ICCJ. Decizia nr. 916/2011. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr.916/2011
Dosar nr.3005/54/2009
Şedinţa publică din 16 februarie 2011
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele.
I. Circumstanţele cauze.
1.Obiectul acţiuni.
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, reclamanta P.M. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale şi Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, anularea actelor administrative nr. 548 din 25 martie 2009, (proces-verbal de constatare) respectiv Decizia nr. 2375 din 27 mai 2008, prin care s-a soluţionat contestaţia formulată împotriva acestui process-verbal, acte emise de către pârâta Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură; exonerarea de la plata debitului în cuantum de 18.650,65 RON; obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că prin cererea nr. 81 din 14 mai 2007 a solicitat Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie Pentru Agricultură, sprijinul pentru plăţi directe pentru o suprafaţă 112,32 ha teren, având categoria păşune, situat pe raza localităţii. G.
Prin întâmpinare, pârâtul Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive şi respingerea cererii ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate, iar prin completarea la întâmpinare a solicitat respingerea acţiunii, ca neîntemeiată.
Pârâta Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, prin întâmpinare, a solicitat respingerea acţiunii, ca neîntemeiată.
2. Hotărârea primei instanţe
Prin sentinţa nr. 206 din 8 aprilie 2010, Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal a admis acţiunea formulată de reclamanta P.M. în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale şi Agenţia de Plăţi şi Intervenţie în Agricultură şi în consecinţă, a anulat procesul-verbal de constatare nr. 548 din 25 martie 2009 şi Decizia nr. 11771 din 24 aprilie 2009 emise de pârâtă.
3. Motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut, în esenţă, următoarele:
Cu privire la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, prima instanţă a apreciat că este neîntemeiată, întrucât, potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 1/2004, Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură este o instituţie publică, cu personalitate juridică, aflată în subordinea Ministerului, astfel încât, deşi acţiunea are ca obiect anularea unor acte administrative emise de agenţie, pentru asigurarea opozabilităţii efectelor hotărârii judecătoreşti, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale are calitate procesuală pasivă în cauză.
Pe fondul cauzei, prima instanţă a reţinut că reclamanta este beneficiara unui sprijin financiar direct acordat în temeiul OUG 125/2006 pentru anul 2007, astfel cum rezultă din Decizia nr. 2440975 din 07 iunie 2008, prin care i s-a acordat suma de 18.650,65 RON, în cadrul schemei unice de plată pe suprafaţa - SAPS, pentru o suprafaţă determinată de 110,33 ha.
Prin procesul-verbal de constatare nr. 548 din 25 martie 2009 emis de MADR-APIA- Direcţia Antifraudă şi Control Intern s-a dispus restituirea sumei de 18.650,65 RON, pentru motivul că reclamanta nu îndeplineşte condiţiile de eligibilitate în sensul că nu a făcut dovada utilizării suprafeţei declarate în cererea de acordare a sprijinului direct şi că nu s-ar fi declarat toate parcelele agricole.
Împotriva acestui proces-verbal reclamanta a formulat contestaţie ce a fost soluţionată prin Decizia nr. 1171 din 13 mai 2009 emisă de MADR-APIA - Direcţia Antifraudă şi Control Intern, în sensul respingerii acesteia ca neîntemeiată.
În speţă, reclamanta, prin cererea înregistrată sub nr. 81 din 14 mai 2007, a solicitat acordarea sprijinului financiar pentru suprafaţa de 112,32 ha, fiind individualizate parcelele în declaraţia de suprafaţă, anexă a cererii de solicitare, iar dovada deţinerii suprafeţei pentru care a solicitat acordarea sprijinului financiar a fost făcută cu contractul de arendă nr. 3 din 14 mai 2007 încheiat între reclamantă în calitate de arendaş şi Primăria G., în calitate de arendator, pentru suprafaţa de 115 ha teren agricol extravilan.
Totodată, prima instanţă a reţinut că în urma analizării dosarului, prin Decizia nr. 2440975 din 07 iunie 2008 i s-a acordat reclamantei suma de 18.650,65 RON pentru suprafaţa determinată de 110,33 ha.
Aşadar, îndeplinirea de către reclamantă a condiţiilor de eligibilitate s-a realizat anterior acordării sprijinului financiar, astfel încât la un control ulterior nu se poate reţine că aceste condiţii nu erau îndeplinite, iar cererea de acordare a sprijinului financiar a fost validată pentru o suprafaţă mai mică, respectiv pentru 110,33 ha, decât aceea menţionată în cerere, nejustificându-se deci niciun prejudiciu.
În fine, prima instanţă a reţinut şi faptul că prin Ordonanţa nr. 95/P/2009 emisă de DNA –Serviciul Teritorial Craiova, Biroul teritorial Târgu Jiu, s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de reclamanta P.M. pentru infracţiunea prevăzută de art. 181 din Legea nr. 78/2000 întrucât neconcordanţa existentă în legătură cu suprafaţa din contractul de arendare şi cea declarată la APIA, putea fi explicată prin aceea că blocurile fizice apar mai mici în hartă decât în inventarul primăriei, blocurile fizice putând fi diminuate datorită vegetaţiei forestiere, astfel că nu se poate reţine că, prin declaraţiile date, reclamanta P.M. a urmărit obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul Comunităţii Europene.
3. Recursul declarat de pârâţi
Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs pârâţii Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi Agenţia de Plăţi şi Intervenţie în Agricultură, critcând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Recurentul - pârât Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale a susţinut, în motivele de recurs, că în mod greşit prima instanţă a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, întrucât nu este emitentul actelor administrative atacate, astfel că nu se justifică calitatea sa în proces.
În ceea ce priveşte fondul cauzei, a arătat că sentinţa atacată este dată cu încălcarea şi greşita aplicare a legii, întrucât actul a cărui anulare s-a cerut a fost întocmit ca urmare a punerii în executare a OG nr. 79/2003 care reglementează posibilitatea, dreptul şi obligaţia de recuperare a fondurilor comunitare şi a celor de cofinanţare ce au fost utilizate neconform, or, în temeiul acestor dispoziţii, s-a constatat că, în aplicarea OUG nr. 125/2006, reclamanta a încălcat dispoziţiile art. 7 din OUG nr. 125/2006, astfel că plata care s-a acordat anticipat, pe baza de declaraţie proprie, este supusă verificării ulterioare, cum de altfel s-a şi procedat.
Recurenta - pârâtă Agenţia de Plăţi şi Intervenţie în Agricultură a criticat sentinţa atacată, arătând, în esenţă, că în urma controlului realizat de Direcţia Antifraudă şi Control Intern s-a constatat că reclamanta nu a făcut dovada îndeplinirii condiţiilor de eligibilitate stabilite de actele normative, în virtutea cărora se acordă plăţile respective şi s-a emis procesul-verbal de constatare nr. 548 din 25 martie 2009 prin care s-a stabilit în sarcina acesteia un debit în valoare de 18.650,65 RON.
Astfel, reclamanta a declarat pe propria răspundere că datele înscrise în formularul de cerere de plată directă pe suprafaţă şi în documentele anexate, inclusiv lista suprafeţelor, sunt reale, complete şi perfect valabile, iar în urma verificărilor efectuate s-a constatat că datele înscrise în cerere nu sunt reale, reclamanta nefăcând dovada utilizării suprafeţei declarate, conform OUG nr. 125/2006, ceea ce constituie o abatere de la legalitate, regularitate şi conformitate în raport cu dispoziţiile legale naţionale şi/sau comunitare, stabilindu-se astfel, suma totală de 18.650, 65 RON.
În concluzie, recurenta-pârâtă a susţinut că s-a constatat că actul administrativ fiscal atacat a fost întocmit în conformitate cu prevederile art. 46 din O.G nr. 92/2003, astfel că se impune menţinerea procesului verbal de constatare şi a deciziei de soluţionare a contestaţiei, ca fiind legale şi temeinice.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursulu.
1. Argumentele corespunzătoare motivului de ordine publică
Examinând cu prioritate motivul de ordine publică invocat din oficiu, potrivit art. 306 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte reţine că soluţia atacată a fost pronunţată cu încălcarea competenţei materiale a primei instanţe.
Obiectul acţiunii formulate de reclamantă îl constituie anularea procesului verbal de constatare nr. 548 din 25 martie 2009 şi a deciziei nr. 1171 din 13 mai 2009 prin care s-au stabilit în sarcina acesteia obligaţii de plată în sumă totală de 18.650,65 RON, suma imputată fiind acordată ca sprijin pe suprafaţă de teren aferent anului 2007, pe considerentul că reclamanta nu îndeplineşte condiţiile de eligibilitate, în sensul că nu a făcut dovada utilizării suprafeţei declarate în cererea de acordare a sprijinului direct şi că nu s-ar fi declarat toate parcelele agricole.
Astfel, suma în litigiu a fost calculată în urma verificării modului de utilizare de către reclamant a unor fonduri avansate din Fondul European de Garantare Agricolă, în temeiul OG nr. 79/2003 privind controlul şi recuperarea fondurilor comunitare, precum şi a fondurilor de cofinanţare aferente, utilizate necorespunzător, modificată.
Potrivit art. 4 alin. (2) din această ordonanţă, creanţele bugetare rezultate din nereguli sunt asimilate creanţelor fiscale, în sensul drepturilor şi obligaţiilor care revin creditorilor, autorităţilor cu competenţe în gestionarea asistenţei financiare comunitare nerambursabile şi debitorilor.
Procesul verbal de constatare atacat în cauză reprezintă, conform art. 3 alin. (2) lit. a) din OG nr. 79/2003, modificată, titlu de creanţă, iar conform alin. (4), constituie înştiinţare de plată şi cuprinde elementele actului administrativ fiscal prevăzute de C. proCod Fiscal
Conform art. 3 alin. (6) din OG nr. 79/2003, modificată, împotriva titlului de creanţă debitorul poate formula contestaţie la organul emitent, în condiţiile şi termenele stabilite de C. proCod Fiscal
Prim urmare, fiind vorba de recuperarea unei creanţe fiscale asimilate, competenţa materială a instanţei se stabileşte prin aplicarea criteriului valoric stabilit de art. 10 din Legea nr. 554/2004.
Prevederile art. 10 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, reglementează competenţa materială a instanţei de contencios administrativ şi se aplică cu prioritate faţă de prevederile art. 3 pct. 1 C. proc. civ., care reprezintă dreptul comun în materie.
Astfel, art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 stabileşte competenţa materială a instanţei de fond în raport cu două criterii: organul emitent al actului şi cuantumul în speţă al contribuţiei contestate de reclamant.
În cazul în care litigiul priveşte taxe, impozite, contribuţii sau datorii vamale ori accesorii ale acestora, pentru stabilirea competenţei materiale a instanţei de fond se recurge la criteriul valoric al sumei asupra căreia poartă litigiul, criteriu prevăzut expres de art. 10 alin. (1) din lege.
Aşadar, indiferent de poziţionarea, în cadrul sistemului organelor administraţiei publice, a autorităţii publice emitente a actului contestat sau în contradictoriu cu care se judecă reclamantul, Tribunalele soluţionează în fond cererile având ca obiect taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale şi accesorii ale acestora de până la 500.000 RON, Curţile de Apel fiind competente să soluţioneze în fond numai litigiile în cazul cărora suma este mai mare de 500.000 RON.
Cum în speţă cuantumul sumei reprezentând obligaţia de plată contestată este de până la 500.000 RON, în mod corect a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Caraş-Severin.
2. Soluţia pronunţată în recur.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (3) C. proc. civ. şi art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va admite recursurile formulate, va casa sentinţa atacată şi va trimite cauza spre competentă soluţionare la Tribunalul Gorj.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi Agenţia de Plăţi şi Intervenţie în Agricultură împotriva sentinţei nr. 206 din 8 aprilie 2010 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre competentă soluţionare la Tribunalul Gorj.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 februarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 913/2011. Contencios. Obligare emitere act... | ICCJ. Decizia nr. 918/2011. Contencios → |
|---|
