercita puterea executivă, aşa încât Guvernul României ca autoritate executivă poate sta în justiţie pentru actele administrative.
Referitor la tardivitatea acţiunii, este fără posibilitate de tăgadă că aceasta curge de la data emiterii actului administrativ în litigiu, şi nu de la comunicare, fie că vorbim despre art. 5 din Legea nr. 29/1990 sau Legea nr. 554/2004. Actul contestat este din 1950, astfel că termenul de un an a fost de mult împlinit.
Faţă de aceste considerente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază că în mod corect Curtea de apel a admis această din urmă excepţie şi a respins ca tardivă acţiunea formulată de reclamanta-recurentă.
Aşa fiind Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază că sentinţa atacată este legală şi temeinică, motiv pentru care, va respinge recursul declarat de Parohia Evanghelică C.A. Sibiu, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de Parohia Evanghelică C.A. Sibiu, împotriva sentinţei civile nr. 12/CA din 19 ianuarie 2010 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 10 februarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 769/2011. Contencios. Alte cereri. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 785/2011. Contencios → |
|---|
