ICCJ. Decizia nr. 811/2011. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 811/2011
Dosar nr.192/59/2010
Şedinţa publică din 10 februarie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată reclamantul I.S. a chemat în judecată pârâta A.N.S.V.S.A. Bucureşti, solicitând anularea actului prin care a fost eliberat din funcţia publică de conducere, respectiv Ordinul emis de Preşedintele A.N.S.V.S.A. Bucureşti nr. 69499 din 23 aprilie 2009; repunerea părţilor în situaţia anterioară emiterii ordinului contestat, prin reintegrarea reclamantului în funcţia publică de conducere deţinută anterior, respectiv aceea de Director Executiv Adjunct în cadrul D.S.V.S.A. Arad; obligarea pârâtei la plata unor despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi recalculate, precum şi a primelor, stimulentelor şi celorlalte drepturi de care reclamantul ar fi beneficiat dacă nu ar fi intervenit ordinul contestat, acestea din urmă la nivelul coeficientului mediu pe unitate plus coeficientul acordat funcţiilor de conducere, de la data desfacerii raporturilor de serviciu şi până la reintegrarea efectivă, actualizate la zi cu aplicarea coeficientului de inflaţie calculat până la data plăţii efective;obligarea pârâtei la plata daunelor morale în sumă de 50.000 RON, cu cheltuieli de judecată.
Intimata prin întâmpinare a solicitat respingerea, în principal, ca inadmisibilă şi, în subsidiar, ca neîntemeiată a acţiunii având în vedere faptul că ordinul contestat a fost comunicat la data de 23 aprilie 2009, situaţie în care termenul de 30 de zile în interiorul căruia trebuia să fie formulată plângerea prealabilă curgea de la această dată şi se împlinea la data de 24 mai 2009.
Prin Sentinţa civilă nr. 216 din 22 aprilie 2010 Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal a admis în parte acţiunea formulată de reclamantul I.S., în contradictoriu cu pârâta A.N.S.V.S.A. Bucureşti, a anulat Ordinul nr. 69499 din 23 aprilie 2009 emis de Preşedintele A.N.S.V.S.A. Bucureşti, şi a dispus reîncadrarea reclamantului în funcţia publică de conducere deţinută anterior emiterii ordinului menţionat precum şi obligarea pârâtei la plata drepturilor salariale avute pentru funcţia deţinută, începând cu data de 23 aprilie 2009 şi până la reîncadrarea reclamantului, drepturi ce vor fi actualizate cu aplicarea coeficientului de inflaţie, până la data plăţii efective. Totodată a respins cererea reclamantului de obligare a pârâtei la plata daunelor morale luând act că reclamantul nu a solicitat cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că în cauză nu era necesară formularea plângerii prealabile, fiind incidente dispoziţiile art. 9 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora în situaţia în care Decizia de declarare a neconstituţionalităţii este urmarea unei excepţii ridicate în altă cauză, acţiunea poate fi introdusă direct la instanţa de contencios administrativ competentă, în limitele unui termen de decădere de un an, calculat de la data publicării deciziei Curţii Constituţionale în M. Of.
Instanţa de fond a mai reţinut că reclamantul şi-a întemeiat acţiunea pe Decizia nr. 1.257 din 07 octombrie 2009 a Curţii Constituţionale, prin care fost declarată neconstituţională OUG nr. 37/2009, care a stat la baza emiterii ordinului de eliberare din funcţie. Cum această decizie a fost publicată în M. Of. nr. 758 din 06 noiembrie 2009, instanţa a apreciat că reclamantul avea posibilitatea de a se adresa instanţei în mod direct, aşadar fără a mai îndeplini procedura prealabilă, până la data de 06 noiembrie 2010.
Pe de altă parte, însăşi OUG nr. 37/2009, în baza căreia s-a emis ordinul de eliberare din funcţie, a fost declarată neconstituţională.
Pe fondul cauzei, instanţa a constatat că prin Decizia nr. 1.257 din 07 octombrie 2009, Curtea Constituţională a statuat că prin reglementările sale OUG nr. 37/2009 aduce atingere statutului juridic al funcţionarilor publici, exprimând o tendinţă de politizare a structurilor guvernamentale din unităţile administrativ-teritoriale şi punând în discuţie regimul constituţional şi legal actual al funcţiei publice.
La rândul său, OUG nr. 105/2009, care a preluat dispoziţiilor OUG nr. 37/2009, a fost declarat neconstituţional prin Decizia nr. 1.629 din 03 decembrie 2009, pronunţată de Curtea Constituţională.
Prin urmare, instanţa de fond a apreciat că Ordinul de eliberare din funcţie nr. 69499 din 23 aprilie 2009 se dovedeşte a fi nelegal, atât sub aspectul temeiniciei cât şi sub aspectul legalităţii, fiind dat cu nerespectarea dispoziţiilor speciale ale Legii nr. 188/1999, pe care tocmai pârâta emitentă le-a avut în vedere la emiterea ordinului contestat.
Cât priveşte solicitarea reclamantului de a obliga pârâtul la plata sumei de 50.000 lei, cu titlu de daune morale, instanţa a constatat că într-adevăr prin ordinul atacat s-a adus atingere intempestivă unui raport de serviciu în desfăşurarea căruia reclamantului nu i s-a reproşat nerespectarea vreunei reguli.
Cu toate acestea, situaţia creată nu îi poate fi reproşată pârâtei A.N.S.V.S.A. Bucureşti, întrucât nu aceasta este emitenta OUG nr. 37/2009, declarată neconstituţională, act normativ care a determinat, ba chiar a impus prin prevederile sale imperative, desfiinţarea postului reclamantului şi eliberarea sa din funcţia deţinută.
Împotriva hotărârii instanţei de fond pârâta A.N.S.V.S.A. a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea recursului se arată că temeiul legal al emiterii ordinului atacat a fost OUG nr. 37/2009 care la art. III alin. (1) dispunea fără echivoc că funcţiile publice de conducere de director executiv şi director executiv adjunct au fost desfiinţate, astfel că reţinerea instanţei de fond în sensul că a fost schimbată doar titulatura este netemeinică cu interpretarea greşită a prevederilor legale (în vigoare la acel moment).
Anexa la OUG nr. 37/2009 cuprindea lista serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe ale administraţiei publice centrale din unităţile administrativ-teritoriale.
Recurenta mai arată că Ordinul nr. 69499 din 23 aprilie 2009 a cărui anulare s-a dispus, a fost emis în aplicarea dispoziţiilor legale în acel moment, respectiv OUG nr. 37/2009, instituţia publică neavând un drept de opţiune astfel încât desfiinţarea funcţiei s-a produs "ope legis", cu consecinţa încetării raporturilor de serviciu ale reclamantului, ordinul contestat fiind emis cu respectarea dispoziţiilor legale în vigoare la acel moment.
Având în vedere că instituţia publică avea obligaţia de a se conforma prevederilor legale imperative (în vigoare la momentul emiterii actului administrativ contestat) ale OUG nr. 37/2009, recurenta consideră că în mod legal a procedat la emiterea ordinelor prin care directorii executivi şi directorii executivi adjuncţi ai structurilor din subordinea A.N.S.V.S.A. au fost eliberaţi din aceste funcţii, inclusiv al intimatului-reclamant.
Analizând sentinţa atacată, în raport cu criticile formulate, cât şi din oficiu, în baza art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.
Instanţa de control judiciar constată că în speţă nu sunt întrunite cerinţele impuse de art. 304 sau art. 3041 C. proc. civ., în vederea casării sau modificării hotărârii: prima instanţă a reţinut corect situaţia de fapt, în raport de materialul probator administrat în cauză, şi a realizat o încadrare juridică adecvată.
Astfel, prin Ordinul nr. 69499 din 23 aprilie 2009 emis de Preşedintele A.N.S.V.S.A. Bucureşti s-a dispus eliberarea din funcţia publică de conducere deţinută de recurentul-reclamant, motivându-se această măsură exclusiv pe emiterea OUG nr. 37/2009, iar din motivele expuse în întâmpinare de către pârât rezultă fără echivoc lipsa unor motive imputabile acestuia.
Temeiul juridic al acestei măsuri administrative l-a constituit art. III alin. (1) din OUG nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătăţire a activităţii administraţiei publice locale, art. 99 alin. (1) lit. b), alin. (3) - (7) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată.
Înalta Curte apreciază că pentru argumentarea soluţiei adoptate în legătură cu problema de drept dedusă judecăţii se impune prezentarea unor scurte consideraţii cu privire la excepţia de neconstituţionalitate şi efectele acesteia.
Controlul de constituţionalitate exercitat pe calea excepţiei de neconstituţionalitate este un control de conformitate şi conformare a legii sau ordonanţelor guvernamentale cu dispoziţiile Constituţiei, în cadrul căruia prevalează garantarea drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti.
Potrivit art. 147 alin. (1) din Constituţie, dispoziţiile din legile şi ordonanţele în vigoare, precum şi cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituţionale, îşi încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curţii Constituţionale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei; pe durata acestui termen, dispoziţiile constatate ca fiind neconstituţionale sunt suspendate de drept.
Conform alin. (4) din articolul aflat în discuţie, deciziile Curţii Constituţionale se publică în M. Of. al României; de la data publicării, deciziile sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor.
Ca atare, deciziile Curţii Constituţionale privind admiterea unei excepţii de neconstituţionalitate sunt de imediată aplicare, cu consecinţa înlăturării normei declarate neconstituţionale din sistemul normativ.
Cu alte cuvinte, în situaţia în care soluţia Curţii Constituţionale nu ar avea aplicare directă şi imediată, întreaga procedură de control a constituţionalităţii legilor şi ordonanţelor ar fi lipsită de finalitate.
Pe acest aspect, poate fi amintită şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 186/1999 în care s-a statuat că instanţele judecătoreşti trebuie să facă aplicarea directă a dispoziţiilor constituţionale relevante, în sensul de a înlătura prevederile neconstituţionale, dacă legiuitorul nu a procedat la modificarea sau abrogarea acestora.
Plenul Curţii Constituţionale, în temeiul art. 146 lit. a) din Constituţie şi art. 15 şi urm. din Legea nr. 47/1992, a exercitat controlul de constituţionale a priori asupra legii de aprobare a OUG nr. 37/2009 şi, totodată, asupra ordonanţei respective, care constituie conţinutul normativ al legii.
Prin Decizia nr. 1.257 din 7 octombrie 2009, instanţa constituţională a declarat neconstituţională Legea de aprobare a OUG nr. 37/2009, iar din analiza considerentelor deciziei rezultă că viciul neconstituţionalităţii afectează însuşi actul normativ aprobat prin această lege.
De asemenea, prin Decizia nr. 1.629 din 3 decembrie 2009, instanţa constituţională a declarat neconstituţională şi OUG nr. 105/2009.
În considerentele deciziilor anterior enunţate, Curtea Constituţională a arătat, în esenţă, că modalitatea de reglementare a funcţiei publice, respectiv „actul administrativ” de numire reprezintă construcţii juridice deficitare şi confuze care ridică problema statutului juridic al directorului coordonator şi a naturii juridice a contractului de management.
În plus, instanţa constituţională a precizat că, prin adoptarea OUG nr. 37/2009, au fost încălcate prevederile art. 15 din Constituţie, statutul juridic al funcţiei publice de conducere, reglementat prin Legea nr. 188/1999, întrucât Guvernul a intervenit într-un domeniu pentru care nu avea competenţă materială.
Potrivit art. 9 alin. (1) şi (5) din Legea nr. 554/2004, modificată, persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim prin ordonanţe sau dispoziţii din ordonanţe poate introduce acţiune la instanţa de contencios administrativ, acţiune care poate avea ca obiect acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin aceste ordonanţe, anularea actelor administrative emise în baza acestora, precum şi, după caz, obligarea unei autorităţi publice la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei operaţiuni administrative.
Acelaşi text de lege reglementează, în alin. (4), situaţia acţiunilor formulate de o persoană vătămată, în cazul în care s-a declarat neconstituţională ordonanţa prin admiterea unei excepţii într-o altă cauză.
Din analiza acestor dispoziţii legale, Înalta Curte constată că legiuitorul a prevăzut faptul că, în ipoteza admiterii excepţiei de neconstituţionalitate a ordonanţei într-o altă cauză, efectele se produc, de la data admiterii excepţiei, şi în cauze similare, care au ca temei juridic aceleaşi prevederi declarate neconstituţionale.
După cum s-a relevat anterior, această măsură a avut la bază aplicarea prevederilor OUG nr. 37/2009 care a fost declarată neconstituţională, prin Decizia nr. 1.257 din 7 octombrie 2009.
Ca atare, în temeiul art. 9 alin. (4) din Legea contenciosului administrativ, efectele acestei decizii a instanţei constituţionale se extind şi asupra celorlalte cauze având ca obiect anularea actelor administrative emise în temeiul OUG nr. 37/2009.
În altă ordine de idei, Înalta Curte reţine că eliberarea intimatului-reclamant din funcţia publică pe care o deţinea, în alte situaţii decât cele reglementate de Legea nr. 188/1999, reprezintă un act nelegal, de natură a afecta în mod evident securitatea raporturilor de funcţie, care se circumscrie noţiunii de securitate socială, protejată prin Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi actele comunitare, precum şi prin alte tratate internaţionale la care România este parte şi a căror îndeplinire este obligată să o asigure, potrivit art. 11 şi art. 20 din Constituţia României.
Astfel fiind, Înalta Curte constată că susţinerile şi criticile recurentei sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre temeinică şi legală pe care o va menţine.
În consecinţă, pentru considerentele arătate şi în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., coroborat cu art. 20 şi 28 din Legea nr. 554/2004, modificată, Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de A.N.S.V.S.A. împotriva Sentinţei civile nr. 216 din 22 aprilie 2010 a Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 10 februarie 2011.
Procesat de GGC - NN
| ← ICCJ. Decizia nr. 809/2011. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 812/2011. Contencios. Suspendare executare act... → |
|---|
