ICCJ. Decizia nr. 983/2011. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 983/2011
Dosar nr. 9177/2/2009
Şedinţa publică de la 18 februarie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 960 din 23 februarie 2010, a admis acţiunea formulată de reclamantul D.E.I. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale şi a anulat în parte ordinul nr. 1563 din 16 septembrie 2009 emis de pârât, în privinţa debitului reţinut în sarcina reclamantului.
Pentru a pronunţa o asemenea soluţie, prima instanţă a reţinut următoarele:
Prin actul administrativ contestat în cauză s-a reţinut în sarcina de plată a reclamantului şi a altor persoane nominalizate în anexa la acesta suma de 45.000 RON, în raport de prevederile art. 84 lit. a) din Legea nr. 188/1999, care instituie răspunderea civilă delictuală a funcţionarului public pentru repararea pagubelor produse cu vinovăţie autorităţii publice.
Motivarea actului administrativ este o condiţie de legalitate şi de validitate a acestuia, conform prevederilor art. 31 alin. (1) din Constituţia României, iar respectarea acestei cerinţe are semnificaţia unei garanţii împotriva abuzurilor autorităţii publice.
În opinia primei instanţe, în speţa de faţă, principiul motivării actului administrativ nu a fost respectat.
Mai precis, faptul sancţionării contravenţionale a Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale pentru nerespectarea dispoziţiilor legale privind achiziţiile publice, precum şi împrejurarea că reclamantul are atribuţii în domeniul amintit nu pot conduce în mod automat la concluzia întrunirii condiţiilor răspunderii civile în persoana reclamantului; autoritatea trebuia să argumenteze în mod concret în ce a constat fapta prejudiciabilă a reclamantului, precum şi vinovăţia sa, în raport de atribuţiile concrete pe care le are, conform fişei postului.
Instanţa de fond a concluzionat în sensul că lipsa motivării actului administrativ este de natură a afecta dreptul la apărare al reclamantului, precum şi dreptul acestuia la un proces echitabil, statuat de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâtul Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, care a solicitat modificarea sa, în sensul respingerii acţiunii reclamantului.
În motivarea căii de atac, încadrată în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurentul a susţinut faptul că sentinţa contestată este lipsită de temei legal, fiind dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii.
În dezvoltarea acestui motiv de recurs au fost formulate de către recurent următoarele critici de nelegalitate:
Instanţa de fond a ignorat prevederile art. 84 şi art. 85 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, cu modificările şi completările ulterioare, potrivit cărora răspunderea civilă a funcţionarului public se angajează pentru pagubele produse cu vinovăţie patrimoniului autorităţii sau instituţiei publice în care funcţionează, iar recuperarea pagubelor se dispune prin emiterea de către conducătorul instituţiei publice a unui ordin de imputare în termen de 30 de zile de la constatarea pagubei.
În perioada 02 septembrie 2009-07 noiembrie 2009, Autoritatea Naţională pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice a efectuat un control în urma căruia a constatat unele nereguli în respectarea procedurilor privind achiziţiile publice.
La finalizarea controlului, Autoritatea Naţională pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice a încheiat trei procese-verbale de constatare şi sancţionare a contravenţiilor prin care a aplicat trei amenzi în sumă totală de 90.000 RON.
Pentru a beneficia de prevederile legii, în sensul de a plăti jumătate din minimul amenzii, din contul ministerului s-a achitat în contul Trezoreriei suma de 45.000 RON, urmând a se recupera de la personalul care se face răspunzător de nerespectarea prevederilor O.U.G. nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică.
Intimatul D.E.I. a formulat întâmpinare în care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Analizând sentinţa atacată, în raport cu criticile formulate, cât şi din oficiu, în baza art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că recursul este fondat pentru considerentele care vor fi expuse în continuare:
Obiectul acţiunii în contencios administrativ soluţionate de Curtea de Apel Bucureşti vizează anularea Ordinului nr. 1563 din 16 septembrie 2009 emis Ministrul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale în ceea ce priveşte suma imputată în sarcina intimatului-reclamant.
Instanţa de fond a argumentat soluţia de admitere în parte a acţiunii şi de anulare a ordinului nr. 1563 din 16 septembrie 2009 pe faptul că acesta nu este motivat.
Pe acest aspect, Înalta Curte reţine că, într-adevăr, un act administrativ este motivat atunci când el enunţă motivele de fapt şi de drept pentru care autorul său în consideră justificat.
Motivarea reprezintă o condiţie generală, aplicabilă oricărui act administrativ.
Altfel spus, motivarea este o condiţie de legalitate externă a actului, care face obiectul unei aprecieri in concreto, după natura acestuia şi contextul adoptării sale. Obiectivul său este prezentarea într-un mod clar şi neechivoc a raţionamentului instituţiei emitente a actului.
Aşadar, motivarea este o formalitate substanţială a cărei absenţă sau insuficienţă antrenează invaliditatea actului.
Motivarea urmăreşte o dublă finalitate: îndeplineşte o funcţie de transparenţă a procedurilor administrative în profitul cetăţenilor care vor putea astfel să verifice dacă actul este sau nu întemeiat şi permite autorităţii judiciare să exercite controlul de legalitate asupra acestuia.
Din această cauză, motivarea trebuie să expună într-un mod clar şi neechivoc raţionamentele instituţiei care a emis actul.
De asemenea, motivarea trebuie să indice în mod expres baza juridică a actului adoptat.
O motivare insuficientă sau greşită este considerată a fi echivalentă cu o lipsă a motivării actului administrativ, iar aceasta atrage nulitatea sau nevalabilitatea lui.
În cauza de faţă, în urma verificării preambulului ordinului nr. 1563 din 16 septembrie 2009 emis de recurentul-pârât, Înalta Curte constată că autoritatea publică emitentă a respectat principiul motivării actului administrativ.
Mai precis, actul aflat în discuţie precizează, în mod explicit, faptul că se întemeiază pe procesele-verbale din data de 07 septembrie 2009 întocmite de Autoritatea Naţională pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice, precum şi pe nota Direcţiei Generale Buget şi Resurse Umane din 08 septembrie 2009.
Totodată, în actul administrativ contestat sunt individualizate şi temeiurile juridice care fundamentează măsura adoptată, respectiv art. 84 şi art. 85 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, cu modificările şi completările ulterioare.
În opinia Înaltei Curţi, împrejurarea că emitentul actului administrativ aflat în litigiu nu a reluat in extenso concluziile din nota anterior individualizată nu poate conduce la sancţiunea extremă a constatării nulităţii ordinului contestat în cauză, câtă vreme, aşa cum s-a arătat, acesta trimite la consemnările din această notă.
Pe cale de consecinţă, judecătorul fondului trebuia să respingă excepţia nulităţii actului administrativ contestat în cauză şi să procedeze la verificarea legalităţii şi temeiniciei acestuia.
Ca atare, în raport de cele anterior expuse şi de împrejurarea că prima instanţă a soluţionat procesul fără a intra în cercetarea fondului, Înalta Curte va admite recursul, va casa hotărârea judecătorească atacată, în baza art. 312 alin. (5) teza I C. proc. civ., cu consecinţa trimiterii cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Urmează ca instanţa de fond să examineze legalitatea şi temeinicia Ordinului nr. 1563 din 16 septembrie 2009 emis de Ministrul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale împotriva sentinţei nr. 960 din 23 februarie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza la aceeaşi instanţă spre rejudecare.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 februarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 947/2011. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 990/2011. Contencios. Anulare act... → |
|---|
