ICCJ. Decizia nr. 913/2011. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr.913/2011
Dosar nr.11541/2/2009
Şedinţa publică din 16 februarie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele.
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul acţiunii
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucuerşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta C.F. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, obligarea acesteia să emită Decizia reprezentând titlul de despăgubire, după întocmirea în prealabil a raportului de evaluare pentru imobilul situat în Constanţa, din care să se deducă despăgubirile acordate în baza Decretului 270/1980, precum şi la plata daunelor cominatorii pentru fiecare zi de întârziere de la data rămânerii definitive a hotărârii.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că prin Dispoziţia nr. 6090 din 7 octombrie 2008 a Primarului Municipiului Constanţa au fost acordate măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul situat în Constanţa, imposibil de restituit în natură şi deşi această dispoziţie a primit avizul de legalitate al Prefecturii şi a fost înregistrat la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, în ciuda numeroaselor cereri formulate de reclamanţi, nici până în prezent nu a fost emisă Decizia reprezentând titlul de despăgubiri.
Prin întâmpinare, pârâta a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiate, arătând că soluţionarea acesteia urmează să se facă în ordinea înregistrării şi conform deciziei 2815/2008 pentru respectarea principiului egalităţii.
2. Hotărârea primei instanţe
Prin sentinţa nr. 1925 din 27 aprilie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis în parte cererea formulată, a obligat pârâta să trimită dosarul aferent Dispoziţiei nr. 6090 din 07 octombrie 2008 emisă de Primăria Municipiului Constanţa înregistrat sub nr. 11609/2009 unui evaluator autorizat sau societăţi de evaluatori autorizate şi să emită Decizia reprezentând titlul de despăgubire, respingând cererea privind obligarea pârâtei la plata daunelor cominatorii, ca neîntemeiată.
Pentru a adopta această soluţie, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că reclamanta a solicitat, în baza Legii nr. 10/2001, să i se acorde măsuri reparatorii pentru imobilul situat în Constanţa, iar prin Dispoziţia nr. 6090 din 7 octombrie 2008 Primarul Municipiului Constanţa a dispus acordarea respectivelor măsuri, dosarul fiind transmis către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor şi înregistrat la această autoritate în vederea demarării procedurii prevăzute de Legea nr. 247/2005.
Prima instanţă a reţinut că, deşi legea nu impune un termen de soluţionare a cererilor, iar prin Decizia nr. 2815/2008 a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor s-a stabilit o modalitate aleatorie de selectare a dosarelor aferente dispoziţiilor de restituire, neefectuarea nici uneia din operaţiunile juridice necesare emiterii titlului de despăgubire într-un interval de un an de la data înregistrării dosarului poate fi însă apreciată ca reprezentând o încălcare a dreptului reclamantei la soluţionarea cererilor într-un termen rezonabil, aşa cum este acesta prevăzut de dispoziţiile art. 6 din CEDO.
În ceea ce priveşte obligarea la plata daunelor cominatorii, prima instanţă a apreciat că acestea se acordă doar în situaţia în care se stabileşte neexecutarea culpabilă a obligaţiilor într-un titlu executoriu.
4. Recursul exercitat în cauză
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În motivarea căii de atac, recurenta-pârâtă a susţinut, în esenţă, următoarele:
Cu privire la obligarea transmiterii dosarului spre evaluare, recurenta pârâtă a susţinut că, în cauză, dosarul aferent dispoziţiei prin care s-au stabilit măsuri reparatorii în favoarea reclamantei a fost transmis Secretariatului Comisiei Centrale, fiind astfel declanşată procedura prevăzută de Legea nr. 247/2005.
În cadrul acestei proceduri sunt parcurse mai multe etape: etapa transmiterii şi înregistrării dosarelor, etapa analizării dosarelor sub aspectul posibilităţii restituirii în natură a imobilului ce face obiectul notificării şi etapa evaluării, etapă în care, dacă după analizarea dosarului se constată că, în mod întemeiat cererea de restituire în natură a fost respinsă, dosarul va fi transmis, evaluatorului sau societăţii de evaluatori desemnată întocmirii raportului de evaluare, procedura finalizându-se prin emiterea de către Comisia Centrală a deciziei reprezentând titlul de despăgubire şi valorificarea acestui titlu în condiţiile prevăzute de pct. 26 din OUG 81/2007.
În speţă, recurenta-pârâtă a arătat că etapa transmiterii şi înregistrării dosarelor a fost parcursă, Dosarul fiind înregistrat sub nr. 44233/CC şi a fost analizată legalitatea cererii de respingere a cererii de restituire în natură.
Referitor la etapa evaluării, recurenta - pârâtă a arătat că această etapă este condiţionată de respectarea ordinii de înregistrare a dosarelor aşa cum s-a stabilit prin Decizia nr. 2815 din 16 septembrie 2008 a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, iar ulterior efectuării raportului de evaluare autoritatea pârâtă va emite Decizia privind titlul de despăgubire.
Sub aspectul încălcării principiului procesului rezonabil în parcurgerea procedurii prevăzute de Titlul VII din Legea nr. 247/2005 consideră recurenta-pârâtă că, în speţă, în mod netemeinic, instanţa de fond a reţinut o astfel de încălcare, întrucât este de necontestat că persoanele beneficiare ale prevederilor actului normativ menţionat au dreptul la parcurgerea acestei proceduri într-un termen rezonabil, însă jurisprudenţa Curţii Europene în materie de termen rezonabil stabileşte anumite criterii ce trebuie luate în calcul, cum ar fi complexitatea cauzei, conduita reclamantului şi cea a autorităţilor competente, precum şi importanţa litigiului pentru reclamant.
Prin notele scrise depuse la dosar pârâta a reiterat motivele invocate în recurs.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursulu.
Examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurentă, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041, constată că recursul nu este fondat.
1. Argumentele de fapt şi de drept relevant.
Intimata-reclamantă a supus controlului instanţei de contencios administrativ refuzul nejustificat al autorităţii administrative de a desemna un evaluator pentru întocmirea raportului de evaluare şi de a emite Decizia de despăgubire pentru imobilul situat în Constanţa, în temeiul Titlului VII din Legea nr. 247/2005, calitatea de persoană îndreptăţită la despăgubiri fiindu-i recunoscută prin Dispoziţia nr. 6090 din 07 octombrie 2008, emisă de Primăria municipiului Constanţa, prin care a fost soluţionată notificarea înregistrată sub nr. 135542/2001.
Înalta Curte constată că sunt nefondate criticile formulate de recurenta-pârâtă în justificarea refuzului său de parcurgere a etapelor procedurii administrative cu care a fost învestită, reţinând că în mod corect, în raport de dispoziţiile art. 16 alin. (5) din Capitolul V din Titlul VII „Regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv” din Legea specială nr. 247/2005, cu modificările şi completările ulterioare, prima instanţă a obligat pârâta să transmită dosarul către evaluator pentru întocmirea raportului de evaluare pentru imobilul în litigiu şi să emită Decizia reprezentând titlul de despăgubire.
Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, potrivit art. 16 alin. (4) din Titlul VII al Legii 247/2005, are ca atribuţie doar verificarea legalităţii respingerii cererii de restituire în natură a imobilului, or, acest aspect nu a fost contestat, pentru netrimiterea dosarului către evaluator invocându-se Decizia nr. 2815 din 16 septembrie 2008 a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Instanţa de control judiciar constată că reclamanta a început procedurile de recuperare a bunului sau contravalorii acestuia prin notificarea formulată în anul 2001, iar dosarul cu dispoziţia de acordare a despăgubirilor, împreună cu documentaţia aferentă, a fost înregistrat sub nr. 44233/CC la Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Intervalul mare de timp pe parcursul căruia s-a derulat procedura de acordare a reparaţiilor pentru imobilul preluat abuziv, conferă consistenţă concluziei la care a ajuns instanţa de fond, în sensul încălcării principiului soluţionării cauzelor într-un termen rezonabil consacrat de art. 6 parag. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale.
Totodată, reţine că sentinţa primei instanţe nu este criticabilă nici sub aspectul pretinsei ignorări a regulilor de stabilire a ordinii de soluţionare a dosarelor, prevăzute în Decizia nr. 2815/2008.
Dispoziţiile art. 20 din Constituţia României şi normele interne cuprinse în legislaţia primară şi secundară având ca obiect de reglementare procedura de acordare a despăgubirilor nu pot fi interpretate şi aplicate într-un sens care să nu concorde cu dreptul la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil, consacrat în art. 6 parag. 1 din Convenţie ca o garanţie a dreptului la un proces echitabil şi aplicabil nu numai în procedura judiciară, ci şi în cadrul procedurii administrative şi de asemenea, în etapa executării hotărârilor sau deciziilor definitive.
Soluţionarea cauzelor în mod imparţial, echitabil şi într-un termen rezonabil constituie şi un element al dreptului la o bună administrare, drept fundamental al cetăţeanului Uniunii Europene, consacrat în art. 41 al Cartei proclamate solemn la data de 7 decembrie 2000 de către Parlamentul European şi Consiliul Uniunii Europene.
Aşadar, complexitatea etapelor procedurale poate constitui un criteriu de apreciere în ce priveşte respectarea termenului rezonabil, dar nu poate fi invocată pentru justificarea unei conduite arbitrare, a unei totale pasivităţi a autorităţii publice, în condiţiile în care din înscrisurile depuse la dosar nu rezultă că la pronunţarea prezentei hotărâri s-a emis Decizia solicitată.
2. Soluţia pronunţată în recur.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, nefiind identificate motive de reformare a sentinţei, potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, 304 pct. 9 sau art. 3041 din C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva sentinţei nr. 1925 din 27 aprilie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 februarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 912/2011. Contencios. Cetăţenie. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 916/2011. Contencios. Anulare act... → |
|---|
